Grupaj de poezii (25)

Iubito, bună seara

Mihaita Macoveanu

Mognolii albe, de mirese,

Ţi-aş dărui, cum n-ai avut

În nepăsarea ta, să-ţi pese,

De mine, un minut.

De îndrăznesc, dintre cetăţi,

Atât cât se topeşte ceara,

Un cordial: Ce bine arăţi...

Iubito, bună seara!

Te rog, cu un sărut barbar,

De-ntineriră plopii,

Apropie-te! De-aş ştii, doar,

De unde să m-apropii.

Să-ţi tulbur pasul legănat,

Chiar de-mi şopteşte iarba,

Că-n primăveri te-ai preschimbat,

Şi te visez degeaba.

Te-aş scrie în antologii,

În orişice cuvânt, te-aş scrie...

Prin stihuri de vei rătăci,

Te-ai regăsi, în orice poezie.

M-oi îmbăta cu fericirea

În munţii, cei sihaştri,

De ochii tăi, se pierd cu firea,

În ochii mei albaştri.

Pe drumul mângâiat de tine

Un Transfăgărăşan, în flori

Am să-ţi ridic, iubito, mâine

Din dulcile scrisori.

Să nu mă uiţi, fără motiv

Mai vino-mi când îţi vin...

Căci, te iubesc definitiv

Şi totuşi, prea puţin!

Trubadur cu gând aiurea

Petre Violetta

Trubadur cu gând aiurea, printre nori impins din spate

nu te mai urca la ceruri, că ţi-e scara prea departe

şi-i bolnav ca şi Pământul, cerul şi chiar Carul mic;

printre stelele bolnave, azi se plimbă doar un dric.

La un colţ de gând zănatic, ninge un cireş în floare;

eu te ştiu pe lângă mine că m-aştepţi din postul Mare

Să-ţi mai râd, precum salcâmii, înflorind fără cenzură

într-un dans al nebuniei, într-un vals de anvergură.

Poate că te ştiu prea singur, un solfegiu fără nume

De atâta renunţare, fără un temei...ţi-aş spune

că sunt macii prea aproape şi nu-i vezi când zorii strigă;

tu cu mintea-n sân la mine, eu în visu-mi de ferigă.

Să nu te iubesc

Iuri Iulian Lorincz

înseamnă

să ucid cu premeditare

sângele care-mi dansează

în jurul inimii

să (re) inventez o lume

străină punctelor mele cardinale

unde să-i pot ascunde coagularea

strâng în palmă inima

până explodează în mii de confeti

dezlipesc umbra

de umbra ta

abţibildul cerului nostru

cu două răsărituri

gura mea ar fi un

tsunami de cuvinte nerostite

revărsate spre pata ta de şânge

ascultă-i paşii

Anne Marie Bejliu

oricât ai rupe hârtiile prezentului în fâşii de verbe

din fiecare va răsări o cruce

arta orizontalei cere sacrificii

arta verticalei cere linişte cât mai multă linişte

războaiele se duc pe vârful corturilor

aşternute pe câmpul minat

mimat de războicii adormiţi demult

pe laurii unor victorii iluzive

tu şi fâşia de şapte sub cortul lui pi

privind spre liziera pădurii printr-un tigru

întors veşniciei cale

să-l ajungi e aberant

să-l trăieşti este cât se poate de simplu

în creuzetul alchimic al bunătăţii tale

trăieşte-l lasă-l să nu se mai întoarcă

într-un semn al prieteniei materiale

el dăruie felia de iubire din tortul înălţării profunde

a fiinţei aflată încă în stadiul târârii printre algele vieţii

ascultă-i paşii prin nisipul de pe tâmpla ta

ascultă-i...

Certitudinea

Sandu Alrox

Nu am avut niciodată certitudinea.

Dar ştiam că pot vorbi cu tine

În orice moment, ... pentru orice ...

Distanța nu există.

Acum, o lacrimă ...

Zâmbetul tău frumos ...

Acum un suspin ...

Acum dura certitudine că nimic nu mai este aşa ...

Vocea ta dulce ... Nu mă caută.

Îngerule, aripile tale nu mă mai protejează ...

Nu mai ajung până la tine,

Dar nu, tu nu mă alunga ...

Timpul s-a oprit ...inima mea este agitată.

În linişte totul e tăcut

Nu simt deloc vocea ta şi nici respiraţia ta ...

Nu mai am mult de așteptat ...

Timpul s-a oprit!

Sunt singur cu tristețe în inima mea,

cu regretul unei iubiri ...

Singur cu lacrimile mele ...

Mă gândesc la tine și plâng într-o mare singurătate

pentru golul ce mi l-ai lăsat în mine.

Pentru ceea ce nu mi-ai dat niciodată.

Și în timpul care s-a oprit!

DE DRAG...

Cernat Mirela

Cu-a ta vibrare vreau să mă oxigenezi

Iubirea respirând alăturea cu mine,

Inima ca bun străjer să-mi priveghezi

Revigorarea mi-e oglindirea înspre tine...

Fii ramura pe care să-nverzesc însorit

Din seva-atât de dulce eu să mă hrănesc,

Să-mi înfloresc petale-n culori înmiit

Ori să-ți fiu fluturele ce nectarul ți-a sorbit.

Poate că mă transform în pasăre care din stol

Evadat-a, cuib să-și facă pe-al tău ram vânjos

Cu-altele întrecându-se-n viersul trilului dând ocol

Ninsei cu flori coroane ale tale-n cânt și zbor grațios.

Cerul dacă mi-ai fi, eu curcubeul de pe boltă

Ți-aș nuanța în tente felurite

Când după ploaie soarele raza tăcută

Pictării zării-n sidefiu vrea să-mprumute.

Să nu ne fie trecerea mult prea scurtă

Precum sunt curcubee, păsări, fluturi, flori

Ce-n primăvară hotărăsc dacă-și strămută

Lăcașul preschimbându-se-n uneori în zori,

Mai bine să rămânem simpli și buni oameni

Ținând răsuflu-ne ani mulți suav nestins,

Cu mine la chip și trup să te asemeni,

Mirific împlinind destinu-ne prezis...

Să ne iubim fierbinte până-n ultim ceas,

Iar viața să ne-nșire săruturile-n nopți

Ori umbră cătând ziua să-mi dai din ce-a rămas

Din buzele-ți cireșe coapte-n raza lunii de socoți.

De mână-n fundalul toamnei să mă ții

Zâmbind rememorării fericitei clipe

Spre a păși în iarna tâmplei argintii

În selenaru-etern aruncând o ultimă privire

Sorocul de- mpietrire când va să se-nfiripe...