Orizonturi Rosii (12)

Mihai Pacepa

Amintirile unui general de securitate

Guita cavat lapidem, non vi sed saepe cadendo
[ Picatura gaureste piatra nu prin forja, ci cazind des. ]

Convorbirile din aceasta carte au fost scrise din memorie de general-locotenent Ion Mihai Pacepa. Ele sint tot atit de exacte pe cit pot fi orice convorbiri neinregistrate, reamintite.


CAPITOLUL XII

Nu era inca ora sapte dimineata cind a sosit losif. Avea costumul sifonat, fata pamintie, iar ochii ii erau bulbucati din cauza lipsei de somn.

OLGA IN CARNE SI OASE
— Am un film pentru tovarasul general, a spus cu un aer obosit losif, scotind un rol-film de 16 milimetri din servieta. Cind au dat drumul la aparatul de proiectie din camera din spate, am vazut-o pe Olga in carne si oase. Tocmai pleca de la hotel dis-de-dimineata. Desi a trecut de virsta tineretii, este o micuta femeie atragatoare, cu parul blond si lung, fluturind ca o coama de cal si cu buze foarte sexy.
Aparatul de filmat ascuns o urmarise cu tenacitate pe Olga toata ziua, iar filmul ne arata citeva fragmente. Se plimba pe jos, mergea cu tramvaiul, chema cite un taxi, vizita muzee si magazine, incercind tot timpul sa se poarte cit mai firesc: Am remarcat, totusi, incercarile ei de a se debarasa de agentii secreti sovietici, aflati si ei pe urmele sale.
Cind Olga a intrat in restaurantul Lido, era aproape ora opt. Si-a ales un colt intunecat, de unde putea urmari cu usurinta usa de la intrare. Deodata, sonorul bandei s-a facut auzit, deoarece microfonul aflat in vaza de ceramica de pe masa a inceput sa functioneze. La putin timp dupa opt si jumatate, un barbat a venit spre ea, i-a sarutat mina afectuos si s-a asezat alaturi, intrucit aparatul de filmat ascuns era indreptat spre Olga, barbatul nu se vedea decit din spate. Era cam de talia mea, iar ceva din gesturile si comportarea lui mi se pareau cunoscute. Olga devenea din ce in ce mai afectuoasa pe masura ce-si amminiea de zilele fabuloase si noptile pasionate ale trecutului lor. Mai intii cu un picior, iar apoi cu amindoua a inceput sa faca manevre pe sub masa.
Olga povesteste cum a renuntat la postul de profesoara de la Academia Militara pentru altul la Ministerul de Externe. Tocmai fusese numita in functie la Ambasada Sovietica din Sofia, unde va incepe sa lucreze peste doua saptamini. S-ar putea intâlni din nou la sfirsit de saptamina. „Sint numai cinci ore de mers cu automobilul". Nu vrea sa-i telefoneze; n-ar fi intelept din partea ei. Dar un vechi prieten de la ambasada lor din Bucuresti, „tot militar", ar putea fi intermediar. „O sa-l recunosti. Ti-a fost prieten si tie. L-am rugat sa vina aici pe la zece, ca amindoi sa puteti stabili un aranjament". Olga spune ca va trebui sa plece miine dimineata cu grupul de turisti sovietici.

Cind prietenul sovietic al Olgai a sosit, era chiar ora zece. Romanul s-a ridicat sa dea mina cu el. „Mii de bombe!", am spus incet. Aparatul de filmat se apropiase si cind am vazut zimbetul larg de pe fata aceea cunoscuta mie, imediat am cautat sa opresc aparatul de proiectie. Cu ochii mintii mele vedeam acea fata suprapusa pe alta care avea sapca militara. O vedeam conducind un Gaz decapotabil, de fabricatie sovietica-, mergind de la o unitate militara la alta in Piata Slalin pentru salutul militar, iar apoi oprindu-se in fata tribunei oficiale in timpul paradei pentru 23 August: „Tovarase secretar general al Partidului Comunist Roman, sint comandantul paradei pentru 23 August, general-locotenent Nicolae Militaru".

Am pornit din nou aparatul de proiectie. Imaginea era acum normala, aratindu-l pe Militaru placut surprins si oferindu-i noului venit o stringcre de mina prieteneasca. Au inceput imediat sa vorbeasca despre vremurile cind fusesera amindoi studenti la Academia Militara Sovietica. Sovieticul „Vania" tocmai fusese numit in functie la Bucuresti. „Da", a spus el, „sint atasat militar aici acum. Avem motive foarte bine intemeiate sa ne intâlnim din cind in cind."
Militaru i-a lasat numarul sau direct de telefon de la birou,"ca sa n-ai de-a face cu tot Statul Major. Daca nu sint acolo, sa revii, ca nu e nici o problema".
Au mai comandat un rind de coniac.
— Cind Olga va mai pleca in excursie la Bucuresti, a spus Vania, iti voi telefona. Cind vei raspunde, voi inchide. Apoi iti voi telefona iar si voi lasa telefonul sa sune o data. Cind ea va pleca pe litoralul Marii Negre, il voi lasa sa sune de doua ori.
Militaru si Olga trebuiau sa-si aranjeze intilnirile anticipat. Se ridicasera deja de pe scaune, gata de plecare, cind se parea ca Vania mai are de spus ceva.
— Mi-ai putea face un serviciu ? Ca intre vechi prieteni ? M-ai ajuta enorm daca mi-ai putea imprumuta cartea de telefon a Statului Major. Sint foarte nou aici si nu cunosc pe nimeni.
Militaru parea ca-i studiaza cu atentie pantofii.
— Presupun ca stii ca n-am voie sa fac o copie xeroxata. Cartea de telefon a Statului Major includea Directia de Informatii a Armatei (DIA) si era considerata ultrasecreta.
— imi trebuie numai pentru doua-trei ore, ca sa ma familiarizez cu departamentele si cu oamenii cu care voi lucra. Poate ca voi face si citeva insemnari, dar nu o copie xeroxata. Pe cuvint de onoare.
În cele din urma s-au inteles ca luni Vania sa ceara oficial sa fie primit de catre Militaru, care va aranja in asa fel incit sa fie singur in birou timp de citeva minute si va strecura cartea de telefon in servieta lui Vania.
— Ti-o pot lasa in cutia postala in aceeasi seara, a sugerat Vania.
— in regula. Uite cartea mea de vizita cu adresa, a spus Militaru, apoi cei trei au pornit spre usa.
În acest moment, losif a oprit aparatul de proiectie.
— Mai e mult din film, a spus, dar nu merita. Generalul Militaru a plecat impreuna cu Olga, cu masina lui. Au petrecut noaptea la un mic motel de pe autostrada spre Brasov. Si am avut bafta. Cind au comandat apa minerala, le-am trimis-o intr-o frapiera, stiti una din cele cu microfoane ascunse. losif a pus pe masa trei casete.
— S-au regulat toata noaptea. Poate o s-o intereseze pe tovarasa Elena. Seful centrului de supraveghere spune ca n-a mai avut asemenea casete sexv. Si sa stiti ca are multe d-alea!
Iosif a spus in continuare ca, dupa ce s-a despartit de Militaru si de Olga, Vania s-a dus la gara si a luat un tren pentru Brasov. La scurt timp dupa ce a sosit acolo, a sarit intr-un alt tren inapoi la Bucuresti si a coborit la Ploiesti. O masina si un sofer de la ambasada sovietica il asteptau.
— Baietii mei l-au fotografiat tot timpu', a spus losif, punind pe masa un dosar.
— Nu stim inca totul despre Vania. Doar ca a ajuns acolo. Dar smecheria cu trenul, ca sa insele vigilenta noastra, e tipic sovietica.
Era clar ca este vorba de o operatiune de spionaj militar sovietic.

Nicolae Militaru era membru al Comitetului Central al Partidului Comunist Roman din 1969 si comandant al Regiunii Militare Bucuresti din 1970. Fratele lui, Aldea, era de asemenea membru al Comitetului Central si membru al Marii Adunari Nationale. Nicolae Militaru fusese ales de catre Ceausescu insusi sa fie comandant al Regiunii Militare Bucuresti dupa invadarea sovietica a Cehoslovaciei. Ceausescu a fost atit de satisfacut de realizarile lui Militaru, incit cu numai o saptamina in urma se hotarise sa-l promoveze in functia de ministru adjunct al apararii nationale. Numirea urma sa aiba loc inainte de plecarea lui Ceausescu la Washington.

CAZUL SERB
— Nu e decit o repetare a cazului Serb. Aproape pina la ultimul detaliu, a spus losif.
— Care sint diferentele ?
Cunosteam cazul generalului Ion Serb, dar nu stiam toate amanuntele, deoarece investigatiile au fost incepute de catre Directia a IV-a a Securitatii, responsabila cu contrainformatiile in rindurile militarilor.
— Sa vedem. Ca si Militaru, Serb a urmat cursurile unei scoli militare din Uniunea Sovietica. In Romania fusese promovat in functie si devenise seful Garnizoanei Militare Bucuresti, cind a fost contactat de fosta lui amanta din Moscova.
— A venit si ea ca turista ?
— Cam asa ceva. A venit ca ghid turistic. Am „botezat-o" „Nastasia".
— Unde s-au intilnit „intimplator" ?
— Da, intr-un restaurant clasa intâi. Asta a fost si ghinionu lor. Ca si acum totul a fost inregistrat pe viu. Nastasia a spus ca se va intoarce in Romania pe cale legala, in calitate de ghid Inturist.
— L-a prezentat pe Musatov ?
Ofiterul sovietic despre care era vorba se numea colonelul F.A. Musatov.
— Da. Exact cum a procedat Olga cu Vania, la sfirsitul cinei, il va instiinta pe Serb, de fiecare dala cind se va intoarce, prin el. Si el era tot atasat militar sovietic.
— Cind a inceput Musatov sa faca prima miscare ?
— Tocmai ca si Vania. Celor de la GRU le place sa bata fierul cit e cald. La prima lui intilnire cu Serb, in timp ce Nastasia ii stringea picioarele lui Serb intre genunchii ei, sub masa, Musatov i-a cerut lui Serb niste documente secrete aparent inofensive. Voia numai sa se uite putin la ele. Fara sa le multiplice.
— Ce le-a dat Serb sovieticilor ?
— Musatov s-a miscat foarte repede. A pretins ca are nevoie de toate astea pentru o teza de doctorat. Dar el a scris ceva despre apararea unei capitale est-europene impotriva unui atac NATO in care se folosesc arme conventionale. A folosit ca exemplu Bucurestiul, iar planurile de aparare ale Bucurestiului ii vor fi de mare ajutor.
— Care a fost reactia lui Serb ? am vrut sa stiu.
— Doar pentru citeva ore. Fara sa le multiplice.
— Iar apoi ?
— Cind Musatov a cerut planurile, Directia a IV-a le-a scos in secret in noaptea aia din seiful personal al lui Serb si le-a inlocuit cu o versiune falsa, menita sa dezinformeze, pe care baietii o au intotdeauna la indemina.

Directia a IV-a pregateste tot felul de materiale militare pentru dezinformare, de la semnele de circulatie false, amplasate in jurul unitatilor militare importante, pina la insemnele incorecte de pe echipamentul militar, folosite in timpul paradelor militare, pentru inducerea in eroare a atasatilor militari straini, precum si alte materiale, dintre cele mai sofisticate. De fiecare data cind ministerul apararii prezinta un plan militar important lui Ceausescu, Directia a IV-a trebuie sa prezinte, de asemenea, versiunea deformata a acestuia. Trebuie sa fie identica cu planul original, astfel incit sa nu se observe diferenta. Numai datele tactice si strategice de cea mai mare importanta sint modificate, cu scopul de a insela vigilenta inamicului, care le-ar putea obtine clandestin. Aceasta paranoia a disimularii, generata de Kremlin, fusese formulata succint de catre seful KGB-ului, Iuri Andropov, la ultima noastra intilnire: „Cele mai sfinte secrete ale blocului sovietic sint militare, iar dezinformarea este cea mai buna modalitate de a le pastra".
— Deci numai versiunea falsa i-a fost data de Serb lui Musatov ? am intrebat.
— Da, tovarase general. Moscova s-a prins in joc singura. Totusi, de data aceasta cred ca cei de la GRU sint mai destepti. Sint sigur ca nimeni din cadrul Directiei a IV-a n-a pregatit vreo versiune falsa a cartii de telefon.
— Care a fost reactia Tovarasului in cazul Serb ?
— Cumplita.
— Adica ?
— A vrut ca Serb sa fie nimicit. Dar abia se anuntase public ca Romania nu mai are detinuti politici, astfel incit Tovarasul a hotarit sa fie drastic pedepsit pentru incalcarea legii cu privire la secretul de stat. Documentele false, pregatite de catre Directia a IV-a, au fost ascunse in casa lui in timpul unei descinderi clandestine, iar el a fost arestat imediat cind au fost gasite.
Din acel moment, cunosteam cazul Serb in detaliu. A fost judecat de curtea martiala in spatele usilor inchise pentru nerespectarea secretului de stat, degradat si condamnat la sapte ani de inchisoare. La cileva zile dupa proces, Ceausescu mi-a ordonat sa organizez o operatiune de dezinformare in Occident, raspindind zvonul ca Serb era primul general din blocul sovietic care a fost condamnat ca spion sovietic. Cu greu s-ar putea gasi ceva mai convingator decit chestia asta, pentru a sprijini „Orizontul" in Occident, a spus atunci Ceausescu. Ca prim rezultat al operatiunii de dezinformare, in februarie 1972, Occidentul a aflat stirea ca s-ar putea ca Serb sa nu mai fie general. Peste citeva zile, Serb a devenit un caz international, iar mass-media occidentala a publicat diverse rapoarte cum ca generalul roman Ion Serb fusese arestat si executat pentru ca a furnizat informatii militare Uniunii Sovietice. Ca parte a operatiunii de dezinformare, un agent secret DIE, care activa ca purtator de cuvint al Ambasadei Romane din Viena, a afirmat public ca aflase doar faptul ca Serb nu mai era general; el a refuzat sa faca mai multe comentarii asupra rapoartelor care sustineau ca Serb fusese impuscat pentru ca fusese spion al Uniunii Sovietice.

Ceausescu a ordonat ca situtia reala a lui Serb, cunoscuta numai de o mina de oameni, sa fie pastrata ca unul dintre cele mai mari secrete ale Romaniei, in august 1976, la intoarcerea sa din Crimeea dupa o intilnire concilianta cu Leonid Brejnev, Ceausescu a ordonat ca Serb sa fie silit sa semneze un acord secret, iar apoi sa fie eliberat din inchisoare si trimis la munca intr-o gospodarie agricola departe de Bucuresti. În timp ce-mi reaminteam cazul Serb, incercam sa ma gindesc la recomandarile pe care trebuia sa i le fac lui Ceausescu atunci cind ii voi preda cazul Militaru, desi stiam ca Ceausescu n-a cerut niciodata sugestiile cuiva in legatura cu vreo problema. Am ridicat receptorul telefonului S si am format numarul lui Manea.
— Salut, profesore. Trebuie neaparat sa vin pe acolo sa-ti vorbesc. Cum e vremea ?
— Roiu' sefule, daca n-ai altceva mai bun de facut. Pe aici e un cutremur teribil. De gradul noua pe scara Richtef, iar totul se zdruncina in jur. Postelnicu si Luchian sint inauntru, ii aud de-aici.
— Trebuie sa-l vad pe Tovarasul.
— Tovarasa Elena e si ea acolo, a continuat Manca cu vocea lui inexpresiva, ignorindu-mi insistenta.
— iti voi urma sfatul, profesore.
— Daca voi supravietui, iti voi telefona mai tirziu, sefule,

