sâmbătă, 25 mai 2013

Orizonturi Rosii (4)


Mihai Pacepa

Ion Mihai Pacepa

Amintirile unui general de securitate

Guita cavat lapidem, non vi sed saepe cadendo
[ Picatura gaureste piatra nu prin forja, ci cazind des. ]


Convorbirile din aceasta carte au fost scrise din memorie de general-locotenent Ion Mihai Pacepa. Ele sint tot atit de exacte pe cit pot fi orice convorbiri neinregistrate, reamintite.


CAPITOLUL IV 

— Mihai trebuie sa dispara simplu, fara urma, a ordonat. Ceausescu, de indata ce m-a vazut.
Era putin dupa ora sase dimineata, iar el se plimba cu Elena prin gradina. Mi-a ordonat nervos sa-l trimit pe prietenul Zoiei imediat in strainatate pe o perioada de timp nedefinita. Fara sa afle Zoia, fara sa spun altcuiva, fara sa vorbesc cu sefii sai de la Lumea.
— Recruteaza-l pe Mihai ca agent DIE si trimite-l cu primul avion la Tunis.
— Sa-l trimitem in Guineea, Nicule. Fa asta pentru mine, l-a implorat Elena.
— Deocamdata la Tunis. Nu e seful departamentului tau insarcinatul cu afaceri externe acolo
— Ba da, tovarase.
— in regula. Sa-ti raporteze numai tie. Iar tu, mie si Elenei. Nimic la Ministerul Afacerilor Externe.
— Voi muri daca nu-l voi vedea pe domnul Blue Jeans la Conakry, Nicule!
— Toate la timpul lor, Elena. Nu vreau ca porcii aia de la Europa Libera sau vreun ziarist cretin sa-si bage nasul unde nu-i fierbe oala.
El uraste in mod special postul de radio Europa Libera.
— Si daca mai continua sa-i suceasca mintile Zoiei, chiar si de-acolo ?
— in Africa se poate intimpla orice. Vreun criminal l-ar putea lasa pe jumatate mort pe strada sau o masina l-ar putea... Vom vedea noi ce.
— Rabdarea mea are limite, Nicule. Elena era calma, dar autoritara.

DEZAMAGIND-USI COPIII
Interventia personala a lui Ceausescu in viata copiilor sai, doi fii si o fiica, a fost excesiv de rara. Ca regula generala, nu isi asuma responsabilitatile unui tata. Dupa 1965, l-a dat pe fiul sau cel mare, Valentin, pe atunci un adolescent, in grija ambasadorului sau din Anglia, Vasile Pungan. Educat la Londra, Valentin n-a invatat nimic despre marxism, iar atunci cind s-a intors acasa a fost o mare dezamagire pentru parintii sai. Tatal sau l-a indemnat sa studieze marxismul, dar Valentin a preferat stiinta. Lovitura de gratie a fost atunci cind Valentin, impotriva vointei parintilor sai, s-a casatorit cu fiica unui rival decedat al lui Ceausescu si a fost imediat renegat. Vizitele lui Valentin si ale sotiei sale la resedinta prezidentiala au loc acum mai ales atunci cind Ceausescu insusi nu este acolo.
Cind Zoia, cea de-a doua nascuta, a implinit 15 ani, a fost data in grija lui Mircea Malita, care a devenit ministru adjunct al educatiei si invatamintului iar mai tirziu ministru adjunct al afacerilor externe, fiindca Ceausescu planuise ca fiica lui sa devina ambasadoare. Matita, un profesor distrat care deseori uita sa deschida usa de la garaj si intra cu masina prin ea, a reusit s-o faca pe Zoia sa devina licentiata in matematica, sa-i dea gustul pentru logica si gindire independenta, lasind-o sa petreaca in compania celorlalti studenti citeva ore pe saptamina. Unul dintre colegii ei studenti, care i-a devenit amant, a scos-o pe Zoia din colivia pe care Elena i-o construise cu grija pentru a o izola de muritorii de rind. Cozile interminabile la care stateau oamenii inca din zori pentru mincarea lor zilnica si diferenta de nedescris dintre mincarea sa de la resedinta prezidentiala si cea de la mizerabilele cantine studentesti au uimit-o. Asemenea lucruri i-au zdruncinat increderea in cuvintarile publice ale tatalui ei, dar nu putea sa faca o bresa in programul lui zilnic, incarcat, ca sa-i spuna ce vazuse. Reusea sa vorbeasca doar cu mama ei, care imediat ii eticheta amantul drept anarhist si reactionar. Zoia si-a schimbat amantul, dar cozile erau tot acolo in fata magazinelor. Cind amantul ei a fost operat de apendicita, Zoia a pus piciorul pentru prima data intr-un Spital pentru oameni obisnuiti, unde tinarul trebuia sa stea in pat cu un alt pacient. Mizeria pe care a vazut-o acolo era chiar mai cumplita decit cea din dormitoarele caminelor studentesti, unde fiecare student avea totusi un pat al sau. A incercat din nou sa ajunga la tatal ei. Nereusind, piedestalul pe care se afla acesta a inceput sa se prabuseasca, iar idealurile ei referitoare la societatea pe care Ceausescu o construia in Romania au inceput sa se erodeze.

Spre sfirsitul anului 1975, Zoia a fost atrasa de un grup de studenti disidenti. Cind Securitatea a inceput sa-i aresteze, ea insasi a devenit un critic sincer al cultului personalitatii practicat de tatal ei si al masinatiunilor pentru acapararea puterii practicate de mama ei. In cele din urma, a refuzat sa mai poarte numele tatalui sau si obisnuia sa raspunda numai la apelativul Mademoiselle. „Numele de Ceausescu a devenit - un cuvint murdar", le tot repeta Zoia prietenilor sai. Cel mai mare pacat, insa, a fost refuzul ei incapatinat de a se marita cu oricare dintre „pretendentii" alesi cu grija de mama ei. Zoia era hotarita sa-si gaseasca un sot de una singura, dar orice nume pe care il propunea se izbea de respingerea mindra ca nu era suficient de nobil pentru viitoarea dinastie Ceausescu. Acesta a fost inceputul unei lupte acerbe cu Elena, care pina la urma a hotarit sa urmareasca pas cu pas viata personala a Zoiei. Microfoanele au fost instalate pretutindeni, de la dormitoarele si camerele de baie ale apartamentelor sale si biroului pina la Mercedesul sau alb, coupe - a carui stationare devenise familiara la intrunirile tinerilor din lumea buna in Bucuresti - tot acest arsenal fiind completat cu o minutioasa supraveghere fizica de 24 de ore. În 1977 mi-a fost data mie in grija.
Deziluzionat de primii sai doi copii, Ceausescu si-a pus toate sperantele de viitor in numele celui mai tinar. L-a dat pe Nicu in grija lui Stefan Andrei si a lui Cornel Pacoste - „doua exemple stralucite ale intelectualului nou, comunist", asa cum ii placea sa le spuna.
— Vreau ca Nicu sa devina ministru de externe, a ordonat Ceausescu.
— Nicu trebuie sa fie viitorul presedinte al Romaniei, erau instructiunile date de Elena mentorilor lui.
Nicu este totalmente diferit de fratele sau si sora sa mai mare. Când era copil, nu-i placea la scoala. Era mult mai amuzant sa-si petreaca timpul cu garzile de corp si ofiterii de securitate ce misunau in jurul resedintei prezidentiale si sa le imite manierele si vocabularul. Tot in copilarie era luat in zeflemea de Valentin si Zoia, care nu-l vazusera niciodata citind o carte. Parintii lui si-au legat sperantele de el, totusi. Abia deschizind gura, Nicu putea sa aiba tot ce-si dorea, chiar si mai mult. La virsta de 14 ani, a fost apreciat pentru ca a devenit barbat violind o colega de clasa, dindu-i-se prin urmare prima lui masina. cind a implinit 15 ani, a primit primul sau vapor. Iar la virsta de 16 ani, a devenit un huligan betiv, scandalizind tot Bucurestiul cu accidentele de masina si violurile sale. Zvonurile despre „boala" sa au ajuns la urechile lui Ceausescu. „Trebuie sa muncim mai mult si mai bine", este medicamentul prescris de obicei de catre Ceausescu pentru vindecarea bolilor societatii romanesti. „Lasa bautura si apuca-te de munca", a fost singurul ajutor pe care Ceausescu i l-a dat lui Nicu, atunci cind a gasit citeva minute pentru el.

AMBASADOAREA DEVINE „BERTHA"
Cind m-am intors la birou, generalul Gheorghe Moga sosise deja pentru discutia noastra saptaminala cu privire la cazuri de interes comun.

Moga fusese agent DIE timp de 15 ani. Era cunoscut ca fiind lipsit de tact si nu saluta niciodata cind intra pe usa. Prost, nesimtitor, brutal si teribil de incapatinat, asa i l-am descris lui Ceausescu cu cinci ani in urma cind cauta un agent DIE ca sa-l faca seful sectiei de contraspionaj, cu scopul ca acest departament sa lucreze mai aproape de DIE si sa recruteze agenti secreti. „Chiar asa ceva imi doresc", a hotărit Ceausescu. În ziua urmatoare, Moga a fost racolat. Dupa ce Moga si-a terminat rapoartele referitoare la cazurile sale, l-am intrebat despre sotia ambasadorului.
— Cind ambasadoarea face dragoste cu „Teodorescu", nimeni n-ar recunoaste-o vreodata. Devine o alta femeie, a inceput Moga.
— Cine-i „Teodorescu"? l-am intrebat.
— Agentul meu. Cel mai bun curtezan pe care l-am avut vreodata. Lucreaza in secret ca sofer al ambasadorului american.
— Dar ambasadorul ?
— E cit se poate de naiv. Cunoaste tot atitea despre nevasta-sa, cit stie despre politica Romaniei. A inghitit chestia cu „Orizontul" ca pe o gogoasa.
În conformitate cu cele spuse de Moga, Directia de Contraspionaj il supraveghease pe ambasadorul american mult mai bine decit pe oricare dintre predecesorii sai. Vorbea romaneste, avea multi prieteni printre romani si a aratat multa simpatie fata de trimbitata independenta a Bucurestiului. Implicarea sa personala in scoaterea din tara prin contrabanda a manuscriselor disidentilor in genti diplomatice, precum si relatiile sale strinse cu agentii CIA care lucrau la ambasada, creasera suspiciuni cum ca ar putea fi un agent CIA camuflat, tot asa cum ambasadorul Nicolae Nicolac din Washington era agent secret camuflat. Moga pusese pe urmele ambasadorului american citeva femei-agent atragatoare si binecrescute, dar fara succes. Rezultatul uimitor al „filajului" a fost ca sotia sa, nu ambasadorul, era trimisa special ca agent secret. Acest fapt l-a ajutat pe Moga sa-l bage pe „Teodorescu" in patul sotiei ambasadorului, iar apoi sa transforme ceea ce fusese un flirt oarecare intr-o adevarata poveste de dragoste.
Moga astepta acum aprobarea lui Ceausescu sa-l trimita pe „Teodorescu" in Statele Unite pentru a reimprospata legatura dintre ei si pentru a folosi influenta ambasadoarei asupra sotului sau ca sa faciliteze emigrarea „soferului" in Statele Unite. Misiunea cu bataie lunga a lui „Teodorescu" era sa continue legatura cu sotia ambasadorului american pina la recrutarea acesteia ca agent secret. Sarcina ei initiala era sa-si manipuleze sotul in conformitate cu interesele Bucurestiului.
— De la a face amor pina la a deveni agent e cale lunga. Stii asta, Moga, i-am spus dupa ce terminase.
— Nu si in cazul unei curve. Ambasadoarea e indragostita pina peste cap de „Teodorcscu", care i-a smuls deja multe secrete aflate de la sotul ei. Am totul inregistrat pe banda.
Dupa ce a plecat Moga, l-am chemat pe generalul Cheorghe Angelescu, directorul brigazii DIE care raspunde de Statele Unite, si l-am informat pe scurt despre cazul sotiei ambasadorului american, inainte de a pleca, Angelescu i-a dat ambasadoarei numele codificat „Bertha".

„FETELE" LUI SCORNEA
Dupa ce am citit telegramele nou-venite, i-am telefonat colonelului Cristian Scornea sa-mi aduca dosarul lui „Malek", individul ale cărui sotie si fiica ii scrisesera Elenei, in adolescenta, Scornea fusese adoptat de o unitate militara si fusese crescut de soldati. Acolo a invatat partea urâtă vietii de cazarma : fumatul, bautura si muierlicul. Avind mama germana si tatal roman, vorbea ambele limbi, in timpul celui de-al doilea razboi mondial, a servit sub arme ca traducator al unitatii sale militare in discutiile purtate cu germanii. Dupa razboi, cind comunistii au pus mina pe serviciul de spionaj extern romanesc si i-a inlaturat pe fostii lui agenti, Scornea a facut parte din primul grup de noi recruti, selectionat din armata pentru memoria sa buna si pentru germana sa fluenta. De atunci, lucrase in permanenta pentru Spatiul Germano-Austriac al DIE, petrecindu-si mai multi ani din viata in Austria decit in Romania.

Femeile au reprezentat scopul preferat al recrutarilor lui Scornea, iar relatiile sexuale, metoda de baza in recrutarea lor. Curind a devenit celebru pentru femeile sale care spionau guvernul tarii gazda, obisnuind sa-i aduca documentele scoase din birouri, ascunse in compartimentele false ale posetelor. Sectia DIE responsabila cu fabricarea posetelor cu pereti dubli a fost cunoscuta in cele din urma sub numele de „Sectia lui Scornea". Acum el lucra in Ministerul Comertului Exterior din Bucuresti si avea misiunea sa recruteze vizitatori straini.

Ca si Moscova, Budapesta, Praga, Varsovia, Sofia sau Berlinul de Est, Bucurestiul a fost transformat de catre comunisti intr-o piata a spionajului, in fiecare hotel destinat turistilor, telefoanele au o derivatie care permite interceptarea convorbirilor, microfoanele sint ascunse in toate camerele si activate de indata ce intra in camera un strain, iar circuitul inchis de televiziune asigura supravegherea continua a locurilor unde se ia masa, a coridoarelor si chiar a holurilor de odihna publice. Camerele de luat vederi instalate in fata celor mai importante hoteluri, precum Intercontinentalul, Athenee Palace, Lido si Nord, ca si echipamentul cu raze infrarosii sint folosite pentru a urmari miscarile strainilor in afara hotelului. Agentii care fac „filajul" pozeaza in chelneri sau sefi ai celor mai importante restaurante, activind microfoanele ascunse in scrumierele de ceramica pe mesele strainilor. O armata de prostituate lucrând ca spioane se etaleaza in fiecare zi in cluburi de noapte, holuri de hotel, restaurante, teatre, sali de concert si opera, arene de circ, teatre de revista, parcuri si strazi. Strainii studiind la universitatile din Romania care au fost recrutati ca agenti de securitate - in majoritate africani negri - sint directionali sa solicite schimburi ilegale de bani sau relatii homosexuale. Scornea avusese un rol important in acest intreg sistem diabolic.

RECRUTAREA LUI „MALEK" PRIN „ANDREEA"
— Informeaza-ma pe scurt cu privire la „Malek", am spus, cind Scornea a intrat in biroul meu.
Gifiia putin sub povara dosarului voluminos. Patruzeci de ani in care a fumat ca un sarpe si aproape treizeci de ani de B„filaj" prin baruri, restaurante si dormitoare isi pusesera amprenta asupra sa.
„Savantul", cum il numea Ceauscscu, era unul dintre cele mai recente cazuri ale lui Scornea astfel incit mi-a putut face o dare de seama orala fara sa mai verifice dosarul. „Malek" se nascuse in Germania, unde ajunsese inginer chimist. Cercetarile facute au dezvaluit ca fusese ofiter nazist cu rang inalt in trupele chimice din timpul celui de-al doilea razboi mondial, iar dupa razboi, si-a ascuns, chipurile, activitatea de nazist mutindu-se in Portugalia. Acolo, si-a inceput propriile afaceri in calitate de „consilier militar" si „inginer de arme", ocupindu-se de numeroase tari din Africa si Asia. Mai tirziu, a construit o fabrica de armament la Cascais, in Portugalia, care fabrica bombe incendiare aer-sol si grenade. Acestea erau exportate, atit legal cit si ilegal, in anumite tari din Asia si Africa.
Dupa ani, pastrindu-si pasaportul portughez si fabrica de armament, s-a intors in Germania de Vest si la putin timp dupa aceea a inceput sa elibereze certificate de afaceri care-l prezentau ca fiind „consilier tehnic NATO". Un asemenea certificat era in dosar. Cercetarile au mai dezvaluit ca „Malck" se bucura de o situatie materiala solida si deci nu putea fi cumparat cu bani, dar parea susceptibil sa fie abordat folosind o femeie. Ca sa-l poala observa mai indeaproape, Scornea l-a invitat pe „Malek" sa faca mai multe vizite de afaceri in Bucuresti. Probele furnizaie de microfoanele si camerele de luai vederi ascunse au dus la analiza psihologica ce arăta ca ajunsese la „virsta critica" de la jumatatea vietii si ca ar putea fi interesat de o legatura romantica de durata.
Cu ajutorul Securitatii inlcrne, Scornea a ales-o pe „Andreea", o linara ce locuia la Brasov si care parea sa fie perechea ideala a lui „Malek". Ea avea pe atunci 21 de ani, fiind o cocota si o agenta a securilatii locale, care lucra pe post de chelnerita intr-un restaurant de lux, unde angajatele participau la speclacole „indraznete", in prealabil, fusese folosita cu succes in alte operatiuni impotriva vizitatorilor vest-germani.
Avea de asemenea avantajul operational ca tatal fusese detinut polilic al comunistilor si ii fusesera nationalizaie proprietatile, ca asigurindu-si astfel trecere in ochii occidentalilor. Scornea a informat-o pe „Andreea" in detaliu cu privire la „Malek", a instruit-o cum sa devina amanta lui si i-a spus cum sa construiasca o relatie de lunga durata cu el. O camera echipata cu aparate de filmat si microfoane ascunse era pregatita si astepa la holelul de lux Aro din Brasov, cind Scornea l-a adus pe „Malek" acolo pentru o vacanta de o saptamina ca oaspete al Ministerului Comertului Exterior.
„Andreea" a devenit o poveste de dragoste pasionata pentru Malek", iar Scornea cel mai bun prieten si confident al lui. El i-a obtinut lui „Malek" viza de intrare permanenta in Romania si avea grija de „Andreea" cind acesta din urma trebuia sa plece din tara cu afaceri, in schimb, Scornea i-a cerut lui „Malek" sa-i dea mostre din produsele militare fabricate de acesta. Mai tirziu, a cerut si tehnologia lor de fabricare. Pina in 1977, recrutarea a fost totala.
— Poti sa-mi spui ceva despre rezultatele obtinute de pe urma agentului „Malek" ? am continuai sa-l intreb.
Scornea, - care a fost intotdeauna indragostit de agentii sai, mi-a spus ca „Malek" avusese o contributie importanla in privinta modernizarii trupelor chimice din Romania. Bazata pe spionajul sau tehnologic, care fusese verificat de catre Instilulul Central de Cercetare Chimica al Elenei, o mare fabrica de napalm a fosl construita la Bucuresti. „Malek" transportase in secret numeroase bombe americane aer-sol, grenade si mine in Romania, via Africa, unde au fost expuse timp de citeva sapiamini intr-o incapere de linga biroul lui Ceausescu. Aceste arme se produceau acum in masa in Romania, cu asislenta tehnica a lui „Malek". El ajutase de asemenea la fabricarea ploii de napalm si a altor substante incendiare care erau lesiate de comandantul trupelor chimice, generalul Mihai Chitac.
— O expozitie secreta de echipament militar produs in Romania bazat pe materialele lui „Malek" a fost prezentata Tovarasului doar cu doua saptamini in urma, cind i s-a facut si o demonstratie. Si asta e abia inceputul colaborarii noastre cu „Malek". Laserele militare si radarele pentru altitudini joase sint numai câteva din proiectele la care lucreaza acum. Nu trebuie s-o lasam pe idioata de nevasta-sa, de care lui nu-i mai pasa, sa distruga o asemenea bijuterie de agent, a spus cu patos Scornea, punind capal raportului.
— Ai aranjai intilnirea cu el asa cum ti-am spus ?
— Da, sa traiti, domnule general. Asteapta sa-l sun la hotel.
— La ora zece in celalalt birou al meu. Si lasa dosarul lui „Malek" aici. Vreau sa-l mai rasfoiesc putin.
Celalalt birou ai meu, corespunzator celeilalte functii, pe care o detineam, aceea de secretar de stat in Ministerul de Interne, era in cladirea principala a ministerului. Era situat intr-o zona foarte bine pazita, la etajul al doilea, alaturi de biroul ministrului si al celorlalti trei adjuncti ai sai. Individul care intra acum impreuna cu Scornea arata exact cu cel pe care il descrisese, fiind persoana din numeroasele fotografii clandestine reprezentindu-l pe „Malek"- imbracat sau dezbracat- care le vazusem in dosar. Astazi era elegant imbracat cu costumul sau gri-inchis, camasa alba si cravata argintie. Un ac de cravata cu diamant si butoni de manseta din aur cu diamante ii completau aspectul soigne.
Am clarificat imediat ca ne intilnim in sediul Ministerului de Interne la indicatia personala a Presedintelui Ceausescu pentru a discuta o chestiune importanta referitoare la colaborarea secreta a lui „Malek" cu serviciul roman de spionaj. Dupa ce am asteptat ca Malek sa-si desfasoare lunga-i peroratie afirmind cit era de mindru sa fie de folos Romaniei si presedintelui sau si cit era de recunoscator pentru noua lui viata in Romania cu o tinara doamna incintatoare, i-am dat scrisoarea pe care o primise Elena de la sotia vest-germana a lui „Malek" cerind Romaniei sa nu-l mai foloseasca drept spion.
De indata ce a inteles despre ce era vorba in scrisoare, Malek s-a facut alb ca varul. A citit-o in continuare, cu venele umflate gata-gata sa-i plesneasca, cu pumnii inclestati, fiind evident cuprins de o furie teribila. Conflictul puternic, adinc, dintre el si sotie parea sa-l amuteasca.
Cind a fost in stare sa vorbeasca din nou, Malek era calm si rational. Cu disciplina si pedanteria germana, a prezentat un plan referitor la rezolvarea situatiei. Ideea de baza era ca devotamentul sau fata de guvernul lui Ceausescu era nemarginit si ca nici o amenintare nu putea pune capat acestei colaborari. A convenit ca mai multa discretie in relatiile sale cu Romania, totusi, ar fi mai potrivita. „Malek" s-a oferit sa deschida un birou la Viena si sa-l foloseasca pentru „acoperirea" activitatii sale in numele Romaniei. Ideea lui era ca biroul din Viena sa fie o firma de import-export incheind tranzactii legale, care ar putea furniza acoperire pentru aducerea prin contrabanda a materialelor militare si tehnologice occidentale in Romania. „Malek" a cerut permisiunea ca „Andreea" sa poata pleca la Viena, unde sa-si continue viata lor impreuna. El a acceptat ca, in aceasta situatie, viza lui de intrare permanenta in Romania sa fie anulata in pasaport. Astfel, credea ca sotia si fiica lui se vor linisti si el va avea timp sa obtina un divort legal.
— Domnule secretar de stat, viata mea e acum cu ea si pentru ea, a spus despre Andreea, scotind o fotografie de-a ei din portofel. Iar acum e gravida !
În mod deliberat am cerut sa fiu primit de Ceausescu inainte de prinz, cu citeva minute. Era momentul cel mai prielnic pentru a rezolva ceva repede si, de obicei, fara complicatii, deoarece el servea intotdeauna masa de prinz cu exactitate la 12,30,
— Ce-i nou ? i-am auzit intrebarea obisnuita, venind din spatele biroului imens incrustat cu fildes.
În citeva cuvinte l-am informat pe Ceausescu referitor la ceea ce gasisem in dosarul lui „Malek" si la propunerile pe care acesta le facuse in timpul intilnirii.
— S-ar putea sa impuscam doi iepuri dintr-o lovitura, a cugetat vesel Ceausescu, facindu-mi conspirativ cu ochiul. Am putea rezolva incurcatura cu nevasta-sa, precum si nevoia noastra de firme de import-export bine „acoperite" in terte tari - ca aia pe care am facut-o in Japonia, astfel incit sa putem aduce prin contrabanda echipament pentru circuite integrate si alte dracii din astea tocmai din Statele Unite. Nu ti-am spus mereu ca „Savantul" are mintea unui german? Cam greoaie, dar bine organizata.
Ceausescu a aprobat planul lui „Malek" pe loc, inclusiv viza de iesire pentru „Andreea" si 100.000 de S pentru a deschide biroul din Viena, care, a decretat el, trebuie sa foloseasca numele lui „Malek", dar de fapt trebuie sa fie proprietate a DIE.
— Ai grija si de „Andreea". S-ar putea sa fie suspectata acolo. Ce rude apropiate isi lasa aici ?
— Mama si un frate, cred.
— Dupa ce pleaca, aresteaza-i, hartuieste-i, da-i afara de ia serviciu, fa-le orice. „Savantul" reprezinta un caz prea important si trebuie sa-l ajutam sa plece in America dupa citva timp, a zis Ceausescu.
Apoi a furnizat mai multe detalii referitoare la cum sa fie ajutata „Andreea" sa-si dezamageasca posibilii urmaritori occi-dentali, incit sa stirneasca mila si lacrimi in loc de neincredere.

IMPARATUL BOKASSA I IA DE SOTIE O AGENTA ROMANCA
Ma aflam la usa, gata sa plec, cind vocea lui Ceausescu m-a ajuns din urma.
— Primul lucru din programul de dupa-amiaza e sa fac o vizita la uzina de „Stele".
„Stele" era eufemismul pe care Ceausescu si Elena il foloseau pentru diamante. Amindoi erau atit de fascinati de diamante incit ei insisi au pus la cale si au condus o operatiune impotriva dictatorului centrafrican Jean Bedel Bokassa cu scopul de a obtine de la el terenuri concesionate cu minereuri pretioase, in 1975, ei l-au invitat pe Bokassa sa faca o vizita oficiala la Bucuresti, unde au remarcat ca acesta era vazut deseori in compania unei romance splendide, Gabriela, pe care ei o alesesera in acest scop. Dupa citeva saptamini, la rugamintea lui Bokassa, Gabriela a fost trimisa la Bangui cu unul din avioanele personale apartinind lui Ceausescu, fiind insotita de catre consilierul-sef al lui Ceausescu, Vasile Pungan.

Gabriela Bokassa, sotia romanca a imparatului Bokassa I al Imperiului Centrafrican (actualmente Republica Centrafricana), a devenit unul din exemplele preferate ale lui Ceausescu, aratind cum un agent secret poate fi infiltrat intr-o tara-scop la cel mai inalt nivel. Din cauza ei, Bokassa a acceptat, in secret, 10% din profituri, platite in contul unei banci elvetiene, provenind din minele de diamant descoperite de Romania pe terenurile avantajoase sugerate de acesta. Timp de doi ani, Gabriela a fost o agenta model, pina cind s-a speriat atit de tare de Bokassa incit a reusit sa fuga de la el, plecind la Paris. Valizele pline cu bijuterii pe care le-a luat cu ea au ajutat-o sa inceapa o viata noua, anonima, in Franta.

Cind anumite zvonuri referitoare la disparitia Gabrielei de la Bangui au inceput sa circule prin Franta, Ceausescu a dat ordin ca DIE sa raspindeasca zvonul ca Gabriela fusese trimisa inapoi in Romania de catre imparat. Ceausescu voia sa-i descurajeze pe ziaristii francezi s-o mai caute. Aceasta operatiune de dezinformare a dat roade, in noiembrie 1977, un ziar francez publica urmatoarele: „Sotia romanca, pe care Bokassa I a adus-o cindva in haremul sau din trupa de balet bucurestean, a dezamagit pe Majestatea Sa (Dumnezeule!) cu un paznic din garda sa personala : gardianul (sic!) a fost ucis, iar Lady Chatterley a fost incuiata pe partea cealalta a cortinei de fier, datorita amabilitatii Aeroflot-ului". Aceasta stire a fost raspindita mai tirziu in alte publicatii franceze, inclusiv intr-o biografie despre Bokassa, dovedindu-se temporar de folos in protejarea anonimatului Gabrie-lei in Franta si secretului cu privire la activitatea ei ca agent DIE.

„STELE" PENTRU TOVARASI
În 1975, Ceausescu mi-a ordonat sa obtin tehnologia si echipamentul pentru producerea diamantelor sintetice. Operatiunile de spionaj pe scara larga conduse de catre DIE au dat rezultate, iar dupa doi ani i-am prezentat mostre de diamante obtinute experimental, folosind acea tehnologie intr-o mica instalatie pilot. Pe neasteptate, Ceausescu mi-a ordonat sa construiesc o „fabrica" pentru a produce in secret diamante sintetice in Romania.
— Asta nu e meseria ta, a spus, dar ma tem ca nimeni altul n-ar putea s-o faca si in acelasi timp sa pastreze secretul.
Am construit uzina asa cum ar fi facut-o un capitalist, folosindu-ma de o cladire veche, abandonata, in loc sa construiesc alta uriasa, batatoare la ochi si noua, dupa cum este moda in blocul sovietic, si am dotat-o cu o multime de computere in locul muncitorilor, in toamna anului 1977, uzina era in stadiul de testare, iar la inceputul lui ianuarie 1978 a inceput producţia industriala pe scara larga.

Cind Elena a vazut primele mostre de diamante foarte transparente, a holbat ochii cit cepele si a cerut imediat ca un borcan „uite atit de mare" sa fie umplut cu diamante sintetice la pregatirea aniversarii a saizeci de ani de la nasterea lui Ceausescu, pe 26 ianuarie 1978. La initiativa Elenei, tuturor institutiilor din Romania, de la biroul primului-ministru pina la cele mai mici C.A.P.-uri, li s-a cerut si chiar li s-a impus sa pregateasca nepretuite cadouri pentru Comandantul Suprem, neprecupetind nici o cheltuiala. Ea a instruit DIE sa-si foloseasca puterea de convingere pentru a determina companiile occidentale sa trimita cadouri scumpe. Pentru a incuraja belsugul, un muzeu national adapostind cadourile primite de catre sotii Ceausescu a fost deschis in graba - desi continea numai copiile sau fotografiile celor mai valoroase piese.

Rezultatele „zilei de nastere" au fost uluitoare, iar valoarea si cantitatea cadourilor primite de catre Ceausescu, incredibile. Ministerul Minelor a fabricat un lingou de aur enorm, de 24 carate, avind gravate urmatoarele cuvinte: „CEAUSESCU SI POPORUL", in basorelief. Ministerul Agriculturii a oferit spice de porumb hibrid din aur masiv. Ministerul de Interne i-a dat un televizor si o combina stereo hi-fi cu dispozitiv de telecomanda din platina. DIE i-a oferit o pusca facuta pe comanda la celebra firma britanica producatoare de arme Holland and Hol-land, iar in plus borcanul, cintarind peste" zece kilograme, cu diamante sintetice. Borcanul a ramas expus in biroul lui Ceausescu doar citeva zile. Începind cu acea zi de nastere, Ceausescu a fost foarte dornic sa viziteze uzina de „stele".

Abia trecuse de ora doua cind Ceausescu, odihnit dupa siesta lui zilnica, a plecat cu mine in masina mea, urmat doar de un vehicul de paza. Uzina de „stele" era pe atunci unul dintre cele mai secrete obiective industriale din Romania. Ceausescu si-a petrecut toata dupa-amiaza plimbindu-se in jurul instalatiilor gigantice care produc temperatura si presiunea extrem de inalta necesara transformarii grafitului special importat si cobaltului chimic pur in cristale de diamant. Era impresionat de tot ce vedea, insa nu-i pot uita expresia absolut uimita ce i se citea pe fata când am deschis bolta si i-am aratat primele cincizeci de kilograme de diamante produse acolo.
Ceausescu n-a zis nimic la uzina.
— imi place creatia ta, a spus cind ne-am intors la biroul sau. Acum hai sa intram in afaceri cu diamante pe picior mare. DIE al tau trebuie sa vinda „stelele" in secret pe piata occidentala - tot asa cum procedeaza si cu cocaina aflata in tranzit din Asia spre Europa si pe care o confiscam la granita.
Romania si Bulgaria au facut mult timp contrabanda cu droguri pentru Occident. Contrabandistii au inceput acum sa vinda diamantele in Europa Occidentala.

„PETROLUL, EVREII SI GERMANII, MARFURILE NOASTRE CELE MAI BUNE LA EXPORT"
Deodata Ceausescu a lansat o intrebare: Citi bani avem in contul TA-78?
Citind in carnetul de buzunar, i-am spus suma exacta : era in jur de 400 de milioane de S.
— Depune banii pe care-i câstigam cu „stelele" in acelasi cont TA. inteles?
— Da, tovarase.
— Trebuie de asemenea sa marim preturile pe - care Tel Avivul si Bonnul le platesc pentru evrei si germani. (Aceasta se referea la pretul vizelor de iesire.) Petrolul, evreii si germanii sint marfurile noastre cele mai importante la export, a adaugat Ceausescu, dând glas sloganului sau preferat.
Timp de inca o ora sau cam asa ceva, pina cind Elena a venit sa-l ia acasa, Ceausescu a continuat sa ma instruiasca in legatura cu modul cum s-ar putea stoarce mai multi bani din Israel si Germania de Vest.
Emigrarea evreilor a fost multa vreme o povara pentru Bucuresti, iar numarul mare de evrei care cereau sa paraseasca Romania comunista a reprezentat o pata neagra pe reputatia ei. La sfirsitul anilor '50, un om de afaceri britanic, Henry Jacober, care avusese legaturi comerciale cu Romania timp de multi ani si fusese recrutat de catre DIE, a cerut o intrevedere urgenta. I-a spus agentului care se ocupa de el, Gheorghe Marcu, ca a informat serviciul de spionaj extern israelian referitor la contactul sau din reteaua de spionaj roman si ca acestia voiau sa-l foloseasca intr-o operatiune speciala, foarte secreta. Mesajul sau consta in faptul ca serviciul israelian era gata sa plateasca guvernului roman o anumita suma de bani, confidentiala, pentru fiecare evreu lasat sa emigreze, totul fiind bazat pe o intelegere nescrisa, amiabila intre Jacober si Marcu.
Bucurestiul a respins aceasta propunere, considerind ca este o provocare, dar Jacober a insistat. Citeva luni mai tirziu, el a propus construirea unei ferme de pui, automatizata, in Romania, pe gratis, daca 500 de familii de evrei vor avea permisiunea sa plece. Conducatorul roman de atunci, Gheorghe Gheorghiu-Dej, a aprobat in cele din urma propunerea ca experiment unic. Înainte de sfirsitul anului, o ferma de pui moderna a fost instalata cu discretie la Peris, un orasel situat la nord de Bucuresti, pe proprietatea detinuta de Ministerul de Interne. Cind Ghcorghiu-Dej a facut o vizita acolo dupa citeva zile, i-a placut, a aprobat 500 de vize de iesire pentru evrei si a dat ordin sa se mai construiasca inca cinci ferme de pui.
Pina la sfirsitul anului 1964, Ministerul de Interne devenise cel mai mare producator de carne din Romania. Poseda ferme de pui, ferme de curcani si ferme de porci, producind zeci de mii de animale pe an, citeva ferme de vite si alte ferme numarind aproximativ 100.000 de oi - toate prevazute cu abatoare automatizate, congelatoare si instalatii de impachetare a carnii. Pentru transportul carnii ambalate avea de asemenea un parc de autocamioane TIR frigorifice marca Mercedes. Pe la inceputul anului 1965, o fabrica de fulgi de porumb facuta de Kellog s-a adaugat sectorului alimentar al ministerului.
Toate aceste ferme si uzine de produse alimentare au fost platite de catre Henry Jacober, in schimbul vizelor de iesire pentru evreii romani. Ele au fost construite in aceeasi zona a Perisului si conduse de detinutii politici, un rezervor in care ministerul putea gasi de obicei veterinarii si inginerii necesari. „Daca nu poti gasi in inchisoare oamenii aresteaza-i pe cei de care ai nevoie si apoi foloseste-i", era raspunsul obisnuit dat de Gheorghiu-Dej, atunci cind ministrul de interne, Alexandru Draghici, se plingea ca fermele reclama mai multa forta de munca decit putea el sa asigure. Unui adjunct al ministrului de interne, Alexandru Danescu, i s-a dat exclusiv sarcina de a se ocupa de ferme, a caror productie era destinata numai exportului in Occident. Henry Jacober a ajutat acest export atit direct cit si indirect, incepind cu anii '60, numarul anual de vize pentru emigrare date evreilor romani depindea in intregime de ouale, puii, curcanii, porcii, vitele si fulgii de porumb ce se exportau in Occident.
An de an, DIE s-a implicat tot mai mult in emigrarea evreilor. Trebuia nu numai sa mentina „intelegerea amiabila Jacober-Marcu", dar sa si obtina cele mai bune rase de animale si sa le transporte in Romania cu avioane inchiriate, platite tot de Jacober. Valiza diplomatica transporta mai multa sperma de taur, obtinuta cu ajutorul si banii lui Jacober, decit informatii secrete.
Totusi, de departe cea mai spectaculoasa tranzactie cu vite condusa de catre DIE s-a intimplat intre anii 1958 si 1965 prin care se scoteau prin contrabanda din Danemarca, cu ajutorul lui Jacober, porci danezi Landrace, vii, necastrati. Porcul Landrace alb, cu urechile pleostite, ce putea fi intilnit in Europa Centrala si de Est, fusese transformat, in Danemarca, intr-un porc superior prin incrucisare selectionata. Porcii Landrace erau comercializati in Anglia la Wiltshire. Din acestia se facea sunca, aceasta fiind cheia comertului exterior danez. Danemarca si-a mentinut monopolul si preturile extrem de mari interzicind cu strictete exportul de porci Landrace pentru crestere. Totusi, timp de sapte ani, DIE a adus prin contrabanda mii de purcei din Danemarca. Acestia erau anesteziati si transportati, la inceput in automobile diplomatice, apoi in valize diplomatice speciale, iar in cele din urma in camionete TIR mari protejate de sigilii diplomatice. Pina la inceputul anului 1965, Romania producea 50.000 de porci Landrace pe an, toti exportati in Occident in chip de sunca si slanina cu ajutorul lui Jacober.
„Întelegerea confidentiala Jacober-Marcu" a fost tinuta in cel mai mare secret. Primul-ministru, Ion Gheorghe Maurer, care era de asemenea cel mai bun prieten al lui Ghcorghiu-Dej, nu stia absolut nimic despre aceasta afacere. Ceausescu insusi a aflat despre operatiune abia in 1965, cind a venit la putere dupa moartea lui Gheorghiu-Dej. El a denuntat-o ca fiind „scandaloasa", a desfiintat-o, a transferat fermele de animale in cadrul Ministerului Agriculturii, l-a concediat pe Marcu din DIE si a redus drastic emigrarea evreilor.
Doi ani mai tirziu, lui Ceausescu i-au venit alte ginduri - asa cum i se intimpla de obicei - si a intrebat daca Jacober mai traieste. La putin timp, Marcu a fost reinstalat in DIE, promovat in grad si functie, dindui-se ordin in secret sa ia din nou legatura cu Jacober. De aceasta data, totusi, schimbul nu mai consta in ferme de animale, ci in valuta-forte, dolari. Acum operatiunea a devenit mai secreta ca oricind. Datorita functiei pe care o aveam, eram printre cei foarte putini care stiau de ea.

Dupa ce Jacober a murit de cancer, directorul adjunct al agentiei de informatii israelienc pentru imigrare, un individ nascut in Romania, avind pasaport diplomatic israelian pe numele Yitzhak Yesahanu, a devenit noul partener in „intelegerea confidentiala". Ceausescu a fost fericit in cele din urma sa aiba o legatura directa cu guvernul israelian, dar a dat ordin sa fie mentinuta doar ca o relatie personala intre doi oameni si sa fie facuta chiar si mai secreta decâl inainte, in 1972, dupa ce a pus mina pe serviciul de spionaj, supraveghindu-l indeaproape, Ceausescu a hotarit sa inlature numele DIE din noua intelegere confidentiala Yesahanu-Marcu. O poveste menita sa dezinformeze a fost imprastiata cum ca Marcu fusese scos din DIE, iar curind a fost numit oficial director general adjunct al „Institutului de Economie Mondiala", o institutie-paravan sustinuta de agenti DIE.

Noua si înca nescrisa intelegere confidentiala Yesahanu-Marcu prevedea ca Bucurestiul va fi platit cu o anumita suma de bani gheata pentru fiecare individ in functie de virsta, nivel de instruire, profesie, slujba si statut familial, pentru fiecare evreu caruia i se va permite sa emigreze, in iulie 1978 suma de plata a fost intre 2.000 si 50.000 de S de.persoana, in citeva cazuri individuale, i s-a cerut lui Yesahanu sa plateasca pina la 250.000 S. Întilnirile dintre Marcu si Yesahanu aveau loc lunar la ambasadele Romaniei din Germania de Vest, Austria sau Elvetia, unde Marcu aducea listele cu numele evreilor carora li se daduse aprobare sa emigreze, iar Yesahanu rasturna valize intregi cu dolari S U A. În 1974, una dintre aceste valize s-a pierdut la aeroportul din Zurich, unde a fost gasita pina la urma, dupa doua zile. Era inca intacta, continind peste l milion de S. În decursul anilor, intelegerea Yesahanu-Marcu a adus Bucurestiului un venit net de milioane de dolari, precum si numeroase credite avantajoase pe termen lung emise de catre diferite banci occidentale, cu dobinda in procente platita de Yesahanu.
Încurajat de rezultate, Ceausescu a ordonat ca DIE sa initieze o operatiune similara pentru vinzarea etnicilor germani. Aceasta i s-a parut potential chiar mai avantajoasa, Romania avind aproximativ un milion de etnici germani in interiorul granitelor sale. Vinzarea cetatenilor romani de etnie germana a fost aranjata in cadrul acelorasi parametri, totul bazindu-se pe o intelegere personala intre acelasi Marcu si „Eduard", care se infatisa ca agent de spionaj infiltrat si ca reprezentant personal al lui Hans Dietrich Genscher, ministrul de interne vest-german, care a fost implicat direct in facilitarea operatiunii de emigrare a germanilor din Europa de Est. „Eduard" a jucat in continuare acest rol secret chiar dupa 1977, cind a spus ca fusese ales in Bundestag. Valize pline cu dolari si mărci erau transportate lunar la Bucuresti cu liniile aeriene romane TAROM, iar credite speciale, cu o parte din dobinda platita de „Eduard", erau acordate periodic pentru a mentine sau stimula entuziasmul lui Ceausescu referitor la emigrarea Volksdeutsche -lor in patria-mama.
În februarie 1972, Ceausescu a hotarit ca venituri suplimentare s-ar putea obtine din aceasta vinzare oribila de fiinte omenesti, unica in istoria moderna. „Nici unui cetatean roman de origine evreiasca sau germana - a ordonat el - sa nu i se dea viza de emigrare pina cind nu semneaza o intelegere secreta cu fortele de securitate, fiind de acord sa actioneze ca agent secret peste hotare". Astfel au fost adaugate doua noi componente la DIE, una pentru recrutarea evreilor doritori sa emigreze, iar alta pentru germani, dar pina în 1978 numai citeva mii fusesera de fapt recrutati. Majoritatea evreilor si multi dintre germanii care au emigrat n-au folosit nicicind sistemele lor secrete" de comunicare, disparind pur si simplu ca agenti. De la unii dintre ei totusi, s-au mai aflat vesti. Reflectind aceasta noua operatiuni, ordonata de catre Ceausescu, rapoartele anuale referitoare la spionaj publicate de ministrul de interne vest-german au aratat ca, dupa 1972, cel mai mare numar de agenti infiltrati in Germania de Vest fusese trimis de Romania.
La sfirsitul lui 1977, Ceausescu s-a hotarit sa mai stoarca un profit din comertul sau cu fiinte omenesti: i-a dat ordin lui Marcu sa-i ceara lui Yitzhak Yesahanu sa-i furnizeze arme occidentale in schimbul unei cresteri a emigratiei evreilor. Un tanc american sau britanic era prima sa prioritate.

FONDURILE SECRETE ALE LUI CEAUSESCU
Ceausescu n-a primit niciodata vreun ban in timpul intregii sale vieti de adult, inaintea celui de-al doilea razboi mondial fusese ucenic la un cizmar, care i-a dat casa, masa si indoctrinare marxista, in timpul razboiului a stat in inchisoare, iar in libertate, in calitate de comunist, a devenit activist de partid imediat dupa sfirsitul razboiului. De cind este conducatorul suprem al Romaniei, este o chestiune de mindrie pentru el sa accentueze ca niciodata nu a fost platit pentru ceea ce a facut. „Mi-am dedicat intreaga viata revolutiei mondiale a proletariatului", este definitia preferata a lui Ceausescu despre el insusi.
Ceausescu este de asemenea mindru de faptul ca niciodata n-a cumparat nimic pentru el dintr-un magazin. De fapt, abia in octombrie 1970, Ceausescu, datorita in primul rind insistentelor Elenei, a pus pentru prima data piciorul intr-un magazin. Aceasta s-a intimplat cu prilejul unei vizite oficiale la New York, cind a acceptat invitatia din partea conducerii magazinelor „Macy" de a le vizita principalul magazin din Herald Square. Ceausescu a fost uluit.
— Cit timp le-a luat sa amenajeze expozitia asta ? a intrebat, cind s-a intors la Misiunea Romana de pe linga O.N.U.
— Macy este cel mai mare magazin universal din, lume, s-a eschivat de la un raspuns precis un ambasador nedumerit.
— Ma refer la umplerea magazinului cu toate marfurile pe care le-am vazut acolo.
În cele din urma ambasadorul a inceput sa inteleaga ca Ceausescu isi inchipuia ca tot magazinul fusese umplut cu marfuri in cinstea lui, iar apoi a inceput sa-i explice tot ce stia despre Macy.
— Monsieur, esti abonat la Scânteia? l-a intrerupt cu suspiciune Elena.
— Desigur, tovarasa. Ca toata lumea.
— Atunci s-ar cuveni s-o citesti. Citeste-o, monsieur, si invata ceva despre America. Scrie acolo negru pe alb ca magazinele americane nu sint altceva dccit praf aruncat in ochii altora, ca americanii nu pot cumpara nimic, daca nu imprumuta bani. Si ca dupa ce cumpara ceva sint concediati si li se ia totul din nou. Panorama, monsieur. Totul e panorama, ca sa ascunda saracia, ca sa ascunda cum dorm in strada oamenii. Citeste Scânteia, ba, tarane!
— Tot ce stiu e din Scânteia, a spus ambasadorul, incercind sa se scuze.
— Cind vorbesti cu mine, tine-ti fleanca!
— Lasa-l sa vorbeasca, Elena. Traieste aici.
— Nu mai asculta la tot ce trancaneste asta, Nicule. S-ar cuveni sa fie trimis inapoi la Bucuresti si sa i se tina un curs de invatamint politic.
În dimineata urmatoare Ceausescu mi-a spus sa achit nota de plata de la Macy si sa-i aduc la cunostinta adevarul. Dupa un an a deschis primul - si singurul - magazin universal din Bucuresti, in ziua inaugurarii, facuta de Ceausescu insusi, magazinul era ticsit de marfuri adunate de pe tot cuprinsul tarii. Dupa citeva zile, rafturile sale erau de fapt goale. Periodic magazinul era „pregatit" pentru vizitele inaltilor oaspeti straini sau ale lui Ceausescu insusi. Atunci era inchis publicului si era umplut cu marfa, in ceea ce il priveste pe Ceausescu, el n-a crezut niciodata cu adevarat ca magazinul Macy nu a fost aranjat special pentru vizitele sale.
În 1971, Ceausescu a inceput sa stringa bani pentru el, grijuliu, „pentru zile negre", in acel an, vechiul sau prietsn Juan Peron, care traia pe atunci in exil in Spania, a venit la Bucuresti sa ceara insistent ajutor financiar. Peron avea mare nevoie de fonduri pentru a-si mobiliza batalioanele de sindicate ale muncitorilor din Argentina cu scopul de a-si pregati intoarcerea la putere, de a-si mentine eleganta resedinta intr-una dintre cele mai moderne suburbii ale Madridului si de a sustine financiar pretentiile sotiei sale. O valiza diplomatica pe care am pregatit-o cu insumi a inceput sa transporte lunar bani gheata la Madrid pentru prietenul din exil al lui Ceausescu. În semn de recunostinta, dupa doua saptamini de la reinvestirea lui Peron in functia de presedinte al Argentinei, el i-a invitat pe Ceausescu si pe Elena sa vina la Buenos Aires intr-o vizita oficiala. Ma aflam acolo in palatul prezidential cind Peron i-a spus lui Ceausescu: „Prima data cind am fost presedinte, am crezut ca va fi pentru totdeauna. Acum am aflat ca totul este efemer, cu exceptia banilor."
Pina la sfârsitul anului 1973 Ceausescu isi deschisese propriul sau cont, foarte secret, codificat prozaic „TA". Continea fiecare banut obtinut de catre DIE din operatiunile sale speciale „OV" („OV" inseamna in romaneste Operatiuni valutare, adica operatiunile cu moneda straina.) Contul „TA" pentru 1973 a fost numit „TA-73". Astfel, pentru anul in curs a fost numit „TA-78". Banii pe care DIE ii obtinea din Occident sub forma de cecuri sau transferuri bancare, care puteau fi controlate legal, au fost depusi imediat la Banca Romana de Comert Exterior, BRCE, si creditati bugetului national. Dar banii obtinuti de catre DIE in valuta-forte, proveniti mai ales din exportul evreilor si germanilor, au fost depusi numai in contul TA apartinind lui Ceausescu. Banii primiti in alta moneda erau schimbati in dolari, de obicei la Ziirich. Notele de plata in dolari primite de la Bonn si Tel Aviv erau mai intii „spalate si calcate" in altele noi, in caz ca numerele fusesera inregistrate, iar apoi erau pastrate intr-o banca secreta a DIE. Acesta constituia fondul secret murdar al lui Ceausescu, iar el scotea bani de acolo ocazional, pentru a le cumpara copiilor sai automobile occidentale sau pentru a comanda un Mercedes blindat, facut pe comanda speciala pentru el, cheltuieli care erau tinute in secret in Romania. Folosea de asemenea banii pentru colectia de diamante a Elenei si pentru bijuteriile pe care ea si le cumpara in timpul vizitelor sale oficiale peste hotare. Pina acum, el n-a cheltuit decit patru milioane de dolari din acest fond, suma neglijabila, daca o comparam cu totalul acumulat, care era de circa 400 milioane de dolari.
„Astia-s bani albi pentru zile negre", obisnuia sa murmure.
În 1977 a ordonat ca DIE sa deschida mai multe conturi bancare secrete si casete de depozitare in siguranta a banilor in Elvetia.
Numai Ceausescu putea folosi aceste conturi, dar dupa cite stiu nu scosese bani de acolo. Erau pastrati doar pentru „zile negre".
Întimplarile care au „transpirat" dupa inlaturarea fostului presedinte al Filipinelor; Ferdinand Marcos, mi-au amintit de zilele petrecute alaturi de Ceausescu si de lacomia pentru profit occidental care crestea in el pe la mijlocul anilor 70. Dupa ce Marcos si camarila sa au plecat in mod precipitat din Manila in febntarie 1986, prima lor oprire la Guam a fost ca simpli muritori. Dar cind au parasit depozitul Bazei Fortelor Aeriene de la Andersen cu bunuri in valoare de peste 12 000 de dolari fara sa le plateasca, nu se mai purtau ca simpli muritori. Este dificil, daca nu imposibil, pentru cineva care a fost dictator absolut timp de douazeci de ani sa devina din nou o fiinta omeneasca normala. De asemenea, Ceausescu si familia sa n-au platit nimic, niciodata, in decursul ultimilor douazeci de ani.
Valoarea totala a averii pe care Marcos a reusit s-o sustraga din Filipine nu va fi poate aflata niciodata, dar probabil ca nu este prea departe de ceea ce a „pus deoparte" pina acum Ceausescu. Singura diferenta aparenta este ca Marcos a avut un salariu in calitate de presedinte al Filipinelor, chiar daca a fost de numai 5.700 de dolari pe an. Ceausescu nu are.
Seara tirziu l-am sunat pe Ceausescu acasa pentru a-i raporta ca inca nu primise nici un mesaj de la Arafat si ca Munteanu era pregatit sa plece la Beirut, asa cum daduse el ordin.
— Vino aici, a comandat el inchizind telefonul.
Cind am ajuns acolo, Ceausescu se plimba in gradina sa cu trandafiri si am inceput si eu sa ma plimb cu el.
— Ia unu! dintre avoianele mele si du-te Ia Beirut cu Munteanu. Da-i lui Arafat un exemplar al ultimelor mesaje dintre mine, Carter si Begin. (Ceauscscu se pune intotdeauna primul in orice companie.) Si pasapoartele in alb pe care le-a cerul, Da-i o suta intreaga, incluzindu-le si pe cele americane.
Oprindu-se brusc si apucindu-ma de un nasture de la haina, dar privindu-ma tinta in ochi, Ceausescu a adaugat:
— S-ar cuveni ca eu sa fiu mediatorul in Orientul Mijlociu. Eu. Întelegi asta ?
Nu eram fericit in legatura cu aceasta vizita. Orientul Mijlociu nu era pentru mine locul de vizita preferat, desi calatoria cu Munteanu o va face atit placuta, cit si productiva. Fusese timp de multi ani seful Brigazii DIE pentru Orientul Mijlociu si un prieten apropiat al lui Arafat. In 1977 Ceausescu ii aprobase retragerea din functie, dar il pastrase pe post de „consilier special DIE pentru Orientul Mijlociu", pentru contacte foarte importante cu Arafat.
Abia trecuse de miezul noptii cind am ajuns acasa. Totul era ca de obicei acolo. Militianul de la Ambasada Poloniei a iesit din cabina pentru salutul sau formal, casa era intunecata, iar doamna Groza ma pindea dupa perdelele de la fereastra, in apartamentul meu, numai lampa lui Fedot Lily ardea.

(va urma)


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu