1991/ 1917-Martin Malia şi orbirea leninistă

Ioan Stanomir

Sunt rare textele în istoria intelectuală şi politică care să posede, simultan, o valoare analitică şi una profetică. Sedus de miturile zilei al cărei prizonier este, intelectualul occidental preferă să rămână fidel utopiei şi modelor, mai cu seamă atunci când “ progresul “ şi “ egalitatea “ îl ispitesc cu cântecul lor de sirenă. Luciditatea este, în aceste cazuri, o formă de trădare a idealurilor care se cer apărate.

Moderat şi iconoclast, tenace şi vizionar, Martin Malia este, odată cu vastul său studiu cu titlul enigmatic şi semnătură provocatoare, “ To the Stalin mausoleum”- Z”, una dintre vocile care sfidează acest reflex de conformism generalizat asociat, în atâtea cercuri , cu respectabilitatea şi umanismul. Scriind despre Uniunea Sovietică şi Gorbaciov în 1990, înainte cu un an ca imperiul ideocratic să devină istorie, Malia imaginează un exerciţiu de lectură prospectivă îndatorat, ca spirit şi metodă, celui care l-a marcat prin scrierile sale, Alexis de Tocqueville. În fapt, reluând o temă care i-a obsedat pe dizidenţii ruşi, de la Andrei Amalrik la Andrei Saharov, Malia examinează viitorul unui stat ce reuneşte atributele exemplare ale tiraniei şi utopiei, Uniunea Sovietică, în clipele în care fascinaţia internaţională provocată de umanismul gorbaciovist era , încă, dominantă la nivel discursiv.

Recitit astăzi, la două decenii de la publicarea sa, textul lui Malia impune prin chiar rigoarea etică a tezei sale intelectuale- a renova o formă de guvernare care se întemeiază, încă din octombrie roşu, pe crimă şi voluntarism etatic, pe negarea libertăţii şi pe asaltul împotriva proprietăţii private, este imposibil din punct de vedere practic. Tentativa lui Gorbaciov, de a căuta, ca atâţia alţii înaintea lui, calea către sfântul graal al leninismului democratic, dincolo de impasul stalinist şi de stagnarea lui Brejnev, rămâne un deziderat de neatins şi plin de contradicţii irezolvabile. Căci nu există nici un drum de mijloc între democraţie şi opusul ei, nu există posibilitate de conciliere între planificarea totalitară şi spontaneitatea economiei de piaţă. A reforma comunismul echivalează cu desfiinţarea lui.

Simbolic, în ecuaţia analizei lui Malia, termenul de “ totalitarism “ rămâne unul central, în pofida eforturilor “ revizioniste “ de a-l demoniza ca parte a mentalităţii de “ război rece”. Ieşirea din stalinism nu înseamnă ieşirea din totalitarism şi intrarea într-un stadiu de evoluţie “normal” şi “ modernizator”. Şi aceasta de vreme ce totalitarismul presupune voinţa generică de control asupra societăţii şi ambiţia demiurgică de schimbare. Chiar şi “ domesticit” şi “ limitat” ca amploare a terorii, regimul sovietic nu încetează să fie fidel unei ortodoxii totalitare. Ceea ce supravieţuieşte este vocaţia hegemonică a partidului şi intransigenţa cu care monopolul acestuia este apărat. Departe de a fi “ inocentă”, teza “revizionistă” ce sugerează o evoluţie în devenirea sovietică, prin creşterea gradului de pluralism intern, este parte din efortul ideologic de apărare a modernizării pe care leninismul o promovează în Rusia şi in intreg lagărul sovietic.

Realitatea totalitarismului este incomodă mai cu seamă pentru acei intelectuali care au ales să îşi justifice adeziunea la comunism prin admiraţia faţă de acest nucleu eliberator şi umanist al leninismului şi al marxismului care îl precede- cartea de memorii a lui Ion Ianoşi, “ Internaţionala mea”, este cea mai recentă din aceste pledoarii destinate să păstreze vie flacăra revoluţiei, ca pe un depozit sacru, în pofida erorilor şi a rătăcirilor. Ceea ce aceşti atleţi impenitenţi ai utopiei ignoră deliberat este consacrarea în Rusia şi în democraţiile populare a unei “ modernităţi deviante”, spre a relua sintagma lui Martin Malia – profilul societăţii comuniste este dominat de primatul ideocratic şi de fervoarea mobilizării în realizarea colectivizării şi industrializării. Comunismul de război al lui Lenin este rafinat prin planul cincinal al lui Stalin. Dezgheţul hruşcovist nu va putea modifica acest curs de evoluţie- dezastrele ecologice şi natura vetustă a industriei sovietice sunt moştenirea acestui timp care s-a dorit a fi unul prometeic.

Creaţie leninistă menită să conducă la realizarea programului marxist de transformare, Partidul este entitatea ce penetrează societatea, în vederea unui control total şi etern. Imaginea din finalul studiului lui Malia este memorabilă:partidele comuniste sunt autentice cămăşi ale lui Nessus, ce parazitează şi devoră societăţile locale. Aventura gorbaciovistă , de reformare leninistă, este ultimul avatar istoric al energiei utopice ce debutează o dată cu Marx. Predicţia lui Malia este cu atât mai temerară cu cât ea se fondează pe revizitarea cursului istoric al Uniunii Sovietice inseşi- impasul este unul fondator. Mai devreme sau mai târziu, acest impas se va traduce prin prăbuşirea utopiei. Cu preţul năruirii primului stat al muncitorilor şi ţăranilor.
Eliberată de mantia ei retorică, lumea imaginată prin verbul leninist îşi înfăţişează nucleul ei ultim: o combinaţie, fatală, de concentrare tiranică a puterii şi ambiţie demonică de tăgăduire a temeliilor libertăţii omenirii înseşi.