Vestigii de gând

Petre Violetta

Îţi fulgeră minunea din tine răvăşită

De vechi furtuni astrale ascunse-n ochi de vânt

Şi te strivesc mecanic iubiri şi legământ

Uitate pe un umăr de teamă şi ispită.

Huangdi ţi-e în sânge din zeii lui Pământ,

Cu cele patru feţe priveşte peste timp,

În tine zac legende şi primul anotimp

Şi tunete şi fulger se cuibăresc în gând.

Şi ploi aşterni pe fluvii mai galbene ca lutul,

Îţi modelezi destine războinice de floare,

Cu săbii la răscruce când Soarele răsare

Se-abat din drumuri, zeii încrucişând salutul

Să-ţi lumineze drumul surpat de-atâtea umbre

Ce-ai dezgropat din rana ce încă sângerează.

Ţi-e lacrima mai sfântă decât lumina trează

Din lumânarea morţii scâncind adânci penumbre.

Se răzvrătesc iluzii închise-n talismane,

Un dans de frica vieţii mai iese din firesc,

O mască se hlizeşte cu rictusu-i grotesc

Şi soarta se închide-n ghioc, de-atâtea toane.

Ne ştie, cine oare, de suntem ploi de gând?

Sau cine ne-a gonit spre cântecul de liră?

Degeaba ne ascundem când stelele se miră,

Că umbrele se duc în întrebări, pe rând.