luni, 29 iulie 2013

Abis (16)


Colin Forbes



NOTA AUTORULUI
Toate personajele înfăţişate sunt creaţii ale imaginaţiei autorului şi nu au nici o legătură cu vreo persoană în viaţă. De asemenea, mi-am luat libertatea de a face modificări în geografia regiunii Dorset, creând un vârf care nu există, Lyman's Tout. La fel am procedat şi în Elveţia şi am inventat un munte, Kellerhorn, şi alte două zone - Col du Lemac şi Col de Roc.


Philip se pregătea să plece din apartamentul lui Eve, cu părere de rău, când închise uşa de la intrare şi se întoarse în sufragerie.
- Ce repede te-ai întors de la birou, zise Eve înţepată.
El se uită la ea, aşezată într-un fotoliu, cu picioarele-i frumoase puse unul peste altul. Purta o pereche de pantaloni albastru-închis şi un pulover albastru-pal. Mâinile i se odihneau pe braţele fotoliului, în timp ce el venea spre ea.
Văzu un bărbat trecut de treizeci de ani, cu părul negru, bine ras şi cu ochi gânditori. Philip era din nou năpădit de o tulburare interioară... se simţea enorm de atras de această femeie plină de viaţă, dar amintirea soţiei moarte Îl umplea de durere. Nu era sigur de sentimentele lui.
- Bine, am numărul tău... Începu el, ca s-o lase să înţeleagă că o va suna în seara aceea.
- Am şi eu numărul dumneavoastră, domnule Philip Cardon, îi replică ea, vrând să spună ceva cu totul diferit, când sări din fotoliu şi Îl sărută pe obraz.
El continua să se apropie de ea, când, brusc, Eve îşi ridică mâinile şi-i făcu semn să se îndepărteze. Rămase în picioare, cu mâinile la piept.
- Am putea eventual să plecăm în vacanţă într-un loc cu adevărat fascinant. În Bermude. Când o să am timp. - O idee excelentă, zise Philip.
- Am spus eventual.
- Dacă va trebui să pleci în străinătate, cât o să stai? întrebă el.
- Habar n-am. Stând în faţa unei oglinzi de perete, îşi folosi ambele mâini ca să-şi aranjeze părul de un negru intens, lipindu-l de cap, apoi se întoarse şi-l privi drept în faţă. N-am nici cea mai vagă idee, daro să te sun. Când o să pot, adăugă ea. Care e numărul tău de la birou? S-ar putea să nu fiu în stare să te sun decât în timpul zilei.
- Nu pot să ţi-l dau. Fac gălăgie şefii dacă primim telefoane personale la birou.
- Urâcioşii din asigurări. Atunci, va trebui să stai în fiecare seară în casa aceea a ta goală din Hampshire şi să te holbezi la telefon.
Remarca Îl duru, simpla referire la casa goală, dar faţa lui Philip nu trăda nici o urmă a reacţiei sale. O privi cum ia o ţigară aprinsă dintr-o scrumieră şi îşi aprinde cu ea una nouă. Se trezi că-i admiră silueta zveltă.
- Ce faci, mă analizezi? Îl întrebă ea. Ar trebui să ştii deja cum arăt. Philip, trebuie să fac un duş.
- Tocmai plecam...
Inchise uşa de la intrare după el, coborî încet scările, cu emoţiile răscolite haotic. Eve avea obiceiul de a-l ridica şi apoi de a-l coborî. Ştia că anumite femei foloseau această tactică cu bărbaţii, dar Eve era expertă.
Tweed intră în cabinetul lui, unde o găsi doar pe Monica şi pe Newman. Newman tocmai ridica receptorul.

