Scandalul anului 2015: am pierdut 6 miliarde euro

SORIN IONIŢĂ 

In orice ţară normală, asta ar fi ştirea momentului, a lunii şi a întregului an care începe. Va fi şi la noi, dar abia de prin septembrie încolo, când nu va mai fi nimic de făcut, că aşa sunt lucrurile serioase la români, chiar şi cu şef de stat neamţ (că doar am mai avut): lăsate pe ultima clipă, atunci când prioritatea devine datul leapşa politică pentru insucces, iar nu rezolvarea problemei.

La începutul lui decembrie, absorbţia de fonduri UE în România era de aproximativ 45% din totalul sumei alocate pentru 2007-2013. Şi asta ca să fim generoşi şi să socotim după facturile trimise de guvern la Bruxelles; dacă ne uităm la celălalt indicator, mai corect, anume banii viraţi Bucureştiului după verificarea şi aprobarea acestor facturi, procentul e cam 41%. Bun, au mai apărut între timp raportări pur declarative ale d-lui Teodorovici, care dau procente cu 2-3% mai mari, în urma unei accelerări fulminante pe luna decembrie, dar eu mă refer la ce am văzut scris în documente, ca să nu perpetuăm şi noi aici guvernarea de tip oral-folcloric.

Iar a doua ştire a fost că la Consiliul European de iarnă nu s-a aprobat prelungirea perioadei de cheltuire a banilor: rămân doar cei şapte ani ai ciclului bugetar 2007-2013, plus încă doi (aşa numita regulă N+2), deci, pentru noi, se trage linia în decembrie 2015. Adică fix peste un an. Cu alte cuvinte, în opt ani, România a reuşit să cheltuiască pe bune doar 45% din cei 20 miliarde euro alocaţi pe fonduri structurale. Şi mai are un an pentru a cheltui restul de 55%. Cât de plauzibil vi se pare să reuşim s-o scoatem la capăt? Păi, nu? Aşa ziceam şi eu.

Estimările hazardat de optimiste ale guvernului sunt că, până în decembrie 2015, vom ajunge la 80%, însă, având în vedere că actualul cabinet e puţin probabil să mai fie la putere atunci, prognozele n-au cine ştie ce valoare. Experţii independenţi spun mai curând 70%, dar şi aşa, numai dacă tragem foarte tare, lăsăm deoparte şmecheriile, ne concentrăm doar pe substanţa guvernării şi mai puţin pe jocuri de glezne politice acasă şi pornim un turbo-lobby din poziţia de comisar a Corinei Creţu pentru a împinge pe lista de cheltuieli tot felul de proiecte pe care le-am făcut deja până acum, dar care erau neeligibile.

Încă o dată: cât de plauzibilă vi se pare această aliniere de planete întru consens şi excelenţă administrativă? Nu uitaţi că bugetul pe 2015 e contestat de opoziţie la Curtea Constituţională, în februarie se anunţă moţiune de cenzură, iar în martie e programat congresul PSD, cu zguduirile de rigoare. Nu pare chiar momentul cel mai propice de punere a politicii între paranteze – dimpotrivă.

Concluzia e clară: chiar după estimările guvernului, România va pierde 4 miliarde de euro fonduri structurale; iar după cele realiste, 6 miliarde. De banii ăştia, făceai două autostrăzi Piteşti-Sibiu, nu una, adică aia de care se vaită d-l ministru Rus că n-are fonduri, vai, s-o lăsăm pentru după 2020... UE ne-a pus deoparte 20 miliarde euro iar noi, în 7+2 ani, vom lua doar 14 miliarde (cu noroc). Restul rămân de saftea d-lui Juncker, pentru planul lui fantasmagoric de stimulare a economiei europene în umătorul ciclu bugetar.

Cine e de vină? Ca să nu lungim povestea: toate guvernele de după 2007 sunt de vină, începând cu primul, care în primii doi ani de apartenenţă la UE a reuşit o absorbţie de fix 0%, că veselia era aşa mare după aderare, când duduia economia, iar priorităţile politice de a-l suspenda pe Băsescu şi a stopa reforma justiţiei atât de urgente, încât numai de banii UE nu ne ardea nouă. Apoi a venit politizarea autorităţilor de management sub guvernul PDL-PSD, apoi criza cu priorităţile ei, ş.a.m.d.

În general, în ciuda discursurilor pioase care prioritizau programele UE, ministerele şi agenţiile de implementare le-au urât de la bun început, pentru că miliardele europene sunt greu de cheltuit, Comisia se uită peste umărul tău la orice fleac Și, în plus, trebuie să pui de la bugetul propriu partea de cofinanţare (15, 20 sau 25%, după caz). Păi, nu mai bine să o laşi mai moale cu fondurile UE şi foloseşti doar banii ăia bugetari, chiar dacă sunt mai puţini, în proiecte şi licitaţii 100% naţionale, unde nu te întreabă nimeni nimic? De exemplu, cum a făcut acum la final de an d-l Dragnea, când a propus distribuirea de bani moca tuturor primăriilor şi consiliilor judeţene, fără nici un criteriu – un fel de venit minim garantat pentru primari, ca ei să-şi poată achita facturile restante la firma Teldrum.


În caz că intenţionează să preia guvernarea după PSD, opoziţia şi premierul desemnat Predoiu ar face bine să vorbească de pe acum despre acest subiect exploziv, ca să nu se pomenească din senin cu cartoful în braţe la final de an, cu toate tunurile propagandistice pe ei. Am mai văzut filmul ăsta o dată, când Boc a fost demonizat pentru că încerca să repare prăpădul lăsat în urmă de Tăriceanu şi Vosganian. Concret, opoziţia ar trebui să explice care sunt planurile pentru reducerea, pe cât se poate, a pierderii prognozate de 6 miliarde euro şi cum o va mobiliza pe comisăreasa socialistă Corina Creţu în a obţine derogări rapide pentru România, ca să îndesăm în disperare cât mai multe facturi în sacul UE, bune-proaste, cum or fi, pentru că asta va fi tema politică a sfârşitului de an.