Vladimir Tismăneanu, turnat de prieteni, demonizat de Securitate

Dan Tăpălagă

[Nota: Interviul e vechi, dar a redevenit actual pentru că nu încetează atacurile pe „chestiuni de dosar” și viață privată a membrilor familiei lui Vladimir Tismăneanu]


“Este un tinar cu o constitutie fizica slaba, inteligent; are inclinatii spre munca stiintifica de cercetare; foarte naiv si influentabil, fapt care il determina sa-si schimbe usor impresiile despre persoanele cu care intretine relatii”
Un ofiter de Securitate schitase, intr-o nota de mina, portretul celui care avea sa fie ales judecatorul comunismului romanesc.

“Cain” si mama

Caligrafiata de un anonim birocrat al delatiunii, nota informativa pare rezultatul unei vizite la Hermina Tismaneanu. Sint, poate, cele mai triste file din dosarul deschis de Securitate in 14.07.1983 sub numele conspirativ “Cain”. Securitatea avea, probabil, un fel de umor ermetic. In Biblie, Cain, “cel fugar si pribeag pe pamint”, isi ucide fratele. In tinerete, comunismul i-a fost, pesemne, tinarului Tismaneanu un fel de frate vitreg nascut din parinti ilegalisti. Dar pina sa ajunga sa-si judece fratele ucis, a vinat comunismul, iar comunismul l-a vinat pe el. Pe Ermina, mama ramasa in tara, Securitatea a haituit-o cu lunile. Citindu-si dosarul intr-o zi torida la Bucuresti, fiul Erminei cade in infernul secret al propriului sau trecut: “Realizeaza cit sint de atasat de mama mea, incearca sa foloseasca aceasta arma psihologica, mergind in vizite dese”. Degetele ii aluneca febril pe manuscris, cautind numele mamei scris cu majuscule.
“Infatuat, dezechilibrat, lipsit de maturitate”


Vizitele incepusera probabil in vara lui ’83, dupa fuga in Statele Unite. Ofiterul de Securitate batea insistent la usa mamei sperind sa patrunda astfel in mintea sofisticata a fiului: “Tismaneanu Hermina inclina sa creada ca fiul sau a fost atras la Europa Libera speculindu-i-se unele tare din caracterul sau ca infatuarea, precum si lipsa de maturitate si experienta de viata”. Securistul-psiholog adaugase la fisa tinarului “Cain” si alte simptome de boala: “Dezechilibrat, sensibil la laudele care i se aduc de catre persoane din anturajul sau, ceea ce il face in multe ocazii sa se ralieze la actiuni nechibzuite care ii sint sugerate de persoane ce-i speculeaza tendinte spre infatuare, este atasat de rudele din tara; nu este o fire materialista”.

Ce urmarea, de fapt, Securitatea? 

Tismaneanu isi stringe pleoapele, intr-un gest reflex de silit memoria:
“Incercau sa o convinga sa-mi scrie. Sa-mi urmez cariera stiintifica. Sa renunt la Europa Libera, sa renunt la criticarea regimului. Sa ma ocup de ce vreau, de scoala de la Frankfurt, filosofie sociala, dar sa las in pace conducerea partidului”.

Scrisorile Herminei si Securitatea

Vizitele ofiterului au dat partial roade. Tismaneanu isi aminteste ca Hermina incepuse sa-i scrie prin ’83, rugindu-l sa-si vada de cariera lui.
“Erau cuvinte-semnal, de pilda expresii pe care stiam ca mama mea nu le-ar folosi sau sugestii de genul “nu pot sa cred ca fiul meu face”, mama nu mi-a vorbit niciodata in acesti termeni, si exista in dosar o inregistrare a unei convorbiri, cind eu dau telefon dupa o asemenea scrisoare si spun ca daca nu inceteaza acest gen de presiuni asupra ei, ma voi adresa tuturor autoritatilor americane.
Spunindu-i direct, aceasta nu este o scrisoare pe care o mama o trimite fiului ei. Ea spune: “Te rog mult, inceteaza”, eu i-am raspuns… “Nu vorbesc cu tine, lasa-ma sa spun ce am de spus, vorbesc cu cei care ne asculta in momentul acesta.”

De ce a fugit din tara? 

Cind s-a produs declicul? Si de ce? Ce anume l-a izgonit din raiul comunist pe fiul ratacitor? Sunt, poate, intrebarile cu care ofiterul ii scotea mama la raport. Pe nota informativa scrisa de mina a caligrafiat raspunsuri reale sau, poate, imaginare.
“A mentionat ca fiul sau a inclinat sa ramina in strainatate intrucit in tara nu s-a putut afirma asa cum ar fi dorit. In acest sens, a relatat ca a incercat sa ocupe diferite functii in cercetarea stiintifica, care i-au fost refuzate pe motiv ca nu are “dosar corespunzator”. 
Cel mai mult l-a afectat faptul ca in anul 1980 nu a fost admis la concursul de ocupare a unui post de asistent universitar la Institutul de Constructii din Bucuresti. Acest esec l-a demoralizat foarte puternic si i-a afectat constitutia fizica, slabind intr-o perioada scurta de timp 20 kg?! Totodata, a fost deosebit de suparat din cauza decesului tatalui sau, la care tinea foarte mult.”

Povestiri periculoase despre Nicu Ceausescu

Adevarul e ca fugise dintr-un fel de lehamite intelectuala pe care aveau sa o constate atit securistii cit si turnatorii. Povestea fugii are si ea paradoxurile ei. Gratie conexiunilor Kominterniste ale parintilor, cei care l-au extras din Romania pe fiul fostilor ilegalisti au fost comunistii spanioli.
“Nu am ajuns in Spania, mama mea s-a simtit foarte prost. Asta era exact in septembrie 1981. Sint la Paris intre septembrie si sfirsit de mai 1982, ajutat de vara primara a tatalui meu.”
Din Spania aterizeaza in Venezuela si, dupa un scurt sejur, se stabileste in Statele Unite. 

De ce era insa fugarul mai periculos afara decit in tara, unde nu prezentase prea mult interes in ochii Securitatii? Tismaneanu tocmai incepuse misiunea pe care o simtise nedefinit inca din studentie: “Socul lor a fost transmiterea in februarie 1983 a articolului despre Nicu Ceausescu – “socialismul dinastic din Romania”. Semnificativ nu exista nici o referinta in acest dosar la textul de fond, poate cel mai incendiar, pentru ca era scris de un fost coleg de clasa al lui Nicu”. Pe cel mai controversat dintre fiii lui Ceausescu, micul Vladimir, il stia din liceu.
“Dar ce-i deranjeaza foarte tare si undeva ma distinge in raport cu alte personalitati ale exilului, este prezenta in presa americana, intr-o revista foarte influenta care se numea “Problems of communism”".

Turnat de un fost coleg de serviciu

Cum Tismaneanu devenise periculos afara, Securitatea isi sufleca minecile si se pune serios pe treaba. Recruteaza turnatori dintre fostii colegi de serviciu din tara si ii trimite pe urmele profesorului sa-i citeasca gindurile inainte sa le rosteasca public. Cu infinite precautii, nu cumva sa sperie vinatul:
“Conform sarcinii primite, in perioada deplasarii in SUA, ianuarie-aprilie 1986, sursa l-a contactat pe Vladimir Tismaneanu, fost coleg de serviciu in tara. Pentru realizarea contactarii si prevenirea aparitiei unor suspiciuni din partea lui Vladimir Tismaneanu, potrivit indicatiilor primite, sursa s-a folosit de un intermediar, respectiv profesor de sociologie la Universitatea Columbia din New York. (?) Sursa a avut doua convorbiri telefonice cu Vladimir Tismaneanu, care se afla la Philadelphia, prima de cca 15 minute, din biroul profesorului, si a doua, de cca 50 de minute”.

“Nevrotic sunt si asta nu e grav”

Tismaneanu il recunoaste usor:
“Colegi de laborator de sociologie, care dau si ei referate, si unele dintre ele chiar foarte josnice. Asta ar fi de fapt dezgustul cu care ma intilnesc”.
Imi spune cine e, insa nu vrea sa-i fie publicat numele in ziar.
“Nu au decit sa stea ei cu constiinta lor. Sa-i intrebe intr-o zi propriii copii despre ceea ce s-a petrecut si daca ii vor intreba precum pe fostii nazisti “ce-ai facut tu si ce-ai stiut tu?” sa aleaga intre a minti in continuare sau a-si asuma o minima raspundere pentru ce au facut.”
Mai exista o categorie de turnatori care se gindesc ca fostul lor amic o sa vada textele intr-o buna zi.
“Scriu ca sint arogant, ca sint narcisist si ca sint nevrotic. Cum imi spunea un foarte bun prieten, distins intelectual roman, “pai da, cam asa esti” Arogant nu sint, dar nevrotic sigur sint si asta nu e grav.”

Turnatori cu aer academic 

Pe linga turnatoriile ordinare, la dosarul “Cain” s-au adaugat si grotesti delatiuni stiintifice. Unul dintre profesorii de la Universitatea de Sociologie din Bucuresti era pentru Securitate sursa “Costin”:
“Din contactele pe care le-am avut cu el si din observatiile facute, am constatat ca era un tinar foarte increzut, sigur de sine, cultivat cu lectura de specialitate mai bogata decit alti colegi, convins de faptul ca are o misiune de indeplinit in sfera stiintei. Cei care l-au avut student, prof (?) si altii considerau ca este foarte dotat, avind aprecieri pozitive la modul cum a invatat si la pregatirea lui de specialitate. Cunoscind aspiratiile sale si aflind de la colegii lui unele dintre reactiile sale in munca, mi-am dat seama ca, pe masura ce incerca sa se apropie de cercetarea “academica” si de invatamint, fara a reusi, el a acumulat o serie de insatisfactii, pe care le-a trait intens, devenind un nemultumit si un refulat cu accente de agresivitate in plan stiintific. O izbucnire in acest sens mi-a parut a fi brosura pe care a scris-o, consacrata Scolii de la Frankfurt, publicata in Editura Politica, in care sub masca unei analize critice ferme si a unui limbaj pretentios facea de fapt apologia membrilor scolii, pe care prin datele biografice si prezentarea tezei lor, de fapt, ii populariza in Romania”.

Securistii “Romaniei de Miine”

Este, poate, figura emblematica de turnator sinistru, vioi si dupa 89. Il recunoaste, dar ca si cazul colegului de serviciu refuza sa-i faca public numele. “Costin” isi va continua cu abnegatie munca de turnator si dupa caderea lui Ceausescu. Prin 91, trimite o scrisoare Universitatii din Maryland. “Se adresa sefului de departament intr-o engleza foarte schiopatinda spunind ca nu am ce cauta ca profesor, intrucit tatal meu a facut ce a facut si eu sint fiul lui”, isi aminteste cel turnat, schitind o grimasa.

“Se afla la vremea aceea in vizita la Washington si era oaspetele meu, profesorul George Voicu de la Universitatea din Bucuresti. Seful de departament ne-a chemat sa ne arate aceasta scrisoare imunda. Ca argument pentru americani sa critici pe cineva pentru ce a facut taica-su este o aberatie. Nu poate fi conceput ca argument, nu intra in mentalul american. Seful de departament mi-a spus ca este un text abject si ca pot sa-l arunc direct la gunoi”. Nenorocirea e ca sursa “Costin” a pregatit generatii intregi de studenti ai Facultatii “Spiru Haret”. Caz scoala: “Romania de ieri” s-a infiltrat, iata, in “Romania de Miine”. Dosarul Tismaneanu a fost inchis la trei luni dupa Revolutia din (?) 89.

“Tunareanul”, impins spre “Cobra”

Printre zecile de file cu abjectii, turnatorii scabroase amestecate de-a valma cu drame personale, in dosarul “Cain” plutesc citeva file comice. Sint mesajele cifrate transmise de ofiterii Securitatii. In octombrie 89, “Negoiul” expedia in tara o telegrama clasificata strict secret: “Selectez ca detin tichete din care rezulta ca, in cadrul calendarului “Centrului Woodrow Wilson” din Vadu se inscrie un seminar privitor la Ceahlau. Vladimir Tismaneanu, lector in stiinte politice la Universitatea Pennsylvania din Philadelphia, va prezenta o comunicare despre comunismul romanesc”. Decodificat, Vadu se traducea cu New York, iar Ceahlau era Romania. In alta nota, tot Negoiul informa Securitatea ca “taunul a mentionat ca t.v. ar fi de nationalitate tunareana, aspect pe care mizeaza si mentorul sau in incercarea de a-l impinge spre centrul cobrei din cimpina”. Adica o sursa a Securitatii descoperea ca Tismaneanu este de origine evreiasca, “centrul cobrei” insemna Europa Libera, iar Cimpina, Washington.

Scandalul agentul Volodea

“Nu a existat niciodata un agent Volodea. Este o inventie, o fabricatie totala. Eu m-am adresat singurei institutii abilitate de statul roman sa studieze dosarele de Securitate, care a produs un document clar ca nu am avut nici un fel de colaborare, agent sau colaborator. Deci nu exista vreo afirmatie mai puternica decit asta. Pot sa va fac si aceasta declaratie: nu am avut niciodata de-a face cu un agent CIA. N-am fost agent al nici unei politii politice, fie ea din Est sau din Vest, din Nord sau din Sud, niciodata”

spune Vladimir Tismaneanu aproape amuzat de un scandal care-l lovise in plin la scurt timp dupa sosirea la Bucuresti. Virful campaniei anti-Tismaneanu, dupa numirea la sefia Comisiei de la Cotroceni, avea sa-l atinga pe 13 mai ziarul “Ziua”, intr-un articol semnat de Vladimir Alexe, intitulat “Agentul Volodea”. 


Punindu-i in discutie legitimitatea de sef al Comisiei, ziarul sugera voalat ca ar fi fost agent al Securitatii si il acuza de-a dreptul ca ar fi plecat din tara cu ajutorul ei. Mustind a sovinism, textul sugera ca “misiunea” comisiei ar fi responsabilizarea “poporului roman” pentru crimele comunismului. Tismaneanu s-a adresat CNSAS, care a stabilit ca nu a colaborat, n-a fost informator sau agent al Securitatii. Ulterior, admitind ca a comis o greseala, ziarul a cerut scuze intr-un editorial semnat de directorul publicatiei. Textul publicat de” Ziua” provocase reactia puternica a societatii civile, care a semnat un protest la adresa ziarului, acuzindu-i derapajele antisemite.