AUTOBIOGRAFIILE SCRISE DE MINA ALE TUTUROR LOCUITORILOR
Pe la ora unsprezece, Manea mi-a dat telefon.
— imi pare rau pentru tine, sefule. A mai sosit un uragan prin zona, iar Tovarasul vrea sa te vada imediat. Chiar mi-a dat ordin sa trimit un elicopter dupa line, daca nu esti aici.
— Vin imediat, profesore. Cu vestile pe care le am, nu pot decit sa inrautatesc vremea.
Înainte de a-mi deschide usa de la biroul lui Ceausescu, Manea a reusit sa-mi sopteasca faptul ca Plesila si Coman se aflau deja inauntru de citva timp si ca Elena tocmai sosise. Ei nu i-au placut nicicind echivocurile.
— Nu ti-am spus ca toti e niste idioti ? am auzit-o spunind pe Elena, cind am deschis usa. De cite ori v-am spus, ba, sa le dati foc si sa chemati armata ?
— C-cum p-poate armata asta a ta sa afle cine e autorul unei scrisori anonime, f-femeie ? a tipat Ceausescu din spatele biroului, rosu de furie.
— Daca nu pot sa afle, atunci sa impuste orice suspect. Crede-ma, nimeni n-o sa mai scrie vreo scrisoare anonima dupa aia.
— A-arunca p-porcaria a-asta la gunoi, mi-a spus el, improscind cu saliva tot ce se afla pe birou.
Ceausescu a aruncat un dosar pe jos. Bilbiiala lui era intotdeauna de rau augur. Se anunta furtuna la orizont.
Cind am luat dosarul de pe jos, am vazut ca era plin de scrisori anonime, adresate postului de radio Europa Libera din Munchen. Scrisorile criticau vechement cultul personalitatii promovate de Ceausesti. Am priceput mesajul. Evident, scrisorile intrasera in colimatorul celor care se ocupa de violarea corespondentei si fusesera prezentate lui Ceausescu de catre Coman si Plesita ca dovada a vigilentei lor. Acum Ceausescu dorea capul celor care le scrisesera.
— Vreau sa le aflu numele. Sunt tot atât de sigur pe cit traiesc si respir ca ăia de la Europa Libera le stiu numele. Toti le stiu, cu exceptia mea si a Securitatii.
— Niste idioti, a bombanit Elena.
— Sa le afli numele din dosarele alora de la Europa Libera, mi-a spus Ceausescu.
in timp ce ne privea cu furie, Ceausescu a apasat violent pe un buton al telefonului.
— Cheama-l pe Luchian aici. Acum! a strigat, cind Manea a aparut in pragul usii.
— Aveti trei luni la dispozitie sa faceti rost de autobiografiile tuturor locuitorilor Romaniei, incepind cu elevii din clasa intii. Fara exceptii faceti rost de autobiografiile din dosarele tuturor oamenilor muncii.
Autobiografiile scrise de mina reprezinta o formalitate obligatorie pentru toti angajatii din Romania, ca si pretutindeni, de altfel, in blocul sovietic.
— Inventati noi formulare pentru pensionari, casnice si cei care nu muncesc si sa le completeze toti. Folositi-va capul. Trebuie sa va invat eu cum sa faceti ?
— Nu, tovarase. Avem o colectie intreaga, a incercat sa spuna Plesita.
— Daca nu-i puteti identifica pe autorii acestor scrisori anonime, inseamna ca n-aveti autobiografiile care va trebuie, in trei luni ar trebui sa fiti in stare sa-i prindeti pe toti autorii de scrisori anonime si sa gasiti motive ca sa-i bagati in puscarie.
Ceausescu a apasat din nou pe buton. Cind Manea a intrat, Ceausescu a spus:
— Scrie: „Coman si Plesita. Autobiografii scrise de mina." Sa-mi raportati rezultatele peste trei luni de-acum inainte, a terminat el.
Cind a intrat Luchian, Ceausescu se mai calmase intrucitva.
— Vreau ca toate masinile de scris apartinind statului sa fie inregistrate, incepind cu cele din biroul meu, si vreau ca formatul lilerelor sa fie pastrat de Securitate. De asemenea, vreau sa fie incuiate sau sigilate cind nu sint folosite.
Dupa o scurta pauza, a continuat, uitându-se la Luchian :
— Sa scrii un ordin pentru toate organizatiile de stat si cooperatiste, iar apoi sa-l dai primului-ministru ca sa-l semneze. Clar ?
— Da, tovarase, a spus Luchian, cu vocea lui de bas.
— De asemenea, vreau sa intocmesti un decret al Consiliului de Stat spunind urmatoarele: „inchirierea sau imprumutul masinilor de scris este interzis tuturor cetatenilor romani. Nimeni n-are voie sa posede o masina de scris fara autorizatie de la militie. Cei care au deja masini de scris trebuie sa ceara imediat o asemenea autorizatie; daca i se refuza, proprietarul trebuie sa vinda masina de scris altuia care detine autorizatie sau s-o predea la militie. Cind o autorizatie este aprobata, proprietarul trebuie sa se prezinte cu masina de scris la militie ca sa i se ia formatul literelor. Masina de scris trebuie sa fie dusa la militie anual, iar dupa orice reparatie, de asemenea, ca sa i se ia din nou formatul literelor".
Ceausescu a asteptat ca Luchian sa termine ceea ce i-a dictat; notitele fusesera luate cu constiinciozitate.
— E clar ?
— Da, tovarase, dar s-ar putea sa nu fie legal.
— Ce-e-e ?
— Putem da un asemenea ordin in cazul agentiilor si organizatiilor de stat, deoarece masinile lor de scris sunt proprietatea noastra. Dar nu si in cazul persoanelor particulare.
— De ce nu ?
— Ar putea fi impotriva Constitutiei.
— C-constitutia n-ne-a f-facut p-pe noi, sau n-noi a-am f-facut-o ? a intrebat Ceausescu retoric, ochii sai de viezure privind cind de la Luchian la ceilalti, cind invers. N-noi a-am f-facut C-Constitutia. N-noi o v-vom s-schimba d-daca v-va t-trebui.
Aceasta era una dintre axiomele lui preferate.

Atitudinea lui Ceausescu fata de lege era tipica pentru toti conducatorii comunisti. Konstantin Simis, avocat si profesor de drept la Moscova, inainte de a fi silit sa emigigreze in 1977, a descris o situatie similara in cartea sa. În anii '60, cind Hrusciov a ordonat ca toti speculantii de pe piata neagra sovietica sa fie condamnati la moarte, procurorul general al Uniunii Sovietice, Roman Rudenko, i-a explicat ca legea nu permite justitiei sa faca una ca asta. Atunci, Hrusciov a rostit minunata fraza care sintetizeaza atitudinea puterii sovietice fata de legalitate: „Cine-i seful, noi sau legea ? Noi suntem stapinii legii si nu invers, deci trebuie sa schimbam legea; trebuie s-o facem astfel incit sa-i putem executa pe acesti speculanti /" Pe l iulie, 1961, Prezidiul Sovietului Suprem al URSS a scos un decret prin care se introducea pedeapsa cu moartea pentru orice caz de specula.
— S-sa s-scrii d-decretul pe care l-am ordonat, iar eu v-voi a-avea g-grija de C-constitutie, a ordonat nervos Ceausescu.

Cind a aratat cu degetul spre usa, privindu-ne, Coman si Plesita s-au evaporat de parca n-ar fi fost aici, urmati de Luchian, al carui mers apasat facea sa tremure paharul cu creioane de pe biroul lui Ceausescu. Dupa citeva minute a plecat si Elena. Eu am ramas pe loc.
Ceausescu a inceput sa se plimbe prin birou, iar apoi, ca si cum ar fi incercat sa puna pe planul al doilea o alta veste proasta, a intrebat:
— Luchian asta e timpit, sau numai se preface ? Fara sa mai astepte raspunsul, a continuat:
— Daca vestile tale sint tot atit de proaste ca si cele ale lui Coman, ar fi bine sa pleci si tu.
— imi pare rau, dar asa e, am replicat fara sa ma misc.
— Atunci, pleaca, a spus, asezindu-se in fotoliul sau special care il facea sa para mai inalt.
A inceput sa se joace cu stiloul sau negru preferat.
I-am prezentat cazul Militaru, scurtindu-l cit am putut de mult. Cind am ajuns la intilnirea de la restaurant, Ceausescu a inghetat, cu mina dreapta suspendata in aer. Cind am pronuntat numele lui Militaru, stiloul i-a cazut din mina, facind un zgomot surd in contactul cu masa. Linistea din camera era atit de densa, incit o puteai taia cu un cutit.
Cind am terminat, Ceausescu ramasese pur si simplu fara replica. Fata i se transformase intr-o masca desfigurata, cu gura strimba si ochii mici. Miinile ii paralizasera. Corpul i se chircise vizibil. Dupa multe minute lungi, a plecat in graba din birou, lasind usa deschisa. L-am auzit vomind.
Cind Ceausescu s-a intors, devenise un batrin care pui la un costum prea larg pentru el. M-a privit.
— Tocmai m-am intilnit cu Brejnev. M-a sarutat cind am plecat.
Dupa o alta pauza lunga, Ceausescu a apasat pe buton, iar Manea si-a facut aparitia imediat.
— Un pahar cu apa. Si decretul pe care l-am semnat pentru Militaru.
Ceausescu a golit paharul dintr-o inghititura. Apoi a rupt violent in bucati decretul prezidential prin care Nicolae Militaru urma sa fie numit ministru adjunct al apararii nationale.
— Curvarul! Ticalosul!
A iesit din camera pe usa laterala, fara sa mai-spuna altceva. Stateam inca pe scaun cind Manea, nedumerit, a deschis usa.
— Ce se intimpla aici, sefule ? m-a intrebat, cu vocea lui inexpresiva. Tocmai am primit telefon de la poarta principala, in care mi s-a spus ca tovarasul a plecat si asta-i tot.
— Hai sa luam de pe jos bucatelele astea de hirtie. Si sa le ardem.
— Pacat de el, a spus Manea fara emotie. Era, grozav cind comanda parada de 23 August.

BIRFA LA DINEU
Era tirziu dupa-amiaza cind am telefonat acasa. Mi-a raspuns Dana.
— Lucrez cu Radu, taticule. Un nou tablou.
— Pot sa te rog ceva, Dana ? Ai putea veni cu mine asta-seara ? Dineu la Luchian. Ora opt.
— in regula, taticule. Voi fi gata si te voi astepta la sapte si jumatate.
Zbirniitul telefonului S a deranjat linistea unei dupa-amieze de simbata din biroul meu.
— Generalul Pacepa la telefon.
— Salut, Mihai, a spus vocea de tenor a lui Oprea. Nu stiu daca voi putea ajunge la timp la Luchian. Vrei tu s-o iei pe Maria ?
— Da, tovarase prim-ministru. Stiti ca am iubit-o intotdeauna la nebunie pe Maria.
Lui Oprea ii placea enorm sa i se spuna prim-ministru. De fapt, el era cel aflat la conducerea guvernului, primul-ministru Manea Manescu fiind mai mult o marioneta.
— iti multumesc foarte mult. O sa vin cit pot de repede.

Îl cunosteam pe Gheorghe Oprea din 1949, cind, pe atunci mecanic, era in primul grup de muncitori trimisi de partid sa devina ingineri in urma unui curs comasat de doi ani la Institutul Politehnic, unde invatam eu. Cind Ceausescu a venit la putere, l-a ales pe Oprea, muncitorul ajuns inginer, si l-a numit in functia de ministru adjunct in cadrul Ministerului Industriei Grele. Nimeni nu-l putea recunoaste pe ucenicul din 1949 in barbatul distins de astazi, imbracat cu costum cu dungi gri-inchis, cu ochelarii cu rama de aur si privirea de om invatat. Un om calm, pasnic, Oprea le-a fost intotdeauna recunoscator binefacatorilor sai. În noua sa functie, era preocupat de munca, iar personalitatea lui gelatinoasa l-a transformat curind intr-un mare admi-rator al lui Ceausescu. Mai tirziu, s-a transformat intr-un lingusitor asiduu, iar din aceasta cauza Ceausescu l-a promovat in functie, in continuare. De curind, Oprea fusese numit prim-vice-prim-ministru, iar Ceausescu tocmai imi spusese in taina: „Vechiul tau prieten va fi in curind noul prim-ministru".

Ma gindeam ca va fi o adunatura curioasa de oameni la Luchian in acea seara. Oprea, un om de nimic, care isi petrecea si ultimul minut slujindu-l pe Ceausescu si dorindu-si cu ardoare titluri. Titluri cu orice pret. Si Ion Voicu, un violonist fenomenal de talentat, care refuza cu incapatinare toate titlurile.
Prietenia mea pentru Voicu era rezultatul natural al dragostei mele pentru vioara, pe care am inceput s-o studiez cind aveam sapte ani. Prima data cind am intilnit numele lui Voicu a fost cind am auzit un tinar necunoscut, tiganos, interpretind Simfonia spaniola de Lalo. Tinea ochii inchisi din momentul in care arcusul sau atingea prima coarda, pina la ultima nota. La o tehnica impecabila, se adauga o caldura incredibila, care mie imi rascolea tot trupul, revarsându-se tot astfel asupra salii de concert. Dupa citva timp, talentul neobisnuit al lui Voicu a fost descoperit de guvernul comunist si el a fost trimis la Moscova sa studieze cu David Oistrah. De cind s-a intors, n-am lipsit de la nici un concert de-al sau. Odata dupa ce terminase de cintat superb La Campane Ua de Paganini, iar publicul aplauda frenetic, am vazut o batrina grasa, imbracata cu o rochie inflorata si cu o palarie pe cap, sarind in picioare in primul rind" al salii si strigind din rasputeri: „Liniste! Liniste! Nu-l speriati." Dupa o pauza, izbucnind in lacrimi, a adaugat: „E unicul meu fiu". Fiul ei l-a impresionat pe fostul conducator roman Gheorghiu-De], care, in 1959, a dat ordin ca DIE sa furnizeze 40.000 de dolari ca sa i se cumpere un Stradivarius, in cursul executarii acestui ordin, am ajuns sa-l cunosc bine pe Voicu si ne-am imprietenit repede.

Dupa ce ultimul mare dirijor roman a plecat in strainatate, si Sergiu Commissiona, un talent in plina afirmare, a primit in cele din urma permisiunea de a emigra - mai tirziu facind o cariera plina de succes cu orchestrele simfonice din Baltimore si Houston - Ceausescu a hotarit ca Voicu sa devina atit dirijorul cit si directorul Filarmonicii Nationale Romane. Voicu a incercat sa refuze, spunind ca vrea sa ramina doar violonist, insa n-a avut de ales. Prima lui aparitie pe podium n-a fost incurajatoare. Cind Voicu mi-a plins pe umar, am obtinut permisiunea lui Ceausescu de-al invita pe Sergiu Celibidache sa viziteze Romania. Originar din Romania, dar traind in Suedia, el a fost matematicianul care a devenit dirijor de faima internationala. Talentul si farmecul lui Voicu l-au convins pe Celibidache sa se inhame la treaba si in mai putin de un an a creat o minunata orchestra si l-a invatat pe Voicu sa dirijeze.

Cind Dana, Maria si cu mine am ajuns la Luchian, Voicu si sotia lui, Madeleine, erau deja acolo. Dana, ca de obicei, mai intii si-a spus parerea in legatura cu un tablou intitulat Viitorul. Desi descria un subiect banal - portretul unui linar, iar in spatele lui, in ceata, o fata batrina, reprezentindu-l la capatul vietii - era facut cu destula sensibilitate ca s-o impresioneze pe artista din ea. Oprea a sosit exact la timp pentru cina, care trebuia sa fie delicioasa. Atit lui Luchian, cit si Silviei, sotia lui, le placea mult sa gateasca, in timpul dineului la familia Luchian, oaspetii trebuiau sa spuna bancuri.
— Vreau sa va spun o intimplare despre doamna Aslan, s-a facut auzita in camera vocea de bas a lui Luchian. Va intereseaza ?
Toti romanii sint interesati sa afle noutati despre dr. Ana Aslan. Cu ani in urma a inventat controversata vitamina H3. A fost scoasa pe piata sub denumirea de „Gerovital", pilule. Acest medicament, pretindea ea, reprezenta o masura preventiva impotriva imbatrinirii. Cind, mai tirziu, a scos pe piata o lotiune continind H3 si a pretins ca previne aparitia cheliei, si-a cucerit un renume international. Vest-germanii, mai ales, au fost foarte incintati. Pe la inceputul anilor '70 ea a creat injectiile cu Gerovital pentru reintinerire sexuala si a devenit celebra. Faptul ca Gerovitalul nu era acceptat din punct de vedere medical in majoritatea tarilor occidentale l-au facut mai cautat si mai scump. Pe la mijlocul anilor '70, devenise o comoara nationala, desi savantii occidentali ramasesera la parerea ca Gerovitalul nu este altceva decit o farsa. În 1975 l-am insotit pe Ceausescu intr-o vizita oficiala lunga in America de Sud. Spre sfirsitul ei, in timp ce zburam cu avionul din Brazilia in Mexic, mi-a spus ca daca mexicanii vor incepe sa vorbeasca numai despre dr. Aslan, va intrerupe toata vizita. Dupa cum s-a vazut, ei au vorbit intr-adevar mai mult despre Aslan decât despre Ceausescu, exact ca toti ceilalti conducatori sud-americani pe care i-am intilnit in acea vizita.
— Pai, si-a inceput povestea Luchian, tocmai am primit un telefon de la doamna Aslan. Mi-a cerut ajutorul, deoarece a fost arestata la aeroportul din Bucuresti pentru ca a ascuns 800 de dolari sub un turban mare care-i acoperea parul.
— E adevarat ? a chitait Oprea, privindu-ma.
Era adevarat. Cu toata celebritatea ei, nu avea voie sa pastreze sumele de bani pe care le cistiga in valuta-forte. Aceasta este regula generala in tot blocul sovietic, iar Ceausescu este interesat in mod deosebit sa o aplice.
— E o poveste adevarata, am raspuns. Si mie mi-a cerut ajutorul.
Cea facut ca e o rusine, o rusine nationala, a spus revoltat
Eu povestii o intimplare despre Nadia Cornaneci.
— Ma aflam in Japonia, la scurt timp dupa Olimpiada de la Montrcal, atunci când am cunoscut-o pe Nadia in persoana. Era acolo ih calitate de vedeta intr-un spectacol de gimnastica pentru stringere de fonduri, in acea zi implinea paisprezece ani si m-am prezentat in fata ei cu un tort urias.
— Ce dragut din partea ta, a intervenit Silvia Luchian. Ce-a facut cu toate torturile pe care cred ca le-a primit acolo ?
— Al meu a fost singurul. Din pacate nu stiam ca era silita sa nu manince si ca antrenorii ei devotati, Marta si Bela Karoly, faceau eforturi disperate s-o protejeze pe Nadia. Sotii Karoly au lasat-o sa sufle in luminari, dar nu i-au dat voie nici macar sa guste din tort.
— E adevarat ca mama ei nu e altceva decit femeie de serviciu intr-o scoala oarecare, iar tatal ei un betiv? a intrebat Silvia. . .
— E adevarat.
- Oh, nu, Mihai, a intervenit Oprea. Cum poti spune asa ceva ? Nu stii ca Tovarasul vrea sa pastreze secretul ? E un om atit de sensibil.
La sfirsitul anului 1977, Ceausescu s-a hotarit sa-i schimbe pe antrenorii Nadiei.
— Nu vreau ca Nadia sa-si imparta faima cu doi boangheni murdari, a spus el. (Marta si Bela Karoly sint de origine maghiara.) Trebuie sa gasim antrenori romani pentru ea. Oameni cu singe romanesc.

Curind dupa aceea, Nadia a fost mutata din Onestiul ei natal, un oras din Moldova, la Bucuresti, unde a fost data pe mina unei echipe colective de antrenori, special creata si aprobata de catre Ceausescu. Un activist de partid era conducatorul, iar un ofiter de securitate, adjunctul lui.
Mi-am continuat istorisirea.
— Cu citeva saptamini in urma, ministrul sportului si turismului i-a raportat Tovarasului ca Nadia lipseste de acasa de citeva saptamini si nimeni nu e in stare sa o gaseasca. „Nu-mi poti spune ca o asemenea persoana poate disparea pur si simplu din tara noastra", i-a spus Tovarasul ministrului de interne, ordonindu-i sa caute si in fundul pamintului pina o gaseste.
— A murit ? a tipat Silvia, aproape isterica.
— A fost gasita saptamina trecuta, isi facuse un prieten si se ascundea in apartamentul lui.
— O copila atit de dulce, a intervenit Maria, in cele din urma am spus:
— Am vazut-o chiar in acea zi. Era obeza, avea cu peste cincisprezece kilograme in plus. Nu-i mai interzisese nimeni sa manince.
— Tovarasul stie ? a intrebat Oprea.
— Eram acolo cind i s-a spus.
— Oh, draga. Si e atit de sensibil.
Marta si Bela Karoly, cuplul de antrenori care au descoperit-o si au creat-o pe Nadia Comaneci, au ajuns, realmente, sa nu mai aiba serviciu in Romania, iar la inceputul anului 1980 au plecat in Statele Unite, unde fac o cariera fabuloasa. Una dintre primele lor descoperiri este Maiy Lou Retton. Zilele trecute o priveam pe Mary Lou, atit de plina de viata, prezentind o reclama la televiziune si nu m-am putut abtine sa n-o compar pe Nadia cu ea. Viitond ei stralucitor si bazat pe propriile-i forte respira prin toti porii corpului sau. Prin contrast, Nadia s-a ratat inainte de a deveni macar adult. Acolo, in Romania, nu i se va mai acorda vreo sansa. Numai numele ei va fi pe buzele tuturor timp de citiva ani, in timp ce Nadia va fi adapostita si hranita ca un animal de la gradina zoologica.
— imi pare rau dar nu stiu intimplari despre oameni celebri, a inceput Voicu. Filarmonica Nationala e programata sa inceapa un turneu peste hotare saptamina viitoare, dar niste neindeminatici au scapat pe jos singurul nostru corn francez, care acum e spart, s-a plins el. Deoarece nu se fabrica in Romania corni francezi am adresat un memoriu presedintelui Consiliului Culturii si Educatiei Socialiste, solicitind aprobarea sa importam unul. „N-avem nici un fel de valuta forte disponibila", a venit raspunsul. Asa ca am trimis memoriul Tovarasului. A sosit inapoi ieri cu ordinul „sa fie reparat imediat". Asa stau lucrurile acum.
— Te pot ajuta eu, a intervenit amabil Oprea. Spune-mi unde poate fi reparat si voi da eu ordin sa se rezolve.
I-am aruncat Danei o privire serioasa, iar ca s-a abtinut cu greu sa nu rida.
Voicu si-a dus intimplarea la bun sfirsit:
— Cind Celibidache a auzit ca s-ar putea sa cintam in sala de concerte din Berlin cu un corn francez care a fost lipit, aproape ca a facut atac de cord.
Pe cind ne pregateam de plecare, Oprea era fericit ca dineul se terminase inainte de a-i fi venit rindul sa povesteasca o intimplare. Cu paharul de coniac in mina, m-a tras conspirativ intr-un colt.
— Am o veste extraordinara, in seara asta Tovarasul mi-a dat ordin sa reduc bugetul destinat armatei cu 50%. A spus ca cheltuielile militare trebuie sa fie mai mici de 5% din bugetul national, il stii pe Tovarasul. E atit de iubitor de pace.
Oprea a inceput sa-mi sopteasca la ureche discutia pe care o avusese cu Ceauscscu.
— Stii ce-a spus despre tancul Leopard II pe care o sa incepem sa-l construim ? A spus :„Pune costul in bugetul civil, cheltuiala pentru tractoare". Nu e uimitor de simplu ?
Oprea a golit paharul de coniac, stergindu-si gura cu dosul palmei.
— Minai, nu-ti poti imagina ce-a spus Tovarasul despre noua industrie incendiara pe care o dezvoltam cu „Malek". A spus „Arata-i banii astia, ca si cum ar fi pentru noile fabrici de detergent". Oare eu de ce nu pot avea macar jumatate din ideile Tovarasului?
În cadrul Tratatului de la Varsovia, cifrele publicate cu privire la cheltuielile de aparare sint coordonate de la Kremlin si aprobate formal de catre biroul politic al fiecarei tari membre. Aceste cifre, care sint departe de cele adevarate, au doar valoare propagandistica si de dezinformare. Intentia lor fundamentala este sa asigure hrana politica pentru partidele comuniste din Occident care nu sint la putere si pentru miscarile internationale de pace, ca si sa ascunda adevaratul efort de aparare de analiza occidentala. Bugetul de aparare adevarat, nepublicat, are cel mai mare coeficient de siguranta si numai citiva oameni au dreptul sa-l cunoasca in totalitate, in Romania, Oprea si cu mine eram printre acestia. Iar acum Ceausescu incerca sa ne prosteasca si pe noi. Probabil ca n-ar fi mare diferenta totusi, deoarece in tarile comuniste sumele de bani transformate in moneda nationala au, oricum, prea putina valoare.
Cind dineul s-a terminat, Luchian a coborit cu noi pe scari, pina jos. În holul locuintei sale - un alt elegant vestigiu al capitalismului, acum folosit pentru persoane oficiale, cu functii inalte - m-a luat de brat.
— in legatura cu decretul pe care l-am scris pentru noul Departament al Securitatii Statului, pe care vrea sa-l infiinteze Tovarasul. Aseara, exact la ora opt, asa cum a cerut, Postelnicu avea decretele pe masa.
— Decretele ?
— Da. I-am trimis doua. Cel pe care l-am scris cum am vrut eu si cel pe care l-am scris cum a vrut el - stii, cel cu DGTO si toate celalalte unitati secrete. Deasupra, am adaugat o nota cu parerile mele personale in privinta versiunii lui.
— E bine ca ti-ai spus parerile in scris.
— Bine, pe dracu. Azi-dimineata, inainte de noua, Tovarasul m-a chemat la el, cu Constitutia. Tovarasul statea in picioare in spatele biroului, cu Doamna alaturi de el si Postelnicu in mijlocul camerei. „Citeste-mi Articolul 33", a zbierat Tovarasul, inainte ca eu sa inchid macar usa. La urma urmelor, eu l-am scris. Articolul 33 spune clar ca „Secretul corespondentei si al convorbirilor telefonice este garantat". Asta a fost suficient ca sa-l faca pe Tovarasul sa explodeze. „Cum ai putut sa-mi trimiti un decret referitor la convorbirile telefonice si violarea corespondentei ? Ca sa ti-l semnez si sa-l trimiti la Europa Libera ?" Am replicat respectuos ca nu este decretul meu, ci acela ordonat de Postelnicu, si ca-i dadusem lui Postelnicu si o alta versiune a aceluiasi decret, omitind orice referinta la DGTO. „E o minciuna sfruntata", l-am auzit spunind pe Postelnicu. „Nu mi-a dat altceva, tovarase Ceausescu". Apoi s-a intors spre mine :„De ce incerci sa ma compromiti in fata tovarasului comandant suprem si a tovarasei Elena, Luchian ?" Tovarasul s-a holbat la amindoi, ca si cum ar fi incercat sa-si dea seama care dintre noi minte, iar apoi mi-a ordonat sa scriu un nou decret luni dimineata, in conformitate cu Constitutia si sa ti-l arat tie întâi, Mihai.
— Multumesc. Asta-mi mai lipsea !
— Înainte ca eu sa plec, Doamna a sarit la mine, a continuat Luchian. A spus ca toata vina e numai a mea si ca trebuie sa-l protejez pe Tovarasul, s-o protejez pe ea, sa-l protejez pe Postelnicu, ca asta trebuie sa fac eu si asa mai departe. Dar nici eu nu sint facut din piatra. Am mai zis o data, tare si clar, ca ii spusesem tot lui Postelnicu, dar ca Postelnicu e incapatinat ca un catir.
— Chiar ai spus „catir" ?
— Sigur ca da. Doamna s-a infuriat si a inceput sa zbiere la mine, dar eu am plecat, a adaugat Luchian, cu un tremur nervos in voce.
Mi-l inchipuiam pe ursul acesta mare, calm, certindu-se cu Elena, cu vocea lui profunda, de bas. Dar imi era teama pentru el. Elena nu uita niciodata.

(va urma)