joi, 25 iulie 2013

Sfirsitul unei domnii singeroase (13)


Horia Sima




Intâia delegatie legionara din tara


Paralel cu actiunea de destindere din tara, începuta înca din toamna anului 1939, guvernul a întreprins si o actiune de captare a legionarilor refugiati din Germania. Agentii guvernului, atasati Legatiei Române de la Berlin, au primit misiunea sa se apropie de acele elemente care, dupa informatiile lor, ar fi dispu- se la o schimbare de atitudine si reconciliere cu regimul. Dintre personalitatile legionare din Berlin, primul care a acceptat sa intre în contact cu guvernul a fost Ciorogaru. Pe urma lui, în baza prieteniei care se stabilise între ei, a intrat pe fir si Parintele Dumitrescu-Borsa. Vojen si Constant nu puteau fi atrasi în jocul guvernului,pentru ca se ancorase într-o alta perspectiva.Ei contau pe un conflict iminent între Germania si România si îsi rezervau rolul pentru acest moment.
Manifestatia grupului legionar din Berlin, din 24 Martie 1940, a surprins si nelinistit cercurile guvernamentale românesti. Nu numai ca încercarile de deza- gregare ale guvernului daduse gres, dar si pozitia pe care se fixase acest grup în fata noilor evenimente nu se deosebea cu nimic de cea precedenta.
Nici masacrele si nici momeala destinderii nu avusese vreo influenta asupra lor. Intr-o forma care nu mai lasa nici un dubiu, grupul legionar din Berlin res - pingea orice tranzactie cu regimul din tara si proclama hotarârea de a continua lupta pâna la biruinta Legiunii.Planurile de "împacare" ,urzite de Palat, amenin- tau sa se prabuseasca din cauza atitudinii intransigente a grupului Berlin.
Impulsul de a trimite o delegatie legionara la Berlin a venit atât din rândurile fruntasilor legionari angajati în procesul destinderii cât si de la Palat. Legionarii din tara au declarat guvernului ca ei nu pot sa duca la sfârsit actiunea destinderii daca nu obtin adeziunea grupului Berlin. Masele legionare nu îi vor urma pe ei, ci pe acei care reprezinta spiritul de lupta al miscarii, iar sefii acestei aripe extre- me se gasesc în Germania. Facând aceste declaratii, ei nu spuneau decât purul adevar. Ei nu puteau continua destinderea si nu îsi putea lua noi angajamente fata de Rege fara de consultarea grupului nostru. Cercurile Palatului, la rândul lor, si-au dat seama si ele ca centrul de greutate al miscarii se deplasase la Berlin si ca, fara convertirea acestui grup, destinderea pluteste în aer. De aceea au con- simtit ca o delegatie de legionari sa plece la Berlin, ca sa pledeze înaintea grupu- lui de acolo cauza destinderii. Delegatia legionara poseda un îndoit mandat: din partea legionarilor care aderasera la destindere si facuse pace cu regimul cât si din partea ministrilor Ghelmegeanu si Urdareanu, plenipotentialii Regelui în tratativele cu miscarea.
Delegatia soseste la Berlin în ziua de 28 Martie 1940. Ea era compusa din Radu Mironovici, Comandant al Bunei Vestiri, unul din întemeietorii miscarii si Constantin Stoicanescu, Comandant Ajutor,fost sef al judetului Timis. Si unul si altul fusesera internati în lagare. Radu Mironovici fusese eliberat înainte de caderea lui Calinescu, iar Stoicanescu abia la desfiintarea lagarelor, cu doua sa - ptamâni înainte de a veni la Berlin.Pe Radu Mironovici îl cunosteam prea putin.
Cu Stoicanescu eram vechi prieten. Am luptat umar la umar în destelenirea sufletului românesc din Banat. Era un om de o energie rara. O forta a naturii. Sub conducerea lui,judetul Timis devenise o cetatuie a Legiunii. De o inteligenta scânteietoare, pe care n-am întâlnit-o decât la Vasile Marin. Era mult iubit si apreciat în toate sectoarele miscarii: tarani, muncitori, intelectuali, studenti, elevi. Inflacara si cucerea cu prezenta lui orice mediu legionar. Nu era o greutate de la care sa se dea înapoi si nu era o problema sa i se para insolubila. Cu mintea lui iscoditoare patrundea acolo unde mintea obisnuita se oprea neputincioasa. Si aceste calitati de dinamism si finete intelectuala erau sustinute si de o puter - nica traire interioara. Unul dintre putinii legionari la care efortul pt.Legiune nu era întrerupt sau cel putin adumbrit de nici o alta preocupare.
Mereu înainte, mereu scrutând destinul legionar, la mari departari de siragul celor multi, era un pionier al energiei legionare.O neasemuit de frumoasa întru- pare a fenomenului legionar. De la Borobaru si altii care fusesera în lagar cu el, aflasem ca legase strânsa prietenie cu Iordache Nicoara si Puiu Gârniceanu si tustrei devenisera pivotul de rezistenta în lagar.
Asa l-am cunoscut pe Constantin Stoicanescu, dar stiu eu prin ce prefaceri sufletesti a trecut în cursul celor doi ani de lagar?
Inainte de a-i întâlni am avut o consfatuire prealabila cu Papanace, pentru a ne fixa atitudinea. Ne-am hotarât sa ne mentinem într-o rezerva prudenta. Pozitia grupului Berlin are valoare prin fermitatea ei. Nu vom cauta nici sa-i aca param de la sosire, de teama sa nu ni-o ia altii înainte, razletii, si nici sa fortam sa adopte punctul de vedere.Cum între fruntasii legionari din Berlin existau mai multe tendinte, cel mai bun lucru era sa îi asculte pe toti si apoi sa se orienteze singuri.
Asa s-a facut ca primii cu care au luat contact au fost Ciorogaru si Preotul Borsa. Noi nu le-am dat nici un semn de viata. Dar a doua zi de la sosirea lor ma cheama le telefon Titi Cristescu. Radu Mironovici si Stoicanescu sunt la el acasa si vor sa ma vada. Au insistat ca vor sa ma întâlneasca cât mai repede. Nu era decât Stoicanescu. M-a întâmpinat cu ochii umezi de bucurie. Acelasi suflet falnic, neschimonosit de viata din lagar, aceeasi vibratie pura si dezinteresata de camarad si luptator. M-am simtit umilit în sinea mea, ca m-am putut îndoi ma- car o clipa de forta lui interioara. Bucuria a fost atât de mare când a aparut în pragul usii Radu Mironovici. Ne-am îmbratisat cu efuziune.
Ochii lui mari reflectau o bunatate nespusa. Ce noroc pe legiune, ma gândeam, ca cel putin întemeietorii miscarii se mai gaseau în viata. Pierderile suferite erau cumplite, dar cu ei în frunte si cu cei ramasi în viata, Legiunea era viabila. Se va putea reconstitui si îsi va putea urma drumul ei propriu.
Discutia ce-au avut-o cu Ciorogaru si Dumitrescu-Borsa fusese mai mult conventionala. In fata mea puteau sa-si descarce sufletul. Câte nu mi-au poves - tit! Vorbitorul principal era Stoicanescu. Mironovici mai mult asculta. Avea atâ- tea de spus!Subiectele se întretaiau si nu le sfârseam niciodata bine:Nae Ionescu, scena de groaza ce-a trait-o la Miercurea Ciuc, cine mai traieste, destinderea, Urdareanu, audienta la rege.
Nae Ionescu nu murise de moarte naturala. Cu o zi înainte de deces, Stoicanescu fusese la profesor. Era în pat. S-a întretinut despre situatia politica si nu-i facea deloc impresia de om sfârsit. "O sa fie bine, ai sa vezi, o sa fie bine", au fost primele cuvinte cu care si-a luat ramas bun de la el. Ne-a povestit apoi de convorbirea avuta între un grup de legionari si Urdareanu, înainte de plecarea spre Berlin. Acesta ca sa dovedeasca legionarilor prezenti ca Regele dorea sa ajunga la o întelegere cu Corneliu Codreanu, scoate o scrisoare a Capitanului adresata lui Neagoe Flondor. Prin Neagoe Flondor, membru al organizatiei noastre, ruda cu Flondor, Maresalul Palatului , Capitanul primise sugestia de la Palat sa faca o cerere de audienta si va fi primit de Rege. Era îndata dupa procla- marea Noii Constitutii. In scrisoarea sa catre Neagoe Flondor, Corneliu Codreanu spunea ca momentul cererii de audienta si-l va alege el când si cum va crede de cuviinta. Stoicanescu i-a replicat atunci lui Urdareanu, în fata între- gului grup: "Scrisoarea nu poate constitui o dovada împotriva lui Corneliu Codreanu,pentru ca el nu refuza audienta,ci raspundea sa i se lase lui latitudinea sa cântareasca singur momentul politic în care o va cere". Urdareanu a înghitit în sec si nu a mai zis nimic.
Sosind si Papanace, ne-am asezat apoi la o examinare mai pe îndelete a situatiei. In rândurile care urmeaza nu redau numai discutia avuta în aceasta zi la Titi Cristescu, ci esentialul din toate discutiile ce le-am avut cu delegatii din tara. Insarcinarea formala ce si-o luase fata de Ghelmegeanu si Urdareanu era sa ne convinga sa aderam la actul de împacare cu Regele si eventual sa ne întoar - cem în tara. Dorinta lor intima era cu totul alta. Sa stea de vorba cu noi, pentru ca pornind de la situatia data, sa ne faurim un plan comun de actiune. Chestiunea nu se punea pentru ei de a ne atrage pe pozitia lor, ci de a gasi un suport comun celor doua pozitii. Destinderea era rezultatul unei evolutii în politica interna a României, sub presiunea evenimentelor externe, de care nu se putea face abstractie. Problema care se punea acuma era cum sa manevram pt. ca schimbarile survenite în tara sa le punem de acord cu obiectivele politice ale miscarii.
Ce se obtinuse în tara de pe urma destinderii? S-au desfiintat lagarele si s-a dat amnistie partiala. O serie de legionari iesisera din închisori. S-a înregistrat si un alt câstig de ordin politic: prin audienta fruntasilor legionari la Rege, se iesise din stadiul de "infractori ai Statului", cum eram clasificati pâna acuma de regim, si miscarea fusese recunoscuta ca realitate politica. Nu putea fi vorba de o recu - noastere formala, pentru ca toate partidele fusesera desfiintate prin Constitutia din 1938, ci de recunoasterea existentei noastre de fapt. Metodele teroriste ale Palatului dadusera gres. Cu rândurile rarite, eram nu mai putin prezenti în acest ceas cumplit al istoriei noastre si Regele nu putea trece peste noi.
De schimbarile din tara au beneficiat indirect si legionarii din Berlin. Guvernul german,dupa masacrele din Septembrie,ne socotise pentru multa vre- me eliminati din viata politica a României si nu-l mai interesa existenta noastra decât sub raport politienesc. Dupa proclamarea oficiala a destinderii, cercurile germane au început sa manifeste din nou interes pentru cauza noastra. Faptul a avut repercusiuni favorabile si asupra starii de spirit a grupului de la Berlin.
De unde, la sosirea mea aici, cei mai multi legionari considerau pozitia noastra definitiv pierduta, acuma se constata chiar si la cei mai slabi un suflu de înviora- re. Bineînteles, Ciorogaru si Preotul Borsa interpretau evenimentele din tara care trateaza cu Regele, formeaza acuma un bloc, iar ceilalti, intransigentii, s-au situat în afara orientarii generale a miscarii. Eu si Papanace vedeam în destinde- re o confirmare a pozitiei noastre: crimele Regelui veneau la scadenta si acuma, apropiindu-se dezastrul, ar vrea sa împarta cu miscarea raspunderile unei guvernari falimentare.
Ce reprezenta grupul de la Berlin? Daca ne referim la numar, 40-50 de oameni, evident ca nu putea concura cu legionarii angajati în procesul destinde- rii, care erau câteva sute. Daca însa luam în considerare atractia ce-o exercita acest grup asupra legionarilor din tara, situatia se schimba în favoarea lui, cu tot numarul sau mic. Dupa realizarea destinderii, grupul de la Berlin ramasese fac - torul determinant în Legiune. Prestigiul grupului de la Berlin avea la baza trei elemente: a) era liber pe miscarile lui; b) se afla în Capitala acelei tari care, în acel moment, decidea de soarta Europei; c) reprezenta linia de lupta a miscarii. In acest grup se cristalizase supremele aspiratii ale Legiunii. Ceea ce dorea în adâncul sufletului fiecare legionar, chiar si acei care beneficiasera de destindere, era doborârea regimul carlist. Cine reprezenta aceasta linie,incontestabil ca avea de partea lui marea majoritate a Legiunii.
  De existenta si greutatea politica a grupului liber de peste hotare se puteau prevala si fruntasii legionari angajati în procesul destinderii. In tratativele cu Palatul, fruntasii din tara se puteau referi oricând la acest grup, pentru a se sustrage de la cereri care le-ar fi compromis pozitia.

Consultarea grupului de la Berlin era pentru ei mai mult decât o necesitate tactica. Daca ar fi început sa ignore existenta acestui grup si sa se angajeze pe cont propriu în actiunea de destindere, s-ar fi izbit de imponderabilele Legiunii si riscau sa piarda acoperirea maselor legionare. In rezolutia din 24 Martie, noi le-am dat aceasta acoperire, dar numai în sens negativ. Fara a aproba gestul lor, am considerat declaratiile de supunere nule si neavenite, pentru ca "sunt smulse cu silnicie si amenintare de moarte. De aceea ele nu pot angaja nici Miscarea Legionara si nici constiinta acestor camarazi si deci nu poate fi vorba de diver - genta de pareri în fixarea liniei legionare care trebuie urmata".
