Abis (5)

Colin Forbes

Colin Forbes

NOTA AUTORULUI
Toate personajele înfăţişate sunt creaţii ale imaginaţiei autorului şi nu au nici o legătură cu vreo persoană în viaţă. De asemenea, mi-am luat libertatea de a face modificări în geografia regiunii Dorset, creând un vârf care nu există, Lyman's Tout. La fel am procedat şi în Elveţia şi am inventat un munte, Kellerhorn, şi alte două zone - Col du Lemac şi Col de Roc.


- Deci părerea ta e că asasinul a crezut că l-a ucis pe Marchat? întrebă Tweed.
Stătea în cabinetul lui din Park Crescent când Monica îi spuse că Newman aşteaptă la telefon. Pe figură nu i se mişcă nici un muşchi cât îl ascultă pe Newman relatându-i pe scurt ce se întâmplase, inclusiv întâlnirea cu Craig Rangă. În acest punct Tweed îi întrerupse pentru prima oară povestirea lui Newman.
- S-ar putea să fie vorba de adjunctul domnului Leopold Brazii, un individ pe nume Carson Craig, dar Monica a mai săpat după nişte informaţii despre acest gentleman. De obicei, se etalează într-un costum impecabil şi un accent sofisticat. Tonul îi deveni ironic. E genul de om pe care l-ai putea invita la clubul pe care-l frecventezi şi tu.
- Doar că eu nu-mi pierd timpul aderând la vreun club, ripostă Newman. Eu m-am gândit că se prosteşte cu accentul lui londonez. Şi „gentleman" nu e tocmai termenul pe care l-aş folosi eu. În mare, e un dur sadic, poreclit „Rangă". Foloseşte una ca să zdrobească rotulele celor care-l deranjează.
- Inţeleg. Bob, Monica a mai descoperit că Brazii e proprietarul de la Grenville Grange, care se află în vecinătatea casei Sterndale. Cocoţată lângă falezele din Lyman's Tout. Verifică locul acela, dar nu singur. Ia-i pe Philip şi pe Marler cu tine.
- Dacă insişti.
- Insist. Trei crime în Dorset sunt şi-aşa prea mult. Încercaţi să-l evitaţi pe Buchanan cât de mult puteţi. De asemenea, trimite-l pe Butler la adresa anterioară a lui Partridge, cea din Poole, ca să-l verifice. Bănuiesc că i-ai reţinut adresa când ţi-a arătat carnetul de conducere.
- Am reţinut-o. Mai bine o iau din loc, înainte să apară Buchanan la orizont.
- Aşa să faci. Simt eu că se pregăteşte ceva. Continuă să stai cu Philip la Priory. Ai mai aflat ceva despre noua prietenă a lui Philip, Eve Warner? Nu-ţi pot confirma dacă e în Ramura Specială sau nu.
- Nici un semn de la doamnă până acum. Terminat.
- Ai grijă...
- De ce nu-mi ţin gura? îşi spuse Newman, ieşind din cabina telefonică de pe South Street din Wareham.
Pe bordură, sprijinită de Porsche-ul ei roşu, stătea Eve Warner. Îmbrăcată într-un hanorac alb impecabil, cu gluga atârnându-i pe umeri, Eve îi făcu semne cu mâna. Mică de statură, observă el, şi chiar în pantaloni albaştri de dril, strânşi pe picior, şi cu hanoracul arăta foarte bine. „Nu-i de mirare că Philip pare să se îndrăgostească de
ea", gândi el.
- Bună dimineaţa, Bob! îi strigă ea ştrengăreşte. Văd că ţi-ai parcat Mercedes-ul în spatele meu. Te duci undeva? Vin şi eu cu tine. Bună, Philip. Ai dormit bine, aşa, singurel?
- Foarte bine, răspunse scurt Philip, care tocmai ieşise de la Ursul Negru.
Găsi că remarca ei era lipsită de tact, atâta timp cât îi spusese că era prima lui vacanţă de unul singur de la moartea lui Jean.
- Atunci, nu mai fi atât de arţăgos, i-o întoarse ea. Unde mergem azi?
- Tu nu eşti invitată, îi spuse direct Newman când ea ajunse lângă el. Marler se strecurase afară din hotel, apoi în spatele maşinii lui Newman, fără ca ea să observe. Era prea ocupată să-şi desfăşoare zâmbetul seducător în faţa lui Newman, cu intenţia de a-l convinge.
- Nu-mi strica plăcerea, îl provocă ea. Am şi eu nevoie de companie.
- Du-te şi caut-o în altă parte, atunci. Scuză-mă...
- Pot să vin după voi! îi strigă ea când el dispăru în hotel. Lui îi trebui doar câteva minute să-l localizeze pe masivul Harry Butler şi să-i dea instrucţiunile lui Tweed: verificarea lui Partridge şi a adresei lui din Poole.
- Şi partenerul meu, Pete Nield? E în camera lui.
- Spune-i să stea aici şi să ţină sub supraveghere hotelul Priory, în caz că apare inspectorul-şef Buchanan. Se învârte pe-aici, pe undeva. O să mă întorc să-mi dai raportul mai târziu, în cursul zilei de azi.
Când ieşi în stradă o văzu pe Eve sprijinită de maşina ei, cu mâinile şi picioarele încrucişate.
- Nu scapi de mine aşa de uşor, îi spuse ea.
- Mai vedem noi.
Străduindu-se să nu se arate deranjat de insistenţa ei, se sui la volan. Philip era deja la locul lui, lângă şofer, iar Marler ascuns în spate. Se îndreptă spre pod şi de-acolo spre Corfe, apoi spre Kingston, amintindu-şi că Philip îi povestise despre drumul ăsta în timpul micului dejun. În oglinda retrovizoare, o văzu pe Eve luându-le urma. - Scap eu de tine, vrăjitoareo! zise Newman tare.
- Ce-ai cu ea? E o fată bună, protestă Philip. Newman nu-i răspunse.

In cabinetul lui din Park Crescent, Tweed le spuse pe scurt Paulei şi Monicăi ce vorbise cu Newman.
- Năluca? repetă Paula. Sună puţin cam sinistru. Din câte mi-ai spus, trebuie să se fi mişcat extrem de repede ca să comită crima dezgustătoare de la Devastoke Cottage.
- Bănuiesc că i se trage de la poreclă Năluca, zise Tweed macabru. Am mai auzit de el. Ştiu cine a fost. Am nevoie de Arthur Beck, şeful Poliţiei Federale din Elveţia. Prinde-mi-l la la telefon, Monica - ar trebui să-l găseşti la comandamentul din Berna.

Monica tocmai se pregătea să ridice receptorul, când telefonul începu să sune. Răspunse şi-i făcu semn cu capul lui Tweed.
- E Lasalle de la Paris, din nou. Mi se pare că e urgent.
- Tweed, izbucni Lasalle când realiză că vorbeşte cu el, tocmai am descoperit că un alt savant eminent a dispărut împreună cu familia lui. De mai mult de o lună. Din Grenoble. Fusese în concediu şi, pentru că nu s-a întors la timp la unitate, s-a descoperit că a dispărut.
- Altul? Asta face un total de douăzeci dintre cei mai importanţi oameni de ştiinţă care lipsesc din Europa, Anglia şi America. Dă-mi detalii, te rog. Care era specialitatea lui?
- Comunicaţii avansate prin satelit. Un domeniu foarte secret... este, probabil, cel mai bun din breasla lui. Georges Blanc. Ca şi în cazul celorlalţi, a dispărut şi soţia lui.
- Răpit? sugeră Tweed.
- Nu există nici o dovadă în această privinţă. Înainte de a se evapora, i-a lăsat instrucţiuni avocatului său de a vinde casa şi tot ce se află înăuntru... inclusiv antichităţile. Avocatul trebuia să pună profiturile într-un cont personal, la o bancă din Belgia. Preşedintele e furios. Aveam supremaţia în domeniul ăsta.
- Ai idee cum a părăsit Blanc Grenoble-ul?
- Şoferul lui - pe care l-am pus să ia avionul spre Paris, ca să-l pot interoga chiar eu - mi-a spus la telefon că i-a dus pe Blanc şi pe soţia lui, împreună cu o mulţime de bagaje, peste graniţă, la un aeroport îndepărtat din Germania. Apoi acesta i-a ordonat să se întoarcă în Grenoble după ce i-a înmânat o recompensă substanţială, ca să-şi ţină gura. Versiunea lui Blanc a fost că se află într-o misiune strict secretă.
- Cât timp a stat şoferul acolo pe pistă, nu era nici un avion?
- Nu. Blanc e sclipitor. Lucra la un satelit de ultimă oră... comunicaţii între Pământ şi satelitul de pe orbită. - Îl pun şi pe el pe listă. Cât mai eşti la telefon, tu ai auzit de Năluca? îl întrebă Tweed.
- Dumnezeule! De ce întrebi?
- Pentru că acest reputat asasin s-ar putea să opereze şi la noi în ţară.
- E un ucigaş nou, un adevărat profesionist. Şi foarte scump, după cum circulă zvonurile în lumea interlopă. A asasinat doi bancheri în Paris. Asta e confidenţial. Încercăm să fim cât se poate de discreţi în ceea ce-l priveşte, cât timp suntem pe urmele lui. Până acum nu avem nimic.
- Ce fel de bancheri? întrebă Tweed calm.
- Amândoi aveau bănci mici, exclusiviste. Una e fondată pe timpul lui Napoleon. Bănci de familie.
- Şi cum poţi fi sigur că Năluca e responsabilă pentru crimele astea două? insistă Tweed. Ţi-a lăsat cartea de vizită?
- Bine-nţeles că nu. Tehnica. Ambii bancheri aveau casele foarte bine asigurate. Şi, Dumnezeu ştie cum, n-a folosit la nimic. Amândoi au murit cu gâtul rupt. Unul a fost ucis în propria sa bibliotecă, în timp ce soţia era în camera alăturată. Şi n-a auzit nimic.
- Lipseau bani?
- E ciudat că pui o astfel de întrebare, comentă francezul. În ambele cazuri e implicat un capital mare, ţinut în casă sub formă de obligaţiuni, care au dispărut. Cum dracu' să dau de nişte obligaţiuni furate?
- Băncile au dat faliment? se interesă Tweed.
- Nu. Au rămas bani în fiecare sucursală, suficienţi pentru a le menţine solvabile. Tweed, sunt vârât în chestia asta până-n gât, până peste cap.
- Ieşi tu din ea, îl asigură Tweed. Întotdeauna ieşi. Mai vorbim... Tweed puse receptorul jos şi oftă. Monica îl întrebă dacă mai vrea să-l sune pe Arthur Beck, iar el încuviinţă dând din cap. Monica formă numărul imediat.
- Beck la telefon. Ce e, Tweed?
Şeful poliţiei elveţiene, un bărbat amabil şi calm în mod normal, indiferent de dificultatea unei situaţii, avu de data aceasta o voce răstită.
- Arthur, cu câtva timp în urmă ai pomenit de un asasin, un profesionist, Năluca. Cât noroc ai avut în încercările tale de a-l identifica?
- De ce?
- Operează în Franţa...
- Ştiu...
- Ei bine, ceea ce, probabil, nu ştii, e faptul că acum se află la noi în ţară, din câte pot să-ţi spun. A încercat să-l ucidă pe martorul-cheie al unui dublu asasinat, dar, din greşeală, a ucis pe altcineva.
- E prima dată când face o greşeală. Urmă o pauză. Asta nu-mi place. Devine foarte internaţional. Nu mai ştiu pe unde să-l caut. Pur şi simplu, s-a evaporat. Probabil e responsabil pentru uciderea a trei elveţieni.
- Ce profesii aveau?
- Bancheri.
- Proprietarii unor bănci mici, cu tradiţie?
- Cum Dumnezeu ai ghicit asta? Noi am păstrat tăcerea despre ceea ce face. M-am gândit că, astfel, am putea să-l luăm prin surprindere.
- Şi ştii că e Năluca pentru că toate cele trei victime aveau gâtul rupt?
- Da. Parcă e Omul Invizibil. Nici cea mai perfectă pază nu-l poate ţine deoparte. Şi poţi să-ţi imaginezi cât de conştienţi din punctul de vedere al pazei sunt bancherii.
- Felul cum a trecut de pază ţi se pare ciudat?
- A, cred că ştiu cum face. Tweed, îşi negociază intrarea. În toate cele trei cazuri, nimeni din pază n-a păţit nimic. Acum stau şi mă întreb dacă nu e cumva însoţit de o femeie superbă care-l ajută să intre.
- S-ar putea ca Năluca să fie o femeie?
- Ar trebui să fie foarte puternică. Unul dintre bancheri era mare cât un taur, dar asta nu l-a ajutat cu nimic. În nici unul din cazuri nu sunt semne de luptă. În afară de taur, care a tras covorul cu picioarele.
- Ca să schimbăm subiectul, tu ştii ceva despre un anumit Leopold Brazii?
Urmă din nou o pauză, dar una lungă.
- Tweed, am fost oprit să mai fac vreo investigaţie despre el.
- Nu te cred. Nimeni nu te poate opri. Despre cine vorbeşti?
- Asta nu pot să-ţi spun. La naiba, pe mine nu mă pune nimeni cu faţa la perete. Are o vilă luxoasă lângă lacul din Zurich. Îl urmăresc foarte discret, dar asta rămâne între noi. Foarte discret. Mie mi se pare un om ciudat pentru cineva cu puterea lui. Şi-ţi mai spun că din Zurich, de pe aeroportul Kloten, a zburat cu avionul lui particular la Paris.
- Ce fel de avion?
- Aici e şmecheria. Are două avioane, ambele Lear. Unul are pe fuzelaj Brazii SA, numele companiei sale elveţiene, scris cu litere imense. Celălalt, alb, n-are nici un semn din care să rezulte că-i al lui. Îl foloseşte pe cel alb când vrea să-i zăpăcească pe cei care-l urmăresc, fie că e în străinătate, fie că nu. Ambele au echipaje care
lucrează în ture, douăzeci şi patru de ore din douăzeci şi patru. Spre Charles de Gaulle a zburat pe calul alb.
Asta-i tot.
Tweed închise telefonul. Era atât de concentrat asupra celor aflate de la Beck, încât nici n-o observă pe Monica cu telefonul în mână, privindu-l nerăbdătoare.
- Lasalle e din nou pe linie. M-a întrebat de două ori ca să fie sigur că foloseşti secretizorul.
- Incă il folosesc, spuse Tweed şi ridică din nou receptorul. Îmi pare rău te-am făcut să aştepţi, vorbi el.
- Ţi-am spus că am fost oprit să mai fac investigaţii despre Leopold B. De aceea am omis să-ţi spun că B. a venit ieri la Paris cu avionul.
L-a aşteptat o limuzină cu geamuri fumurii care l-a dus la vila de pe Avenue Foch. Unul dintre oamenii mei cei mai buni l-a identificat când s-a dat jos din limuzină.
- Şi de ce-mi spui toate astea?
- Pentru că sunt sigur acum că se va îndrepta spre Anglia în următoarele două ore. Tweed miji ochii. Paula îi observă mimica şi înţelese că e tensionat.
- De unde ştii?
- Pilotul Lear-ului alb tocmai a prezentat un plan de zbor pentru două re de-acum încolo.
- încotro?
- Aeroportul internaţional Bournemouth. Din Dorset...

Tweed îi mulţumi scurt lui Lasalle, sări de la birou, fugi la un dulap şi înşfăcă două valize gata făcute pentru plecările de urgenţă - una pentru el, cealaltă pentru Paula.
- Luăm Ford Escort-ul, zise el scurt. Eu conduc. Ai face bine să-ţi iei rowning-ul automat. Monica, dă telefon la hotelul Priory. Reţine câte o cameră pentru fiecare. Nu ştim cât stăm. Poţi să iei legătura cu mine acolo, codează orice mesaj.
- E vreo urgenţă? întrebă Paula.
Ea deschisese deja un sertar încuiat, îşi scosese Browning-ul 0.32 automat şi-l strecurase într-un buzunar special, cusut în interiorul poşetei sale de umăr, care îi oferea acces imediat la armă. Tweed studia harta Dorset-ului de pe perete.
- Monica, îi strigă el, înainte ca ea să formeze numărul, dacă sună Newman, spune-i să posteze un om la sensul giratoriu de la sud de Stoorough Green. Nu, Stoborough, Stoborough Green. Mai vreau un om care să supravegheze feribotul de la ieşirea
din portul Poole. Ambii vor urmări limuzina cu geamuri fumurii. Cel care o vede trebuie s-o urmărească cu multă grijă. Presupun că se va îndrepta spre Grenville Grange din Purbecl de lângă Lyman's Tout. Te las pe tine şefă...

(va urma)