- Alo, Archie. Da, Bob la telefon. Cum te descurci?
- Am veşti, Bob. Vorbesc din Geneva. Un oraş amăgitor. Unii oameni încearcă să mă urmărească. Cred că m-am descotorosit de ei. Ştirile... se pare că Brazii face o listă cu toţi oamenii lui Tweed. Până acum ştie de tine şi de Paula Grey... l-a trecut şi pe Franklin ca posibil membru.
- Eşti sigur de asta?
- Am totală încredere în informatorul meu. Şi nici măcar n-o face pentru bani, ceea ce e un atu în plus. Trebuie să închid. Sper că ajutorul e pe drum...
Newman se ridică şi îi dădu lui Tweed, care îşi scosese paltonul, scaunul din spatele biroului. Îi repetă ceea ce-i spusese Archie.
- Crezi că a pus ochii pe oamenii mei... Brazii? întrebă încet Tweed. - Seamănă cu o listă neagră, admise Newman bine dispus.
Tweed se ridică din nou în picioare şi începu să se plimbe prin cabinet, în timp ce număra pe degete.
- Tu, Paula... poate şi Franklin, care nu e în echipa noastră. Absenţii sunt foarte importanţi. Marler, Butler şi Nield.
- Nu te înţeleg, zise Newman.
- Dorset. Există doar trei oameni care ar fi putut să transmită lista asta. Franklin în persoană, Eve Warner şi Keith Kent.
- De ce s-ar fi pus Franklin pe listă?
- Pentru siguranţă. Ştiu că nu prea ţine.
- Eu sunt încă pe jumătate adormit după ce m-am trezit cu noaptea-n cap, recunoscu Newman, dar tot nu înţeleg cum i-ai scos pe cei trei ca posibili informatori ai lui Brazii.
- Ia gândeşte-te! Dorset. Marler a rămas sub acoperire tot timpul. Nici unul dintre cei trei suspecţi nu l-a văzut, iar când Marler a fost în birou şi Franklin l-a văzut, n-a vrut să-i spună lui Franklin cum Îl cheamă. Nici Butler, nici Nield n-au apărut.
- E cam sinistru, comentă Monica.
- A, şi ce-a fost chestia aceea cu care a încheiat Archie, cu „sper că ajutorul e pe drum"? întrebă Tweed.
- Archie a sunat înainte de a veni Bob, îi explică Monica. Îmi spusesei despre el, şi mi-a zis că are nevoie urgentă de întăriri. Paula s-a oferit să se ducă. A plecat într-o fugă la Heathrow, ca să prindă avionul pentru Geneva. Monica văzu expresia de pe faţa lui Tweed. O încânta ideea...
- Ai lăsat-o să plece! De una singură! explodă Tweed. Se duce în gura lupului şi neînarmată. Nu-i aşa? Plec de la serviciu pentru câteva ore şi tu laşi să se întâmple o asemenea nebunie!
Tweed era într-unul din rarele lui momente de furie. Monica era îngrozită. În atâţia ani de când lucra cu el, nu-l auzise niciodată vorbindu-i astfel. Tweed măsura încăperea cu paşi mari.
- N-am... putut... să... o... opresc, rosti ea sacadat.
Newman, calm ca de obicei, îşi aprinse o ţigară. Îl privi pe Tweed cum dă ocol biroului şi se prăvăleşte în scaunul lui. Preţ de o clipă Tweed nu spuse nimic, apoi Îl fixă pe Newman.
- îmi dai şi mie o ţigară?
- La ce oră e următoarea cursă?
- Peste două ore, cită Monica din memorie.
- Ei bine, în cazul ăsta...
Fu întrerupt de Philip care intră în cabinet îmbrăcat într-un palton gros, cu guler de blană, pe care şi-l scoase imediat.
- Mi-am lăsat jos valiza cu haine pentru pol.
- Monica, rezervă-i lui Philip un loc pentru cursa următoare spre Geneva, zise Tweed, cu aerul că a luat o hotărâre clară. Dă-i toate datele pe care ni le-a furnizat Archie. Inclusiv cele despre traficantul de arme. Philip, s-ar putea ca Paula să dea de mai multe necazuri decât poate să facă faţă un om. Şi faptul că e femeie n-are nici o legătură cu asta...

Leopold Brazii stătea la fereastra spaţiosului său cabinet, în vila sa din Berna. Intimitatea îi era protejată de
draperii masive. În spatele lui stătea Carson Craig, îmbrăcat într-un costum gri care-l costase o mie de lire
sterline.
- E timpul să plec la aeroportul Belp, îi aminti el şefului său. Ţi-am pregătit dublura ca să se urce în avion cu mine. O să aterizăm pe Cointrin, în Geneva, cât ai zice peşte.
- Craig, ai zis „dublura" mea. Brazii se întoarse şi se uită la el. Unor şefi le-ar displăcea ideea de a avea pe cineva care să arate la fel ca ei.
- îmi pare rău. Faţa brutală a lui Craig se crispă într-o expresie prin care, speră el, să-şi ceară scuze. Nu arată chiar la fel ca tine.
Brazii se amuză. Nu-i păsa cât de tare îi semăna aşa-zisa dublură, dar îi plăcea să-l deruteze pe favoritul său, căruia îi lipsea simţul umorului.
- Eu nu mi-aş face prea multe griji în privinţa asta, Craig, daracum vorbesc serios. Ia-o încet la Geneva.
- Avem motive să credem că problemele vin de la Londra, zise Craig încăpăţânat. Observatorul nostru de la Heathrow a raportat că unul dintre lacheii lui Tweed - femeia, Paula Grey - a luat avionul spre Geneva. Receptorul i-a dat o descriere bună a ei. Am de gând să-i termin pe scandalagiii lui Tweed înainte s-apuce să facă vreo mişcare.
- Aşa cum ai făcut la Sterndale Manor? Tonul lui Brazii se înăspri. Nu ţi-a spus nimeni să-i omori pe toţi din casa aceea. Ordinul meu a fost să răvăşeşti seiful, să-l faci să arate ca după o spargere.
- N-am putut să intrăm în casă, insistă Craig. Am folosit planul meu. - Am zis s-o iei încet la Geneva. Asta-i tot.
Craig ieşi din cameră şi se întâlni cu Gustav, omul lui de încredere, care aştepta în anticameră. Gustav era un bărbat gras, cu o înfăţişare răutăcioasă, accentuată de o gură aspră, cu buze subţiri.
- Iar m-a luat cu fraze de tipul să fim cuminţi la Geneva, mormăi Craig în timp ce coborau la parter, pe o scară
largă, de marmură. Ţi-ai luat sculele? întrebă el, aruncând o privire spre sacul de prelată pe care Îl căra Gustav.
- Am luat tot, şefu'. Geaca de piele neagră, pantalonii şi casca. Motocicletele ne-aşteaptă la Geneva, cu restul
echipei.
- Bine. O să vadă ei pe dracu'! Se apropie cam mult de laborator. - Tacă-ţi fleanca, mârâi Craig.
Telefonul lui Arthur Beck, din clădirea Poliţiei Federale, pentru Tweed ajunse o oră mai târziu.
- Tweed, cred c-ar trebui să ştii că avionul a plecat de pe Belp cu trei oameni la bord acum câteva minute. Omul meu a raportat că Craig era sigur unul dintre pasageri. Un altul aducea puţin cu Brazii, dar nu era el.
- De unde ştie? întrebă Tweed.
- Limbajul corpului. El observă cum se mişcă oamenii.
- Şi unde a zburat avionul?
- La Geneva. Ar trebui să ajungă acolo imediat. O să fie tărăboi, un tărăboi îngrozitor, aşa zic eu - dacă Craig e cu ei. Deocamdată asta e tot...
În Park Crescent, Tweed puse jos receptorul şi se uită la Newman şi la Marler cu o expresie gravă. Le spuse şi lor ce-i zisese Beck.
- E ca şi cum Paula s-ar fi băgat drept în gura lupului, spuse el rece.
- Atunci e bine că l-ai trimis pe Philip, îi spuse Newman. Şi nu mai fi aşa de îngrijorat. Philip îşi va fi lăsat emoţiile acasă. Şi o place pe Paula.
- Dacă aş fi ştiut mai devreme, v-aş fi trimis pe amândoi să-l susţineţi pe Philip, darvreau să discut cu voi despre
întrevederea mea cu profesorul Grogarty. Ce credeţi c-a vrut să-mi spună profesorul, în felul lui încurcat?
- Cred, zise Marler, că, dacă se poate aranja ceva sigur, ar trebui să te întâlneşti acum cu Leopold Brazii, cât mai curând cu putinţă. Repet, dacă se poate aranja în aşa fel, încât să-ţi fie garantată securitatea. De către noi.
- Ce propui?
- Cel puţin patru dintre noi, deghizaţi, să fim în vecinătatea locului de întâlnire, care nu trebuie să fie o speluncă. Când zic patru, mă refer la Bob, la mine, la Butler şi la Nield.
- Pe Pete Nield Îl aşteptăm să se întoarcă din Dorset în orice moment, îi spuse Tweed. Am trecut cu vederea un singur lucru: am uitat să-i pun lui Eve Warner o codiţă.
- Nu-ţi face griji, replică Newman bine dispus. Ştiu că ai fost prins până peste cap, aşa că ieri-noapte i-am dat un telefon scurt lui Philip, în apartamentul lui de la Priory, şi i-am cerut adresa lui Eve. Locuieşte într-un apartament chiar lângă mine. Foarte elegant. De-aceea a ajuns Marler mai târziu.
- Treci la subiect, Bob.
- Marler a urmărit-o când a ieşit din apartamentul ei, după ce-a plecat Philip de-acolo. A urmărit-o până la Heathrow unde s-a suit într-un avion. Cu destinaţia Geneva.

Mulţumesc lui Dumnezeu că mi-am adus haine de iarnă", se gândi Paula.
Avionul zbura la joasă altitudine deasupra Elveţiei. Era întuneric, dar cerul era plin de stele, iar luna strălucea puternic. Treceau peste munţii Jura acoperiţi de zăpadă, iar ceea ce se vedea undeva, jos, era un mic lac de gheaţă solidă.
La fel ca alte curse, avionul urmă ruta est-sud-vest, peste lacul Geneva. Ateriză uşor pe aeroport, şi americanul
de lângă ea, cu care discutase, se ridică. Ea călătorise la clasa business şi îşi puse repede paltonul căptuşit cu
blană pe care i-l aduse stewardesa din locul de unde fusese atârnat în timpul zborului.
- Ştiţi, îmi amintesc aeroportul ăsta de când era destul de mic, zise americanul care o ajunsese din urmă pe
coridorul nesfârşit pe care mergeau. Acum e al naibii de mare... şi devine tot mai mare.
- Mi-l amintesc şi eu în zilele acelea, îi spuse Paula. Era comod şi nu trebuia să mergi deloc pe jos.
- Văd că sunteţi singură, doamnă. Aţi vrea să luaţi cina cu mine în seara aceasta? Fără nici o obligaţie. Vorbesc
serios.
- Sunteţi foarte drăguţ, dar am o întâlnire astă-seară.
- Atunci, distracţie plăcută. Îmi pare bine că v-am cunoscut...
El iuţi pasul, iar Paula răsuflă uşurată. Americanul era un bărbat drăguţ, era plăcut să realizeze că era încă o femeie atrăgătoare, dar nu avea timp de pierdut.
De la Cointrin, luă un taxi până la Hotel des Bergues, reţinu o cameră şi îi dădu bacşiş hamalului după ce îi cărase bagajul greu până sus. Camera spaţioasă avea vedere spre Rhone, şi în depărtare sclipeau, cu intermitenţă, lumini de neon. Luminile se reflectau de apă ca nişte unde distorsionate. Formă numărul din Park Crescent şi îi răspunse Monica.
- Paula. Sunt la Hotel des Bergues, camera numărul...
- Am notat, zise Monica.
Paula puse receptorul jos, despachetă repede şi se întoarse în hol, îmbrăcată din nou cu haina de blană.
- Fiţi atentă, domnişoară, o avertiză portarul când se pregătea să iasă în stradă. Parc-ar fi patinoar acolo...
Afară se opri, testă aderenţa ghetelor îmblănite şi văzu că e bună. Purta o pereche de ghete a căror talpă specială avea mici crampoane. După ce stătuse câteva minute la căldură, în hotel, aerul rece de afară o lovi, aşa că îşi trase gluga de la haină pe cap.
În avion verificase adresa traficantului de arme şi descoperi că strada îi e cunoscută; era strada care mergea în paralel cu Rhone-ul, apoi traversa fluviul. O luă pe jos peste puntea care traversa fluviul în zigzag. Un vânt aspru îi îngheţă obrajii neprotejaţi; era un vânt ce venea tocmai de la gheţarul îndepărtat al Rhone-ului şi cobora până la Geneva, în lac. Deşi purta mănuşi groase, fiind nevoită să se ţină de
bară pentru a-şi păstra echilibrul, simţi frigul trecând prin mănuşi. Erau multe grade sub zero.

(va urma)





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu