De dupa Lamartine

Geo Dumitrescu

- "Cercetati, urmariti, prindeti!"
dadusem dispozitii severe
sa mi se-aduca fara intarziere,
numaidecat,
fata ce ma iubea cantand, nu de mult
ce ma iubea permanent,
cu de la sine putere, si pentru care
crescusem cu aproape
doi centimetri, mandru
si atat de tanar incat
toata lumea imi spunea " buna ziua "
de doua ori, pentru fiecare obraz
(" buna ziua " si " buna ziua "),
sau poate pentru doua persoane
(" buna ziua " caprui si " buna ziua "
albastru), zarind-o si pe ea
in ochii mei …

- Vino! - i-au spus, gasind-o
dupa lungi cercetari -
te cheama Dumnealui, te asteapta
in prag, tanar in permanenta -
o sa-ti ceara socoteala
pentru tot ce-ai risipit din ceea ce
era al lui in exclusivitate …

Si iat-o ! O priveam nedumerit.
Ciudat! Mi-am spus. Semana
cu o veche strecuratoare de supa
asa cum am vazut odata intr-un film
cu Chaplin. - Ce mai faci?...
- Al mare e-ntr-a XI-a, zicea.
(Ce vorbe fara sens!) Ascultam cu uimire
si parca mi se facea foame
si parca mi-as fi cumparat
un covrig cu sare,
sau orice alta aureola comestibila,
ca sa-mi aduc aminte
in mod violent, cu stridenta,
de inelul subtire de logodna,
brumat de intarziate candori,
ca sa-mi pedepsesc sufletul,
bratul netrebnic, desprins " atunci "
de pe talia ei tremuratoare -
o, bratul ticalos mi l-as fi pedepsit
ca Mucius, cu ura amara intinzandu-l
in flacara nimicitoare de dragoste
a sfantului arabaz obstesc,
odioasa caleasca de nunta …

Era o doamna intre doua varste …
Ah, stiu, sunt vinovat eu singur ! -
sa fi strigat atunci, sa fi strigat,
asa cum ma-nvatase bunul poet :
" O, vreme, curma-ti zborul, si tu,
prielnic ceas, opreste-te ! "… -
si timpul se oprea, e-aproape sigur,
si lucrurile n-ajungeau aici …
(O, Doamne, lacul, vremea !…)
Dar poate nu e ea ! - poate e numai
o stranie parere, o matusa ?…
Vezi bine, nu e ea -
adio, doamna, nastere usoara !...