Când am adoptat noi aceasta rezolutie, nu aveam contact cu grupul din tara. Rezolutia a fost în asa fel compusa încât sa statueze înca o data pozitia funda - mentala a Miscarii, fara a provoca o ruptura în interiorul ei. Acuma situatia era schimbata. Ne aflam în prezenta delegatilor veniti din tara. Nu puteam face abstractie de ei. Libertatea noastra de orientare suferise o îngradire prin venirea lor la Berlin. Ei ne-au pus la curent cu fazele destinderii, cu intentiile Regelui si cu starea de spirit a legionarilor eliberati.
Câta vreme contactul nu facuse între noi si ei, puteam lucra paralel si independent. Noi nu eram responsabili de atitudinea unor oameni care sub ame nintarea mortii au semnat actul de supunere, iar ei nu puteau fi facuti respon - sabili de atitudinea intransigenta a grupului de la Berlin. Ne miscam pe doua traiectorii diferite. Ei au facut ce-au facut pasind din lagar spre libertate, iar noi bucurându-ne de libertatea pe care nu o aveau în forma deplina nici acum.
Dupa stabilirea contactului cu delegatia legionara din tara, chestiunea destinderii nu mai putea fi tratata de grupul din Berlin în termenii anteriori. Problema era deschisa si pentru noi. Pozitiile din tara devenisera fluide. Fronturile Palat-Legiune se înmuiasera. Grupul Berlin nu fusese prins în misca- rea de dezghet politic din tara, dar, dupa venirea delegatiei, luaseram act în mod oficial de schimbarea survenita si eram solicitati sa dam un raspuns.
Ramânând pe planul strict al miscarii, raspunsul nostru nu putea varia de acela cuprins în rezolutia din 24 Martie 1940. Nici o tranzactie cu asasinii Capitanului si ai sutelor de legionari. Dupa ce sacrificiile supreme se consuma- sera,prin asasinarea Capitanului si a elitei legionare,din partea supravietuitorilor ar fi fost un act de lasitate sa-si puna problema supravietuirii lor. Oricât ne-am muncit capul, si eu si Papanace, din aceasta pozitie rigida nu puteam iesi. Sa-i ajutam pe camarazii din tara, dar cum? Noi nu puteam subscrie în nici un caz un act de supunere asemanator celui întocmit de ei.
In cursul discutiilor purtate cu Stoicanescu si Radu Mironovici, pe încetul si cu mare greutate, s-a cristalizat un nou punct de vedere,care ni s-a parut acce- ptabil pentru amândoua pozitiile.
Ce este Legiunea, ne-am întrebat? Ea nu este o entitate desprinsa de Neam, nu are obiective autonome. Legiunea este un instrument spiritual si politic al Neamului. Daca primejdiile care se îngramadesc la hotarele tarii impun o apro - piere între Miscare si Rege, daca salvarea Patriei nu e posibila decât cu pretul acestei întelegeri, putem noi sa ne sustragem acestei obligatii sacre? Regele si re- gimul ce-l patroneaza, stim, este naclait în sânge. Orice contact cu oamenii aces- tui regim provoaca o repulsie aproape fizica. Stim, de alta parte,ca numai Regele si anturajul lui sunt vinovati de dezastrul national ce se apropie. Dar daca noi, înabusindu-ne durerea, renuntând la razbunarea dupa care striga mormintele de la Jilava,Ciuc si Vaslui, întindem mâna Regelui si,prin acest sacrificiu, salvam tara de ciopârtire, nu este pretul platit si nu suntem pe linia miscarii? Noi am dat nenumarate dovezi ca stim sa luptam si nu ne este teama de moarte. Deci nimeni nu ne poate acuza de o politica oportunista. Daca acum ne-am decide si noi sa subscriem politicii de destindere, nu o facem de grija Legiunii, ci de grija tarii, nu pentru a salva viata unor legionari, ci pentru a salva integritatea terito- riala a Statului Nostru.
In rezolutia din 24 Martie, am prevazut ca regimul, aflându-se în primejdie, pentru a normaliza raporturile cu miscarea, va face apel la sentimentul patriotic al legionarilor. Si-am pus în garda pe legionari "sa nu cada în capcana". Acum noi însine eram prinsi într-o situatie asemanatoare. Cu toate nedreptatile ce ni s-au facut, cu toate ca acei care acum fac apel la sentimentele noastre patriotice niciodata n-au crezut în ele, totusi soarta tarii nu ne putea lasa indiferenti. Destinderea nu putea fi un scop în sine.
Ea nu putea fi invocata pentru salvarea cadrelor legionare. Ea avea o justi- ficare numai în ipoteza ca ajuta la îmbunatatirea pozitiilor externe ale Români- ei, amenintate sa se deterioreze.
Evident patriotismul nostru, oricât de generos s-ar fi afirmat, nu va putea pune tara la adapost de primejdii, daca destinderea nu va avea si pentru celalalt factor, Regele, aceeasi semnificatie. Oare Regele a ajuns la aceeasi constiinta cla- ra a momentului si este dispus, cel putin în ceasul al 11-lea, sa-si revizuiasca po- litica urmata pâna acuma? Salvarea fruntariilor tarii nu o vedeam posibila decât în alaturarea cât mai grabnica a României la Axa Roma-Berlin, fara a pierde o secunda. Cu cât se va întârzia mai mult cu contractarea noilor aliante, cu atât se va agrava situatia internationala a României.
In functie de aceste coordonate, ne-am formulat un raspuns verbal, pe care l-am comunicat delegatiei legionare ca sa-l transmita Regelui. Daca e ceva care ne putea apropia de Rege, apoi nu era destinderea în sine, ci repercusiunile ei pe plan extern. Daca actualele intentii ale Regelui se suprapuneau realmente cu ini- tiativele noastre mai vechi în politica externa, formulate înca de pe timpul Capitanului, atunci suntem dispusi la o revizuire a atitudinii noastre în sensul dorit de Rege si realizat deja de catre camarazii nostri din tara.
Grupul din Berlin refuza însa initiativa de a se întoarce în tara si nu întelege de ce ar parasi aceasta pozitie tocmai acum când soarta României atârna mai mult ca oricând de Berlin. Refuza orice declaratie atâta vreme cât acesta nu-si desemneaza precis orientarea. Dar daca guvernul român îsi va alinia politica ex- terna în mod sincer si precis alaturi de Puterile Axei,preîntâmpinând prabusirea hotarelor, în aceeasi masura,în masura actelor savârsite de guvern,si noi ne vom apropia de punctul nostru de vedere al camarazilor din tara. Noi conditionam acceptarea destinderii de schimbarea aliantelor României, în sensul declaratiilor facute de Capitan în 1937.
Fixându-ne la acest raspuns, dupa o grea facere a lui, grupul din Berlin iesise din pozitia de combatere a actului destinderii si adoptasera o pozitie de expecta- tiva. Nu ne luasem nici un angajament formal. Indicam directia în care doream sa evolueze politica externa a României si lasam viitorul, adica viitoarelor acte ale Regelui Carol sa decida de atitudinea noastra.
Intr-o convorbire avuta numai cu Stoicanescu, acesta mi-a înfatisat situatia reala a raporturilor dintre miscare si Rege. Stoicanescu nu a avut nici un ames - tec în tratativele destinderii. Tot timpul cât a stat în lagar a crezut ca traieste Capitanul si si-a axat existenta pe aceasta credinta, insuflând-o cu ardoare si ce- lorlalti camarazi de suferinta. A refuzat orice târguiala cu autoritatile si orice act de umilinta personala. Din cauza atitudinii lui intransigente, a fost mutat din lagarul Vaslui în lagarul Ciuc, rezervat legionarilor considerati a fi cei mai peri - culosi de catre autoritati.
In lagarul Ciuc se gasea tot grupul legionarilor care au luptat în prigoana si au cazut la începutul anului 1939. Stoicanescu si Iordache Nicoara au ridicat acest lagar la un nivel de traire extraordinar. Gândul mortii nu-i mai tulbura. Toata grija lor era sa nu se plece în fata autoritatilor, pentru a nu face de rusine pe Capitan, care traieste undeva departe.
Stoicanescu a iesit din lagar odata cu desfiintarea lor si fara a fi trecut prin furcile caudine ale declaratiilor. Nu stia nici el carei împrejurari se datoreaza ca nu a fost împuscat în masacrele din Septembrie. Autoritatile nu aveau nici un motiv sa-i crute viata.
Banuia ca la mijloc a putut fi o confuzie de nume, când s-a transmis ordinul de executie de la Bucuresti: în lagar se gasea un camarad Constantin Stoienescu, iar el se chema Constantin Stoicanescu. Aceasta posibila substituire îl framânta adânc si din acel moment se considera si mai puternic legat de Legiune, pentru a plati aceasta datorie de sânge. Pe o pozitie diametral opusa se aflau Noveanu si Bidianu. Acestia erau partizanii "realismului" în orientarea Legiunii. Capitanul nu mai traieste si cine raspândeste astfel de zvonuri, împiedica sa vedem clar viitorul. Ei cereau sa ne predam evidentei. Regele e mai tare. In consecinta, tre - buie sa gasim o acomodare, pentru a salva de la pieire cadrele ramase în viata.
Cele doua pozitii, Noveanu si Stoicanescu, reprezentau polii de tensiune ai lagarului. La mijloc se gaseau prudentii si indecisii. Acestia nu se exprimau, nu luau atitudine sau se exprimau în termeni vagi pentru a nu se strica nici cu o tabara si nici cu cealalta.
De fapt Stoicanescu nu refuza din principiu orice discutie cu autoritatile, ci cerea numai ca aceste discutii sa se duca la nivelul demnitatii umane: el refuza sa-si renege trecutul în schimbul libertatii si sa-si ia angajamente pe care nici un legionar constient nu le poate tine. Impacarea sustinea el nu se poate realiza da- ca cei ce ies din lagar îsi pierd prestigiul în fata maselor legionare. "Declaratiile dezonorante ce le semnam ne desfiinteaza creditul în fata legionarilor si nu mai putem fi practic utili nici pentru destindere. Ramânem cu o pata pe constiinte, pentru ca ne-am rascumparat libertatea în schimbul unei semnaturi, pe care nici nu suntem capabili sa o respectam. E cu totul altceva daca, odata ajunsi în liber- tate, fara a subscris propria noastra decapitare politica si spirituala, intram în tratative cu regimul si ajungem la un acord".
Iesind din lagar, Stoicanescu si-a dat seama de situatie. Noveanu urmarea ca destinderea sa se consume în ea însasi. Miscarea, din perspectiva Noveanu, era condamnata sa-si piarda individualitatea si sa devina o masa de manevra la dispozitia Palatului. Despre Stoicanescu, stiam din activitatea lui anterioara, de sef al judetului Timis-Torontal, ca era un excelent organizator si educator, cali- tati suficiente pentru a înalta faima unui legionar; acum facusem si o alta desco- perire: era si un cap politic de vaste resurse.
Opera pe mari spatii si nu se pierdea niciodata în amanunte. Dupa ce a fost eliberat din lagar, în loc sa stea deoparte si sa-i agite pe legionari din afara con - tra tendintei Noveanu, a aplicat o alta tactica: de vreme ce a fost luat volens-nolens de curentul destinderii trebuia ferita sa devieze de la linia miscarii si cel mai eficace mijloc ca miscarea din tara sa nu se rataceasca în aceasta faza benig- na era sa pastreze contactul strâns cu aripa luptatoare a miscarii, ai carei sefi se aflau la Berlin.
Mi-a comunicat ca numele meu inspira teama teribila la Palat si ca daca Urdareanu si Ghelmegeanu doreau asa de mult sa se ajunga la o întelegere cu le- gionarii din Berlin,era în primul rând pentru a neutraliza sectorul ce-l reprezint.
Ii era teama ca Siguranta sa nu organizeze un atentat împotriva mea si ma sfatuia sa plec cât mai departe la Berlin, într-o localitate pe care sa nu o cunoas- ca decât câtiva initiati.
Prezenta lui Stoicanescu în crestetul destinderii era de un noroc neasteptat pentru grupul Berlin. Exista cineva în tara care controla desfasurarea raporturi- lor dintre Rege si Legiune, exclusiv în functiune de obiectivele miscarii.


Momentul norvegian


Destinderea a introdus un element de nesiguranta în desfasurarea planului de actiune. In vreme ce în tara s-au pus bazele unei întelegeri între Rege si misca re, noi proiectam rasturnarea prin violenta a regimului. Cum puteau fi urmarite concomitent doua initiative diametral opuse? O clarificare era indispensabila. Un sentiment de îndoiala începuse sa-si faca loc în sufletul meu: ma întrebam daca pregatirile de întoarcere în tara mai erau actualitate si nu ar trebui între rupte.
Pe plan politic, grupul Berlin rezolvase ciocnirea de pozitii între exil si tara în termenii cunoscuti: acceptam destinderea sub rezerva ca Regele sa-si însuseas ca în politica externa punctul nostru de vedere – alaturarea imediata de Puterile Axei.
Dar ramânea în suspensie problema planului de interventie în tara. In ce masura atitudinea adoptata de Papanace si de mine pe plan politic afecta realiza rea actiunii proiectate? Dupa multe solilocvii, am ajuns la o formula bivalenta, care lasa sa se desfasoare paralel ambele initiative.
Vom continua pregatirile ca si cum nu s-ar fi întâmplat destinderea din tara. Daca ea desfasoara în sensul vederilor noastre, adica Regele îsi îndeplineste anga jamentul de a schimba radical politica externa, atunci actiunea de forta cade pe al doilea plan; daca destinderea nu da rezultate asteptate de noi, si aceasta se poa te vedea foarte curând, avem în rezerva instrumentul de interventie, pentru a lichida regimul.
Evident, nici Mironovici si nici Stoicanescu, cât timp au stat la Berlin, n-au aflat nimic de pregatirile noastre.Papanace, ceilalti camarazi s-au purtat tot atât de discret, încât ei au plecat cu convingerea ca noi nu vom putea întreprinde nimic, cel putin în viitorul apropiat, lasându-le lor toata libertatea de actiune.
Dar îndata ce m-as fi întors în tara, eram hotarât sa rup tacerea fata de Stoicanescu, sa-i împartasesc planurile noastre si sa-l solicit sa devina omul de legatura între grupul nostru, care ar fi actionat din clandestinitate, si grupul po- litic care tinea legatura cu Palatul.
In mijlocul acestor framântari, cade ca un trasnet vestea interventiei germane în Norvegia, 9 Aprilie 1940. Fulgeratoarea victorie germana a brazdat cerul Eu- ropei în toate directiile si a produs un nou moment de panica la Bucuresti. Era clar ca nici România nu se mai putea balansa multa vreme între o tabara si alta si va fi obligata sa iasa din actuala ei pozitie. Daca România va apuca drumul Poloniei, va avea aceeasi soarta, adica va fi împartita între vecinii ei. Rusia nu se va multumi cu Basarabia, ci,în tumultul razboiului,va ocupa si Moldova. Numai o grabnica întoarcere a României spre Puterile Axei va putea salva Statul Român de la desfiintare. Semnele de împacare cu miscarea, tratativele si destin- derea, corespund oare si unei schimbari pe planul politicii externe? Ruperea Regelui de vechea politica este efectiva sau numai o tergiversare, o manevra,des- tinata sa câstige timp, pentru ca, într-o conjunctura favorabila, sa-si realizeze vechile lui intentii, azvârlirea României într-un razboi contra Germaniei?
Raspunsul mi l-a dat un alt eveniment, care s-a petrecut cu putine zile înainte de debarcarea germana în Norvegia.
Odata cu începerea razboiului, Englezii au organizat o retea de sabotaj în zona petrolifera, pentru a crea dificultati Germaniei în aprovizionarea cu petrol din România. In toamna anului 1939, s-au semnalat acte de sabotaj în aceasta zona, fapt care a determinat guvernul german sa intervina pe lânga guvernul român, cerând masuri de securitate. In eventualitatea unui conflict armat între România si Germania,aceasta organizatie avea misiunea sa procedeze din prima zi la distrugerea sistematica a instalatiilor de extractie si depozitare a petrolului, precum si a conductelor si rafinariilor.
La începutul lui Aprilie 1940, Intelligence Service-ul proiecteaza sa dea o lovitura de gratie transportului de petrol românesc spre Germania,prin blocarea navigatiei pe Dunare în dreptul Portilor de Fier. Serviciul german, care se orga- nizase si el pe teritoriul românesc pentru a preîntâmpina actele de sabotaj ale serviciului englez, descopera în aceste zile un convoi de slepuri care înainta cu mare bagare de seama de la Sulina pe Dunare în sus. Urmarile întreprinse de serviciul german au dat la iveala ca slepurile nu transportau marfa, cum susti - neau autoritatile românesti, ci aveau o încarcatura de ciment si dinamita. Ajungând convoiul în canalul Portilor de Fier, dinamita trebuia sa faca explozie. In urma exploziei, bucati mari de stânca de pe malul sârbesc s-ar fi pravalit în apa, iar vasele încarcate cu ciment s-ar fi scufundat, blocând pentru vreme îndelungata navigatia.
Abia dupa repetate interventii ale Ministrului Germaniei la Bucuresti, care au mers pâna la amenintari, guvernul de la Bucuresti da ordin de oprire a convo iului suspect la Giurgiu.
Daca complotul englez ar fi reusit, replica Berlinului nu putea fi decât una singura: o fulgeratoare interventie în România, pentru a lua sub protectie zona petrolifera si pentru a asigura caile de comunicatii între Germania si sud-estul Europei. Marele Stat Major german avea deja planurile de invazie pregatite. Pentru a obtine trecerea prin Ungaria, Berlinul promisese acestei tari retroceda- rea Ardealului.
La izbucnirea unui conflict armat s-au gândit si Englezii când au planuit întreprinderea de la Portile de Fier. Incidentul ar fi fost prea grav ca sa poata fi lichidat pe cale diplomatica. In joc era petrolul românesc, element vital pentru continuarea razboiului. Reactia lui Hitler ar fi fost drastica si România a r fi fost antrenata în razboiul de încercuire al Germaniei.
Distrugerile planuite la Portile de Fier se încadrau într-un plan mult mai vast, care privea strategia generala a Aliatilor. Actiunea din România trebuia sa se desfasoare în prima jumatate a lunii Aprilie, adica tocmai în perioada în care Englezii se pregateau sa debarce în Norvegia.
Pentru a slabi presiunea armatei germane pe frontul de vest, Englezii s-au gândit sa deschida alte teatre de operatiuni în Europa si, în acest scop, au prega- tit debarcarea în Norvegia concomitent cu lovitura planuita în România,în ace- lasi timp asadar diviziile Reichului ar fi fost nevoite sa intervina în doua directii divergente, cu consecinte imprevizibile. Hitler aflând de pregatirile aliate de debarcare în Norvegia, le-a luat-o înainte.
Organizarea retelei engleze de spionaj si sabotaj din România s-a facut cu aprobarea guvernului român si tot cu aprobarea acestui guvern s-a realizat expe ditia de dinamitare a canalului de la Portile de Fier. Nu stiu daca guvernantii ro- mâni si-au dat suficient de bine seama de gravitatea acestei complicitati.
Aceasta întâmplare confirmase înca odata intentiile reale ale Regelui în politica externa a României. El ramasese ancorat în vechea orientare externa si urmarea sa pândeasca un prilej potrivit pentru a azvârli tara în razboi contra Germaniei. Acest prilej însemna pentru el un moment în care Germania era an- gajata într-un razboi de uzura pe un front stabilizat, pentru ca România sa nu ramâna singura fata în fata cu toata puterea Reichului. Numai într-un asemenea moment, Regele spera sa smulga consimtamântul oamenilor politici din jurul lui, timorati de forta Reichului. Momentul polonez a trecut fara sa-si poata pune planurile în aplicare, din cauza repeziciunii cu care s-a sfârsit campania. Momentul norvegian a ramas nefolosit din aceeasi cauza. Mai ramânea Regelui o nadejde, ca ofensiva germana sa se întepeneasca în Franta, ca în primul razboi mondial.
Incidentul de la Portile de Fier, despre care am avut ample informatii, mi-a risipit si ultimele îndoieli asupra necesitatii actiunii din tara.
Intoarcerea în România îmi parea ca o porunca a destinului. Cu Regele împreuna, tara nu mai putea fi salvata, cum ne leganasem o clipa în aceasta ilu- zie, dupa venirea delegatiei legionare. Destinderea era compromisa în germene, deoarece conditia ce o pusese grupul Berlin ca sa-si dea adeziunea la realizarea ei, alaturarea cât mai grabnica a României la Axa, nu fusese îndeplinita si nici nu putea fi îndeplinita.
Politica Regelui dospea de duplicitate. Atât destinderea cât si concesiunile economice facute Reichului erau simple instrumente ale acestei politici perfide, destinate sa se termine cu un razboi contra Germaniei.
Fruntasii legionari din tara, fara sa vrea si fara sa îsi dea seama, erau târâti pe fagasul aceleasi politici de duplicitate. Schimbarii de politica interna nu-i co- respundea si o schimbare de politica externa,singurul element care îngaduia mis carii sa îsi modifice atitudinea fata de Rege.

Inaltele ratiuni patriotice care obligasera pe cei de la Berlin sa se încline spre teza destinderii se adeverisera a fi numai simple momente tactice, destinate sa ne induca în eroare.
  Primejdia era acum si mai mare. Folosindu-se de destindere, Regele urmarea sa capteze bunavointa Berlinului, pentru ca, la momentul oportun, sa-si îndeplineasca angajamentele fata de tabara bolsevico-democratica, caruia îi dedicase toate sfortarile domniei lui.
  Imi recâstigasem linistea sufleteasca, tulburata pentru o clipa de venirea delegatiei din tara. Suntem pe drumul cel bun. Numai actiunea planuita la Berlin reprezinta linia miscarii, pentru ca numai pe aceasta cale se poate salva Statul Român. Deci, cât mai repede în tara. Ce vom face? O revolutie, daca se poate. Un atentat contra Regelui, daca timpul nu mai îngaduie o concentrare de forte. Cu toata energia am dat zor pregatirilor de plecare, pentru a o lua înaintea celor care pregateau dezastrul României.

(va urma)





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu