vineri, 30 ianuarie 2015

Cum va permiteti, domnule Ponta?



Dl Ponta tanjeste dupa banii romanilor din strainatate: "Avem o realitate, trei milioane din populatia dinamica cu capacitate de munca din Romania sunt in afara tarii si nu platesc niciun leu la sistemul social. Stiu, se spune ca trimit bani acasa, dar nu-i trimit la scoli, la spitale, la drumuri, la pensii sau la somaj.




Ii trimit pe cai private, foarte bine acest lucru. Dar, ganditi-va, daca cei trei milioane ar cotiza cu zece euro pe luna la bugetul social al Romaniei, ar fi o contributie pe care am simti-o. Deci e o problema si cred ca cresterea numarului de contribuabili este singura solutie sustenabila pe termen lung", a explicat Victor Ponta.


Nici macar nu imi dau seama daca o asemenea idee se numeste tupeu suprem, inconstienta sau sinucidere politica.

In primul rand, cum sa iti permiti tu, seful Guvernului care a umilit exact romanii din strainatate la votul din 2 si 16 noiembrie, sa le ceri bani? Cand tu, reprezentant al statului roman, nu ai fost in stare sa le respecti macar dreptul fundamental la vot si i-ai pus intr-o situatie inimaginabila pentru o democratie solida, cum iti permiti sa le pretinzi acelorasi oameni sa sustina statul care prin intermediul tau si-a batut joc de ei?

Asta insemana ca tu, de fapt, nu ai inteles nimic din ce s-a intamplat atunci. Ca nu ai niciun regret, nicio remuscare, nicio strangere de inima. Doar o ciuda profunda si prost mascata pentru ca din cauza lor ai pierdut. O ciuda care te indeamna ca, pervers, sa le bati obrazul pentru ca nu contribuie cu nici macar 10 euro din marea lor bunastare, nu-i asa?, la bunastarea tarii "muma", la bunul mers al spitalelor, scolilor si la cresterea pensiilor.

Dupa reactia dura a Federatiei asociatiilor de romani din Europa (FADERE), publicata de Ziare.com, dl Ponta nu a gasit ceva mai bun de facut decat sa acuze site-ul Ziare.com de manipulare, intr-o postare pe Facebook.

De ce manipulare? Pentru ca, ce sa vezi!, dl Ponta a vrut sa zica altceva: "Nu am propus si nu cred ca ar avea cum in mod real cotiza cu 10 Euro cei din diaspora la buget, dar participarea lor la dezvoltarea tarii si la sustenabilitatea marilor sisteme de pensii, sanatate si educatie ar fi necesara".

Da, dl Ponta n-a cerut direct 10 euro pentru ca nici nu putea sa-i ceara, cat timp dubla impunere nu e admisa. Dar le-a batut obrazul romanilor din strainatate: tara plange dupa pensii, sanatate si educatie, iar voi nimic, nimic?

Dar macar de ar fi avut barbatia sa o zica direct. Nu. Dl Ponta - cel dovedit ca a plagiat lucrarea de doctorat, dl Ponta, cel care ca premier emitea un proiect de lege pentru Rosia Montana, iar ca deputat anunta ca nu-l voteaza, nu-si asuma asa ceva.

Domnia sa nu e omul optiunilor barbatesti, deschise. E omul eschivelor, al dualitatilor, al alunecarilor. Cand vede ca iese prost, o da la intors. Va rog sa-mi scuzati limbajul colocvial, dar imi doresc sa ma intelega si dl Ponta, iar dupa ce si-a exprimat sustinerea pentru un text scris in termeni vulgari de Victor Ciutacu am ramas cu impresia ca nu formularile academice ii merg la inima.

Nu, Ziare.com n-a manipulat, dar dl Ponta mi se pare ca o face. Candidatul, care, va amintiti, uneste, genereaza un nou clivaj intre romanii din tara, cu spitale si scoli proaste, cu pensii mici, si romanii din strainatate care nu aduc contributiile salvatoare. Romanii necajiti si romanii cu "euroii" in buzunare care nu dau nimic. Si mai fac si scandal, nu?

Dar dincolo de aceasta atitudine, in opinia mea, profund sfidatoare si chiar cinica, putem discuta si pe fond despre asertiunea premierului.

De ce ar da romanii din strainatate bani pentru bugetul Romaniei?

Pe de-o parte, oamenii acestia nu au plecat din tara de bine si de plictiseala, in cautarea unei aventuri. Au plecat tocmai pentru nu aveau parte de ceea ce statul trebuia sa le ofere. De la scoli si spitale decente, la infrastructura, pensii decente pentru parintii pe care tot ei ii intretin, si, in primul rand, locuri de munca.

Veti spune ca nu statul creeaza locuri de munca. Ba da. Direct, prin investitiile publice, si indirect, printr-o politica economica inteligenta si predictibila, care sa permita mediului de afaceri sa se dezvolte si sa genereze locuri de munca.

Am sa va amintesc ce spunea Mircea Cartarescu intr-un interviu acordat Ziare.com in luna decembrie: "Zidari, faiantari, zugravi, bone, femei de serviciu si cameriste - nu s-a gasit inca scriitorul care sa descrie aceasta saga impunatoare si trista. Milioane de oameni care nu mai aveau in tara niciun viitor au plecat in necunoscut, cu un curaj extraordinar, au locuit la comun, in case inchiriate, au muncit cu stoicism ani in sir, s-au calificat acolo, au invatat acolo demnitatea si respectul. Unul dintre ei imi spunea ca prima data in viata i s-a vorbit cu "dumneavoastra" in Spania.

Au invatat ce-nseamna sa fii cetatean, care iti sunt drepturile si indatoririle. Au vazut ca poti castiga bine intr-un sistem bazat pe cinste si respect fata de lege. Emigratia a fost o scoala de civism ale carei roade s-au aratat acum, la ultimele alegeri. Stiu bine despre ce vorbesc: aproape toti cei 11 frati ai sotiei mele au muncit ani de zile in Spania.

I-am urmarit in toti acesti ani si le-am vazut transformarea, deschiderea mintii pe care le-a adus-o experienta strainatatii. Dupa cum se stie, ei au muncit in tot acest timp cu gandul la cei din tara, carora le-au trimis de multe ori tot ce castigau. Visul fiecaruia a fost o casuta in satul natal".

Oamenii acestia au plecat in cea mai mare parte a lor tocmai pentru ca banii pe care i-au platit pana atunci la buget nu li s-au intors in niciun fel. Si atunci de ce ar plati altii? Fie ei 10 euro sau un euro. Dosarele de coruptie care curg de ceva vreme au aratat unde se ducea mare parte din banii publici, cum erau ei drenati din buget. Iar partidul premierului care cere acum altii in plus este pana acum, pe statistica dosarelor la DNA, un campion al coruptiei.

Inainte de a le cere alti bani, acestor oameni trebuie sa le arati alt stat, alta mentalitate, alta utilizare a banului public, alt tip de guvernare. Pana atunci de ce sa doneze un euro sau 10 din banii pe care ii castiga greu? Ca sa-i manance baronii si firmele clientelei, sa intre in "parandarat" (ca sa ma inteleaga si dl Ponta)?


Cand n-o mai avea dl Ponta ministri urmariti penal in Guvern, atunci sa se gandeasca sa ceara donatii pentru buget. Cand nu l-o mai primi inapoi in partid cu covor rosu pe un urmarit penal ca dl Sova. Cand socrul lui urmarit penal n-o sa mai fie mare senator si lider de grup. Cand si-o clarifica plagiatul cu adevarat. Atunci sa ceara alti bani. Si nu numai de la strainii din strainatate, ci si de la cei din tara. 




















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu