Misiune dificila. Jurnal (41)

C.V.R. Schuyler

 

 

4 februarie 1946

Notă asupra discuţiilor generalului Schuyler cu reprezentantul Departamentului de Stat în problema de comerţ

Data: 31 ianuarie 1946
Participanţi: Generalul Schuyler
Din partea Departamentului de Stat:
— Kermit Gordan, Biroul asistentului
Secretamlui de stat, dl Clay
— Howard Hilton
— John Hazzard
— Robert Wright
— Signey Fischer
— Mathilde Milne, Direcţia financiară
— Leonard Unger, Direcţia pentru zonele eliberate
— Edward Posniak, Direcţia de dezvoltare economică
— Horace J. Nickels, Direcţia pentru Europa de Sud

    1) La începutul discuţiei, reprezentanţii Departamentului de Stat au cerut o prezentare generală a situaţiei din România cu privire la întreprinderile mixte ruso-române, constituite în diverse domenii economice. Generalul Schuyler a arătat că, în majoritatea cazurilor, aceste întreprinderi îşi exercitau deja influenţa, cu toate că nu sunt încă în plină activitate. El a dat ca exemplu situaţia din industria petrolieră, în care toate întreprinderile româneşti fac parte acum din compania petrolieră mixtă SOVROM, precum şi cea din transporturile navale, în care practic toate instalaţiile portuare de la Dunăre şi de la Constanţa sunt sub controlul Companiei de navigaţie SOVROM. Generalul Schuyler a afirmat că, în domeniul aviaţiei comerciale, linia LARES a încetat să existe şi foarte curând va începe să funcţioneze compania TARS. Banca SOVROM s-a înfiinţat, practic cerându-li-se tuturor băncilor româneşti — cu excepţia uneia singure — să participe.
    2) Generalul Schuyler a prezentat schematic sugestiile primite de la liderii comunişti în legătură cu deschiderea unor negocieri comerciale cu Statele Unite. Părerea generală a fost că orice negocieri de acest fel ar putea servi la stabilirea de contacte comerciale şi că acest plan ar trebui încurajat, dacă guvernul român este într-adevăr de acord. S-a considerat, totuşi, că primul pas în această direcţie ar trebui să fie recunoaşterea guvernului român care, fără îndoială, va avea loc de îndată. Următorul pas se va putea face apoi pe căile diplomatice obişnuite. Atunci nu ar mai exista nici o obiecţie faţă de înfiinţarea în Statele Unite a unei mici misiuni comerciale a României. Este demn de remarcat că Bulgaria are deja o astfel de misiune în funcţiune aici.
    3) S-a discutat problema capacităţii României de a furniza mărfuri pentru export. Generalul Schuyler a arătat că anul acesta nu vor fi în mod sigur nici un fel de surplusuri de grâu, dar că s-ar putea să existe în recolta de anul viitor. A spus că este foarte posibil ca ruşii să fie dispuşi să cedeze anumite cantităţi de petrol pentru schimburi comerciale cu străinătatea şi că ar putea fi disponibilizate mici cantităţi de cherestea şi sticlă pentru o tranzacţie barter, în cazul în care acest proiect ar fi susţinut chiar de guvernul român. S-a căzut de acord ca majoritatea produselor menţionate să nu fie utilizate direct de Statele Unite, ci, având în vedere obligaţiile Agenţiei de sprijinire a refugiaţilor, a Naţiunilor Unite (UNRRA), faţă de diverse ţări din Europa.
    4) Generalul Schuyler a fost întrebat dacă nu există cumva vreo posibilitate de implicare pe viitor a capitalului american în domeniul afacerilor în România. Generalul Schuyler a spus că avea impresia că ruşii şi actualul guvern român nu erau favorabili exploatării în continuare a României de către capitalul american, dar că s-ar părea totuşi ca un comerţ de tip barter cu România să fie dorit în viitorul apropiat. El a reamintit adunării că britanicii organizau deja întâlniri comerciale de tatonare prin intermediul propriilor lor reprezentanţi sau prin delegaţii lor din Comisia Aliată de Control care, cu toate că purtau uniforme, erau în realitate reprezentanţi comerciali, fie ai guvernului britanic, fie ai anumitor concerne britanice.

Situaţia din Statele Unite

    In timp ce eram la Washington, am obţinut autorizarea ca dna Schuyler şi fiul meu să vină împreună cu mine în România. Am aflat însă că noua politică a armatei nu le permite să folosească avioanele militare, în afară de cazurile în care nu există alte mijloace de transport. Am aranjat, aşadar, ca familia mea, însoţită de căpitanul Marchman, să mă urmeze, călătorind până la Paris cu vaporul şi cu trenul, de unde vor fi luaţi cu avionul meu şi aduşi la Bucureşti prin Viena.


    După ce am discutat cu persoane-cheie din Departamentele de Stat şi de Război, am plecat cu convingerea că problema României nu mai este privită ca una de importanţă majoră. Am avut senzaţia clară că acum suntem gata să acceptăm faptul că dominaţia Rusiei asupra României este inevitabilă şi că probabil nu trebuie să ne aşteptăm să vedem vreodată organizându-se acolo alegeri libere, în sensul în care înţelegem noi acest termen. Se pare că urmează să ne păstrăm totuşi o aparenţă de interes în privinţa României, cel puţin până când se va semna Tratatul de Pace şi că nu ne vom schimba cu siguranţă punctul de vedere privind dezirabilitatea aplicării depline a celor patru libertăţi. Cu toate acestea, mă îndoiesc foarte tare că guvernul nostru intenţionează să ridice din nou problema, chiar dacă acele patru libertăţi nu sunt obţinute. Părerea generală pare a fi că tratatele de pace vor fi gata pentru a fi semnate cândva în cursul acestei veri şi că Misiunea noastră se poate aştepta să-şi încheie activitatea la scurt timp după aceea.

    Am aflat că marea majoritate a generalilor noştri de brigadă sunt acum retrogradaţi la rangul de colonel. Procesul se va încheia în următoarele luni. Am fost informat că, în mod normal, îmi va veni rândul să fiu retrogradat prin luna aprilie sau mai, dar că îmi voi păstra probabil gradul până la încheierea actualei mele misiuni. Am dat de înţeles celor din G-2 că m-ar interesa postul de ataşat militar şi am primit asigurări că, în momentul în care voi deveni disponibil, voi fi luat în considerare cu prioritate. Am fost întrebat îndeosebi dacă aş accepta postul de ataşat militar în România, dar am spus că nu doresc acest lucru decât în cazul în care voi fi menţinut cu actualul meu grad.

Intoarcerea la Bucureşti — 20 februarie; situaţia din România

    După o permisie de şase zile la Maplewood, m-am întors la Washington la 14 februarie şi am prins un avion spre Paris. După o mică întârziere în Bermude şi o oprire peste noapte în Azore, am ajuns la Paris în dimineaţa zilei de 17 februarie. Colonelul Emmens m-a aşteptat cu avionul meu şi am plecat a doua zi spre Bucureşti, ajungând aici marţi, 20 februarie.


    Am constatat că în absenţa mea situaţia generală se schimbase foarte puţin. Cel mai important fapt a fost, desigur, măsura luată în vederea recunoaşterii României, de către Marea Britanie şi Statele Unite. Acest lucru s-a întâmplat în timp ce mă aflam la Washington şi, ca atare, am văzut toată corespondenţa purtată pe această temă. înţeleg că primirea notei din partea americanilor a fost folosită de guvern pentru a se autoridica în slăvi.

Sărbătorirea Zilei Armatei Roşii la Bucureşti

    Ziua Armatei Roşii a fost sărbătorită de către ruşii de aici, cu pompa şi ceremonialul cuvenite, sâmbăta trecută. Comunitatea armeană a dat joi seară un mare bal în cinstea Armatei Roşii. Vineri a avut loc un concert rus şi, ca o încununare a acestei ocazii, Comisia Aliată de Control a organizat sâmbătă seară o recepţie de gală şi un bal la Cercul Militar. Spre marea mea surprindere, la acest eveniment şi-au făcut apariţia Regele şi Regina, împreună cu prinţesa Elisabeta. Era prima oară când o vedeam pe prinţesa Elisabeta printre membrii familiei regale. A fost o masă opulentă, locurile de onoare fiind ocupate de ruşi, de familia regală şi de membrii guvernului. Vicemareşalul, dl Le Rougetel, dl Berry şi cu mine am primit locuri la coada mesei şi ni s-a acordat foarte puţină atenţie pe toată durata serii.

Atentat la viaţa lui Dinu Brătianu

    Ieri am fost informaţi despre un atentat la viaţa dlui Dinu Brătianu. Bătrânul, escortat de două maşini, se afla în drum spre Câmpulung, unde urma să ţină un discurs, când un camion plin cu oameni, pe care-1 depăşiseră pe drum, i-a ajuns din urmă în mare viteză şi, în mod evident deliberat, a izbit maşina dlui Brătianu, împingând-o în şanţ. Mulţumită priceperii şi cu puţin noroc, şoferul a reuşit să evite răsturnarea maşinii şi să nu se ciocnească de un stâlp de telegraf. Bătrânul s-a speriat rău, dar a scăpat neatins. Camionul nu s-a oprit, ci, şi-a continuat drumul şi a dispărut. Dl Brătianu şi-a continuat drumul spre întrunirea sa, unde şi-a ţinut discursul programat, iar mai târziu a participat la un banchet. A leşinat în toiul petrecerii şi a trebuit să fie scos afară pe braţe. Doctorul său spune că a fost doar o simplă indispoziţie provocată de şoc. Ei au reuşit să-l facă să stea liniştit cam o oră, după care s-a ridicat şi s-a întors la petrecere. Probabil că nu se va face nici o încercare de a-i descoperi pe cei vinovaţi de provocarea acestui incident.

Miercuri, 25 februarie 1946

Guvernul român face oarecari progrese în garantarea celor patru libertăţi

    Recent s-au făcut simţite câteva semne încurajatoare în sensul că s-ar putea ca guvernul să depună într-adevăr eforturi pentru a asigura cele patru libertăţi în România. De exemplu, nu s-a făcut nici o încercare de a suprima proaspăt înfiinţatul ziar al Partidului Naţional Ţărănesc, „Dreptatea," sau ziarul „Liberalul" al Partidului Liberal. Aceste ziare publică zilnic atacuri usturătoare la adresa diverşilor miniştri ai guvernului şi a liderilor Partidului Comunist. Acum câteva zile, „Dreptatea" a publicat chiar o fotografie făcută în 1942, în care Tătărescu era înfăţişat şezând alături de mareşalul Antonescu, la un prânz organizat în Basarabia, şi la care au participat mai mulţi ofiţeri superiori germani şi guvernatorul român al Basarabiei, care este judecat acum drept criminal de război. Pe de altă parte, este foarte adevărat că hârtia alocată acestor ziare reprezintă doar o cincime din cea alocată organelor de presă ale Partidului Comunist, cu toate că hârtie există, iar cererea publicului ar presupune mărirea de patru-cinci ori a repartiţiilor pentru partidele istorice. De altfel, se pare că naţional-ţărăniştii şi liberalii se întâlnesc în diverse locuri prin ţară şi-şi exprimă în mod liber şi public opiniile legate de politica guvernului. Există, desigur, numeroase relatări de incidente violente, de obicei îndreptate împotriva partidelor istorice; dar incidentele de acest fel nu sunt neobişnuite în România, ci au marcat fiecare campanie electorală ce a avut loc în ţară în ultimii 20-30 de ani. Dl Romniceanu, ministrul liberal fără portofoliu în guvern, a stat de vorbă cu mine câteva minute ieri, la un cocteil dat de Prietenii Naţiunilor Unite ca o „despedida"[în spaniolă, în original; „rămas bun", „adio"] pentru dl şi dna Le Rougetel, care vor pleca în curând (Le Rougetel urmează să fie ambasadorul britanic în Persia. Romniceanu mi-a spus că i se pare că guvernul se străduieşte să-şi onoreze angajamentele luate în faţa lui Harriman şi Clark-Kerr în cursul lunii ianuarie. Afirmă că el şi Haţieganu, ministrul naţional-ţărănist, au acces nelimitat la toate decretele guvernamentale şi la alte documente. Sunt consultaţi la şedinţele cabinetului cu privire la planurile guvernului şi li se oferă toate condiţiile pentru a exprima punctele de vedere ale partidelor lor. El pare întrucâtva încurajat.

Intâlnire cu dr. Zilber

    Impreună cu colonelul Crist şi cu maiorul Hali, m-am întâlnit ieri cu dr Zilber, care este legătura noastră neoficială cu Partidul Comunist de aici. Zilber a exprimat în faţa noastră părerea că ne putem aştepta să aibă loc alegeri suficient de libere la un moment dat, în cursul acestei veri. El crede că întreg grupul de partide ce formează FND, inclusiv social-democraţii, vor candida pe liste comune la aceste alegeri. Deşi este un comunist înfocat, crede sincer că naţional-ţărăniştii vor câştiga probabil majoritatea voturilor.


    Dl Zilber speră să primească o numire ca ministru itinerant, însărcinat cu aranjamentele comerciale, având sediul la Washington. El spune că Bagdasar, acum ministru al Sănătăţii, care până mai ieri era convins că avea să fie numit ministrul român la Washington, nu mai este acum atât de sigur că va obţine postul. Zilber pare să fi descoperit că există şi unii care se opun numirii sale. Este clar că problema e încă deschisă aici, la Bucureşti, diversele facţiuni ale Partidului Comunist şi ale celoralte partide din FND susţinându-şi, fiecare în parte, proprii candidaţi.


    Zilber spune că Partidul Comunist din România este foarte dornic să deschidă calea relaţiilor comerciale cu Statele Unite, considerând că este extrem de necesar să se obţină anumite articole vitale pentru a începe, în economia românească, un adevărat program de refacere. Printre aceste articole se numără maşini-unelte, automobile şi camioane de diverse tipuri etc. El spune că despăgubirile pretinse de Rusia sunt atât de mari, încât România nu mai are produse pe care să le poată da în schimbul acestor articole, dar că guvernul român va plăti bucuros în aur pentru ele. Comuniştii cred, însă, că înainte de a cumpăra aceste mărfuri trebuie să se ajungă la un acord complet cu Rusia, cu privire la toate plăţile viitoare, conform Armistiţiului. Ar fi în van ca România să scoată aur din rezerva sa pentru a cumpăra din străinătate articole deficitare, pentru ca apoi Rusia să preia aceste produse ca plăţi pentru obligaţiile prevăzute prin Armistiţiu. Zilber crede că un asemenea acord final cu ruşii va fi încheiat curând şi că, probabil, va aduce o reducere considerabilă a pretenţiilor actuale ale Rusiei, conform Armistiţiului, în special cele prevăzute de Articolele 10 şi 12.

Intensificarea activităţii militare ruseşti în Balcani

    Există indicii din ce în ce mai numeroase că activitatea militară a ruşilor în Balcani se intensifică. încă nu suntem siguri dacă este vorba de un preludiu la un atac deschis asupra Turciei sau dacă este doar o continuare a războiului nervilor, desfăşurat pe toată durata iernii. Avem dovezi foarte clare ale realizării unui mare număr de zboruri de avioane spre sudul Bulgariei şi ale unei măriri considerabile a mişcărilor de trupe în acea direcţie, în mare măsură în Dobrogea. In plus, reprezentantul nostru naval de la Constanţa ne-a raportat că prin respectivul port au trecut recent vreo 28 de generali ruşi, îndreptându-se spre sud.
Urmărim în continuare, cu mare atenţie, noi semne ale intenţiilor ruşilor, dar nu putem fi încă suficient de siguri de proiectele lor pentru a putea transmite opinii certe la Washington. Raportăm însă întâmplările individuale, pe măsură ce sunt consemnate, şi avem mai multe grupuri de recunoaştere care caută prin ţară noi indicii.

Discuţie cu vicemareşalul Steveson

    Vicemareşalul Stevenson a trecut azi pe la mine să-mi relateze despre întâlnirea pe care a avut-o seara trecută cu generalul Susaikov. Se pare că sediul actual al Misiunii britanice, a devenit proprietatea Companiei Sovrompetrol şi care doreşte să preia clădirea. Vicemareşalul protestează vehement împotriva mutării, pe motiv că gestul ar reprezenta o atingere adusă prestigiului britanic şi ar fi susceptibil de felurite interpretări din partea partidelor politice de aici. Crede că a reuşit să-l convingă pe Susaikov că nu este recomandabil ca britanicii să fie obligaţi să se mute acum.

    Stevenson mai crede că l-a obligat pe Susaikov să-i accepte punctul de vedere în chestiunea încercării guvernului român de a expulza cetăţenii britanici, sosiţi în România cu autorizări de la Comisia Aliată de Control. Stevenson spune că l-a convins pe Susaikov că autoritatea Comisiei Aliate de Control în această problemă ar trebui să fie absolută şi definitivă şi că orice persoană care a primit o dată autorizare de intrare în ţară, de la Comisia Aliată de Control, nu are nevoie să mai ceară de la guvernul român confirmare sau autorizări suplimentare.


    Stevenson e de părere că, în ultimul timp, Susaikov este mult mai prietenos decât înainte şi că relaţiile dintre cei Trei Aliaţi aici, la Bucureşti, sunt acum foarte satisfăcătoare. El nu prea se încrede în rapoartele referitoare la noile ameninţări ale Rusiei la adresa Turciei şi crede că Bevin, prin recentele sale acţiuni de la Conferinţa de la Londra, a obligat Rusia să-şi micşoreze presiunea asupra ţărilor satelite şi că nu vom mai avea alte dificultăţi atât aici, la Bucureşti, cât şi în alte zone adiacente. Personal, cred că este mult prea optimist, ca de obicei.


va urma