duminică, 19 mai 2013

FERMA ANIMALELOR (3)


GEORGE ORWELL




Capitolul III
Cîtă năduşeală şi cîtă trudă cheltuiră ca să strîngă fînul! Dar eforturile lor fură din plin răsplătite, re­colta fiind un succes şi mai mare decît speraseră.

Uneori munca era grea; uneltele fuseseră proiec­tate pentru oameni şi nu pentru animale şi era un mare pas înapoi faptul că nici un animal nu eră ca­pabil să folosească vreo unealtă care i-ar fi cerut să stea pe labele din spate. Dar porcii erau atît de inteli­genţi, încît găseau cîte o soluţie pentru orice greutate. Cît despre cai, aceştia cunoşteau fiecare colţişor al cîmpului şi, de fapt, înţelegeau mult mai bine decît Jones şi oamenii lui ce sînt acelea cositul şi greblatul, în realitate, porcii nu munceau, dar le conduceau şi le supravegheau pe celelalte animale. Avînd cunoş­tinţe superioare, era natural ca ei să-şi asume răspun­derea. Boxer şi Clover se înhămau singuri la coasă şi la greblă ― în zilele acelea, nimeni nu avea nevoie de frîie şi hăţuri ― şi se opinteau de jur împrejurul cîm­pului, cîte un porc umblînd mereu în urma lor şi în-demnîndu-i: "Diiiii-ăăă, tovarăşe!" sau: "Hooo, prrr, înapoi, tovarăşe!", după cum era cazul. Şi fiecare animal, pînă la cel mai umil, muncea la întorsul sau strînsul fînului. Pînă şi raţele şi găinile mergeau în­coace şi încolo, toată ziua, prin soare, purtînd firi­şoare de fîn în ciocuri. În final, recoltarea se sfîrşi cu două zile mai repede decît le luase de obicei lui Jones şi oamenilor lui. Mai mult decît atît, era cea mai mare recoltă pe care o cunoscuse ferma. Nu exista nici o pierdere de nici un fel; găinile şi raţele, cu ochii lor pătrunzători, strînseseră pînă la ultimul fir. Şi nici un animal de la fermă nu furase mai mult de o gură de fîn.

În toată vara aceea, munca la fermă se desfăşură cu exactitate de ceasornic. Animalele erau fericite, aşa cum nu-şi închipuiseră niciodată că ar fi putut ajunge. Fiecare gură de hrană era o plăcere deose­bită, acum, cînd era cu adevărat propria lor hrană, produsă de ele însele şi pentru ele însele, nu împăr­ţită de vreun stăpîn zgîrcit. Odată plecate fiinţele omeneşti parazitare, acei buni-de-nimica, toată lumea avea mai mult de mîncare. Era şi mai mult timp de odihnă, deşi animalele nu aveau experienţă. Se loviră de multe greutăţi ― de exemplu, spre sfîrşitul anului, după ce recoltară grîul, trebuiră să zdrobească spicele în maniera antică şi să împrăştie pleava suflînd peste ea, din moment ce nu exista maşină de treierat la fermă ― dar porcii, cu inteligenţa lor şi Boxer, eu muşchii lui formidabili ieşeau întotdeauna din încur­cătură. Boxer era obiectul admiraţiei tuturor. El muncise din greu încă de pe vremea lui Jones, dar acum parcă ar fi fost trei cai, nu unul; erau zile cînd întreaga muncă de la fermă părea că se reazemă pe umerii lui puternici. Din zori şi pînă în noapte, el trăgea şi împingea şi se afla mereu acolo unde munca era mai grea. Făcuse o înţelegere cu unul dintre coco­şii tineri să-l trezească dimineaţa cu jumătate de oră înaintea celorlalte animale şi se prezenta voluntar la cîte o corvoadă care se dovedea necesară înainte de începutul zilei de muncă obişnuite. Răspunsul lui la orice problemă şi la orice impediment era: "O să muncesc mai mult!" ― şi pe acesta îl adoptase ca de­viză personală.

Dar fiecare muncea după capacitatea sa. Găinile şi raţele, de exemplu, salvară cinci duble de grîu la recoltare, strîngînd boabele rătăcite. Nimeni nu fură, nimeni nu avu de comentat asupra raţiilor, jar certu­rile, înţepăturile şi gelozia, care fuseseră trăsăturile fi­reşti ale vieţii dinainte, dispăruseră aproape cu totul. Nimeni nu se eschivă ― sau aproape nimeni. Mollie, ce-i drept, nu se putea scula dis-de-dimineaţă şi că­pătă obiceiul de a părăsi lucrul mai devreme, pe mo­tiv că-i intrase o piatră în copită. Şi purtarea pisicii avea ceva ciudat: se observă curînd că atunci cînd era de muncit, pisica nu putea fi găsită. Dispărea ore întregi şi apoi reapărea la mese sau seara, după ce munca se terminase, ca şi cum nimic nu s-ar fi întîm­plat. Dar venea întotdeauna cu nişte scuze atît de convingătoare şi torcea atît de plină de afecţiune, în­cît era imposibil să nu crezi în bunele ei intenţii. Bă­trînul Benjamin, măgarul, părea complet neschimbat, încă de la Revoluţie. Îşi făcea munca în acelaşi fel, încăpăţînat şi lent, cum o făcuse şi pe vremea lui Jo­nes, fără să se eschiveze, dar şi fără să se prezinte vo­luntar la vreo muncă suplimentară. Despre Revoluţie şi despre rezultatele ei nu-şi exprima nici o părere. Cînd era întrebat dacă nu era acum mai fericit, cînd Jones fusese alungat, el spunea doar atît: "Măgarii au o viaţă lungă. Nici unul dintre voi n-a văzut un mă­gar mort" ―- iar celelalte animale se mulţumeau cu acest răspuns enigmatic.

Duminica nu se lucra. Micul dejun se lua cu o oră mai tîrziu decît de obicei şi, după aceea, avea loc o ceremonie organizată, fără excepţie, în fiecare săp­tămînă. Mai întîi se ridica drapelul: S.nowball găsise, în încăperea cu hamuri, o faţă de masă verde şi ve­che, de-a doamnei Jones, şi vopsise pe ea, cu alb, o copită şi un corn. Aceasta era înălţată pe catargul din grădina casei în fiecare duminică dimineaţa. Dra­pelul era verde, explica Snowball, pentru a repre­zenta cîmpiile verzi ale Angliei, în timp ce copita şi cornul simbolizau viitoarea Republică a Animalelor care avea să se nască după înlăturarea definitivă a speţei umane. Odată arborat drapelul, toate anima­lele mărşăluiau către hambarul cel mare, pentru o adunare cunoscută sub numele de Şedinţă. Aici se planifica munca din săptămîna următoare, iar rezolu­ţiile erau supuse discuţiei şi dezbătute. Întotdeauna porcii erau cei care-puneau în discuţie rezoluţiile. Ce­lelalte animale înţeleseseră cum se vota, dar nu se puteau gîndi să propună vreo hotărîre. Snowball şi Napoleon erau de departe cei mai activi în dezbateri. Dar se putea observa că aceştia doi nu erau nicio­dată de acord: indiferent ce propunere făcea unul dintre ei, celălalt automat se opunea. Chiar şi cînd se hotărî ― un lucru la care, în principiu, nimeni nu se putea opune ― să se rezerve o mică păşune împrej­muită, în spatele livezii, ca loc de odihnă pentru ani­malele care treceau de vîrsta muncii, se iscă o dezba­tere furtunoasă asupra vîrstei corecte de retragere la pensie a fiecărei specii de animale. Şedinţă se ter­mina, întotdeauna, cu intonarea imnului Animale din Anglia, iar după-amiaza era program de recreere. Porcii îşi rezervaseră încăperea pentru hamuri drept sediu. Aici, seara, ei studiau fierăria, tîmplăria şi alte arte necesare, din cărţi pe care le aduseseră din casă. Snowball se ocupa, de asemenea, cu organi­zarea celorlalte animale în ceea ce el numea Comitete de Animale. La acest lucru era neobosit: astfel se constituiră Comitetul pentru Producţia de Ouă la găini, Liga Cozilor Curate la vaci, Comitetul de Re­educare a Tovarăşilor Sălbatici ― obiectivul acestuia era să domesticească şobolanii şi iepurii de cîmp ―, Mişcarea pentru O Lînă Mai Albă la oi şi diferite al­tele, pe lîngă iniţierea unor cursuri de alfabetizare. În total, aceste proiecte se dovediră nişte eşecuri. Tenta­tiva de a domestici fiinţele sălbatice, de exemplu, eşuă apfoape imediat: acestea continuară să se com­porte aproape la fel ca mai înainte şi, cînd fură tra­tate cu generozitate, nu făcură altceva decît să profite. Pisica se înscrise în Comitetul de Reeducare şi se arătă foarte activă o vreme. Într-o zi, cineva o văzu stînd pe un acoperiş şi vorbind cîtorva vrăbii care se ţineau, însă, la o distanţă sigură de ea: le spu­nea că toate animalele erau acum tovarăşe şi că ori­care vrabie, dacă ar fi dorit, ar fi putut veni să se aşeze pe laba ei; dar vrăbiile păstrară distanţa.

Cursurile de alfabetizare, totuşi, avură un mare succes. Pînă spre toamnă, aproape fiecare animal de la fermă ştia carte într-o oarecare măsură. În ceea ce-i priveşte pe porci, ei puteau deja citi şi scrie perfect. Cîinii învăţară să citească destul de bine, dar nu arătau interes în a citi şi altceva în afara celor Şapte Precepte. Muriel, capra, citea ceva mai bine decît cîinii şi uneori, seara, le citea celorlalte animale din fragmente de ziare pe care le găsea în grămada de gunoi. Benjamin putea citi la fel de bine ca oricare porc, dar niciodată nu-şi dezvăluia posibi­lităţile, repetînd mereu că, din cîte ştia el, nu exista nimic demn de a fi citit. Clover învăţă întregul alfa­bet, fără a putea, însă, construi cuvinte. Boxer nu putu trece de litera D: ştia să deseneze pe A, B, C şi D în nisip, cu copita lui mare, dar apoi stătea şi pri­vea fix la acele litere, cu urechile date pe spate, uneori Scuturîndu-şi smocurile de păr de pe frunte şi încerca din toate puterile lui să-şi aducă aminte ce mai urma, fără să reuşească, însă, niciodată. În mai multe rînduri, într-adevăr, el izbuti să înveţe pe E, F, G şi H, dar, pînă ajungea să le ştie, se dovedea ca ui­tase pe A, B, C, D. În cele din urmă, se declară mul­ţumit cu primele patru litere, pe care le scria o dată sau de două ori pe zi, pentru a-şi împrospăta memo­ria. Mollie refuză să înveţe altceva afară de cele şase litere care-i compuneau propriul nume. Pe atestea le construia din bucăţele de nuia, apoi le împodobea cu o floare sau două şi se plimba în jurul lor, admirîndu-le.

Nici un alt animal de la fermă nu putu trece de li­tera A. Se descoperi, de asemenea, că animalele mai proaste, cum erau oile, găinile şi raţele, nu fuseseră în stare nici măcar să înveţe pe dinafară cele Şapte Precepte. După multă gîndire, Snowball declară că Preceptele puteau, într-adevăr, fi reduse la o singură lozincă, şi anume:

PATRU PICIOARE BINE, DOUĂ PICIOARE RĂU

Aceasta, zicea el, conţinea principiul esenţial al Animalismului. Oricine prindea lozinca în profun­zime avea să fie păzit de influenţele omeneşti. Păsă­rile avură obiecţii la început, de vreme ce se părea că şi ele aveau două picioare, dar Snowball le demon­stră că nu era aşa:
― Aripa unei păsări, tovarăşă, zise el, este un or­gan de propulsie şi nu de manipulare. De aceea, ea trebuie privită ca picior. Semnul distinctiv al Omului este mîna, instrumentul cu care el săvîrşeşte tot răul.

Păsările nu pricepură lunga demonstraţie a lui Snowball, dar îi acceptară explicaţia şi toate anima­lele mai umile se puseră pe lucru pentru a învăţa pe dinafară noul slogan.

"PATRU PICIOARE BINE, DOUĂ PICIOARE RĂU" fu scris pe peretele din fund al hambarului, deasupra celor Şapte Precepte şi cu litere mai mari. Odată în­văţată pe dinafară, oile dovediră o mare plăcere pen­tru această lozincă; ori de cîte ori stăteau întinse pe cîmp, începeau toate să behăie: "Patru picioare bine, două picioare rău! Patru picioare bine, două picioare rău!" ― şi continuau astfel ore întregi, fără să obo­sească deloc. Napoleon nu arătă nici un interes în Comitetele lui Snowball. El.afirmă că educaţia celor tineri era mai importantă decît orice s-ar fi putut face pentru cei deja adulţi. Se întîmplase ca şi Jessie şi Bluebell să fete imediat după recoltarea finului, dînd naştere, în total, la nouă căţei voinici. Imediat după înţărcarea acestora, Napoleon îi luă de lîngă mamele lor, spunînd că el însuşi îşi asuma răspunde­rea educării lor. Îi duse undeva, sus, într-o încăpere la care nu se putea ajunge decît pe o scară, din ca­mera cu hamuri, şi acolo îi ţinu într-o asemenea izo­lare, încît restul fermei şi uită, în curînd, de existenţa lor.

Misterul destinaţiei laptelui se limpezi şi el: era amestecat zilnic în terciul porcilor. Merele timpurii tocmai se coceau şi iarba din livadă era aşternută cu fructe date jos de vînt. Animalele socotiră ca pe un lucru de la sine înţeles că acele mere urmau să fie îm­părţite în mod egal; şi totuşi, într-una din zile se dădu ordinul ca toate fructele date jos de vînt să fie adunate şi duse în camera cu hamuri pentru folosinţa porcilor. La acest lucru, unele dintre celelalte ani­male murmurară, dar în zadar. Toţi porcii se arătară cu totul de acord asupra acestei probleme, inclusiv Snowball şi Napoleon. Squealer veni să dea explicaţi­ile necesare:
― Tovarăşi, strigă el, doar nu vă imaginaţi, sper, că noi, porcii, facem asta din spirit de egoism şi ca privilegiu? Multora dintre noi, de fapt, nici nu ne plac laptele şi merele. Nici mie nu-mi plac. Singurul motiv pentru care luăm aceste lucruri este acela de a ne păstra sănătatea. Laptele şi merele ― ştiinţa, to­varăşi, a dovedit asta ― conţin substanţe absolut ne­cesare existenţei sănătoase a unui porc. Noi, porcii, lucrăm cu creierul. Întreaga conducere şi organizare a acestei ferme depind de noi. Zi şi noapte veghem la bunăstarea voastră. Pentru voi bem noi acel lapte şi mîncăm acele mere. Ştiţi ce s-ar întîmpla dacă noi, porcii, am da greş în datoria ce o avem? Jones s-ar întoarce înapoi! Da, Jones ar veni înapoi! Cu sigu­ranţă, tovarăşi, zbieră Squealer aproape rugător, ţo­păind dintr-o parte în alta şi dînd din coadă, cu sigu­ranţă că nu există nimeni printre voi care ar vrea să-l vadă pe Jones întors înapoi?!

Acum, dacă exista un lucru de care animalele erau mai mult decît sigure, acela era că nu-l voiau pe Jones înapoi. Dacă problema se punea în această lu­mină, nu mai aveau ce spune: importanţa faptului de a-i ţine pe porci sănătoşi era mai mult decît evidentă. Aşa încît se hotărî, fără alte discuţii, ca laptele şi me­rele căzute din pom din cauza vîntului, ca şi cea mai mare parte a recoltei de mere, cînd se coceau, să fie puse deoparte exclusiv pentru porci.

(va urma)


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu