Orizonturi Rosii (3)

I. Mihai Pacepa

Amintirile unui general de securitate


Guita cavat lapidem, non vi sed saepe cadendo
[ Picatura gaureste piatra nu prin forja, ci cazind des. ]

Convorbirile din aceasta carte au fost scrise din memorie de general-locotenent Ion Mihai Pacepa. Ele sint tot atit de exacte pe cit pot fi orice convorbiri neinregistrate, reamintite.


CAPITOLUL III

— Sa mergem, a ordonat Ceausescu, parasind camera brusc, urmat de Elena cu mersul ei de rata. Pina ce ea a coborit toate treptele scarii, Ceausescu era deja instalat in scaunul din fata al Mercedesului sau. Elena s-a asezat singura pe scaunul din spate. Am plecat inainte cu propria mea masina.
Ceausescu hotarise sa viziteze IPRS/II cu citeva saptamini in urma, la intoarcerea dintr-o vizita secreta la Moscova. Acolo, Leonid Brejnev il dusese sa viziteze „orasul microelectronicii", situat nu departe de Moscova, dar atit de secret incit limuzina lor avusese si perdelele laterale trase.
— Acum - imi povestea ce spusese Brejnev - cind capacitatea noastra nucleara poate distruge emisfera vestica de multe ori, prima noastra prioritate e sa construim rachete capabile sa ajunga la rachetele americane chiar inaintea lansarii acestora...Cea mai moderna microelectronica e ceea ce ne trebuie pentru asta.
Ceausescu mi-a spus ca Brejnev si seful KGB-ului sau, luri Andropov, ii apreciasera pentru patrunderea in Romania a produselor Texas Instruments, zicind ca Moscova o considera una dintre cele mai valoroase contributii la puterea militara a Tratatului de la Varsovia. Conform celor spuse de Ceausescu, primul spionaj tehnologic efectuat cu citeva familii de circuite integrale de la Texas Instruments, pentru folosinta militara, trimise de catre Bucuresti la Moscova, fusese reprodus cu exactitate si i se daduse numele'de „Logika", inriurind o imbunatatire majora a noului echipament militar folosit in cadrul Tratatului de la Varsovia.
— Stiam ca electronica e stiinta viitorului, dar n-am putut crede ca acele particule aproape invizibile pot fi atit de hotaritoare pentru existenta insasi a comunismului, si-a terminat expunerea Ceausescu.
Chiar in acea zi a aprobat includerea unei vizite la, Texas Instruments in programul oficial al vizitei sale in Statele Unite.
„Orasul microelelctronicii" sovietic face parte dintr-un sistem foarte secret de „orase tehnologice" numite GNT, insemnind gorod nauki i tekhniki". Scopul lor este sa creeze noi tehnologii militare si sisteme de armament bazate pe spionajul efectuat in Occident de catre KGB si GRU si serviciile lor surori est-germane. GNT sint intr-adevar orase mici, dar nu figureaza nicaieri, nici chiar pe hartile militare cele mai bine clasificate ale sovieticilor. Sint construite si conduse de catre KGB, iar intreaga lor populatie, formata in special din oameni de stiinta si ingineri, este pe' statul de plata al KGB-ului, desi citiva dintre ei sint rotiti de la Ministerul Apararii si de la diferite organizatii de cercetare stiintifica. Pina in 1978, populatia lor combinata depasise 20.000 de locuitori.

Iosif Stalin insusi ordonase construirea primului oras tehnologic, dupa ce spionii Julius si Elhel Rosenberg furnizasera informatii referitoare la bomba atomica. Acel „oras nuclear", care a pus capat monopolului nuclear occidental, a fost in curind urmat de altele. „Orasul cosmic" a devenit celebru pe 12 aprilie 1961, o data cu lansarea lui Vostok I, care l-a facut pe luri Gagarin primul om lansat in spatiul cosmic. Brejnev a creat „orasul microclectronicii" pentru a transforma puterea nucleara sovietica intr-un sistem de arme de prima mina avind precizie americana. Ultima din serie a fost GND pentru strateghiccskaia oborona, insarcinata cu dezvoltarea sistemului de rachete antibalistice, in conformitate cu filozofia Kremlinului potrivit careia cel care controleaza spatiul conduce lumea.

Vizita de astazi la perechea sa romaneasca avea scopul de a-i arata lui Ceausescu noul si importantul echipament pentru producerea circuitelor militare, sterpelite recent din Statele Unite: furnale cu difuzie, reactoare epitaxiale, aliniamente cu masca, generatoare-sablon, emitatoare cu fotografie.

De pe tot acest echipament, DIE inlaturase cu grija insemnele marcate si oricare alte indicii ale provenientei sale. Membrii guvernului roman prezenti cu aceasta ocazie au fost primul-ministru Manea Manescu, primul sau adjunct, Gheorghe Oprea, si ministrii apararii nationale si de interne, Ion si Teodor Coman. Ion Avram, ministrul industriei constructoare de masini, care includea industria electronica, si generalul Teodor Sirbu, directorul sectiei cu probleme de spionaj tehnologic din cadrul DIE, au fost gazdele. Toti se aliniasera in fata asa-numitului „Pavilion TI", numit astfel dupa una din glumele specifice ale lui Sirbu. Fiind el insusi inginer electronist, Sirbu facuse din patrunderea dispozitivelor, Texas Instruments, un motiv de mindrie personala.

Cind masina prezidentiala s-a oprit, Ceausescu a coborit sprinten, a dat mina cu citiva si a intrat imediat in cladire.
— E suficient de curat p-aici ? m-a intrebat Elena cind a coborit din masina. Rochia sa de matase inflorata, culoarea oului de rata, se asorta cu pantofii cu tocuri inalte, fiind una dintre tinutele sale preferate.
Cind Elena l-a ajuns din urma pe Ceausescu, el se uita printr-un microscop urcat pe o masa in fata a doua dispozitive cu circuite integrate pe scara larga, nou-noute.
— Uite, Elena. E pur si simplu fabulos.
Elena s-a apropiat de microscop si a privit cu atentie prin el ca sa potriveasca lentilele. „Fascinant"! a exclamat, desi cu siguranta nu vazuse nimic, deoarece vederea sa este foarte diferita de cea a lui Ceausescu.
— „Texas Instruments"? a intrebat, aratind spre dispozitive. Aflase numele de la programul apropiatei vizite in Statele Unite si era nerabdatoare sa-si arate cunostintele stiintifice.
— Fairchild Corporation, a corectat in mod automat Sirbu, inainte de a-si da seama de greseala lui.
Linga dispozitive erau expuse diferite mostre produse in acea sectiune.
— Avem tot felul de mostre aici, a rasunat fara avertizare vocea stridenta de tenor a lui Avram, de la cele care vor fi folosite la viitoarele noastre rachete, pina la cele care vor moderniza bucatariile sotiilor noastre. Noile masini de spalat si uscatoare vor pune capat sforilor urite cu rufe agatate in balcoanele din noile si inaltele noastre blocuri socialiste.
Demagogia lui Avram era secretul longevitatii sale in calitate de ministru.
— Asculta la el, dragule, a intervenit Elena. De ce masini de spalat, Avrame ? Numai ca sa-i protejezi manichiura basoldinei de nevasta-ta ?
— R-Romania e-e in r-razboi cu capitalismul, a intrerupt Ceausescu. Se bilbiie cind spune ceva important, ca si atunci cind este nervos. N-noi n-nu p-putem cistiga cu masini de spalat, tovarasi. D-dolari ne trebuie noua, sa aparam libertatea poporului nostru, iar n-noi p-putem face mult mai multi d-dolari v-vinzind arme decit masini de spalat si uscatoare.
— Fii atent la tovarasu', grasule! a subliniat Elena.
Vizita a mai continuat timp de o ora sau cam asa ceva. Ceausescu a pus mina pe toate piesele semnificative ale echipamentului sau le-a mingiiat cu ochii, a discutat cu inginerii si chiar a spus citeva glume. Atentia Elenei a fost indreptata mai mult spre a-si pastra pantofii curati.

Dupa ce au parcurs toate sectiile desemnate pentru vizita, Ceausestii au fost invitati intr-o sala de expozitie care era foarte bine pazita si protejata de citeva sisteme de alarma. Organizata de DIE, expozitia continea cele mai noi mostre ale spionajului tehnologic si o noua generatie de produse ale microelectronicii pentru folosinta militara, insesi circuitele integrate foiosite pe scara larga. Toate acestea fusesera obtinute din Occident.
Cind usa de la intrare a fost incuiata din nou pe dinauntru, Sirbu a explodat:
— Tovarase presedinte al Republicii Socialiste Romania, comandant suprem al fortelor armate romane si mult stimata tovarasa Elena Ceausescu, aceasta este expozitia „Romania 1984", aratind-o pe iubita noastra patrie la sfirsitul viitorului plan cincinal.
Ceausescu, acum zimbind larg, s-a indreptat catre un rind de mese aranjate in mijlocul incaperii.
— Avem aici o expunere tridimensionala a procesului de baza pentru producerea circuitelor integrate pe scara larga, cu mostre pentru fiecare stadiu intermediar, a inceput Sirbu.
Avram fusese vioara intâi in timpul vizitei din interiorul fabricii. Sirbu a dirijat spectacolul aici, in spatele usilor inchise, deoarece spionajul din Occident, nu cercetarea lui Avram, reprezenta nucleul noii dezvoltari a microelectronicii care urma sa devina, pina in 1984, o industrie militara puternica.


CUM SE FURA TEHNOLOGIA AMERICANA 

Dupa ce a terminat cu prezentarea obiectelor expuse, Sirbu i-a invitat pe Ceausesti sa priveasca peretele din fata, unde erau fotografii ale celor mai semnificative mostre de echipament pe care Bucurestiul era in curs de a-l obtine pentru producerea circuitelor integrate pe scara larga.
— Fara nici o exceptie, tot acest echipament de productie microelelctronica e american, si-a inceput Sirbu noua tema 'de discutie, si totul a fost obtinut de DIE si DIA, fara stiinta producatorilor. (DIA era Directia de Informatii a Armatei.) Urmind valoroasele indicatii date de comandantul nostru suprem, tovarasul Ceausescu, folosim pe scara larga comercianti corupti si coruptibili de pe ruta Est-Vest, precum si propriile noastre firme din Occident pentru a smulge echipamentul din Statele Unite.
Apoi, Sirbi: a prezentat citeva din principalele scenarii de a scoate echipamentul prin contrabanda, folosind firme sau birouri fictive create in Germania de Vest, Austria sau Japonia, furate de catre agenti ai DIE avind pasapoarte occidentale. Aceste companii importau, chipurile, echipamentul american pentru citeva tari necomuniste. Undeva, in timpul transportului, etichetele si documentele insotitoare erau schimbate cu altele false, pre-zentind echipamentul ca pe ceva nesemnificativ, cum ar fi articole fotografice sau de laborator, iar lazile erau apoi incarcate in avioane sau pe nave comerciale romanesti. Din motive de securitate, firmele fictive, care erau folosite si pentru obtinerea de echipament ilegal, cerut de Moscova, erau dizolvate dupa citeva operatiuni importante si inlocuite cu altele noi. Sirbu a subliniat ca ase'menea firme erau folosite pe scara larga pentru a obtine pe cale ilegala orice fel de echipament occidental, de la robotica pina la aparatura aviatica militara.

Dupa aceea, Sirbu i-a invitat pe Ceausesti la un rind de mese incarcate cu mostre ale celor mai importante circuite integrate produse la IPRS/II precum si cu echipamentul militar in care erau sau vor fi folosite. Pe zidul din spate se afla statistica referitoare la documentele tehnice si piesele de metal obtinute de catre DIE si DIA pentru fiecare tip de mostra, precum si la numarul de ani-cercetare economisiti prin folosirea lor si economiile totale in valuta forte si moneda nationala.
— Sa ne asezam un moment, a spus Ceausescu, care, contrar obiceiului sau, nu l-a intrerupt nici macar o data pe Sirbu.
Dupa ce a aspirat de citeva ori aerul printre dinti, a luat cuvintul cu vizibila emotie :
— S-Secolul XX e s-secolul p-proletariatului si revolutiilor din lumea a t-treia, a spus, incepind ca de obicei cu o predica marxista, dezvoltind-o pina ajungea tot la aceeasi veche concluzie ca vinzarea de arme este afacerea cea mai profitabila in lumea de astazi.
Apoi a continuat:
— N-ar trebui sa ne indreptam potentialul industrial spre producerea hirtiei igienice si articolelor de bucatarie, asa cum tocmai a sugerat Avram. Asta sa fie sarcina generatiilor viitoare.
Acum batea cu pumnul in masa.
— Instalatiile de radar spatiale si armele cu laser extrem de puternice trebuie sa fie in centrul preocuparilor noastre. Azi avem destula putere in ale spionajului pentru a obtine aceste secrete americane. Asta ne-ar face, miine, partenerul cel mai important si cel mai respectat din blocul sovietic in cadrul Tratatului de la Varsovia, a precizat Ceausescu.

Cu citiva ani in urma, Brejnev il trimisese pe ministrul sau de interne, Nikolai Sciolokov,, la Bucuresti ca mesager al sau personal. Pe linga ajutorul tovarasesc cerut pentru a sprijini „inghetarea armelor nucleare" si miscarea internationala pentru pace, ambele fiind „cai pentru dezarmarea Occidentului", Brejnev a vrut spionaj tehnologic la sistemele antibalistice americane, instalatii cu radar spatiale si cu laser. Mai tirziu, Iuri Andropov, in calitate de sef al KGB-ului, trimisese Bucurestiului numeroase cereri de spionaj in acest domeniu, iar Ceausescu devenise un pionier zelos si aici.

Ceausescu a continuat expunerea vederilor sale referitoare la instalatiile cu laser spatiale si alt echipament militar pentru viitor, pina cind i-a ragusit vocea:
— N-noi a-avem aici in a-accasta camera un tablou al viitorului luminos si stralucitor al Romaniei. O Romanie care, dupa 2050 de ani de lupta, va deveni, chiar sub ochii nostri, una dintre cele mai importante zece tari producatoare de arme din lume. Puterea n-nucleara invizibila si aceasta piesa m-mica, nesemnificativa la prima vedere, sint c-caramizi care vor fi folosite pentru construirea noii noastre orinduiri comuniste, a spus, fluturind in aer'o mostra pe care o luase de pe masa. Armele, tovarasi, sint cele mai dorite articole comerciale in lumea de azi.
— Ce sensibil! Pacat ca nu sintem la o adunare populara, mi-a soptit la ureche Oprea.
— Asta nu inseamna ca nu trebuie sa aducem prin contrabanda si componente de pe piata occidentala ca fiind produse americane, a adaugat Ceausescu, facindu-ne cu ochiul.
— N-am cheltuit deloc bani pentru cercetare, a subscris Manescu. N-am platit licenta. Nu trebuie sa platim nici un drept de inventator. Iar costurile muncii noastre sint o fractiune a acelora din Occident. Nu ne-ar surprinde pe nici unul dintre noi dacă am vedea cum citeva firme occidentale in dificultate. Mai ales Texas Iristruments.
— Iviuncscu parca mi-a luat vorba din gura, a spus Ceauscscu, dar n-a mers destul de departe.
Ceausescu trebuie sa aiba intotdeauna ultimul cuvint.
— El ar fi trebuit sa mai spuna ca a fura de la dusmanul nostru de moarte c' nu numai rentabil, e o datorie proletara, pentru ca s-ar cuveni sa invingem capitalismul cu propriile sale arme, tovarasi.
Apoi a inceput sa dea ordine. Voia o legatura mult mai apropiata intre spionaj si productie, pentru solutionarea rapida a oricaror dificultati tehnice viitoare. Dupa aceea a urmat concentrarea exclusiva asupra microelectronicii pentru folosinta militara. DIE a fost atunci directionat cu fermitate sa schimbe intreaga pondere a operatiunilor sale de la Europa Occidentala si Japonia la Statele Unite, care deveneau din ce in ce mai vulnerabile fata de patrunderea spionajului. Au fost date ordine ca experienta IPRS/II sa fie extinsa si directionala considerabil spre viitorul microelectronicii, circuitele integrate pe scara larga, care vor schimba in curind fata pamintului.
— Daca ar fi sa folosesc o alegorie, as spune ca insasi aceasta camera e locul unde s-a nascut azi viitorul Romaniei. Ar trebui sa continuam sa furam din tot ce are capitalismul mai bun si sa-l folosim pentru comunism. Sa nu ma intelegeti gresit, tovarasi. A fura din capitalism nu e acelasi lucru cu a fura din propriile noastre buzunare. Marx si Lenin ne-au invatat ca orice este etic atita timp cit e in interesul clasei proletare si a revolutiei sale mondiale, a spus in concluzie Ceausescu.
Pe cind Ceausescu incepea sa-si stearga fruntea si ceafa, Manescu a luat cuvintul elogiindu-l pe „vizionarul conducator roman", „ginditorul umanist si invatat", „suprema personalitate" si vederile sale pentru viitor. Lingusirea conducatorului suprem este o trasatura comuna in toate tarile blocului sovietic, dar slugarnicia romaneasca este excesiv de exuberanta, in conformitate cu comportamentul latin al romanilor.
Cind a plecat, Ceausescu s-a asezat ca de obicei pe scaunul din fata al Mercedesului sau, fortindu-ne pe Avram si pe mine sa ne inghesuim pe scaunele din spate cu Elena. Era euforic.
Ce cintareste mai mult, Avrame, un kilogram de aur s-au un kilogram de mostre? a intrebat Ceausescu.
— Un kilogram din creierul dumneavoastra, tovarase Ceausescu, a replicat cu promtitudine Avram.
— Nu esti atit de prost pe cit pari, Avrame, a ciripit Elena. De ce nu esti mai inalt si mai slab
— Daca as putea scrie legi, a raspuns Avram intorcindu-sc catre ea, as face una ca nimeni sa nu fie mai inalt decit Tovarasul. Punct:
— Ti l-ai putea imagina pe Napoleon avind 1,85 metri inaltime ? ne-a aruncat Ceausescu de pe locul sau din fata, intorcindu-se spre noi. Sau pe Stefan cel Mare inalt de 1,90 m ?
Ambii sint idolii lui Ceausescu. Cel de-al doilea a fost un erou roman care nu avea nici macar 1,50 m inaltime si care a domnit in secolul al XV-lea, purtind 47 de razboaie si cistigindu-le, cu exceptia unuia dintre ele, pe toate.

Cind ne-am inapoiat la biroul sau, Ceausescu mi-a facut semn sa-l urmez. „Acolo", mi-a spus, intelegind prin asta la IPRS/II, „am vazut o multime de ingineri straluciti de la Ministerul Apararii. Ar trebui sa-i mutam in liniste la DIE, unul cite unul. Îti voi da inca 500 de colaboratori pentru spionajul tehnologic. Dar numai pentru microelectronica militara". Dupa o pauza a adaugat: „Hai sa punem citeva mostre de la «Texas Instruments» in capetele agentilor nostri de la DIE, Pacepa. Asta i-ar putea face mai destepti cind fura tehnologie americana !" Si a izbucnit intr-un hohot de ris.
Usa dubla si grea de la biroul lui Ceausescu s-a deschis cu putere, iar inaltul si zveltul Nicu, fiul cel mic al lui Ceausescu a dat buzna inauntru, rotindu-si bratele ca o moara de vint, in timp ce Elena se legana in spatele sau.
— Pana e idiot! a explodat Nicu. Complet idiot; numai daca n-a facut-o cu intentie !
S-a aruncat intr-un fotoliu, atirnindu-si un picior peste bratul acestuia si cuprinzind cu bratele celalalt genunchi, in timp ce cu totul intimplator se vedeau ceasul sau nou Rolex la o incheietura si o bratara grea de aur la cealalta. Dupa ce a dat din cap ca sa-si aranjeze cu gratie parul lung pe umeri, s-a descheiat neglijent la jacheta astfel incit se vedea cu usurinta pe captuseala eticheta aurie frantuzeasca. Tot ce poarta Nicu este facut pe comanda la Paris sau Londra.
— De ce nu-l inchizi pe Pana intr-o casa de nebuni, tata ? Sau sa ma faci seful lui pentru o saptamina, a scuipat Nicu in felul sau de a vorbi foarte rapid, aproape de neinteles. (Gheorghe Pana era ministrul muncii si presedintele Uniunii Generale a Sindicatelor.)
— Ce i-a facut iubitului meu ? a exclamat Elena, tuguindu-si buzele.
— Am fost la sedinta lui azi - tata mi-a spus ca trebuie. I-am spus ca am intilnire cu o gagica la zece, iar nemernicul ce-a facut ? Nici pe dracu' sa-l pieptene. Sedinta lui timpita s-a prelungit pina adineauri.
— De cite ori ti-am spus s-o termini cu dobitocul ala, Nicule. Iti amintesti cum mi-a spus sa-mi tin fleanca in ziua aia la aeroport ?
— Asta-i tot pentru azi, Pacepa, a spus Ceausescu, intre-rupind-o pe Elena. Ai grija de lucrurile pe care le-am discutat.
— Vreau si eu sa-ti spun ceva, mi-a spus Elena. Ne intilnim la institut cu dosarul lui Pana. „Institutul" era Institutul Central pentru Cercetare Chimica, care fusese special creat pentru Elena. De fapt s-a format din vechiul Institut pentru Cercetare Chimica, cunoscut sub numele de ICECHIM, dar apoi a primit un nume nou, responsabilitati mai mari pe plan national si doua cladiri anexe noi.


AMBITIILE ELENEI 

Cind Ceausescu a venit la putere in 1965, nimeni nu auzise de sotia sa, dar nu i-a luat prea mult timp acesteia sa-si dezvolte gustul pentru faima, in calitate de sotie a mult iubitului presedinte roman, a fost o joaca de copil pentru ambitioasa Elena sa acumuleze rapid titluri stiintifice: director al Sectiunii pentru Chimie din cadrul Consiliului Suprem pentru Dezvoltare Economica si Sociala a Romaniei, avindu-l in frunte pe Ceausescu insusi; vicepresedinte al Consiliului National pentru Stiinta si
Tehnologie, care a fost special creat pentru ca ; membru titular al Academici Romane, cel mai inalt titlu siiinufic din orice tara a blocului sovietic.

În 1973, am fost cu Elena la Buenos Aires cind, fascinata de ambitiile politice ale Isabelei Peron, s-a hotarât sa se lanseze in viata politica activa, in cadrul nemaiintilnitului cult al personalitatii creat in jurul lui Ceausescu, Elena a promovat rapid pe scena politica: membra a Marii Adunari Nationale, membra a Comitetului Central al Partidului Comunist Roman, membra a Comitetului Politic Executiv (biroul politic roman) si, doar cu un an in urma, membra a Biroului Permanent, inventia lui Ceausescu pentru a concentra puterea in miinilc sale si ale sotiei sale. Astazi Elena este numarul doi intr-o ierarhie in care numai numele Ceausescu are un loc sigur, restul companiei nefiind altceva decit flori decorative schimbate in mod constant dintr-un loc intr-altul, impiedicindu-le sa prinda radacini.

În ciuda noilor dimensiuni politice ale Elenei, si-a pastrat intotdeauna primul titlu, acela de director al ICECHIM-ului. Principalele decoratiuni din cabinetul ei erau portretul lui Ceausescu atirnat in spatele biroului si volumele operelor lui, legate in piele rosie si asezate frumos, ocupind rafturile bibliotecii de pe un perete. Ceilalti doi pereti erau acoperiti de multe diplome stiintifice romanesti si straine ale Elenei, impreuna cu numeroase certificate apartinind medaliilor pentru merite stiintifice, tehnice sau educationale. Majoritatea dintre ele imi erau cunoscute, deoarece in ultimii zece ani DIE fusese adinc implicat in obtinerea lor din strainatate pentru ea. Elena colectioneaza cu lacomie loate diplomele stiintifice cu putinta, de la titluri onorifice pina la calitatea de membru in societati stiintifice straine.
— Ia uite colea cine-i acilea si m-asteapta, a spus cu veselie Elena, pe tonul cel mai amabil, pe cind isi arunca pe birou noua sa poseta din piele de crocodil. Se asorta cu pantofii eleganti cu virfurile ascutite ce pareau sa-i stringa oasele mari ale picioarelor ei de taranca'.
— Sa mergem in spate, a spus, luindu-ma de brat.
„in spate" insemna de fapt camera din dreapta cabinetului Elenei, in spatele unei usi ascunse. Ceva mai mica decit principalul sau cabinet, camera era putin mobilata si avea doar un telefon, linia S, facind legatura cu Ceausescu si cu putine alte persoane „privilegiate", induzindu-ma si pe mine. Acesta era locul unde Elena isi petrecea majoritatea timpului cind era la institut, incercind sa stea la distanta de oamenii de stiinta profesionisti. „Tovarasa este ocupata cu studiul in spate", era formula inevitabila a sefului ci de cabinet, ori de cite ori cineva din institut incerca sa ajunga la ea. Acolo, „in spate", Elena obisnuia fie sa priveasca plictisita indelung pe geam, fie sa dormiteze in fotoliul sau favorit cu un exemplar din Scinteia, ziarul oficial al Partidului Comunist Roman, cazindu-i din poala.
— Ai adus dosarul lui Pana ?
— Da, am raspuns, punind dosarul ministrului Gheorghe Pana pe birou.
Dosarul voluminos continea transcrierile din saptamina curenta de la supravegherea telefonului si pina la microfoanele instalate in casa si birourile lui Pana. Era un om plin de viata si energie. Cuvintarile sale stralucitoare si laudative cu privire la Ceausescu il transformasera dintr-un activist de partid provincial intr-un membru de frunte al ierarhiei. Cind a venit la Bucuresti, promovat brusc ca unul dintre cei 11 secretari ai Comitetului Central al Partidului Comunist Roman, avea un singur defect in ochii Elenei - era casatorit cu o evreica. Sotii Pana au supravietuit, totusi, iar mai tirziu Elena a facut pace si le-a dat o casa mai draguta in cea mai eleganta zona din Bucuresti. Toate colturile noii sale case aveau microfoane, dar acestea n-au dezvaluit nicicind altceva, decit loialitatea lui Pana fata de Ceausescu si devotamentul sotiei sale pentru marxismul pe care il preda la universitate. Pina la urma, Elena s-a plictisit de sotii Pana.
— Ba, ai face mai bine sa-i strecori sub fusta pe' unul dintre senzualii tai agenti secreti, mi-a spus. M-am saturat de ea cum face pe Fecioara Maria.
Aceasta nu a mers, totusi, iar relatiile Elenei cu sotii Pana s-au inasprit iar. in cele din urma, Pana a inceput sa bea, iar sotia sa a inceput sa-si arate discret nemultumirea cu privire la cunostintele de marxism ale Elenei.
Elena a deschis dosarul si a inceput sa-l rasfoiasca.
— A muscat din mar ? m-a intrebat.
— Nu inca, am incercat sa las loc unor sperante.
— M-am saturat de ea. Ai trei luni s-o faci sa-si ridice fusta. Trei luni, in care o vreau inregistrata pe banda, fotografiata si filmata. Vreau totul chiar aici, in dosarul asta. S-o vad culcata in pielea goala sub omul tau. Miscind din fundul ei grozav pina la orgasm, a spus Elena nervoasa, lovind dosarul cu mina sa grea, osoasa. Trei luni, a continuat. Auzi? În trei luni il vreau pe Pana afara. Daca tu nu poti s-o prinzi pe madame, il voi prinde eu pe Pana insusi.
Începea sa zbiere, isi poate schimba dispozitia mai repede decit oricare din cei pe care i-am cunoscut vreodata, chiar decit Ceausescu sau Arafat.


„VREAU VIZON AMERICAN"

Telefonul S a sunat, iar fata Elenei s-a luminat cind a raspuns.
— Adu-l aici chiar acuma. Si doua farfurii, intorcindu-se catre mine a spus :
— Am o surpriza pentru ti-i-ine. Cind am plecat dc-acasa am comandat un pateu cu trufe. Eram sigura ca idiotii au uitat.
Nu mai mincasem trufe pina atunci si eram sigur ca Elena ma va face sa platesc foarte scump pentru ele acum. intr-adevar, nota de plata a fost exorbitanta.
— Mi s-a spus ca in America sint cele mai bune haine de vizon din toata lumea. Nu-i asa, draga ?
Am priceput unde vrea sa bata. De fiecare data cind pregateam vreuna din vizitele lui Ceausescu peste hotare, Elena obisnuia sa-mi ceara sa fac astfel incit sa primeasca niste „cadouri dragute". Pentru Japonia cuvintul de ordine fusese „perle". Si le-a primit, multe coliere de perle foarte scumpe. Negrul era pe atunci culoarea sa preferata. Toate acele siraguri de perle negre au fost platite de catre firme japoneze interesate sa faca afaceri cu Romania.
— Vreau citeva haine de vizon americane, a spus Elena cu o voce autoritara. Haine lungi si cape. Ai o armata intreaga de oameni pe acolo, draga, care nu fac altceva decit sa mearga de la o receptie diplomatica la alta. Acum hai sa-i punem la treaba. Sint sigura ca doamna Peanitt n-arc nici cea mai vaga notiune despre ce poti face cu o blana de vizon. Nu ma pot astepta să primesc altceva de la ca decit un cos cu arahide, nu-i asa: draga ? Elena a intrebat, sperind evident ca o voi contrazice.
— Dupa cum stiu, Jimmy Carter vrea sa va dea cartea lui. Why Noi the Best ? si un volum-satelit de fotografii reprezentind Romania, a fost replica mea modesta.
— E asa cum ti-am spus, draga. Taranii incearca sa pretinda ca-s intelectuali. Care-i cea mai mare companie particulara pe care o vom vizita acolo ?
— Texas Inslruments. Dar stiu ca Tovarasul are niste ginduri speciale cu privire la vizita de acolo.
— N-ar trebui sa fie nici o legatura intre faptul ca Tovarasul primeste ce n-are si faptul ca eu primesc ce n-am, daca „instrumentul" tau e destul de mare.
În particular, glumele Elenei puteau fi destul de crude.
Timp de citeva momente am fost cu gindul departe, incercind sa redactez telegrame catre statiile din Washington si New York dindu-le vestea cea buna cum ca fusesera blagoslovite cu cuvintele magice „haine de vizon" pentru putinele zile ramase pina la vizita, in cele din urma, am auzit-o pe Elena spunind :
— Esti indispus, draga ?
— Doar ginditor, tovarasa.
— Nu-ti plac hainele de vizon ? Si fara sa mai astepte vreun raspuns, a continuat: Hai sa spunem lucrurilor pe nume. Azi Romania e mai bine cunoscuta in Occident decit Turnul Eiffel si mai respectata decit regina Angliei. Si toate acestea datorita Tovarasului si mie. Oriunde mergem, gazdele noastre incearca sa ne ofere o primire cu toate onorurile, dar, daca noi nu-i invatăm, ei nu stiu cum sa faca. Îti aduci aminte de germani ? A fost suficient sa le strecori cuvintul „masina" ca aluzie si toti ne-au dat masini. Cite am primit ?
Arahida (in engleza). "Doamna Arahida" era porecla pe care Elena Ceausescu i-o daduse sotiei Iui Jimmy Carter, Rosalyn n.tr. „De ce nu cel mai bun ?"
— Limuzina Mercedes 600pentru tovarasul, Mercedesul 450 pentru dumneavoastra, un coupe pentru Zoia, doua Audi pentru Nicu; si casa mobila de zece metri amenajata ca birou pe roti pentru Tovarasul.
Nici una dintre acestea nu fusese vreodata folosita, din moment ce intreaga familie avea destule masini de la guvernul roman.
— Sau gindeste-te la idiotul ala de Hussein, draga. Nu-ti amintesti cum a fost cu iahtul ?
Sigur ca imi aminteam! Se intimplase in iunie 1975, cind eram cu Ceausescu si Elena la resedinta de vara din Golful Aqa-ba a regelui Hussein, iar el ne-a invitat pe iahtul sau privat. Era pentru prima oara cind Elena era pe un iaht. Dupa cina, Ceausescu si Elena mi-au cerut sa merg cu ei la o plimbare pe plaja.
— Vreau iahtul ala, a fost tot ce a putut trinti printre lacrimi Elena, repetind iar si iar. Nu vreau sa plec fara el.
Ceausescu, vizibil atras de ideea ei, a intervenit:
— Serbanescu e un bun prieten de-al lui Hussein. (Serbanescu era agentul DIE pe care il folosea intotdeauna ca interpret la intilnirile cu ara'bii.) Spune-i doar cum sa-i puna problema lui Hussein.
În dimineata urmatoare, cind regele Hussein a intrebat de mine, era cu Serbanescu.
— Trebuie sa intelegi ca acest iaht particular a fost cadoul meu personal pentru Alya, a spus Hussein, cerindu-si scuze. Dar voi comanda imediat unul nou din Statele Unite. Propun sa fie numit Prietenia.
Un an mai tirziu, am fost informat de regele Hussein ca iahtul era gata de expediere. A fost dorinta lui Ceausescu ca Hussein sa-l scoata din Statele Unite si sa mi-l expedieze la Istanbul. Dupa inca trei luni, am fost in stare sa scot Prietenia din Istanbul si sa-l ancorez, sub paza atenta, la o baza navala secreta din Mangalia, la Marea Neagra. Sotii Ceausescu nu l-au folosit niciodata inca.
Stii ce, mi-a intrerupt Elena din nou reveriile. Nu uita de expozitiile mele de bijuterii. Vreau una la Blair House, dar si una la Waldorf Astoria. New York-ul a fost intotdeauna mai bun pentru bijuterii.
— Nu voi uita, , ...
În timpul vizitelor peste hotare, ale Elenei, statiile D1E trebuiau de obicei sa convinga faimoasele case de bijuterii sa-si expuna cele mai frumoase colectii pentru ea. Nu era o sarcina dificila, totusi; Elena cumpara de obicei cantitati incredibile, toate platite de catre DIE.
— Se pare c-o sa avem o vizita fructuoasa in America, Pacepa.
— Voi face totul, tovarasa Elena.
— Ce dragut esti.
Într-un articol pentru The New York Times New Service din 12 septembrie 1978, David Binder scria: „Pacepa fusese consilierul de securitate personal al lui Ceausescu si il ajutase sa-si pregateasca vizita oficiala de stat in S.U.A din primavara trecuta. Oficialitatile americane si-au amintit ca partea romana a facut numeroase „cereri imposibile". Una dintre ele a fost ca atunci cind Presedintele si sotia sa Elena viziteaza sediul Texas Instruments din Dallas, romanii „se asteapta" ca din partea companiei sa i se faca o haina de blana cadou doamnei Ceausescu."


AVÂND DE-A FACE CU UN AMANT NEDORIT 


— Ce-i nou cu Mihai ? m-a intrebat Elena, schimbind brusc subiectul.
— Ocupat, ca de obicei, am replicat.
Mihai era un tinar corespondent de la Lumea, o revista romaneasca de politica externa. Cu citeva luni in urma, supravegherea cu microfoane pe care Elena imi ordonase s-o fac asupra fiicei sale, Zoia, dezvaluise ca Mihai devenise prietenul ei favorit.
Elena il respinsese cu mult timp inainte ca Zoia sa inceapa sa vorbeasca despre el. Dintr-un singur motiv: parintii lui erau prea nesemnificativi, needucati si lipsiti de stil. „Uita-te numai la felul cum merg. Uita-te la picioarele ei arcuite si la fundul gras, precum si la picioarele lui de porumbel", obisnuia sa spuna Elena cercetind fotografiile si filmele clandestine facute despre parintii lui Mihai. Totusi, in ziua cind a vazut pentru prima oara o fotografie a lui Mihai purtind jeans, a inceput cu adevarat sa-l deteste. „Dezgustator", a fost verdictul ei, dupa care si Mihai a fost pus sub supraveghere continua. Ura Elenei crestea tot mai mult, hranita de pasajele din interceptiile telefonice, transcriptiile microfoanelor si filmele facute in secret cu privire la intilnirile lui sexuale cu Zoia. Acum, Elena se enerva numai la auzul numelui de Mihai.
— Pur si simplu nu mai vreau sa mai aud de ticalosul asta nici macar o zi in plus. L-as putea omori ca pe un vierme. Un accident de masina, sau cam asa ceva. Dar fiica-mea cu minte de gaina ar putea face din asta o mare drama. Vreau sa fie trimis peste hotare si lasat acolo pina putrezeste, a spus Elena, a carei voce devenise brusc caustica. M-am saturat sa tot am cosmaruri noapte de noapte din cauza lui.
Guineea era locul unde voia Elena sa fie deportat Mihai.
— Îti aduci aminte cind am fost la Conakry? a intrebat. Ambasadorul ne-a povestit despre unul din tehnicienii nostri de tractoare al carui cap tocmai crapase ca un pepene, in tartacuta lui s-au gasit larve si viermi din belsug, iti amintesti cum ambasadorul spunea ca ei au un fel de gindac care-si depune ouale prin piele in capul tau? Vreau o fotografie a capului lui Mihai crapat ca un pepene.
Monologul Elenei cu privire la Mihai, caracterizat prin proasta dispozitie, a fost intrerupt in cele din urma de tiriitul telefonului S. Auzeam vocea lui Ceausescu intrebind-o daca doreste un film in seara asta.
— Nu vreau nici un film. Vreau sa vorbesc cu tine diseara, mon chei: Chiar acum. Acasa, a raspuns Elena turbata, inainte de a trinti violent receptorul, inhatindu-si poseta de pe birou, a iesit cu mers tantos, fara nici un cuvint, continuindu-si drumul de-a lungul parchetului lacuit si apoi pe podeaua de marmura a coridorului, tocurile ei zanganind ca o mitraliera.
Abia ma intorsesem la biroul meu, cind un zgomot discordant a intrerupt tacerea. Era telefonul special care-mi facea legatura cu Ministerul Afacerilor Externe.
— Salut; Misuie. Ce mai faci ? am auzit vocea lui Andrei, mai voioasa ca oricind. Tocmai am primit o telegrama de la Beirut. Ceva despre o afirmatie publica in legatura cu 242 pe care Arafat a facut-o azi. Doi ambasadori occidentali de acolo o interpreteaza ca semn de moderatie in politica lui Arafat. Ce destept esti! M-ai sunat adineauri ?
— Am incercat sa dau de tine in dimineata asta. A fost primul lucru pe care am vrut sa-l fac, am spus. Voiam doar sa te felicit pentru petrecerea din noaptea trecuta.
— Regret ca n-ai putut veni mai devreme. Am avut somon afumat de la Londra, homari de la Paris, miel la gratar de la Atena, friptura Kobe de la Tokyo, cantalupi de la Istanbul, banane si portocale de la Tel Aviv si Sachertorte de la Viena. Cum a rezolvat-o Arafat cu Tovarasul ?
Trecerea de la un subiect la altul, fara nici o legatura aparenta, este specifica lui Andrei. Pare incoerent, dar o face intentionat ca sa-si tina interlocutorul in priza.
— Ca de obicei, Andrei. Nu se va schimba niciodata.
— Nicu a fost in forma buna ieri noapte, nu-i asa ? Modul cum a condimentat stridiile! Si mai tirziu cind l-a improscat pe scortosul de Dumnezeu! Era sa fac in pantaloni.
— N-a fost chiar pe gustul meu.
— Ce naiba, Misuie, nu fi atit de ingust. Nicu e un adevarat aristocrat, iti poti imagina ce-o sa ne mai distram cind va fi el seful ? Tocmai ti-am trimis un curier cu tot ce am referitor la vizita tovarasului de la Washington. Spunea c-o sa mergi acolo in curind ca sa pui totul la punct. Cind, Misuie ?
— Pina la sfirsitul saptaminii viitoare, sau cam asa ceva.
— O sa ne distram copios acolo. La revedere.
Abia inchisesem telefonul cind m-a si sunat Manea pe linia S. Tovarasul dorea sa ma vada imediat.
Cind am intrat in biroul imens al lui Ceausescu, acesta isi pusese deja haina si evident se pregatea sa plece acasa. Statea in picioare in fata mesei sale mari incrustata cu fildes si privea tabloul agatat in spatele ei. Intitulat in mod patriotic Romania Mare, acesta reprezenta o taranca tinara si frumoasa mergind pe jos, intr-un peisaj rustic spre cel ce o privea. Deasupra "era agatata stema Romaniei. Dedesubt era scaunul lui Ceausescu, ridicat putin mai sus decit in mod normal ca sa-l faca sa para mai inalt. Vazindu-ma, a inceput sa se plimbe cu pas marunt intre masa de conferinte pentru 12 persoane si un perete intreg pe care se aflau expuse operele lui Marx, Lenin si Ceausescu, trecind pe sub stema Partidului Comunist Roman agatata deasupra usii de la intrare, intorcindu-se si asezindu-se brusc pe masuta joasa flancata de doua fotolii care stateau in fata mesei sale.
— Vreo veste de la Arafat ? a intrebat.
— Am o linie deschisa timp de 24 de ore cu Beirutul, am inceput, si-l trimit pe Olcescu la locuinta lui Arafat din sase in sase ore, dar raspunsul e mereu „nu inca". Punctualitatea nu a fost niciodata principala calitate a lui Arafat.
— Daca afli ceva, suna-ma acasa. Daca peste citeva zile tot n-am primit nici un raspuns, trimite-l pe Munteanu la Beirut. Poate ca propunerile mele s-au izbit de colaboratorii lui Arafal. S-ar cuveni sa-l foloseasca pe „Annette" ca sa le rezolve. Munteanu va trebui numai sa-l loveasca peste degete daca se va impotrivi.
Ceausescu a terminat, sculindu-se si iesind pe usa laterala a camerei.


UNICUL MEU PRIETEN 

Cind am ajuns acasa, era foarte lirziu. Militianul care pazea Ambasada Poloniei de peste drum n-a iesit din cabina pentru obisnuitul salut oficial. Cu siguranta ca adormise. Dar perdelele de la etajul al doilea se miscau discret.

Am mers direct in camera de zi. Totul era inca in intuneric, "cu exceptia unui tablou agatat deasupra caminului, care era iluminat de o luminita agatata de rama. Acea luminita ardea zi si noapte, precum lumânarea unei icoane. Din rama, un batrin mă privea cu ochii sai negri, mari, calzi, prietenosi. Avea pe cap o caciula taraneasca si era imbracat cu costumul sau negru, de sarbatoare. Pe fata sa brazdata de riduri puteam citi tristete si suferinta, dar si viclenie. Era un tablou pictat in 1937 de catre Camil Rossu un pictor clasic roman, care devenise mai lirziu profesorul de desen al fiicei mele Dana si care era inca in viata. Bătrânul avusese un loc in casa mea de multi ani, printre multe alte tablouri care acoperau peretii. Iubisem intotdeauna arta, Cind eram copil, obisnuiam sa fac peisaje si portrete in acuarela si ulei. Visul meu era sa devin pictor, dar tatal meu, care nu facuse facultate, deoarece trebuise sa ajute la cresterea a sapte frati si surori mai mici, vrusese sa devina inginer, in liceu, dragostea mea pentru desen a gasit o portita de scapare intr-un ziar scolar pe care am inceput sa-l editez. Se numea Porcul tepos si cuprindea desene satirice. La Institutul Politehnic, Porcul tepos s-a transformat dintr-o gazeta de perete intr-un ziar de succes. Personajul principal, un porc tepos, a devenit celebru pentru felul sau pocit si dezarmant de a exprima gindurile si simtamintele omenesti.

Cind in cele din urma am inceput sa muncesc, nu mai aveam timp pentru desenat, iar interesul meu pentru arta s-a transformat in colectionare. Cu timpul, peretii mei s-au acoperit de tablouri colectionate de aproape 30 de ani, aducind in atentie si pe acelea pe care le primisem de la Dana, recent absolventa a Institutului de Arta si care era acum pictor profesionist. Pina in 1960, batrinul meu prieten taran a fost numai unul dintre numeroasele mele tablouri.
În vara anului 1960, Dana si cu mine am fost in vacanta la Marea Neagra, unde am aflat despre o colonie de artisti dintr-un satuc mizerabil de tara linga granita cu Bulgaria. Satul se numea 9 Mai, dupa ziua victoriei aliatilor in cel de-al doilea razboi mondial, dar cu siguranta ca nu avea nimic victorios in aceasta privinta. Scriitori, pictori, scluptori si poeti inchiriau camere de la taranii localnici in timpul verii si duceau o viata boema, inchipuindu-si ca erau mai liberi de supravegherea guvernului decât la oras, chiar daca trebuiau sa se acomodeze cu absenta unor asemeni placeri ale civilizatiei precum apa curenta si camera de baie. La insistenta Danei am mers acolo cu masina si am petrecut o zi pe plaja cea mai apropiata.
Dupa-amiaza, cind ni se facea foame, mergeam in sat la un restaurant murdar, proprietate de stat si ne asezam in gradina.
La o masa din apropiere am observat un om foarte batrân stind de unu singur, care imi parea cunoscut. Ma tot cazneam sa aflu ce-i cu el, cind deodata ochii lui m-au atins la coarda sensibila. M-am dus la masa lui si l-am intrebat daca ii pot cumpara ceva sa manince. Mi-a raspuns ca poate ar fi in stare sa bea ceva, desi probabil ca n-ar reusi sa manince nimic, din moment ce nu mai avea dinti. Apoi l-am intrebat daca numele de Camil Rcssu inseamna ceva pentru ci.
— Cum sa nu-l stiu pe domnul Ressu, Dumnezeu sa-l aiba in paza! a izbucnit. El m-a pictat, iar dupa aia a fugit cu nevasta-mea!
De-acum eram sigur ca il am pe batrin in tablou. Eram curios sa aflu mai multe despre el, dar era complet senil, si numai cu mare rabdare am fost capabil in cele din urma sa aflu citeva detalii. Se numea Fedot Lily si fusese morar in satul acela in anii '30. Timp de citeva veri inchiriase o camera linarului pictor Ressu, care venise acolo ca sa picteze peisajul local si taranii din zona. Ressu petrecuse multe zile pictindu-l pe Fedot si pina la urma s-a incurcat cu tinara sotie a acestuia, convingind-o sa fuga cu el. Acum ca stiam despre cine este vorba, batrinul din tablou mi-a devenit cel mai bun prieten. Cind ma intorceam acasa seara tirziu, numai Fedot mă mai astepta. Obisnuiam sa-i povestesc despre ziua respectiva - despre gindurile, nelinistile si sperantele mele. Obisnuia sa ma asculte in liniste, dar ochii sai stralucitori voiau sa-mi spuna ca a inteles si mi-a promis sa nu sufle un cuvintel din ceea ce-i spusesem. Ma gindeam ca ar fi bine ca orice agent secret din lume sa-l aiba pe al sau Fedot Lily, caruia sa-i impartaseasca urcusurile si coborisurile zilnice ale unei meserii care nu putea fi discutata cu nimeni altcineva. De fapt, Fedot Lily a devenit unica persoana din lumea intreaga care ma cunostea cu adevarat.
Desfacuta pe masa mare pentru cocteil de linga Fedot, se afla o invitatie tiparita pentru vernisajul unei expozitii a Danei. „Iubitului meu tatic" fusese scris cu stiloul pe rindul destinat numelui, cu mina ei feminina, dar totusi ferma.
"Voi fi vreodata in stare s-o iau pe Dana cu mine intr-o excursie peste hotare ?" l-am intrebat in liniste pe balrinul meu prieten. „Doar o data, Fedot". Ochii sai negri, mari, calzi si prietenosi s-au incarcat cu tristete.

(va urma)