Candidatul stângii, mândru că e ortodox

Sorin Bocancea

După „Mândru că sunt român”, stânga continuă cursa electorală cu „Mândru că sunt ortodox”. Ca şi primul mesaj, nici al doilea nu le aduce nimic românilor, ci doar le gâdilă orgoliile naţionaliste.

După cum era şi de aşteptat, în discursul de lansare în cursa pentru Cotroceni, Victor Ponta a dat noi probe de declaraţii sforăitoare şi mici şmecherii discursive. Lumea s-a cam obişnuit cu ele, dar cea care ar trebui să dea cel mai mult de gândit dreptei politice în desemnarea propriului candidat este referirea la incontestabila sa ortodoxie. După ce a făcut cuvenitele reverenţe celor mai apreciate instituţii din societatea românească (Biserica şi Armata), candidatul PSD şi-a verbalizat ceea ce ar putea fi numit „vocaţia europeană” susţinând că îi apreciază pe toţi românii, indiferent de religie. 

"Dar, atenţie!, nimeni să nu-i reproşeze vreodată că e român ortodox în ţara lui. I-a reproşat cineva vreodată acest lucru, a fost acuzat sau atacat de cineva vreodată Victor Ponta pe motiv că ar fi ortodox? Nu."


Ponta a fost acuzat de furt (pentru că şi-a plagiat doctoratul), de antidemocratism, antioccidentalism şi iresponsabilitate (pentru orchestrarea puciului parlamentar din vara lui 2012), de duplicitate (când vota contradictoriu pentru aceeaşi problemă – „pentru”, ca parlamentar şi „împotrivă”, ca premier), de incompetenţă (cel mai recent caz fiind penibila prestaţie de la Cotroceni în discuţia despre reducerea CAS), de narcisism (e toată ziua pe toate posturile, încât te aştepţi să-l găseşti dând o declaraţie şi când deschizi frigiderul sau ridici capacul de la tomberon), de profundă implicare în moartea procurorului Panait, de arivism, de falsificare a propriei autobiografii (lucru dovedit), de apartenenţă la SIE, de agresarea propriului tată, de nepotism (cel puţin în cazul verişoarei Cazanciuc), chiar de descendenţă dintr-un evreu rus şcolit la Frunze în timpul lui Stalin şi ajuns apoi ofiţer în cadrul DIA (ar fi vorba de bunicul de pe mamă, un anume Naumovici) ş.a.m.d. 

Dar nimeni nu i-a reproşat ortodoxismul. Chiar naşul său, Gabriel Oprea, actualul vicepremier, l-a catalogat ca „om fără Dumnezeu”, dar nu i-a deranjat ortodoxia. 



Atunci, de ce s-o fi aruncat candidatul PSD într-o luptă de apărare a ceea ce nimeni nu i-a contestat vreodată? 

Simplu: pentru a atrage atenţia asupra faptului că el, spre deosebire de cel mai probabil candidat al dreptei, este ortodox, „ca tot românul”, şi că se va bate pentru apărarea ortodoxiei lui şi a coreligionarilor săi majoritari. Altceva nici nu trebuie să mai spună în campanie dacă intră în cursă cu Iohannis.

Cred că mesajul central al campaniei lui Ponta va fi acesta („Jos Băsescu!” a devenit obositor) şi vine în continuarea celui de la europarlamentare. Un mesaj care dă electoratului ceea ce deja acesta are. „Mândru că sunt român” nu le-a adus nimic românilor, dar le-a creat impresia că le garantează ceva ce altcineva vrea să le ia, că îi slavează de cine ştie ce primejdii (de a nu fi mândri sau de a nu fi români), că atâta le mai rămăsese românilor de obţinut, că în rest le aveau pe toate. Niciun proiect, nicio viziune, ci doar gâdilarea orgoliului naţionalist (nu naţional), lăsat în adormire un sfert de veac. Şi au votat românii în disperare, cu privirile fixate pe Mihai Viteazul ajuns pe afişele electorale, de parcă voievodul ar fi mers în Parlamentul European să le apere vulnerabila mândrie de a fi români şi dreptul de a-şi purta iţarii şi catrinţele. S-a lucrat cu marfa clientului. 

Aşa se va întâmpla şi în campania pentru prezidenţiale. Mesajul de bază a fost lansat: „Mândru că sunt ortodox”. Se va lucra tot cu marfa clientului. Să vedeţi la câte hramuri va participa Ponta, la câte locuri sfinte, de „adâncă spiritualitate românească”, se va închina şi câte binecuvântări vor curge peste el. Cred că în acest an îşi va pune la punct şi discursul faţă de Constantin Brâncoveanu, despre care data trecută nu a ştiut că a fost martirizat. Rămâne de văzut ce sfinţi români ortodocşi vor fi prezenţi pe materialele electorale. 

Mesajul de ieri a amorsat deja maşinăria propagandistică a BOR, fiindcă este extras din ideologia naţionalistă asumată în Statutul BOR care, la Art. 5(2), prevede că „Biserica Ortodoxă Română este Biserica neamului românesc”, iar una dintre titulaturile Patriarhului BOR este „Patriarhul României”. Din această perspectivă, BOR consideră că apartenenţa unui român la o altă biserică este un fapt regretabil, chiar dacă acea biserică este una „frăţească”. În Apelul la unitatea şi demnitatea românească, emis de Sfântul Sinod în 2010, nu se vorbeşte de demnitate ortodoxă sau de demnitate românească, ci de „demnitate ortodoxă românească”. Candidatul PSD la prezidenţiale şi-a însuşit acest limbaj şi cred că va marşa cu el întreaga campanie. Probabil că se vor înmulţi prelegerile lui Dan Puric, ce va cita din Nae Ionescu (care spunea: „suntem ortodocşi pentru că suntem români şi suntem români pentru că suntem ortodocşi”) şi din Dumitru Stăniloae, care spunea: „Ortodoxia este o funcţie esenţială şi vitală a românităţii. Idealul nostru naţional permanent nu poate fi conceput decât în relaţie cu ortodoxia”. Nu cred că s-au gândit vreodată Nae Ionescu şi Dumitru Stăniloae că vor oferi muniţie electorală stângii. 

Acum înţeleg indignarea intelectualilor de stânga faţă de „nestângismul” PSD. Însă, PSD nu este doar neoliberal, cum acuză intelectualii amintiţi, ci de un consevatorism specific perioadei interbelice. Lipsa unui patid cu mesaj conservator viabil şi actualizat face posibil ca orice partid să recurgă la revolute mesaje de factură conservatoare ce şi-au dovedit nocivitatea în ultimii ani ai interbelicului românesc. 


Cu siguranţă că referirea la neatacata dar eroic apărata ortodoxie românească a candidatului PSD nu ar fi fost făcută dacă nu ar fi existat perspectiva unui contracandidat neortodox cum este Klaus Iohannis. De aceea, cred că dreapta politică (orice embleme ar purta ea) trebuie să ia serios în calcul propunerea unui candidat ortodox dacă vrea ca pistolul cu care Victor Ponta şi-a dat startul în competiţia electorală să fi scăpat, din grabă, glonţul de argint.