În vara lui 1956, la București soseau fotoreporteri ai presei din Germania Democrată (RDG), stat socialist bun prieten cu – pe atunci – tânăra Republică Populară Romînă (RPR). Nu trecuseră încă 9 ani de când Regele abdicase, iar Patria socialistă era condusă spre noi culmi de civilizație și progres de Partidul Muncitoresc Romîn (PMR), în frunte cu prim-secretarul Gheorghe Gheorghiu-Dej. Mai erau 2 ani până când trupele sovietice urmau să plece din RPR, așa că prietenia româno-sovietică nu mai era atât de cușer.
În vara lui ’56 la București era cald. Foarte cald. Oamenii își stingeau setea la țâșnitoarele care le ieșeau în cale pe bulevarde. Deși era cel mai negru deceniu al secolului 20 în România, fotografiile germanilor arată o Capitală surprinzător de liniștită, parcă toropită sub caniculă. Liniștea de la București era compensată de reeducarea, torturarea și/sau uciderea deținuților politici în lagăre, pușcării și colonii de muncă, pe aceeași vreme toridă. Inamicii regimului comunist mai beneficiau și de excursii la muncă pe șantierul Canalului Dunăre-Marea Neagră, început în acei ani. Revoluția burghezo-democratică izbândise în România, clasele exploatatoare din vremea monarhiei fuseseră răsturnate, iar poporul era liber și stăpân pe soarta lui. Cel puțin așa zicea propaganda regimului.
Bucureștii lui 1956 nu apucaseră încă să fie modificați de reconstrucția postbelică, așa că vedem cum arăta orașul după război. Fuseseră două mari evenimente care-l decimaseră: cutremurul din noiembrie 1940 și bombardamentele din al Doilea Război Mondial (aliate, din aprilie 1944 și germane, din august, același an). După, doar se curățase molozul de pe parcelele bombardate și fuseseră demolate clădirile mult prea avariate. În principiu, erau Bucureștii interbelici, acel oraș titrat cu clișeul obosit “Micul Paris” după care suspinăm, minus un număr de clădiri. Hai să o luăm la picior cu est-germanii să vedem pe unde s-au oprit
PIAȚA CASEI ARMATEI
Intersecția Căii Victoriei cu b-dul Republicii (fost bd. Carol I, azi Elisabeta) și b-dul 6 Martie (azi Elisabeta) fusese bombardată în aprilie 1944. Fuseseră distruse niște clădiri, al căror loc fusese luat de spații verzi sau părculețe, după curățarea parcelelor.
Oamenii se odihnesc pe bănci, sub pergole, pe locul unor case bombardate și distruse de englezi și americani în aprilie 1944. Aceeași soartă a avut-o și imobilul art deco unde-și avea sediul administrativ Editura “Cartea Românească” (una dintre cele mai prestigioase în interbelic), aflat tot aici. Pe calcanul blocului care ocupă perimetrul dintre străzile Academiei, Edgar Quinet și b-dul Republicii (actual Elisabeta pe tronsonul rond Universitate – Calea Victoriei) se văd reclame la CEC, la ADAS, la publicațiile Romînia liberă (Organul Sfaturilor Populare din RPR) și Flacăra, dar și un afiș care promovează filmul Othello, produs de sovietici. Pe acest loc s-a ridicat în 1960 blocul Romarta. Pe partea opusă a b-dului Republicii, clădirea cu cupolă de pe colțul cu str. Academiei (azi restaurantele La Mama, Springtime și un cazinou) este fostul Hotel Bristol.
Același loc, privit în direcția opusă. Se vede Calea Victoriei, și în stânga pe colț, magazinul cu ustensile pentru pescuit “Delta Dunării”, o reinterpretare a mai vechii case Greceanu, lovită de bombe în 1944 și grav avariată. Improvizația a fost demolată după cutremurul din martie 1977 și pe colț s-a ridicat blocul Delta Dunării, cu un restaurant cu specific pescăresc la parter, în prezent Pizza Hut. Hotelul Bulevard a rămas intact, precum și tunul imobiliar interbelic din spate, cu reclamă la CEC în vârf. Da, și în interbelic se făceau combinații Stat-privați. Antrepriza care a ridicat blocul ]n anii ’30 a depășit cu mult regimul de înălțime admis. Hotelul Bulevard este și în prezent dominat de acel bloc, azi mult mai degradat.
Germanii au mers și pe terasa Casei Centrale a Armatei (denumirea comunistă a Cercului Militar), închisă în miezul zilei, din cauza caniculei. Locul se anima seara, când se mai răcorea. Se vede mai bine și magazinul “Delta Dunării”.
Două femei cară ce pare a fi un bloc de gheață în jos pe b-dul 6 Martie (Elisabeta), prin dreptul cinematografului Victoria (azi Corso). Caniculă, nu glumă! Multă lume la cinema, deoarece era un pic mai răcoare înăuntru, probabil.
PIAȚA REPUBLICII
Centrul politico-administrativ al RPR se afla la Piața Republicii. Aici își aveau sediul Comitetul Central al PMR (CC al PMR) și Consiliul de Stat.
Refăcut după război într-un stil mult mai auster decât în interbelic, restaurantul Hotelului Athénée Palace se menținea în top. Clienții luau masa și puteau admira Piața Republicii (fostă Piața Palatului Regal, actuală Revoluției), care bucureștenilor prezentului li s-ar părea șocant de liberă. Statuia Regelui Carol I fusese îndepărtată din fața Bibliotecii Centrale Universitare (fosta Fundație Regală). În dreapta, Consiliul de Stat (organul de conducere al RPR cu funcție echivalentă cu a unui președinte), localizat în fostul Palat Regal. Și fosta fundație, și fostul Palat Regal fuseseră restaurate după bombardamentele din aprilie 1944, care le afectaseră serios. Hotelul Athénée Palace a fost cumpărat în anii ’90 de lanțul Hilton.
Ateneul RPR își păstra poziția de emblemă a Capitalei, deși fusese bombardat masiv în 1944. Pe fațada principală, medalioanele reprezentând voevozi medievali și pe Regele Carol I (ctitorul clădirii) fuseseră acoperite în timpul lucrărilor de restaurare de după război, în 1948. Au fost repuse în drepturi după 1960, când regimul comunist considera că sentimentele anti-regim nu mai puteau determina vreo schimbare. În dreapta, gardul grădinii Ateneului nu fusese reconstruit încă. Se păstra sistematizarea din anii ’30, când copacii fuseseră eliminați și înlocuiți cu gazon pentru a crea o esplanadă care să ofere o perspectivă clară spre Ateneu. Se începuse repopularea cu copaci.
LIPSCANI
Germanii au intrat pe Lipscani doar un pic, se pare că nu prea i-a atras zona.
Faimoasa și tradiționala stradă comercială Lipscani, dar și împrejurimile (numite azi “centrul vechi” sau “centrul istoric”) era un loc foarte aglomerat, lumea ieșise la cumpărături. În stânga, în fața clădirii pe locul căreia se află azi noul sediu ArCuB și fix lângă falsul Han Gabroveni, se vindeau covrigi. Vederea este înspre intersecția cu str. Băcani, vedem clădirea cu restaurantul La Mama la parter azi, dar și Hanul cu Tei, pe dreapta, mai încolo.
În zonă se afla berăria Potcoava de Aur, un loc extrem de frecventat pe vremea caniculară. Unele geamuri ale berăriei fuseseră scoase, din cauza căldurii, nu existau aparate de aer condiționat pe atunci. De remarcat cum sunt îmbrăcați cei doi tineri din prim-plan, în stilul epocii..
Strada Lipscani colț cu bulevardul 1848 (azi Brătianu) și prăvălii administrate de Trustul de Alimentație Publică Locală (TAPL) al Raionului “Tudor Vladimirescu”: Cofetăria Lipscani (unitatea nr. 59) și Mezeluri-Brînzeturi (unitatea nr. 4, care comercializa și specialități, vinuri sau lichioruri). TAPL-urile centralizau unitățile agro-alimentare de deservire a populației (baruri, cârciumi, magazine de tot felul, etc.). Raioanele fuseseră implementate în București începând cu 1950. Erau 8 raioane care înlocuiau cele 4 sectoare interbelice. Pe colț, la bulevard, Drogueria (Drogheria) de Stat nr. 4. Se menținea încă denumirea de dinainte de război a farmaciilor. Vizavi, pe str. Băniei (fostă str. Sf. Gheorghe Nou), la Piața 1848 (actuală Sf. Gheorghe), trei clădiri care există și astăzi.
va urma
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu