Adi Filimon
ca
un câine de pază
mişc
aerul într-o formă ciudată înăuntrul căreia
încerc
să-mi ţin echilibrul
dacă
nu m-aş mişca nu ar avea cum să afle
că
sunt acolo şi că respir pe furiş aerul
care
costă mai mult ca o călătorie cu troleul spre casă
în
camera mea am destul aer cât să umplu
câţiva
plămâni timp de câteva zile
eu
ştiu un truc de pe vremea
duminicilor
caloriferelor calde acum fur aer
dar
aerul altora
camera
mea îi invintă la o cafea
le
fură aerul bun şi ca să nu bănuie că eu rezist şi ei nu
fac
şi eu ca şi ei cobor pe scări simulând gestul
unui
alpinist pe coardă mă ancorez serios
de
funia legată de clanţă
şi
cobor şovăielnic muntele de trepte
aşa
de sleită sunt uneori şi aşa de complice
la
nefericirea cuiva încât o vizitez la spital
şi-i
aduc din porţia mea de aer dar nu din cel proaspăt
că
nu mă simt aşa vinovată
e
un fel de complicitate la jaf o chestie nouă urbană
e
prea complicat să explic
în
fine
mă
simt generoasă ca un emoticon de pe feisbuk.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu