marți, 26 august 2014

MĂNUNCHI DE FRUNZE

Lili Șipoteanu








Dintr-un apus am luat un mănunchi din frunzele verzi,


Frunze de vis, frunze de dor, mângâiate de soare!


Le-am găsit înmugurite demult sub clipele din zăpezi,


Cu menirea ca-n timp de mister să îngrijească o floare!






Le-am așezat într-o glastră ferecată în lanțuri de timp,


Înconjurate de stele, de rouă și de multe sclipiri din amiezi,


Mi-au dat ca pe-un leac mângâierile pentru-al meu chip,


Ascunzându-mi tristețile sub eterne și-mpovărate zăpezi!






O rază-a speranței izvorâtă din bine le-a vegheat neîncetat


Și prin roua de lacrimi și-n pribegia pe câmpuri de stele,


Iar verdele crud, din izvoare de vis, nu le-a lăsat niciodat’


Nici când soarele-a ars, nici sub răceala zăpezilor grele.






Uneori suntem frunze de griji dintr-o glastră din timp,


Înecate din greu de-ncercările nemiloase-ale vieții,


Ne-agățăm de speranțe ce stau mereu sub un nimb,



Că-ntr-o zi, infinitul va risipi-ntr-un abis zidul tristeții.























Un comentariu: