Grupaj de poezii (30)

Am putea...

Aurel Chiorean

Am putea să ningem în mii de dorinți

pe aleea noastră, lângă- poartă...anii,

doar cu trăiri curate-n rugăminți,

s-au scuturat iubito, iar castanii.

Mai văd aleea, frunza și tulpina,

unui stejar sub care ți-am promis,

că voi sădi în taină rădăcina,

a unui vis, mai mult decât un vis.

Mai știi aleile se descălțau,

sub tainica-mi cărare, în ungher

și frunzele căzute ne dureau,

în timpul ce trecea, în dor...mister.

S-au scuturat castanii din hotar

și umbra lor, acum parcă s-a șters,

ne-a mai rămas un vis, iubito în dar

și-un dor ca vină, ce-o găsim în vers.

Pământul crucilor

Luminita Potirniche

Culegem pietre. Pietrele plutesc

Din degete scântei răsar lăstare

Când nu mai este timp să te privesc

Chem mâinile pe piept și-ți cer iertare.

Ne naștem iarna. Iernile ne nasc

Din tălpi ne curge vinul și cenușa

Când primăvara mieii iarba-și pasc

Simțim în piept fiorul ca țepușa.

Ne creștem pruncii, suntem hrana lor

Dar părăsiți se nasc nefericiții

Cu ochii goi privim încet cum mor

La margini de pământ înzăpeziții

Râvnesc la tine. Sunt o frunză-n vânt

Te văd cum cazi din mine și-apoi zbori

Plutești în taină. Lin al cărnii cânt

Ca să trăiești chiar trebuie să mori!

Ne naștem pietre. Inimi de pământ

Zvâcnește-n noi un sânge mut și greu

Aleșii au tăcerea de mormânt

Doar cel ales iubește ca un zeu!

Prima iubire

Holly Winner

Si Cupido si-a trimis sageata fericirii

Iar astfel despartita ea ne-a unit pe noi.

Si ne-a sortit iubirea ce din pacat nascuta

Sa arda-n foc continuu inima din noi.

Nimic nu e sa stinga iubirea mea curata

Ce dorul infernal l-a smuls din locul lui

Esti pavaza,lumina,o stea ocrotitoare

Iar eu iti sunt iubirea si dragostea dintai!

Pe şalul unei coline

Aurora Luchian

Pe şalul unei coline,

Ce stau florile ciorchine,

În nuanţe fel de fel,

Zburdând şi un vânticel;

Stă o gâză în sandale,

C-o fustiţă fără poale,

Şi bluziţă transparentă,

Testând mirosul de mentă.

Pe ici, colo, bondăreii,

Ce se cred forţoşi ca zmeii,

Se cocoaţă-n şir, pe flori,

Uimiţi de aşa culori,

Şi cătând miezul cel dulce,

Sorb. Apoi vor să se culce

Chiar pe flori că-s mătăsoase,

Albinele-s mânioase!

-Vai de mine, ce ruşine,

Să boţiţi petale fine!

N-aveţi simţ? E prea de tot!

Iată, să-nţeleg nu pot

Cum unii...m-abţin să zic;

Nu pun preţuri pe nimic.

Dar confortul îl adoră,

Să-i gonim din flori, tu, soră!

Un melc ce-şi căra agale,

Casa grea şi protectoare,

Îşi săltă coarnele mici,

Salutându-l pe arici,

Ce şedea tainic prin tufe.

O furnică spăla rufe,

Întinzându-le în soare,

Apoi făcu de mâncare.

Suflecată pân' la coate,

Ronţăia din frunze late,

O gânganie, un bob!

Un tăun parcă e rob,

Duce nu ştiu ce la spate,

Atârnându-l într-o parte,

Şi căzu pe burta grasă.

Toţi au râs. Ei, şi ce-i pasă?

Pe şalul unei coline,

Înserarea tiptil, vine.

Cerul cască, şi-a căscat,

Până s-a întunecat!

Şi-n tăcere, trece luna...

Bufniţa cântă întruna,

Broaştele şi greieraşii,

Să adoarmă copilaşii!

În exluderea Celorlalți

Constantin Anton

Doamne, refuz să cred doar în mine !

Cinism ? Orbire ? Gânduri sfârtecate ?

Mai mult ca prezentul – Devenirea !

Știind ... Prezentul, Trecutul însă va-nvia ?!

Doamne, Iubirea include Excluderea celorlalți !

Ne sacralizăm prin noi înșine de-a pururi ...

Dincolo de frumuseți de-nfrângeri de talanți

Ca oameni pretutindeni, sinceri și singuri !!

Doamne, Elita e rezistentă la apartenențe ;

Sufletul în suferințe e redundant ;

Faptele se redobândesc prin sine mereu ...

Doamne, Elita e rezistentă la opresiuni ;

Limitare între cunoaștere și certitudine ;

Nimic mai adevărat decât Însuși DUMNEZEU !

Lin, durere, lacrimă

Luminita Amarie

Sângerii cuvintele

Sângeriu pământul

Negru înrourat e cerul

Se apropie un ultim început

Bocete de prunci își au ecou în casa pustie

Urmele pașilor noștri, aburul tălpilor tale

Maicile îngerilor plămădesc lumina

Plouă cu o ultimă speranță în inima pământului

Ninge pe sicriele din grădinile cu flori

Ah, ce liniște tămăduitoare!

Cu o nostalgie de piatră

Femeia mângâie florile de piatră

Încremenite pe fereastra de piatră

În aerul de piatră

Plânge cu lacrimi de piatră

A venit rândul nostru, dragostea mea...

Ea este o femeie oarecare

Inima ei este o inimă oarecare

Numele ei a devenit cenușă

Spune în șoaptă cuiva nevăzut

Poate o rugăciune, poate o taină

Singurătatea locuiește în ea și și-ar dori o ultimă îmbrățișare

Dar cine să culeagă laurii unei vieți de piatră

Să-i așeze pe trupu-i gol însingurat

Acoperindu-i urmele durerii

Înfășurându-i tristețea într-un giulgiu adânc

Nici timpul nici durerea nici uitarea

În ea nu-și vor găsi în veci mormântul

Iubirea este ca o rană din care cresc aripi

Ea este femeia care în taci tu.