Abis (7)

Colin Forbes

NOTA AUTORULUI
Toate personajele înfăţişate sunt creaţii ale imaginaţiei autorului şi nu au nici o legătură cu vreo persoană în viaţă. De asemenea, mi-am luat libertatea de a face modificări în geografia regiunii Dorset, creând un vârf care nu există, Lyman's Tout. La fel am procedat şi în Elveţia şi am inventat un munte, Kellerhorn, şi alte două zone - Col du Lemac şi Col de Roc.

Ghemuit în spatele unui bolovan imens, Philip se înghesui lângă Eve. Marler era după o altă piatră, mai în spate. Fixase ţinta puştii Armalite pe spatele lui Craig, dar Philip îşi dădu seama că n-are curaj să tragă. L-ar nimeri pe Craig, dar bruta ar putea să apese pe trăgaci, ca un ultim reflex când l-ar lovi glonţul. Ceafa lui Newman s-ar
face bucăţele.
- Am să încerc să mă târăsc până lângă Craig, spuse Philip, ţinându-şi mâna strânsă pe Walther.
- Eu voi încerca să-i distrag atenţia, spuse Eve, clănţănind din dinţi de frig sau de frică: poate de amândouă.
- Dacă te gândeşti la ceva, cronometrează, pentru Dumnezeu, până sunt suficient de aproape ca să-i vâr ticălosului ăluia pistolul în spate.
- Nu sunt proastă...
Philip se ridică şi începu să înainteze, rămânând pe gazonul uscat care acoperea promontoriul de-o parte şi de alta a drumului. Îşi încleştă dinţii atent să nu facă nici un zgomot şi veni mai aproape de Craig. Dacă bruta se întorcea, bătaia armei sale era, oricum, mai lungă decât cea a Walther-ului lui. Se apropie din ce în ce mai mult, întrebându-se la ce oare se gândise Eve.
În spatele bolovanului, Eve căută grăbită într-o grămadă de pietre şi găsi una mare şi rotundă. O prinse bine în mână şi se ridică, în timp ce Marler se uita nelămurit la ea.
Philip se afla la mai puţin de jumătate de metru de Craig, când Eve azvârli piatra cu toată puterea în zidul de piatră. Se auzi o pocnitură puternică.
Tresărind, Craig începu să se întoarcă, îndepărtând astfel arma de Newman. Newman înşfăcă ţeava şi o împinse cât mai departe de el. În acel moment, Philip îi împunse spatele lui Craig cu Walther-ul.
- Glonţul meu o să-ţi distrugă şira spinării. Stai, naibii, liniştit. Aşa, fii băiat cuminte. Acum lasă puşca, încet... Craig îşi desfăcu mâna de pe armă, iar Newman, care o ţinea încă de ţeavă, o aruncă cât mai departe de atacatorul său. Se ridică şi-l văzu pe Marler alergând spre ei.
- Eşti teafăr? întrebă Marler.
- Sunt bine. Newman îşi îndoi braţul drept, dar mai am nişte treburi neterminate.
Işi strânse pumnul pe neaşteptate şi-l lovi puternic pe Craig în maxilar. Uriaşul se prăbuşi. Newman îi verifică pulsul.
- E scos din priză, dar asta-i tot. Cred c-o să stea aşa vreo jumătate de oră.
- Mai supraveghem? întrebă Marler.
- Bineînţeles.
- Atunci, mai bine Îl fac pachet... Scoase una din cele câteva perechi de cătuşe pe care le avea la el, se aplecă, il întoarse pe Craig, îi prinse încheieturile la spate şi-i puse cătuşele. Apoi scoase două bucăţi de pânză din buzunarul lui spaţios. Cu batista neagră il legă la ochi, apoi îşi ridică privirea. Asta o să-l dezorienteze când o să se trezească. Iar asta o să-l facă tăcut ca o fetişcană.
Răsuci pânza şi o transformă într-un căluş provizoriu pe care il puse peste gura lui Craig. Apoi îşi trase „pachetul" şi-l propti de zidul de piatră. Newman se întoarse spre Philip care îşi băga Walther-ul înapoi în toc.
- Mulţumesc, Philip. Probabil mi-ai salvat viaţa, şi nici nu te-am auzit apropiindu-te.
- Ar trebui să-i mulţumeşti lui Eve, îi explică Philip când Eve se apropie de ei. Ea i-a distras atenţia lui Craig şi l-a făcut să-şi ia arma de la gâtul tău.
- Adevărat? Newman o privi pe Eve cu surprindere. Ei, bine...
- Mă bucur că aprobi. Eve îşi studie degetele lungi şi frumoase cu o prefăcătorie vizibilă. Poate o să vină vremea când îţi vei da seama că o femeie poate fi folositoare.
- A venit şi vremea aceea. Newman întinse mâna şi i le prinse pe ale ei. Îţi mulţumesc. Acum eşti de-a noastră. Tonul îi deveni energic. Ne rezumăm pentru moment în a supraveghea Grenville Grange, ştiind că nu e atât de goală pe cât pare. Şi apropo, cum de a ajuns Craig în spatele meu?
- Pentru că n-am fost suficient de atenţi, zise Eve direct. Philip şi cu mine stăteam de vorbă în şoaptă.
- Iar eu îmi verificam arma, adăugă Marler. L-am văzut pe Craig cu coada ochiului strecurându-se prin gaura unde e zidul spart. Mi s-a părut că nu i-a luat decât o clipă ca să ajungă la tine şi să-ţi pună pistolul la gât.
- E-n regulă, spuse Newman, dar de acum încolo, te sfătuiesc, Marler, să-ţi iei o poziţie mai sus, lângă spărtură.
Philip, găseşte-ţi un bolovan lângă Marler şi păzeşte-i spatele. Ia-o şi pe Eve cu tine. Eu mă rezum la a supraveghea casa.
Se aruncă la pământ la capătul zidului ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Îşi luă binoclul, îi verifică focalizarea potrivită pentru casă şi începu să aştepte. N-avea nici un rost să le spună şi celorlalţi, dar era aproape sigur că ceva urma să se întâmple.
Butler, aşezat la volanul Ford-ului său, puse capacul termosului cu cafea şi il vârî în compartimentul de la uşă. Aştepta încă în parcarea aceea cu geamul deschis ca să audă orice mişcare dinspre bac, şi simţea până la piele vântul care bătea dinspre mare. Auzea valurile spărgându-se pe plaja din apropiere şi văzu o pătură de nori negri apropiindu-se de Purbeck.
Ceea ce-l alertă fu sosirea unui alt autobuz. Puţin după aceea, auzi huruitul unor motociclete care se apropiau cu viteză constantă. Trei bărbaţi îmbrăcaţi în haine de piele neagră, călare pe motociclete, se îndreptau spre Purbeck. Butler porni motorul, apoi se opri.
O limuzină lungă, neagră şi strălucitoare, cu geamuri de culoarea chihlimbarului trecu pe lângă parcare. Era urmată de alţi doi motociclişti. „Iisuse! îşi zise. Nield chiar c-a zis de un rege."
Aşteptă puţin, apoi o luă după limuzină, păstrând o distanţă apreciabilă. Nu se vedea nimic prin geamul din spate, care era, de asemenea, opac şi cu reflexe de chihlimbar. Porţiunea aceasta de drum era pustie, iar în dreapta se întindea o fâşie sumbră de teren mlăştinos. Deasupra apei se ridicaseră insule de stuf. În stânga, marea nu se mai vedea deloc din pricina unor tufe spinoase care formau un gard viu.
„Ar fi trebuit să mai aştepţi puţintel", îşi zise.
În oglinda retrovizoare văzu un singur motociclist în piele neagră îndreptându-se în goană spre el. Ca şi ceilalţi însoţitori ai limuzinei, era călare pe o maşină puternică, o Fireblade. După ce trecu de el, Butler văzu că are pictat pe jachetă cuvântul Poliţie. Cel nou-venit îi făcu semn cu mâna să tragă pe dreapta şi să oprească. Butler
se conformă.
Motociclistul îşi smulse casca, scoţând la iveală o figură dură, cu maxilare puternice şi ochi prea apropiaţi. Butler nu spuse nimic când îl auzi strigându-i ceva prin geamul deschis. Aproape că-şi băgase capul în maşina lui.
- Urmăreşti limuzina aceea? întrebă motociclistul.
- Mă duc acasă. E o şosea liberă.
- E vorba despre un personaj important.
- Şi care e diferenţa dintre o persoană şi un personaj? întrebă Butler inocent.
- Asta e treaba poliţiei. Fă cale întoarsă la bac.
- De ce-aş face-o?
- Pentru că aşa spun eu. Întoarce maşina chiar acum.
Butler îşi aprinse o ţigară. Îşi sprijini braţul de marginea ferestrei deschise.
- Aş putea să văd un act de identitate, te rog? Ca să-mi dovedeşti că eşti de la poliţie?
Motociclistul îşi scoase mănuşa dreaptă şi îşi duse mâna spre interiorul jachetei. Întrucât Butler văzu mâna ieşind şi ţinând mânerul unui pistol mare, se aplecă şi îşi stinse ţigara pe dosul palmei bărbatului.
Urmă un urlet de durere, timp în care Butler se aplecă în afară şi-i apucă pistolul. Era un Luger de 7,65 mm. Nicidecum un pistol obişnuit din dotarea poliţiei britanice. Deschise portiera larg, cu toată puterea. Aceasta il lovi pe motociclist. Totul se răsturnă. Şi omul, şi motocicleta.

Motociclistul încerca să iasă de sub motocicletă când Butler il izbi peste cap cu patul Luger-ului. Inconştient, bărbatul căzu pe spate pe şosea.
După ce se asigură că nu mai trece nimeni, Butler îi verifică urgent fiecare buzunar. Nici urmă de vreun mandat, sau orice altceva care să arate că e poliţist. Butler il ridică de umeri, il trase peste şosea şi il împinse în nişte tufişuri dese de grozamă (1), în interiorul cărora dispăru cu totul. Butler il ajunse imediat, îi desfăcu jacheta şi o scoase de pe trupul inert, trăgând-o cu putere şi brutalitate. Aveau cam acelaşi număr, după cum estimase Butler. Îşi desfăcu hanoracul şi-l dezbrăcă, trecând în jacheta neagră. Se gândi că îi vine destul de bine şi îi trase fermoarul până sus. Apoi împinse trupul bătăuşului mai adânc în tufişuri.

(1) Mic arbust cu flori galbene, din ramurile căruia se fac mături, (n.tr.)

Movilă de pământ înălţată deasupra unui mormânt străvechi (n.tr.).
Pentru un om atât de masiv, Butler se putea mişca cu mare viteză. Oprise deja motorul motocicletei şi îşi împachetă hanoracul, apoi deschise cufărul de la spate. Sub o altă jachetă neagră găsi o întreagă panoplie de arme, cinci cu totul, împreună cu muniţie de rezervă.
- Se pare că, mai nou, avem un alt fel de poliţist, murmură pe sub mustaţă.
Îşi puse din nou mănuşile, apoi improviză o tavă din cealaltă jachetă şi cără cu ea armele. La câţiva zeci de metri de-a lungul bordurii de iarbă, găsi o spărtură în gardul viu pe unde se vedea un lac de noroi. Aruncă acolo fiecare armă în parte, aşteptând s-o vadă ducându-se la fund. Jacheta avu aceeaşi soartă.
Se grăbi să se întoarcă la motocicleta sprijinită într-o rână, o ridică şi îi strânse cu piciorul rezemătoarea care o ţinea în poziţia aceea. Îi luase deja casca bătăuşului şi şi-o îndesă pe cap.
Pe drumul de la debarcader, observase, pe partea dreaptă, câteva fâşii de nisip care duceau până departe, spre mare, iar la câţiva metri mai încolo văzu o altă fâşie. Fără urme de roţi. Cine ar merge cu maşina la plajă pe o asemenea vreme, în această perioadă a anului?
Îi luă mai puţin de un minut ca să-şi ducă Fiesta pe fâşia aceea de nisip şi s-o ascundă în spatele unor tufişuri. Îi încuie uşile, se întoarse în fugă la Fireblade şi lăsă vizorul căştii în jos, acoperindu-şi faţa. Lugerul Îl băgă în cufăr. Nu se ştie niciodată când ai nevoie de el.
Călare pe Fireblade, îşi verifică ceasul. Trecuseră trei minute de când Îl trimisese pe motociclist în lumea viselor.
Porni motorul şi demară în trombă pe şoseaua pustie. Era nerăbdător să prindă limuzina înainte ca aceasta s-o cotească spre Swanage. Trecu ca vântul prin Studland, un sătuc liniştit, şi văzu limuzina în depărtare.
Butler răsuflă liniştit. Limuzina rula încă cu o viteză constantă şi civilizată, fără a da vreun semn că vrea să accelereze.
„Probabil că înăuntru e un ou mare, îşi zise, căruia nu-i place să fie transformat într-o omletă."
Incetini când limuzina şi însoţitorii ei îşi continuară drumul drept, depăşind drumul lateral care ducea spre mica staţiune Swanage. În curând, în stânga apărură pantele abrupte ale dealurilor din Purbeck, şi Butler le văzu înălţându-se chiar lângă drumul de ţară, ca nişte gorgane imense.
„Urmează Corfe, îşi zise Butler. Întrebarea e unde o să întorci acolo, O să continui spre Wareham sau te sui pe dealuri?"
Primi răspuns la întrebare când limuzina coti la stânga, chiar la baza colinei pe care se ridicau marile pietre ale vechiului castel, şi intră în Corfe. Înainte de ieşirea din Corfe, limuzina întoarse la dreapta şi trecu de un indicator care arăta spre Kingston.
- Arată ca Grenville Grange, comentă Butler de unul singur şi simţi vântul prăvălindu-se în vizorul lui, de pe unul din dealuri. Mă întreb unde sunt ceilalţi. Tweed ar fi interesat de ce întorsătură au luat lucrurile...

- Eşti conştient de faptul că am fost urmăriţi tot timpul, de când am plecat din Park Crescent? spuse Paula. Se apropiau de Wareham. La volan, Tweed confirmă dând din cap.
- Un Vauxhall albastru, spuse el. Şoferul, un bărbat. Acum a dispărut, în schimb ne ţine companie un Jaguar gri. Poate o fac pe rând, sperând să ne prostească. Probabil că Jaguar-ul e doar o coincidenţă. A apărut doar de câţiva kilometri.
- În mod normal, nu crezi în coincidenţe, îi aminti ea.
- Asta pentru că în spatele Jaguar-ului se află un Renault albastru care, cred eu, se foloseşte de Jaguar ca să se ascundă. Foarte promiţător.
- Promiţător? întrebă Paula surprinsă.
- Da, asta înseamnă că anchetele mele complexe, referitoare la activităţile lui Leopold Brazii, au îngrijorat diverse persoane.
- Spui asta de parcă ai fi provocat suspiciuni intenţionat.
- Ei bine, am cerut anumitor colaboratori să împrăştie vestea că m-am interesat în mod serios de înălţimea Sa.
- Ar fi trebuit să-mi treacă prin cap. Dumnezeule, uită-te la câmpiile acelea. Sunt acoperite în întregime cu apă. Parcă sunt nişte lacuri.
Tocmai treceau podul peste un râu, intrând pe strada principală din Wareham care părea mort. Paula se uită la vechile şiruri de case în stil georgian şi la fiecare casă vopsită într-o culoare diferită.
- Presupun că pe o vreme bună, locul ăsta e chiar liniştit şi plăcut.
- Foarte plăcut, comentă Tweed. Trei crime în decursul a douăzeci şi patru de ore. Şi apropo, cred că e esenţial să dăm de urma adevăratului Marchat. Am o bănuială că se îndrepta spre Heathrow cu intenţia de a părăsi ţara.
- Asta înseamnă că l-am pierdut.
- Nu neapărat. Când ai ieşit pentru câteva minute din cabinetul meu, ca să te răcoreşti, l-am sunat pe Jim Corcoran, şeful securităţii din Heathrow, şi i-am dat descrierea pe care i-a făcut-o Newman lui Partridge - se pare că acesta seamănă foarte bine cu himera noastră, Marchat. L-am rugat să verifice toate zborurile de dimineaţă, de la prima oră, din Heathrow. În special, cele spre Europa.
- De ce Europa?
- Pentru că prea multe lucruri se întâmplă în Europa. E locul unde Năluca a fost foarte activă. Asta să n-o spui nimănui. Iar Brazii are cel puţin două case în Europa, de care noi ştim. Una la Paris, pe Avenue Foch, alta în zona lacurilor din Zurich.
- De ce-ţi faci atâtea griji în legătură cu Leopold Brazii?
- Deoarece, conform unor zvonuri din surse în care am încredere, pune la cale o operaţiune de dimensiuni uriaşe. Pentru că are atâta putere - cu toate legăturile lui de la cele mai înalte niveluri. Pentru că mi s-a interzis să mă mai interesez de el - la fel cum li s-a interzis lui Lasalle la Paris şi lui Arthur Beck la Berna. Am ajuns...
Tweed ieşi de pe South Street cotind la stânga, într-un loc de unde Paula văzu, în depărtare, înălţimile mohorâte ale Purbeck-ului, cu vârfurile pierdute într-o pătură de nori negri. Ajunse la Priory şi parcă maşina într-o nişă aproape de un perete de piatră lângă intrare. În timp ce făcea manevrele de parcare, Jaguar-ul gri se opri chiar lângă el. Şoferul îi făcu semne cu mâna lui Tweed.
- Ia uite, ce companie plăcută avem! remarcă Tweed. Îl ştii pe Bill Franklin, fost membru al Serviciului de Informaţii al Armatei?
- Eu îi spun unchiul Bill...
Paula sări din maşină, în timp ce, de la volanul Jaguar-ului, cobora un bărbat înalt. Fugi la el şi il îmbrăţişă.
- Te-am urmărit, Tweed, spuse Franklin peste umărul ei.
Franklin era un bărbat trecut de patruzeci de ani, bine făcut, şi fără urmă de grăsime pe el. Cu un maxilar puternic, tot timpul zâmbea, era proaspăt ras şi afişa o expresie ironică. O îmbrăţişă şi el pe Paula, apoi îi dădu drumul din strânsoarea braţelor sale.
- O întâmpinare cu adevărat călduroasă într-o zi ca asta. V-aţi luat şi voi, în sfârşit, o vacanţă? Vouă v-ajunge una, amândurora.
Îi aruncă Paulei un zâmbet molipsitor. Franklin vorbea rar, Cu accentul unui profesor de şcoală particulară, care i se potrivea ca o mănuşă. Mişcările-i încete dădeau impresia unui om leneş care nu se grăbeşte niciodată. Paula ştia că, în felul lui liniştit, era totuşi o persoană foarte activă. Întotdeauna îi fusese foarte drag.
- Carevasăzică ne-ai urmărit, spuse Tweed cu o severitate prefăcută. Pot să întreb de ce?
- Păi, tocmai m-ai întrebat. Franklin zâmbi cu căldură. Am fost ocupat. Aşa, ca variaţie. M-am hotărât să-mi iau câteva zile libere. Mă plimbam şi eu cu maşina, în căutarea unui hotel decent, şi v-am recunoscut când m-aţi depăşit într-o intersecţie. Mi-am spus: „Am nevoie de o companie plăcută, şi iat-o!" Când am văzut-o pe Paula cu tine, m-am zăpăcit de-a binelea.
- Păi, Priory e un hotel foarte bun, răspunse Tweed. De ce n-ai sta aici? Când o să am puţin timp, putem sta de vorbă despre vremurile vechi...
- Excelentă idee! Lasă-mă pe mine... Îi luă geanta Paulei. Ea îşi aminti cât de curtenitor şi de amabil este el întotdeauna. Se înscriseră toţi trei la recepţie şi primiră camere în hotelul mare. Ştiţi ce, sugeră Franklin după ce se semnară în registrul hotelului, de ce nu ne-am lăsa bagajele în camere şi ne-am întâlni apoi în hol? Mie mi-ar prinde bine o cafea.
- Neagră şi puternică precum un păcat, aşa ziceai, îi aminti Paula.
- Aşa ziceam? îmi aduc aminte că nu uiţi niciodată o conversaţie. Zâmbi din nou leneş. Aşa că trebuie să fiu atent ce-ţi spun. E cam devreme să mă compromit pe ziua de azi.
- Când n-o să mai flirtaţi... interveni Tweed. Da, Bill, ne întâlnim în hol. Să zicem peste cinci minute?

(va urma)