Orizonturi Rosii (5)

Mihai Pacepa

Amintirile unui general de securitate

Guita cavat lapidem, non vi sed saepe cadendo
[ Picatura gaureste piatra nu prin forja, ci cazind des. ]

Convorbirile din aceasta carte au fost scrise din memorie de general-locotenent Ion Mihai Pacepa. Ele sint tot atit de exacte pe cit pot fi orice convorbiri neinregistrate, reamintite.


CAPITOLUL V

Era inainte de ora sapte dimineata cind telefonul S a sunat. Elena tocmai aflase de la Ceausescu despre vizita mea la Beirut. Dorea ca Olcescu sa-i cumpere 12 seturi complete de fata de masa damascata din pinza de in din Siria pentru 24 de persoane si citeva „stele" mari de la Beirut. Dupa ce am pus receptorul in furca, adjunctul meu, Vasile Pop, a raportat ca generalul Munteanu a sosit.
— Pofteste-l inauntru si adu-i o ceasca cu ceai, am ordonat.


PORTRETUL UNUI EXPERT IN ORIENTUL MIJLOCIU 

Munteanu a intrat val-virtej, exuberant si plin de energie ca intotdeauna.
— Traiasca generalul! Spionul tau gras, batrin, semideblocat este pregatit si asteapta o noua misiune murdara.
Înalt si corpolent, Munteanu era imbracat elegant intr-un costum inchis, cu dungi, iar un ceas de aur atirna de un lant ce statea de-a curmezisul vestei sale, facindu-l sa arate ca un om de afaceri american demodat. Ochii sai mari, miscindu-se continuu in spatele ochelarilor cu sase dioptrii, avind o rama neagra, masiva, tradau o vitalitate innascuta si concentrarea unei minti mobile, dinamice, intr-o permanenta incordare.
— Azi-noapte, a spus, Radio Erevan a dat in cele din urma raspunsul la doua intrebari puse de ascultatori de mult: Ce-ar trebui sa facem in cazul unui atac nuclear si daca putem conduce o Volga in curba cu 125 de kilometri pe ora ? Poate ca nu le-ai prins. Esti un general ocupat.
Glumele eterne cu Radio Erevan. difuzate prin supozitie din capitala-Armeniei sovietice, sint ultimul strigat al modei in Europa rasariteana.
— Spune-mi, l-am incurajat.
— in cazul unui atac nuclear american, absolut totii locuitorii Erevanului trebuie sa-si puna un cearsaf mare, alb, in jurul capului si s-o porneasca in liniste spre cimitirul cel mai apropiat, fiind atenti sa nu provoace panica.
— Si Volga ? l-am indemnat. Una dintre masinile mele de la serviciu era o Volga fabricata in Uniunea Sovietica.
— Raspunsul este ca poti conduce o Volga in curba cu 125 de kilometri pe ora, dar numai o data! a ris Munteanu.
Pop a intrat si a spus ca pusese cele o suta de pasapoarte pentru Arafat in doua genti deghizate in valize diplomatice, pe care le va transporta in avion. Punindu-mi valiza de calatorie pe canapea, a adaugat:
— Are acelasi cifru ca de obicei. Aveti tot ce va trebuie aici: pasapoartele, banii, documentele pentru valiza. V-am pus si Wather-ul. Doar mergeti la Beirut. (Se referea la pistolul meu din dotare, pe care un inalt oficial nazist il folosise pentru a se sinucide la Bucuresti in 1944.)
Mi-am intors privirea spre Munteanu.
— Cind am un pistol in mina e mai dezgustator pentru mine decit daca as tine in palma un sobolan mort, urit mirositor, mi-a spus cindva Munteanu, si atunci am crezut ca intr-adevar acele cuvinte ii descriau natura benigna.
Cu toate acestea, dupa citiva ani, s-a intimplat sa merg la poligonul de trageri al DIE, intr-o noapte, foarte tirziu si l-am gasit acolo singur, exersind cu un Colt 45. Cind m-am uitat la tinta lui, am vazut toate gaurile de glont in plin centru. „Cind la Roma...," mi-a soptit, vizibil stinjenit. Totusi, cea mai buna arma a sa era fara indoiala capacitatea de a-i judeca pe oameni, isi dedica intotdeauna o perioada de timp nemasurata in scopul studierii oamenilor, tintele sale umane, urmarindu-le gesturile, cercetindu-le sufletele.
Farmacist ca pregatire, Munteanu avea numai 22 de ani cind a devenit agent secret. Primii noua ani i-a petrecut la New York si Washington. Moartea, la inceputul anilor '60, a unuia dintre expertii DIE in problemele Orientului Mijlociu, l-a propulsat pe Munteanu seful departamentului din Cairo. Recrutarile efectuate de catre departamentul sau la cele mai inalte niveluri ale societatii egiptene, precum si relatiile sale personale cu conducatorii Egiptului, in special cu Gamal Abdul Nasser si Anwar el Sadat, au facut din el timp indelungat cel mai competent expert roman in problemele Egiptului, in timpul orelor confuze, nebuloase care au urmat mortii neasteptate a lui Nasser, Munteanu s-a mutat efectiv in palatul prezidential, deplingind moartea lui Nasser, tinguind destinul Egiptului si incercind sa faca ceva folositor pentru a ajuta pe oricine putea, carind chiar mese si scaune pentru delegatiile straine ce soseau la Cairo pentru funeralii. „A fost ocazia pe care o ai o singura data in viata de a-i spiona pe energicii conducatori", mi-a spus cind s-a intors.

La numai o zi dupa intoarcerea delegatiei oficiale romane de la funeraliile lui Nasser, ambasadorul sovietic de la Bucuresti i-a inaintat lui Ceausescu o rugaminte personala de la conducatorul sovietic Leonid Brejnev pentru o „evaluare tovaraseasca, frateasca a noului conducator egiptean." „Consilierul de la ambasada, Munteanu" a fost mentionat nu numai oral de catre ambasadorul sovietic, care a comentat ca observatori atenti din Cairo fusesera uimiti de familiaritatile dintre el si presedintele Sadat.
— Ce dracu' mai cauta si Munteanu asta al tau la Cairo ? m-a intrebat dupa o ora Ceausescu, vizibil deranjat ca numele altcuiva fusese interpus intre el si Brejnev. Daca e atit de omnipotent. spune-i sa-l aduca pe Arafat aici sa ma vada. Individul ala care pretinde ca-i reprezinta pe palestinieni.
Spre sfirsitul anului 1970, Munteanu l-a adus intr-adevar pe Yasser Arafat, noul presedinte al OEP, la Bucuresti. Pe atunci OEP nu fusese recunoscuta oficial de nici o tara comunista. Faptul ca putea vorbi direct cu Ceausescu, primul conducator comunist pe care-l cunoscuse personal pina atunci, l-a facut pe Munteanu sa creasca in ochii lui Arafat.


ZBOR LA BEIRUT 

M-am intors spre adjunctul meu:
— Fa-mi legatura cu comandantul „Flotilei 50", am ordonat. Un minut mai tirziu, comandantul „Flotilei 50", generalul Calomfirescu, era in persoana la telefon.
— Cu consimtamintul tau, generale, a raportat cu vocea lui inalta si afectata, dar totusi calda si politicoasa, voi fi capitanul tau de zbor astazi.
„Flotila 50" era numele codificat pentru flota speciala de avioane a lui Ceausescu, care, dupa modelul sovietic, era subordonata Ministerului de Interne. Ca si in celelalte tari din Europa rasariteana, flota prezidentiala era formata din avioane construite in Uniunea Sovietica, printre care se aflau doua IL-62 nou-noute - la vremea aceea cele mai mari avioane de pasageri sovietice - si doua IL-l8 mai vechi, dotate cu dormitoare si saloane pentru zboruri lungi, precum si doua AN-24 si doua elicoptere pentru vizite scurte in interiorul Romaniei. Recent „Flotila 50" primise de asemenea un Boeing 707 construit pe comanda. Eu ma ocupam sa-l inzestrez, sa-l dotez cu echipament de zbor si comunicatii american, obtinut legal sau ilegal, pentru a-l face copia fidela a avionului Air Forcc One al presedintelui Statelor Unite.
Am pornit spre aeroport pe la 7.30 a.m. Dupa ce masina a parasit sediul, Munteanu a remarcat profetic:
— N-o sa fie de nici un folos.
— in ordine, Abu, am spus, folosind numele pe care i-l daduse Arafat. Da-mi raportul.
— Ceea ce nu le trebuie palestinienilor este un Arafat cu ochelari cocotati savant pe virful nasului prezidind sedintele guvernului. Terorismul este modul de viata al palestinienilor. Ei vor un conducator razbunator, insetat de singe, fara scrupule, care sa-i ucida pe dusmani cu maiestrie. Cind Arafat va inceta sa mai aiba aceasta imagine, va fi omorit. Dar fratele Yasser este mai viclean decit o vulpe. El stie toate acestea mult prea bine ca sa-si schimbe repertoriul acum, exact cum i-o cere Tovarasul. Asta-i predica mea.

Sediul „Flotilei 50" este IR partea sudica a Aeroportului International Bucuresti-Otopeni, neobservat de pasagerii obisnuiti. Hangarele ce adapostesc avioanele si elicopterele sale par a fi chiar o parte din aeroportul comercial. Numai un IL-l8 alb cu emblema Romaniei pe coada statea afara nepazit.
— Echipajul avionului prezidential IL-l8 este gala de a-si incepe misiunea. Sint comandantul „Flotilei 50", a anuntat generalul Calomfirescu, salutind de la scara avionului.
Cu Calomfirescu pe scaunul pilotului, avionul cvadrimotor greoi a decolat usor si era acum la altitudinea de croaziera. Doi stewarzi, imbracati in uniforme gri - culoarea decorativa preferata a Elenei in acel moment - si purtind manusi albe, serveau micul dejun.
— Ce-avem pentru Yasser ? a intrebat Munteanu.
— Un mesaj de la Tovarasul si pasapoartele pe care le-a cerut - fix o suta. .
— Astea ii vor fi folositoare nu numai pentru operatiunea „Shuqairy", dar si pentru relatiile lor cu Baader-Meinhof si Brigazile Rosii. Sint si americane ?
— Unu.
— in sfirsit. Una dintre ambitiile cele mai mari ale lui Arafat este sa reuseasca o operatiune antiisraeliana cu ajutorul americanilor. Asta ne-ar ajuta sa crestem in ochii lui, daca am reusi intr-adevar cumva. Dar inca nu vad nici o speranta in sprijinul ideii Tovarasului de a transforma OEP intr-un guvern in exil, lot asa cum nu poti face o mumie sa danseze.
Generalul Munteanu a facu o pauza in limp ce o stewardesa i-a umplut din nou ceasca cu ceai.
— in calilate de conducator al unui guvern, chiar si in exil, Arafat va trebui sa adere la acordurile inlcrnationale si sa faca cunoscute un minimum de legi, iar asta va fi o sinucidere peniru el.
Calomfirescu a servit impreuna cu noi masa de prinz.
— O sa-l luam cu noi pe Presedinle? a intrebat Munteanu, referindu-se conspiraliv la Yasser Arafat.
— Fara drame astazi. Doar noi doi, iti amintesti primul nostru zbor cu Barbosu', la intoarcere in '70 ?
Calomfirescu a zimbit timid.
— Voi si echipajul erati singurele fiinte omenesti civilizate la bord atunci. Cind m-am intors sa vizitez pasagerii, ca acum, am fost literalmente incoltit de zdrahonii din garda lui personala, vreo doua duzini de exemplare feroce, inarmati pina-n dinti, cu pustile indreptate chiar spre mine.
— Doar eram si eu tot acolo, l-a intrerupt Munteanu. Fratele Yasser sedea undeva in mijlocul cabinei, inconjurat de aceste doua duzini de araboi, care si-au tinut pustile pe genunchi tot timpul zborului. Nu ma puteam apropia de el decit la vreo trei metri.
— A fost un zbor de noapte, a continuat reamintindu-si Calomfirescu. Dupa decolare, am servit cina, dar nimeni nici macar nu s-a atins de mincare, isi adusesera mincarurile si bauturile lor. Dupa aceea, ne-a trebuit o zi intrega ca sa facem curat in avion si sa scapam de duhoare.
Munteanu, care evident ca astepta cu nerabdare sa se intilneasca din nou cu Arafat si Hassan si sa-i revada pe ceilalti prieteni ai sai din OEP, era foarte bine dispus si spunea multe bancuri. Spre sfirsitul dejunului, cind tocmai incepusem sa atacam platoul cu brinzeturi frantuzesti, Calomfirescu s-a scuzat:
Vreau sa indrum aterizarea avionului eu insumi. Probabil ca stiu Beirutul mai bine ca oricare altul.
Avionul a aterizat usor si a rulat pina la cladirea principala. Prin fereastra l-am reperat pe Olcescu, inconjurat de un grup de oameni carora nu mai contenea sa le dea ordine.


RETEAUA DE CONTRABANDA 

La 1,60 m, bine cladit dar nu gras, cu parul inchis la culoare si pielea foarte bronzata, imbracat ca de obicei cu haine de cea mai buna calitate, dar frizind neglijenta, colonelul Constantin Olcescu incepea sa semene tot mai mult cu un palestinian. Multi ani fusese insarcinatul cu afaceri externe al Romaniei in Liban orecum si sef de sectie in cadrul DIE si agentul de legatura al lui Ceausescu pe linga conducatorul druz Kamal Jumblatt si la resedinta lui Yasser Arafat. Fiind un om plin de energie si intreprinzator, s-a obisnuit atit de curind cu atmosfera de front a Beirutului incit, atunci cind intr-o zi o racheta a cazut pe ambasada, mai intii s-a barbierit, iar apoi i-a cerut lui Jumblatt ca militienii sai druzi sa stringa documentele imprastiate si sa pazeasca cladirea, si numai dupa aceea a catadicsit sa raporteze la Bucuresti.
Pasind in interiorul avionului, Olcescu a spus:
— Bine ati venit in Parisul distrus - aluzie la epitetul „Micul Paris" acordat cu generozitate in trecut atit Beirutului cit si Bucurestiului. Totul e pregatit ca - la carte. Formalitatile de granita au fost facute, vama, de asemenea. Arafat are o escorta pentru dumneata, generale. Iar Jumblatt are una pentru avion. Doar bagam destui bani in fundul lor. Mergem ?

Beirutul imi era destul de cunoscut, desi constituia totusi mereu o surpriza sa vad cum, dupa fiecare distrugere, cu cladirile inca fumeginde, viata de afaceri si cea sociala erau in stare sa o ia din nou de la capat revenind aproape la cursul firesc si vitalitatea obisnuita. Totusi, de aceasta data, lucrurile stateau altfel. Pretutindeni se gaseau baricade, blocuri in mijlocul drumului si puncte de control, toate intesate cu araboi nebarbieriti, imbracati cu un fel de uniforma si cu prosopul traditional in jurul capului. Pe strazi, palestinieni si copii sleampeti, care tineau neglijent in miini pusti-mitraliere Kalasnikov hartuiau pietonii. Masini fara placile de inmatriculare se plimbau haotic prin zona sau erau parcate oriunde, in dezordine.
— Arata altfel, nu-i asa ? a intrebat Olcescu, vazindu-mi surprinderea. Asta-i din cauza prietenilor nostri din OEP. Ei sint o revolutie, nu un guvern. Ei pot distruge, dar nu pot reconstrui. Nu mai avem nici curier postal in permanenta, electricitatea si apa functioneaza la intimplare, iar cu regulile de circulatie si politistii s-a terminat. Magazinele sint mai mult inchise decit deschise, din moment ce prietenii nostri tocmai au inceput sa se autoserveasca cu tot ce vor.
— Dar Mercedesurile astea noi pe care le vezi pretutindeni?
— Au fost aduse prin contrabanda din Germania. Nu exista vama prin care sa treaca OEP in Liban.
În drum spre ambasada, Olcescu ne-a spus ca intrevederea cu „Annette" fusese stabilita la ora patru dupa-amiaza la Ambasada Romaniei, pe care o vizita regulat in calitate de consilier politic al lui Arafat si de ajutor al lui Farouk Kaddoumi. Arafat plecase in secret cu masina deunazi pentru a se intilni cu presedintele Haffez el Assad la Damasc, dar acolo fusese informat in legatura cu sosirea mea si cazuse de acord sa se intoarca pina seara, daca noi am trimite avionul acolo sa-l aduca. Munteanu s-a oferit imediat sa zboare Ia Damasc pentru a-l lua pe Arafat.
— Daca nu ma duc dupa el% avionul ar putea sta acolo zile intregi asteptindu-l sa-si faca aparitia.
Am aprobat.
Întrevederea cu Hani Hassan s-a desfasurat la ambasada, asa cum fusese prevazut. Raportul sau a fost scurt si fara echivoc. Propunerea lui Ceausescu era respinsa ferm de catre Arafat, fiind considerata nerealista si absurda, atit din motive de principiu cit si de pragmatism, dar mai ales pentru ca era periculoasa pentru acesta din urma. Transformarea OEP-ului intr-un guvern in exil ar trebui sa fie aprobata de Congresul National, impreuna cu o noua constitutie. Cu toate ca existau fractiuni diferite in sinul OEP-ului, Arafat a considerat propunerea ca fiind prea riscanta si s-a hotarit sa nu intre in hora. Pina atunci discutase propunerile lui Ceausescu numai cu Farouk Kaddoumi, principalul sau consilier politic si se hotarise sa nu imprastie vestea, astfel incit sa nu afle si ceilalti colaboratori. Acesta nu era un subiect de discutie cu Arafat pentru astazi, in conformitate cu cele spuse de Hassan, Arafat ar face orice ca sa fie recunoscut de Occident dar nu era dispus sa riste actuala sa pozitie.
Înainte de a pleca, Hassan a raportat ca tocmai primise ultimul transport de arme din Germania occidentala si ca avea acum destule arme si suficient echipament militar sa mai umple un camion de zece tone.

Imediat dupa intrevedere am expediat o telegrama in care am dat ordin ca DIE sa trimita un camion TIR la Beirut in maximum 48 de ore. Astfel munitia colectata de „Annette" putea fi transportata in secret in Romania sub protectia acordurilor internationale cu privire la TIR, bucurindu-se de imunitate diplomatica.

TIR este numele dat unei organizatii de comert exterior din Romania care se ocupa cu transportul in alte tari, cu autocamioane, al marfurilor pentru export. Numele provine de la o organizatie internationala - Transportul International Rutier - care ii reglementeaza activitatea. DIE a preluat controlul direct asupra intregului sistem de transport pe uscat TIR din Romania, sistem bazat pe modelul Bulgariei, care poseda unul dintre cele mai mari parcuri TIR din Europa. Parcul TIR al Bulgariei, oficial responsabil cu transportarea rapida a fructelor si legumelor exportate, este adinc implicat in traficul de droguri si arme din Bulgaria in Occident.

Pina in 1974, majoritatea soferilor de pe camioanele TIR romanesti erau de asemenea agenti secreti ai DIE. Ca si colegii lor bulgari fusesera instruiti sa transporte clandestin oameni, arme si droguri, precum si sa descarce lazile incarcate cu materiale de spionaj de catre agentii straini ai DIE si ofiterii deghizati de-a lungul autostrazilor occidentale. Pina in 1978, DIE a folosit din plin camioanele TIR pentru aducerea de materiale de inalta tehnologie si echipament militar in Romania, precum si pentru contrabanda cu arme nemarcate si droguri in Occident. Majoritatea acestor miscari erau infaptuite sub protectia acordurilor internationale TIR si a sigiliilor de la vamile straine, in decursul anilor toate sigiliile si formularele de hirtie folosite de catre autoritatile vamale occidentale au fost multiplicate de DIE si pastrate la indemina cu scopul de a inlocui orice sigiliu vamal original distrus pe drum in scopuri operationale.
— Poate Munteanu sa mai ramina aici vreo citeva zile si sa se intoarca la Bucuresti cu camionul TIR? a intrebat Olcescu, dupa ce a citit telegrama pe care o scrisesem. Pot sa-i dau o masina si un sofer de la ambasada ca sa mearga in fata camionului. Tupeul lui Munteanu, adaugat la pasaportul sau diplomatic si la inaltul titlu de consilier politic, i-ar putea asigura o protectie suplimentara la granita turca.
Era adevarat. „Annette" se va ocupa cu siguranta de plecarea ta liniste a camionului din Liban, iar granita bulgara nu va prezenta nici o dificultate, deoarece, romanii aveau parole secrete pe care le puteau folosi acolo. Valul actual de masuri antiteroriste prezenta riscul ca putea fi controlat camionul la granita turca, totusi, si ca aceasta ar putea provoca un scandal in presa occidentala. Am aprobat propunerea si am ordonat ca masura suplimentara de protectie folosirea valizelor cu sigiliul ambasadei si documentele diplomatice semnate personal de catre Olcescu in calitatea sa de insarcinat cu afaceri externe.

Dupa ce am avut grija de camion, i-am trimis lui Ceausescu o telegrama scurta:
„INTILNIREA CU ANNETTE NEGATIVA."

În scurt timp am primit un raspuns: „TOVARASE PODEANU : RAPORTUL DUMNEAVOASTRA A FOST PREZENTAT OMANDANTULUI UPREM. ORDINUL SAU E SA PERSEVERATI cu FEDAYEE, IN CONFORMITATE cu INSTRUCTIUNILE PE CARE vi LE-A DAT PERSONAL. 2. DUPA INTILNIREA DUMNEAVOASTRA CU FEDAYEE VA TREBUI SA MERGETI LA TULCEA PENTRU A INMINA BEDUINULUI N MESAJ CRIS DE LA COMANDANTUL SUPREM. TREBUIE SA MERGETI SINGUR, REPET SINGUR, FARA DECAN, CA SA-L VEDETI PE BEDUIN. 3. TRIMITETI AVIONUL LA BAZA. SE VA INTOARCE IMEDIAT LA BACAU CU MESAJUL SCRIS PENTRU BEDUIN. CAROL."

Conform codului de substituire, ce se schimba periodic, folosit in telegrame pentru o cifrare suplimentara, la vremea aceea Comandantul Suprem era Ceausescu, Carol era ministrul de interne Coman, Podeanu era numele meu codificat, iar decanul era ambasadorul. Fedayee si Beduinul erau folosite pentru Arafat si Gadhafi de citva timp. Numele oraselor straine erau de obicei codificate folosindu-se nume de orase romanesti care incepeau cu aceeasi litera a alfabetului, precum Tulcea pentru Tripoli si Bacau pentru Beirut. - ,


INTREVEDEREA CU „FEDAYEE" 

Cind Munteanu s-a intors, a mers impreuna cu Arafat direct la sediul OEP-ului. Eu am plecat cu Olcescu de la ambasada intr-unul din automobilele Mercedes ale lui Arafat, care demarau foarte repede, fiind escortati de alte patru masini pline de araboi si mitraliere Kalasnikov care ieseau pe geamuri. Masinile au gonit printre blocurile din mijlocul drumului si printre punctele de control fara ca macar sa-si incetineasca viteza, facind dovada eficientei sistemului radio al OEP-ului si a unui neasteptat semn de disciplina altminteri intr-un Beirut de Vest total haotic. Neam oprit in fata unei cladiri care avea ferestrele si usile protejate de blocuri masive de piatra si saci de nisip. Trotuarele si strazile erau pline de tineri palestinieni nerasi, imbracati neglijent, cu degetele pe tragaciul pustilor-mitraliere gata de functionare. De la usa, totusi, am fost insotiti de doi ofiteri bine crescuti.
Arafat, care bea ceai cu Munteanu, s-a ridicat si a venit spre noi, etalindu-si zimbetul fix.
— Sunt foarte fericit sa primesc mesagerii fratelui Ceausescu, a inceput, vorbind repede in engleza lui ritmata si improscind uneori cu scuipat in jur, dupa ce m-a imbratisat si dupa ce a lasat doua urme lipicioase de saliva pe obrajii lui Olcescu. Sintem in razboi. Cind vom reusi in sfirsit sa alungam sionismul din Palestina vom avea un camin adevarat. Pina atunci, sunt nevoit sa va primesc pe unde se poate, s-a vaitat cu o scuza prefacuta, oferindu-ne un scaun.
— Am inteles de la Abu Munteanu ca fratele Ceausescu a trimis pasapoartele pe care le-am cerut, a inceput Arafat, fara nici o alta introducere.
— Da, domnule presedinte, le-a trimis, impreuna cu cele mai bune urari de succes in lupta dumnevoastra. Sint acolo, am raspuns, aratind spre cele doua valize pe care Olcescu le pusese pe biroul sau si le deschisese.
Arafat si-a intors ochii lunecosi, de viezure, ca sa arunce o privire inauntru, apoi a inceput sa scotoceasca prin pasapoarte.
— Câte sunt ?
— O suta, domnule presedinte.
— Cita generozitate. Aceste valize vor ajuta sa se scrie o noua pagina in istoria glorioasa a Palestinei, a rostit cu emfaza, in timp ce continua sa scotoceasca printre pasapoarte. Iata-l! Abu Munteanu mi-a spus ca o sa primesc si un pasaport american. N-am mai avut pina acum vreun pasaport american in alb.
— Aveti unul acolo, domnule presedinte. Dar nu-i puteti utiliza singuri. Noi trebuie sa scriem numele si toate celelalte cu o masina de scris speciala pe care o folosesc americanii, iar noi avem doar o masina din asta. Daca nu va supara sa ne spuneţi identitatea viitorilor detinatori, puteti avea oricite pasapoarte americane doriti. Daca va supara, o lasam balta.
— Fratele Ceausescu e cel mai bun prieten al meu, a raspuns Arafat, admirind pasaportul american. N-am secrete fata de el.
— Mai am ceva pentru dumneavoastra, domnule presedinte, am spus, schimbind subiectul si punind un plic pe biroul sau. Aveti aici textul englezesc al celor mai recente mesaje dintre tovarasul Ceausescu, Carter si Begin.
— Asta-i foarte folositor, a replicat Arafat arborindu-si zimbetul studiat. Le vom studia cu foarte mare atentie.
A frunzarit documentele, evident fara sa le citeasca, apoi a inchis cele doua valize cu pasapoartele si deodata a izbucnit teatral :
— Stiu, stiu, a exclamat, tuguindu-si din cind in cind buzele si gesticulind cu ambele brate. Stiu ca am intirziat cu raspunsul, dar a trebuit sa discut cu toti colaboratorii mei. Si cu Assan. De aceea m-am dus la Damasc - sa discut propunerea fratelui Ceausescu.
— Arafat spune cite o minciuna in fiecare propozitie, obisnuia sa descrie Munteanu discutiile sale frecvente cu presedintele OEP-ului.
— inca de cind am parasit Bucurestiul, a continuat Arafai, am sustinut propunerile fratelui Ceausescu de a transforma OEP intr-un guvern in exil. Toti colaboratorii mei cei mai apropiati sint de acord ca trebuie sa avem propria noastra tara si cu siguranta propriul nostru guvern, de asemenea, dar ei nu pot spune cit de curind se vor intimpla toate astea. Stiu ca fratele meu Ceausescu e mereu foarte grabit. Dar noi sintem in razboi aici si nu putem actiona atit de repede, va dati seama de asta. Tot ce pot spune e ca sint de acord pe de-a-ntregul cu ideea fratelui meu de a avea un guvern. Asta e ceea ce ar trebui sa-i spuneti.
— Dar in legatura cu un guvern in exil ? am indraznit.
— Pina cind nu vom izgoni sionismul din Palestina, vom fi mereu in exil. Asta ar trebui sa i-o spuneti fratelui meu.
Era clar ca Arafai facea pe prostul si incerca sa-l mentina pe Ceausescu favorabil in privinta persoanei sale, datorita vizitei acestuia la Washington peste numai citeva zile.
— Lasati-ma doar sa vad daca am inteles ce-ati spus, domnule psesedinte. Sa-i spun tovarasului Ceausescu ca n-a sosit inca vremea pentru transformarea OEP-ului intr-un guvern in exil ?
Asa e cum spui tu, a replicat, trecind in partea cealalta a biroului pentru a da un telefon.
— Tocmai i-am telefonat lui Abu Lut, a spus cind s-a intors. E cel mai inversunat fata de propunerea mea si a fratelui Ceausescu. Asculta-l pina la capat.
Abu Lut era nom de guere-ul lui Farouk Kaddoumi, unul din „grupul celor opt" care pe la inceputul anilor '60 a creat Miscarea pentru Eliberarea Palestinei, pe care o conducea Yasser Arafat. Cind a sosit, imbracat in costumul traditional palestinian, l-am recunoscut cu greutate pe „ministrul de externe" al OEP-ului care purta de obicei numai costume occidentale perfect croite.
În stilul sau demagogic, Kaddoumi l-a ridicat in slavi pe Ceausescu.
— Nu vreau sa vorbesc astazi despre sprijinul sau politic nemarginit pentru cauza palestiniana. Vreau sa vorbesc acum despre ajutorul sau umanitar, despre avioanele romanesti pline cu medicamente trimise in secret la Beirut in fiecare luna, despre asistenta profesionala si materiala a fratelui Ceausescu, despre specialistii si tehnicienii romani trimisi aici pentru a aduce imbunatatiri celor peste patruzeci de fabrici si ateliere Samid ale noastre, despre primul nostru grup de cincizeci de palestinieni trimisi deja la Bucuresti pentru a fi invatati cum sa conduca afacerile „Samid".
Dupa aceea, fara nici o legatura aparenta, unul dintre siretlicurile sale stilistice preferate, Kaddoumi a rostit o lunga disertatie referitoare la faptul ca intre palestinieni si existenta Israelului acolo exista un antagonism ireconciliabil, care va putea fi depasit numai prin distrugerea Israelului ca stat.
— Palestinienii au trei lozinci: unitatea nationala, mobilizarea nationala si eliberarea. Nimeni nu-i poate schimba - nici presedintele Arafat, nici Comitetul Executiv, nici macar Congresul National. Si nici unul dintre noi nu poate adauga a patru lozinca: compromisul, a incheiat Kaddoumi patetic.
— Nu voi face nicicind compromisuri, a intervenit Arafat. Nu pot si nu vreau. Sint revolutionar. Mi-am dedicat toata viata cauzei palestiniene si distrugerii Israelului. Nu ma voi schimba si nu voi face compromisuri. Nu voi fi de acord cu orice ar recunoaste Israelul ca stat. Niciodata.
Arafat incepea sa ridice tonul. Ca si Ceausescu, se infuria din te miri ce.
— Nimeni, nici prieten, nici dusman, nu ma poate forta sa fac compromisuri.
Arafat devenise intr-adevar violent, iar Kaddoumi incerca sa-l calmeze.
— Stim ca fratele Ceausescu nu vrea compromisuri. Stim adevaratele sale sentimente fata de Israel. Stim ca-i indeparteaza pe toti evreii din toate posturile de conducere din guvern. Stim ca vrea numai sa-i dam apa la moara, ceva care sa-l faca pe Carter sa se incline in directia noastra. Dar pur si simplu nu putem transforma revolutia noastra intr-o birocratie.
— Asta-i situatia delicata in care ma aflu, a spus Arafat, devenit brusc din nou rational. Dar vreau intotdeauna sa fac Occidentul sa creada ca eu vreau ceea ce fratele Ceausescu vrea sa fac eu. Vei duce acest mesaj la Bucuresti ca raspuns ?
— De aceea sint aici, domnule presedinte.
— Din moment ce totul s-a aranjat, haideti sa mincam ceva, a spus Arafat, ridicindu-se in picioare si invitindu-ne la masa.
Ne-a dus intr-o incapere alaturata, mobilata ca o baraca militara. Acolo ne astepta Hani Hassan, impreuna cu un barbat a carui figura imi era foarte cunoscuta, dar nu stiam de unde sa-l iau.
— S-ar cuveni sa-l cunosti, a spus Arafat punindu-mi mina pe umar. Este eroul nostru national, Abu Daoud. Mi-a spus ca atunci cind a fost in vizita la Bucuresti ultima data i s-a oferit o masa pe cinste. De aceea i-am cerut sa pregateasca cina pentru rioi acum. Ai aici toata crema OEP-ului: purtatorul de cuvint, Abu Lutf, creierul, Abu Hassan, mina forte, Abu Daoud. Si presedintele.
— Stiti povestea cu cei patru papagali care erau de vanzare ? a intervenit Munteanu.
— Nu, a raspuns Arafat.
— Un arab batrin s-a dus la bazar sa-si vinda cei patru papagali, care erau cu totii niste pasari dragute, cu pene frumoase, colorate. „Cit vrei pentru acesta ?" a intrebat un cumparator, aratind spre papagalul rosu. „Doua mii de lire sterline", a raspuns arabul. „Ce spui ? E facut din aur ?" „Nu, frate, dar stie sa vorbeasca araba si engleza." „Si cit ceri pentru cel albastru ?" „Patru mii de lire sterline, frate. Vorbeste si germana. Cel galben costa sase mii, deoarece vorbeste sase limbi." „inteleg", a spus cumparatorul. „Si cit costa acela de-acolo, cu pene de toate culorile ?" „Acela costa douasprezece mii de lire sterline, frate."
„Ce spui ? Cite limbi stie ?" „Nici una. El este comandantul grupului."
— Dati-mi o pusca, a strigat Arafat cu pretinsa furie, pe cind infuleca din mincare.
Trecuse de miezul noptii cind am plecat de la sediul OEP-ului. O data intors in salonul ambasadei, am scris o scurta telegrama Bucurestiului raportind ca discutia cu „Fedayee" avusese loc intr-o „atmosfera prieteneasca" si ca „Podeanu" va pleca la Tripoli dimineata. „Atmosfera prieteneasca" era denumirea codificata pentru insucces.
— Ce-ar fi ca la discutiile noastre cu Arafat sa-l aducem pe Kaddoumi, nu pe „Annette"? a rupt tacerea Olcescu.
— Nu sint surprins, a intervenit Munteanu. Una dintre principalele preocupari ale lui Arafat este sa tina in secret de oamenii sai ocupatia reala a lui „Annette".
El aparea numai la protocol, la dineu - si atunci in calitate de adjunct al lui Kaddoumi.

Yasser Arafat a dorit intotdeauna sa-l protejeze pe Hani Hassan ca fiind unul dintre consilierii sai politici si sa-i tina numele departe de orice operatiune terorista palestiniana pregatita in secret de Hassan. Abia in timpul lunii octombrie a anului 1985 cind a fost deturnat avionul italian Achille Lauro, cu cei 123 de pasageri ai sai si 315 oameni la bord, numele lui Hani Hassan a fost pentru prima oara pus in legatura cu o operatiune terorista a OEP-ului. Prezenta sa la Cairo, dupa cum s-a scris in presa, demonstreaza in totalitate ca operatiunile secrete formeaza inca apanajul sau. În conformitate cu revista Time, presedintele egiptean Hosni Mubarak era „dornic, poate prea dornic, sa demonstreze ca Arafat este un moderat ce se opune terorismului, implicindu-l in rezolvarea problemei ostaticilor. Arafat a fost tot atât de dornic sa consimtă. Luni seara, unul dintre cei mai apropiati consilieri ai sai, Hani el-Hassan, se afla deja in Egipt."


ATENTATUL OEP-ULUI ASUPRA GOLDEI MEIR 


— Mor dupa un pahar cu whisky, s-a lamentat Olcescu. Ma crezi ca nu l-am vazut niciodata pina acum pe Abu Daoud? in toti acesti ani petrecuti de mine la Beirut.
A luat o sticja cu whisky din bufet.
— iti amintesti de telegrama referitoare la el pe care am trimis-o impreuna cu Munteanu in timpul vizitei Goldei Meir la Bucuresti? a continuat. A fost o zi dificila pentru noi toti si aveam nevoie de putin whisky si de o scurta discutie.

Evenimentele avusesera loc in mai 1972. Munteanu era la Beirut ca sa inmâneze lui Arafat un mesaj foarte confidential din partea lui Ceausescu. Mesajul continea detalii referitoare la discutiile purtate in aprilie de Ceausescu si presedintele egiptean Anwar el Sadat la Cairo, incluzind propunerea acestuia din urma ca el, Sadat, sa se intilneasca personal cu israelienii ca un prim pas pe calea pacii. La sfirsitul mesajului sau, Ceausescu l-a informat pe Arafat ca lui i se ceruse sa actioneze in secret ca mediator intre Egipt si Israel, si ca peste citeva zile va avea convorbiri secrete la Bucuresti cu primul-ministru israelian Golda Meir. Aceasta stire a facut ca la resedinta lui Arafat toti sa clocoteasca de furie.
La 5 mai 1972, eram in functia de sef al DIE. Pe la patru si jumatate dupa-amiaza am primit o telegrama de avertizare de la Beirut in care se spunea ca patru arabi plecasera de la Cairo cu destinatia Bucuresti cu scopul de a o asasina pe Golda Meir cind urma sa mearga, pe jos, la sinagoga corala, unde fusese programat ca va asista la o slujba religioasa in seara aceea. Doar cu citeva minute inainte, Ceausescu ma chemase ca sa-mi spuna ca terminase a doua intrevedere cu Meir - durata totala a discutiilor dintre ei, cu usile inchise, urcind la 14 ore - si ca ea se pregatea sa porneasca spre sinagoga. Ceausescu era entuziasmat, probabil ca se si inchipuia deja mediator in Orientul Mijlociu, primind eventual Premiul Nobel pentru Pace.

Daca informatia de la Beirut era corecta, era aproape prea tirziu sa se mai poata face ceva. Am verificat imediat cu ajutorul centrului electronic de supraveghere pentru a obtine orice informatie suplimentara datorata microfoanelor implantate copios de catre Securitate peste tot in jurul Goldei Meir, precum si in casa rabinului-sef, dr. Moses Rosen, chiar si in sinagoga si in curte, dar nimic suspect n-a fost sesizat. Nu mai era suficient timp sa fie alertate Securitatea si armata, care se ocupau formal de protectia Goldei Meir. Lantul birocratic de comanda si slugarnicia sistemului militar roman nu erau compatibile cu reactia rapida. Am holarit sa folosesc intregul arsenal uman al unitatii antiteroriste a DIE, care era tinuta intr-o alerta continua pentru a preveni atacurile potentiale asupra sediului DIE, ambasadelor romane de peste hotare sau avioanelor comerciale. Pe la cinci si jumatate, patru arabi, surprinsi si coplesiti, au fost arestati pe o strada in apropiere de sinagoga, fara sa fi fost in stare sa-si foloseasca pustile mitraliere si grenadele de mina. Toti aveau pasapoarte egiptene.
Citeva minute mai tirziu ma gaseam in biroul lui Ceausescu. S-a facut alb ca varul,
temindu-se ca visul sau se va sfirsi brusc si a ordonat:
— Omoara-i! Spune ca au opus rezistenta armata.
Dar inainte de plecarea mea din birou Ceausescu isi schimbase parerea. Nu voia publicitate gratuita care sa compromita Bucurestiul ca viitor loc de intilnire intre Golda Meir si Anwar el Sadat. În seara aceea, pe la ora opt, arabii au fost fotografiati in secret in timp ce serveau o cina copioasa, completata cu icre negre si sampanie, intr-o casa de oaspeti a guvernului, in dimineata urmatoare au parasit Bucurestiul la bordul unui avion comercial roman. Totul s-a petrecut cu luni de zile inainte ca DIE sa-l poata identifica pe conducatorul gruparii teroriste in operatiunea Meir din fotografii secrete, acesta fiind Abu Daouel, comandantul activ al atacului terorist din 1972 asupra echipei olimpice a Israelului la Miinchen. Abia atunci a inteles pe deplin DIE ca incercarea de asasinare a Goldei Meir fusese complotata de catre OEP.
În acea zi de mai 1972, totusi, pasapoartele gasite in posesia teroristilor arestati l-au convins pe Ceausescu ca instigatorul atentatului asupra Goldei Meir fusese Cairo, dar a hotarit ca ea sa nu stie. M-a trimis s-o insotesc pe Meir in drumul de la ambasada israeliana la sinagoga. Dupa slujba religioasa, ea a vazut miile de oameni adunati in fata sinagogii, in spatele gardurilor de paza. Taceau cu totii, de teama sa nu fie indepartati brutal daca ar deschide gura. In timp ce Meir se apropia de ei, au inceput sa-si scoata yarmulk-urile ascunse si, privind cu prudenta in jur, le-au pus pe cap. Desi yarmulk-urile nu sint interzise prin lege in Romania, portul lor este privit cu ochi rai. Meir a indraznit un „Shalom". „Shalom!" a fost raspunsul entuziast din pieptul citorva mii de oameni. Cintece ebraice au rasunat intr-o demonstratie spontana de afectiune. Cind Meir a intrat in masina, avea lacrimi in ochi.
Înainte ca Meir sa paraseasca Bucurestiul, primul-ministru Ion Gheorghe Maurer, un vinator pasionat, i-a oferit o imensa blana de urs neagra la ceremonia de ramas-bun. Facindu-i cu ochiul, Ceausescu a sugerat cu prudenta ca acest trofeu ar putea simboliza de asemenea pielea pe care „Ursul" statea s-o piarda in conflictul din Orientul Mijlociu, in acea zi Ceausescu a lansat ceea ce avea sa devina una dintre strategiile sale preferate cu care va cistiga in ochii conducatorilor occidentali: folosirea glumei inofensive antisovietice.
— in 1972, a declarat Olcescu, Barbosu' a scos scintei cind a aflat pentru prima oara ca Sadat s-ar putea intilni cu Meir.
— Ura fata de Israel o are in singe, a adaugat Munteanu. Dupa ce i-am dat lui Arafat mesajul Tovarasului referitor la o posibila intilnire Sadat-Meir, mai intii a explodat de furie. Iar apoi s-a imbolnavit fizic.
— Ce crezi despre mesajul lui Arafat pentru Tovarasul ? a intrebat curios Olcescu, privindu-l pe Munteanu.
— Cred ca vom vedea politica OEP-ului fata de Occident devenind jocul „uite-o, nu e" pentru momentul de fata, a incheiat profetic Munteanu.
Arafat continua sa nege si astazi ceea ce a dat de inteles cuiva abia ieri. Descriind discutiile de pace in Orientul Mijlociu din ianuarie 1986 dintre regele Hussein al Iordaniei si Yasser Arafat, care a fost insotit la Amman de catre „ajutorul" sau Hani Hassan, presa americana' scria ca „Arafat si-a facut aparitia de la intrunirea de dimineata lasind sa se inteleaga ca este gata pregatit sa accepte cele doua rezolutii ONU considerate cheia eforturilor de pace in Orientul Mijlociu, daca Israelul este mai intii de acord cu o conferinta multinationala pentru a supraveghea discutiile. Arafat a mers in 'mod repetat pina la marginea prapastiei, iar apoi s-a tras in directie opusa, acceptind cele doua rezolutii ONU."


(va urma(