Visul

Rodica Buzdugan

eram rădăcină

împământenită în visul

trăit de tine pentru amândoi,

nu mai respiram de frica

de a nu te trezi,

rupeam bucată cu bucată

smulsă din trăirile tale

devenite viața noastră,

în care încăpeai doar tu

cu iubirea,

eu nu mai aveam loc ...

devenisem toată un sentiment

fără idealuri,

trebuia doar să fiu frumoasă

în fiecare dimineață

din viața ta,

așa că am decis să plec...

chiar dacă rădăcinile

nu le-am putut smulge,

din bucăți voi reuși

să mă adun în mine,

pe drumul de întoarcere

scris în palmă,

așa că de data asta nu voi rătăci

drumul spre viață,

am să mă opresc în poiana asta

unde mă voi odihni

de toți anii uitați,

pe canapeaua din sufrageria

unde-mi spuneai mereu,

că eu sunt ca marea

nu am liniștea tăcerii,

de aceea ai construit digul

să nu mă pierd,

eu știu că e doar egoism

de aceea tac,

să nu mă auzi din visul

în care sper să rămâi

măcar o vreme,

până când alte rădăcini

îmi vor crește,

transformându-mă de data asta

în măslin

nu în salcie,

pentru că am nevoie de visul

în care să putem fi

doi ...

dar din care sigur

trebuie să dispari

tu...