Grupaj de poezii (29)

până la a nouăzeci și noua vară

Gina Zaharia

au venit tornadele să mă întrebe de tine

una scrijelea ceva pe zid cu mâna stângă bătea cuie

voia să-mi arate că orice cuvânt îi va întări convingerea că te ascund

în frunzișuri de ploi

avea dreptate nu te-aș fi dat pe grămada aceea de paie din care tot ciupea vântul

în urcare

nici pe santinelele care adormeau instantaneu la marginea iazului

la ore vitale

Doamne niciodată n-am văzut atâtea viori mascate

într-un singur stup

treceam printre ele cu pumnii strânși

de parcă o poteră s-ar fi luat după mine

îmi erau îngăduite doar o inimă de așteptare alta de izbândă și ceva mai încolo

două meridiane de gală ei pe acelea mizam

nu mai era mult până când mâna mea învelea dealul

cu aripi rupestre

astfel ți-ar fi pierdut urma ai fi rămas liliacul de la fereastra mea

până la a nouăzeci și noua vară

odată ți-am spus nu rupe toate crengile

ți-era frig un dans violet curgea în hohote demonice

trosneau melcii cu iarba măsurată în bemoli

acum lasă

am învățat cum e să crestezi

inima ciocârliei

Fluturatici și cuminți

George Safir

mai ții minte iubito

când eram încă fluturi

și te-am alergat

prin lanul acela de rapiță?

și te-am luat în brațe

cu toate cele patru aripi ale mele

despre care spuneai că

sunt cele mai mari și mai minunate

din tot ordinul insectar

apoi mi-ai declarat că ești atât de fericită

încât simți in stomac un întreg cenaclu

de poetași români cu frișcă?...

Mai asteaptà

Cristina Ciurlan

Mai alintà-mà-n poalà de vant

Mai doineste-mi din cantecul ierbii

Si ràpeste-mà-n noptile cand

La izvoare se-adapà doar cerbii

Mai inganà-mi povesti cu trifoi

Sà mà-mbàt cu amurg ruginiu

Strang petale amutite din noi

Plang poieni ce iubirea ne-o stiu.

Mai culege-mi o razà de lunà

Mai dezleagà-mi din plete o stea

Iar din lacrimà fà-mi o cununà

Leac de dor peste inima mea.

Mai asteaptà pe prispà de suflet

Si ascultà-mi tàcerea-n furtunà

Cand te sorb cu un ultim ràsuflet

Si din vis iti soptesc noapte bunà!

Este ...

Sandu Alrox

Suspină vocea ei angelică, printre tenebre,

o lumină în întuneric,

o picătură de apă într-o mare de noroi

care purifică ceea ce are în jur.

E focul care arde pe un perete de gheață,

pasiunea în frig,

toate în mijlocul vidului ...

Totul e al meu, aceasta este pasiunea mea,

este focul meu, apa mea, lumina mea este ...

este al meu aer ... ce mă reîmprospătează și mă ține în viață ...

De ce?

Alexandra Mihalache

Întreb: de ce te naști în gândul meu

Și picuri veșnicie-n al meu de dor?

Prin nori de fum te conturezi mereu

Iar cerul ne veghează ca decor.

De ce-mi sculptezi acelaşi suflet dur

Din stânci ce le-ai rănit adeseori

Și mă obligi târziul să-l îndur

Când risipești în mine doar culori?

De ce îngheți şi timpul ce-a apus

Lăsând o urmă prinsă-n depărtări

Şi-mi scrii cuvinte care nu s-au spus,

Redevenind prin umbre doar uitări?

Şi, iar, de ce privești marea-n abis

Când inima ți-e mare-nvolburată?

Ţi-ai înecat adâncuri într-un vis

Strigând iubirea-n valuri câteodată?

Te-ntreb, dar nu primesc nici un răspuns.

Mă pierd în ceață ca o destrămare;

Misterul tău, încă, nu m-a străpuns,

Rămâne-vei în veci o întrebare!

Fluier de iarnă

Vasile Ionac

N-aștepta, iubito, trenul meu de zece

Fluieră a iarnă și a vânt subțire.

Ninge cu adâncuri peste omenire,

Iar drapelul clipei, flură trece.

N-o să-ți cânt vecerii, nu îmi stau în fire.

Am să las fereastra să lumine rece

Și să-și doarmă somnul vechile chivece.

Totuși, despre mine, mai primești vreo știre?...

Eu m-aplec sub iarnă ca să-mi aflu știutul,

Nu-mi ajunge pensia, n-am pe rol femeie.

Stau la ușa zării: niciodat-o cheie,

Nu mi-a-ncchis la sine și iubire vrutul.

Noaptea-mi de de smoală, timpul fără zestre:

Totuși, de vrei, spune: ție cum îți este?