duminică, 28 iulie 2013

„Șerpăria“ rubedeniilor: Guvernul Ponta 2, promotorul „socialismului de cumetrie“


Vasile Surcel

Cândva, prin anul 2004, în plină guvernare PSD-istă, fostul președinte Ion Iliescu tuna și fulgera împotriva „capitalismul de cumetrie“. Acum, de când PSD-ul a revenit pe cai mari la putere, și după ce Victor Ponta ne-a promis că vom avea parte de cel mai cinstit și corect Guvern din istorie, ne-am procopsit cu o nouă invenție politică: „socialismul de cumetrie“. „Invenție“ care preschimbat atât Guvernul cât și restul instituțiilor care gravitează în jurul lui într-o „șerpărie“ populată, în punctele cheie, cu rubedenii ale Premierului. Iar ca să nu rămână mai prejos, „mahării“ din PNL și-au aranjat și ei propria rețea de fini, veri și verișoare, pe care și i-au cocoțat în funcții care mai de care mai „moțate“. 


Soțul verișoarei

Primul semnal, clar și evident, al faptului că Guvernul Ponta a declanșat „Cruciada rubedeniilor“ a fost dat, în primăvara acestui an când Premierul ne-a anunțat că-l va numi pe Robert Cazanciuc, în funcția de ministru al Justiției. Anunț confirmat oficial pe 15 aprilie, când Cazanciuc a și depus jurământul de învestire în această funcție de imensă răspundere. Până atunci toată lumea știuse doar că Robert Cazanciuc a fost, cândva coleg de birou cu Victor Ponta, pe vremea în care acesta era procuror în cadrul Parchetului General. Apoi, în anii care au urmat, carierele lor profesionale s-au împletit într-un „tandem“ armonios care, până la un numit punct, i-a purtat cam prin aceleași instituții. Multă vreme s-a crezut că apropierea celor doi se datorează unei vechi camaraderii studențești ale cărei baze fuseseră puse încă de pe vremea în care Ponta și Cazanciuc erau colegi de promoție la Facultatea de drept a Universității București. Dar asta a fost de mult. Abia de curând s-a aflat că, de fapt, cei doi sunt și rude, ce-i drept, doar prin alianță. Concret, Robert Cazanciuc este soțul unei verișoare a lui Victor Ponta. Iar pentru că „sângele apă nu se face“, distinsa doamnă Cazanciuc, așadar verișoara Premierului, a avut și ea parte de o ascensiune profesională cu totul deosebită.
În această primăvară, pe 5 aprilie, s-a anunțat că Rodica Cazanciuc, soața ministrului Justiției, a câștigat concursul pentru funcția de Director Reglementare în cadrul Autorității Aeronautice Civile Române. Atunci, anumite voci din Aviația Civilă au declarat că, pentru a ocupa o funcție de execuție în cadrul Autorității aeronautice, chiar și una de nivel mai scăzut, este nevoie de opt ani vechime în aviație, dar și o pregătire specifică. Așadar, fie Școala superioară de aviație fie Facultatea de aeronave. Experiență pe care soția ministrului Justiției nu are de unde să o fi dobândit. Asta pentru că doamna Cazanciuc a absolvit Facultatea de Mecanică Fină a Universității București după care a urmat un masterat în marketing, la ASE. În plus, nu are nici măcar vechimea necesară: în perioada iunie 2011-aprilie 2013 a fost director comercial la Tarom, iar între 2007-2011 a fost „ticketing coordinator“, tot la Tarom. Dar asta nu mai contează pe lângă „pedigree“-ul politic: în locul studiilor de specialitate este mult mai important să fii verișoara Premierului, social-democratul Victor Ponta.


Fini și finuțe

În popor se spune că nașul trebuie să fie un soi de mentor, un adevărat părinte spiritual ai celor pe care-i „nășește“. Iar când el se numește Victor Ponta, viitorul este asigurat pentru finii și finuțele cărora le face marea cinste de a-i conduce în fața altarului. De curând s-a anunțat că Ioana Pop, fina lui Victor Ponta va candida pentru șefia organizației de tineret a PSD. Acum, ajunsă la vârstă de 31 de ani, Ioana Pop nu mai este chiar ceea ce am putea numi o „tânără speranță“ a politicii românești. Dar asta nici nu prea contează. Cândva actualul Premier i-a fost naș de cununie, la prima ei căsătorie. Din păcate, acea căsnicie n-a prea mers. În schimb, cariera ei politică, legată strâns de PSD, a avut doar un traseu ascendent. În prezent, Ioana Pop este membru în colegiul director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. În 2009 era secretar de stat la Departamentul pentru Relația cu Parlamentul, Departament condus, pe atunci, de... Victor Ponta. Un timp, tot ea a fost președintele TSD Maramureș, motiv pentru care, în 2010 a anunțat că această organizație de tineret îl susține la conducerea PSD pe... bineînțeles, Victor Ponta. Este drept că, la un moment dat Ioana Pop a făcut parte din altă echipă politică. În perioada februarie - aprilie 2010, a fost consilier al vicepreședintelui Camerei Deputaților, iar între noiembrie 2009-aprilie 2010 a fost consilier la cabinetul președintelui Senatului care, pe atunci, era Mircea Geoana. Iar asta după ce în ianuarie-octombrie 2009, fusese secretar de stat în Departamentul pentru Relația cu Parlamentul. Departament condus... ei bine da, iar ați ghicit, de același Victor Ponta.
Dacă în cazul finuței Ioana Pop, nașul Victor Ponta a cam dat-o în bară în rolul său de mentor spiritual, motiv pentru care, până la urmă, doamna respectivă a și divorțat, actualul Premier își poate înscrie, totuși, în palmares și un succes: cazul finilor Preoteasa care, cel puțin deocamdată, nu au divorțat. În anul 2010, Claudiu Preoteasa s-a căsătorit cu Teodora Preoteasa. Și, la fel ca la marile case care se respectă, tinerii însurăței au fost duși în fața altarului de două rânduri de nași: Oana Mizil din partea miresei și Victor și Daciana Ponta. Iar atunci a fost într-un ceas bun. Până în 2004, pe vremea guvernării Adrian Năstase, ginerele Claudiu Preoteasa a fost membru al Corpului de Control al Guvernului, cel condus „Naș Ponta“. Iar în 2007 a lucrat în cabinetul de europarlamentar al „nășicii“ Daciana Sârbu. Iar după 2008, tot el a activat la „Comisia de Justiție, Afaceri interne și Libertăți civile“ din cadrul Parlamentului European. Iar anul acesta, pe 30 mai, s-a anunțat. Oficial, că finul Claudiu Preoteasa a fost numit de nașul Victor Ponta în funcția de vicepreședinte, cu rang de subsecretar de stat, al Administrației Fondului pentru Mediu. Bineînțeles că nașul Ponta nu și-a uitat nici pe fina Teodora. Anul acesta începând cu data de 13 ianuarie, Teodora Preoteasa a fost angajată pe șef de serviciu în cadrul Direcției AM POS Mediu din Ministerul Mediului. Iar ordinul ei de numire în funcție a fost semnat de ministrul Mediului, PSD-ista Rovana Plumb. Cu siguranță că familia Preoteasa i-a spus, deja, Premierului, după cum se obișnuiește în popor „Sărut mâna, nașule!“


Frăția „Nașilor“ din PNL 

O fi el „socialism de cumetrie“ dar nici în PNL, aliatul de guvernare al PSD-ul , „sângele nu se preschimbă în apă“. Și acolo prietenii, finii și nașii pun „mână de la mână“ și se dau peste cap pentru propria lor bunăstare, și pentru bunul mers al propriilor cariere politice. De fapt, al propriilor afaceri, pentru că, la fel ca în restul partidelor noastre, nici în acest caz nu poate fi vorba despre cine știe ce idei sau doctrine politice. Cândva, pe vremea lui Tăriceanu, Guvernul României colcăia de foști colaboratori și parteneri de afaceri ai lui Dinu Patriciu. Iar în unele cazuri și de ai lui Sorin Ovidiu Vîntu. Fapt care l-a și făcut, la un moment dat, pe magnatul Patriciu să afirme că i se pare normal ca Guvernul nostru, compus din atât de mulți dintre foștii lui subalterni, să pară a fi, mai curând, consiliul de administrație al uneia dintre firmele sale: „Da, mi se pare normal. Eu și firmele mele suntem unul dintre cei mai importanți contribuabili la bugetul de stat.“ Ei, vremuri de mult apuse! Vîntu a cam amuțit după ce a trecut o vreme pe la „pușculiță“, iar Dinu Patriciu a intrat într-un con de umbră din care abia dacă se mai zărește, din când, în când. Acum, jocurile din PNL sunt făcute de o cu totul altă echipă, iar „marele naș“ al combinațiilor pare a fi Dan Radu Rușanu, actuala „eminență cenușie“ a PNL. Concentrat mai ales asupra instituțiilor financiare, acesta s-a înconjurat, și el, de câțiva „fini“ bine plasați în ierarhie. Acum, Dan Radu Rușanu este mare șef peste Autoritatea de Supraveghere Financiară, instituție mamut care va îngloba activitățile Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare (CNVM), Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) și ale Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP). Plus alte „mărunțișuri“ asemănătoare, instituții menite să controleze „mersul banilor“ prin venele țărișoarei. Spre exemplu, Premierul Victor Ponta a anunțat, de curând, că îl va numi pe Gelu Ștefan Diaconu președinte cu rang de secretar de stat, al Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Ei bine, acest Diaconu este finul lui Dan Radu Rușanu. Tot Rușanu l-a nășit și pe Daniel Chițoiu, actualul ministru al Finanțelor. Cândva, „finii“ Diaconu și Chițoiu au fost colegi atât la ANAF, cât și la Ministerul Economiei. Concret, în 2007, Diaconu a fost vicepreședinte ANAF în timp ce Chițoiu era președintele instituției. Iar imediat după numirea în funcția de ministru al economiei, Chițoiu l-a pe Diaconu după el, ca Director de cabinet. Tot Dan Radu Rușanu este și nasul de cununie al lui Relu Fenechiu, proaspătul pușcăriabil care a ocupat, până de curând, fotoliul de ministru al Transporturilor.
Tot prin „prăvălia“ liberală își face de lucru și Radu Stroe, actualul nostru ministru de interne. Despre acesta nu se știe să fi nășit pe careva care să fi rupt gura lumii noastre politice. În schimb se știe că a lansat-o „pe traiectorie“ pe Andreea Lambru o „pitzi“ despre care se spune că i-ar fi foarte apropiată. Cândva, între anii 2009-2001, pe vremea când el era secretar general al PNL, aceasta i-a fost director de cabinet. Apoi a impus-o în funcția de secretar adjunct al Guvernului, iar într-un viitor, probabil nu prea îndepărtat o promova și în Consiliul de supraveghere al Agenției de Valorificare a Activelor Statului (AVAS). Astfel se face, că în actuala guvernare USL-istă, România pare să funcționeze, ca la nuntă: „Masă mare, trăiască nașul“. Iar pe lângă el și armata de fini și finuțe.







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu