joi, 18 iulie 2013

Resemnare


Eugen Stancu


Haideţi să nu mai exagerăm! Să fim modeşti şi să spunem adevărul. Iar când vine vorba să dăm exemple, să ne uităm în altă parte, cât mai departe…

Să ştiţi că multe par să nu mai fie cum au fost. În copilărie, ascultam de la vecinii mai mari, UTC-işti pe atunci, cum că bacalaureatul este o bagatelă. Şi aşa şi era! Acum s-a schimbat!

E adevărat că în zilele noastre se intră foarte uşor la facultate, în cea mai mare parte prin concurs de dosare unde contează notele din anii de liceu şi cea de la bacalaureat. Înainte era mai dificil: era examen de admitere pentru care chiar trebuia să înveţi. În plus, exista o concurenţă, astăzi, de-a dreptul nefirească. Trebuia numai să fii perseverent. Ce dacă nu reuşeai din prima? Puteai din a doua, a treia sau din a patra încercare…

Acum bacalaureatul este un adevărat examen de maturitate… Internetul, tehnologia sau dezvoltarea biroticii, care îi ajută pe unii să-şi facă lucrări verosimile de masterat sau doctorat, pot fi curse pentru cei care vor, de pildă, să treacă unele probe la bacalaureat… Muza poate fi vârâtă direct în ureche, iar transmisia fără fir poate fi soluţie la subiectele din examen. Însă nu toate fizionomiile sunt potrivite tehnicii, aşa încât unele emiţătoare se blochează şi este nevoie de intervenţia doctorului…

Dar sunt cazuri singulare pe care le vedem la televizor… Modelele de succes provin acum din toate direcţiile. Poţi să înveţi în şcoală sau la fel de bine să nu o faci pentru că succesul pare să fie dat de mersul astrelor!

Este atât de greu să-ţi construieşti un destin într-o lume atât de volatilă… Nici nu mai ştii dacă merită efortul să investeşti într-o competiţie atunci când regulile jocului se pot schimba peste noapte…




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu