Românii imigranți în presa britanică sau cum să nu te joci cu focul

Oana Romocea

Este uimitor modul în care imigrația face jocul în politica britanică zilele acestea. În timp ce societatea britanică se confruntă cu probleme mult mai importante , cum ar fi o economie stagnantă sau amenințarea unei a treia recesiuni, obsesia publică e fixată pe amenințările imigrației, și implicit presupusele ”rele”care s-ar abate asupra Marii Britanii.

În momentul de față, guvernul consideră problema imigrației ca fiind cartea câștigătoare în vederea asigurării de capital electoral după rezultatele spectaculoase obținute de partidul UKIP (Partidul pentru Independența Regatului Unit) la alegerile locale pe seama platformei anti-imigrației (pentru mai multe informații despre UKIP si prestația sa pe scena politică britanică citiți articolul de Petru Clej publicat pe contributors.ro pe 6 mai). Mă întreb dacă UKIP ar trebui să primească tot creditul pentru ridicarea problemei imigrației în prim-planul policii britanice. În parte, da. În ciuda unei platforme de partid de altfel incoerentă, UKIP într-adevăr a adus în atenția publicului britanic problemele legate de imigrație și temerile față de Uniunea Europeană. Dar să recunoaștem, mass-media are și ea o contribuție semnificativă. Înainte de creșterea în popularitate a UKIP-ului, mass-media a fost cea care a susținut în mod constant o campanie de dezinformare, deschizând astfel ușa speculațiilor endemice despre posibilii imigranți din România și Bulgaria, care ar invada Marea Britanie anul viitor. La acea vreme UKIP abia dacă era menționat în vreun articol legat de imigrație. Cu toate acestea, acest partid a știut să valorifice cu îndrăzneală și într-un mod strategic acest discurs și să și-l asume . Acum rar se mai găsește vreun articol pe tema imigrației, care să nu menționeaze UKIP și vice-versa.

În cele două săptămâni de dinaintea alegerilor locale care au avut loc la începutul lunii mai, nu a existat o singură zi fără o dezbatere pe tema imigrației în mass-media. Campania a început la mijlocul lunii aprilie, când BBC a publicat rezultatele unui sondaj de opinie realizat în România și Bulgaria. Studiul a avut ca scop o estimare a numărului de imigranți din aceste două țări care s-ar muta în Marea Britanie după ianuarie 2014, când restricțiile la piața forței de muncă impuse de Uniunea Europeană vor fi ridicate. Rezultatele sondajului, puternic mediatizate pe diferite canale ale BBC-ului, au fost neconcludente. Cu toate acestea, rezultatele ambigue au permis diferitelor publicații naționale să prezinte informațiile în mod selectiv și să le interpreteze conform propriilor agende politice. Acest lucru a amplificat dezbaterea imigrației în arena publică.

În aceeași săptămână, emisiunea de știri de pe Channel 4 (unul dintre cele cinci canale naționale de televiziune britanice) a difuzat o serie de reportaje pe tema imigrației, luându-l chiar pe Nigel Farage (președintele partidului UKIP) într-o vizită în Bulgaria unde a beneficiat din plin de ospitalitatea est-europeană (puteți viziona materialul aici). Mai important, el a mărturisit la Televiziunea Națională Bulgară că el însuși este urmașul unor refugiați (proprii lui strămoși, hughenoții din Europa, au fugit în Marea Britanie atunci când au fost supuși persecuției). A doua zi, Channel 4 a avut o dezbatere de 15 minute în direct de la un pub (bar) din Southampton, cu un număr de politicieni, localnici și câțiva imigranți est-europeni. Confruntarea față în față nu a adăugat nimic nou la dezbaterea publică. Pur și simplu au repetat aceleași discursuri și au folosit aceleași stereotipuri .

Nu cred că există vreun comentator politic din presa britanică care să nu fi scris în ultimul timp un articol de opinie pe tema imigrației. Mass-media britanică pare a fi acum mult mai obsedată de acest fenomen decât partidul UKIP, facând orice pentru a menține subiectul pe prima pagină. Pe parcursul a cinci luni, între 15 ianuarie – când a început isteria publică – și azi, peste 600 de articole au fost publicate pe subiectul imigrației în ziarele centrale britanice. Știu asta pentru că monitorizez articolele pe această temă în scopul proiectului meu de cercetare.

Ca și grad de comparație, am făcut o căutare de articole de presă pe tema imigrației românești în Marea Britanie, publicate între 1 ianuarie 2006 și 31 decembrie 2007. În această perioadă, care cuprinde un an înainte și după aderarea oficială a României la Uniunea Europeană, s-au publicat aproximativ 500 de articole. Cu alte cuvinte, numărul de articole scrise anul acesta despre „posibilii” imigranți din Romania și Bulgaria care ar veni în Marea Britanie a depășit deja în mai puțin de cinci luni ceea ce a fost scris pe o perioadă de douăzeci și patru de luni cu șase ani în urmă.

Creșterea numărului de articole nu reprezintă singura diferență. Există, de asemenea, o schimbare semnificativă în tonul cu care sunt scrise aceste articole. În 2007, tonul alarmist s-a găsit cu precădere în mass-media de scandal. În 2013, același ton se întâlnește pe paginile tuturor ziarelor naționale britanice. Jurnaliștii nu ezită să portretizeze imigranții est-europeni folosind termeni peiorativi, cum ar fi “profitori”, “turiști de beneficii sociale”, “criminali”, “profitori de ocazie ai sistemului sanitar”, “profitori ai sistemului de educație”, “ilegali”. De asemenea, aceștia nu se dau înapoi de la a folosi exagerări, cum ar fi deja bine-cunoscutele articole publicate de Daily Express și Daily Mail care anticipează că întreaga populație din România și Bulgaria, adică 29 de milioane de oameni, se va muta în Marea Britanie începând de anul viitor. Mai mult, se evită orice referință la rezultate obținute în urma cercetărilor sociale care analizează factorii migrației. Dar de ce ne mirăm? Senzaționalismul are căutare, pe când discuția nuanțată nu are nici o priză la public. Jurnaliștii ar trebui să facă un efort și să participe la conferințele organizate de specialiști (cum ar fi conferința privind cetățenia și migrația la care am participat acum o lună în Oxford) sau de organizații non-guvernamentale, unde se pot informa asupra problemei imigrației pe baza a numeroase studii sociale aprofundate.

Ca și reacție la campania din presă cu privire la imigrație, politicienii britanici din cele trei partide principale și-au trimis reprezentanții să dea zilnic interviuri în presă, întrecându-se parcă în radicalitatea discursului anti-imigraționist. Desigur, nici unul dintre ei nu face o treabă mai bună decât UKIP. Nigel Farage este în prezent o celebritate în mass-media. El este invitat la programe de televiziune și radio cu audiență mare și adeseori este citat în presa scrisă ca un expert pe tema imigrării. În timp ce apare un tip jovial caruia îi place să facă o glumă bună la un pahar de bere, opiniile sale nu sunt contestate de cele mai multe ori. Se pare că mass-media a abrogat confortabil datoria profesională de a nu raporta opinia ca fapt.

Semnificația dată dezbaterii imigrației și personalităților care se dau drept “experți”, cum ar fi Farage, a ajutat de asemenea la susținerea unei petiții către guvernul britanic intitulată “Opriți imigrația în masă din Bulgaria și România în 2014, atunci când restricțiile UE vor fi ridicate “. Aceasta a atins pragul de 100.000 de semnături, necesar pentru a asigura recent o dezbatere într-o subcomisie a parlamentului britanic. La această dezbatere au participat mai puțin de zece parlamentari care au irosit în mare măsură o după-amiază întreagă pentru că nu au făcut nimic altceva decât să repete ceea ce se scrie în mass-media. Nimeni nu s-a deranjat să aducă dovezi noi (fie pro- sau anti-migrație) .

Într-un climat economic instabil este de așteptat ca oamenii să devină îngrijorați cu privire la problemele pe care ei le percep ca amenințări, cum ar fi imigrația. Dar ceea ce mă nedumerește din nou, este modul în care întreaga dezbatere s-a desfășurat în arena publică. Totul a început cu mass-media britanică care a pornit dezbaterea cu speculațiile fabricate și hiperbolizate pe seama fenomenului imigrării. Acestea au fost scânteia care a aprins focul. Partidele principale s-au alaturat apoi dezbaterii folosind pretextul: ‘Noi ascultăm preocupările oamenilor “. Aceste tactici au creat un mediu prolific pentru ca opiniile extreme să devenă parte din normalitate. UKIP a profitat de oportunitatea de a iesi la rampă și de a deveni protagonist pe scena politică. Întreaga dezbatere a atins apogeul săptămâna trecută, când politicile publice în legatură cu imigrația au dominat discursul anual al reginei Marii Britanii. Opinia publică anti-imigrație s-a răspândit ca un incendiu, iar acum nimeni nu îl poate stăpâni. Îngrijorările publicului față de imigrație au crescut constant ajungând la cel mai înalt nivel de când coaliția guvernamentală a preluat puterea în 2010. Așa se întâmplă atunci când te joci cu focul. Te arzi. Și guvernul britanic s-a ars într-adevăr la alegerile locale de la începutul lunii mai. Prin faptul că au făcut din problema imigrației tema principală a discursului reginei, ei n-au făcut altceva decât să-și lingă rănile.