Orizonturi rosii (1)

I. Mihai Pacepa

Amintirile unui general de securitate

Guita cavat lapidem, non vi sed saepe cadendo
[ Picatura gaureste piatra nu prin forja, ci cazind des. ]

Convorbirile din aceasta carte au fost scrise din memorie de general-locotenent Ion Mihai Pacepa. Ele sint tot atit de exacte pe cit pot fi orice convorbiri neinregistrate, reamintite.

INTRODUCERE

Pe cind eram inca unul dintre principalii sai consilieri, presedintelui roman Nicolae Ceausescu ii placea deseori sa vizzioneze un film care arata o demonstratie favorabila Bucurestiu-lui, avind loc la Washington, D.C.

Începutul filmului arata o slujba religioasa oferita de preoti emigranti romani, facând parte din confesiuni diferite, in fata unei multimi de citeva sute de persoane adunate in jurul monumentului lui Washington. Printre cei prezenti erau oameni imbracati in costume nationale romanesti si cu banderole tricolore, purtind lozinci ce salutau favorabil politica interna si externa a Bucurestiului, independenta Romaniei si intelepciunea lui Ceausescu.

Filmul ii arata apoi pe demonstranti stind in picioare pe treptele Capitoliului american si, mai tirziu, defilind in jurul Casei Albe, insotiti de indemnuri rostite prin megafoane portabile pe tema reinnoirii clauzei natiuţnii celei mai favorizate pentru Romania.

Întreaga demonstratie fusese organizata de catre Departamentul de Informatii Externe din Romania, cu ajutorul citorva agenti de influenta bine plasati. Multimea de emigranti, in majoritate veniti pentru prima data la Washington, fusesera special transportati aici de catre bisericile si organizatiile sociale, care erau finantate si controlate in secret de la Bucuresti.

Placardele fusesera confectionate la Ambasada Romana, de unde proveneau si casetele transmise prin difuzoare, insusi,filmul fusese realizat de catre doi tehnicieni, agenti secreti, trimisi special in Statele Unite cu aceasta ocazie; comentariul fusese redactat de catre sotia ambasadorului roman din Washington, ea lucrind tot pentru Departamentul de Informatii Externe.

Demonstratia era de fapt un eveniment minor in comparatie cu amploarea operatiunilor secrete de influenta initiate in decursul anilor de catre Departamentul de Informatii Externe pentru a obtine sprijinul politic si economic occidental de care Bucurestiul avea atita nevoie ca sa-si mentina functionarea sistemului sau marxist ultraorlodox. Pentru Ceauscscu, totusi, a simbolizat o noua victorie asupra Washingtonului; citeva saptamini mai tirziu Statele Unite reinnoiau clauza natiunii celei mai favorizate pentru Romania, in ciuda binecunoscutelor sale incalcari ale drepturilor omului.

De cind mi s-a acordat azil politic in Statele Unite, am relatat deseori intâmplari de acest fel pentru a atrage atentia asupra pericolelor actiunilor de contrainformatii comuniste. Pe vremea cind am rupt-o cu Bucurestiul, operatiunile secrete ajunsesera sa joace un rol de prima importanta in programul Departamentului de Informatii Externe din Romania, al carui numar de agenti secreti depasea cu mult pe cel al agentilor angajati in spionajul „clasic" pentru a obtine informatii confidentiale din Vest.

Sprijinul politic, avantajele tehnologice, si asistenta financiara pe care agentii secreti ai Bucurestiului au reusit sa le obtina din Vest au fost principalii factori vitali pentru o economie de altfel stagnanta si un sistem de guvernamint asemanător.

Odata cu trecerea timpului, totusi, am reusit sa inteleg ca natura si scopul complicatelor operatiuni secrete comuniste sint deseori de neinteles pentru mentalitatea occidentala. Am reusit de asemenea sa inteleg ca, din fericire sau din nefericire, occidentalii pe care cei din blocul sovietic ii rasplatesc cu generozitate cind lucreaza pentru ei ca agenti secreti nu devin obiectul urmaririi juridice declansate de legile tarilor occidentale referitoare la spionaj, chiar atunci cind, datorita lor, tarile comuniste primesc importante beneficii politice, comerciale, tehnologice si financiare.

Mi-au trebuit multi ani pina sa pot privi retrospectiv spre fostul meu sef si spre sistemul sau comunist cu ochii unui american. Mi-a trebuit insa si mai mult timp pentru a-mi da seama ca operatiunile individuale secrete comuniste nu-l ingrijoreaza in mod special pe un occidental, daca acesta nu poate vizualiza intregul, fundalul tridimensional unde se desfasoara toate acestea.

Cartea de fata reprezinta o incercare de a schita acel fundal, sub forma unui jurnal cuprinzind cele citeva saptamini ale anului 1978 cind am fost constant alaturi de Ceausescu.

Ea cuprinde povestea vietii mele de zi cu zi alaturi de un conducator comunist care, de-a lungul a peste 20 de ani de putere absoluta, a construit cea mai ortodoxa politica interna marxista din Europa de Est, desemnind cu claritate capitalismul ca fiind dusmanul sau numarul unu. Un conducator care, folosind in mod inteligent diferite operatiuni secrete, a fost capabil in mod simultan sa obtina sprijin politic occidental si bani lichizi, pentru a mentine in viata regimul sau muribund si care il servea ca o sluga, edi-ficind prima adevarata dinastie comunista din istorie.


CAPITOLUL I 

Era o dupa-amiaza rece si cenusie de martie, in 1978, tipica pentru acea perioada a anului in Bucuresti. Luminile erau deja aprinse, în biroul meu neânscris de la Departamentul de Informatii Externe (DIE). Chiar daca avea doua usi cu canaturi de sticla ce se deschideau intr-un balcon, camera era intotdeauna relativ intunecoasa, deoarece avea peretii lambrisati cu mahon de jos pina sus. Puneam citeva marcaje noi pe o imensa harta albastra a lumii, care acoperea tot peretele din spatele biroului meu de mahon, supradimensionat. Fixata pe o placa metalica invizibila, harta infatisa o multitudine de marcaje magnetice avind diferite forme si culori, raspindite de-a lungul lumii, fara nici o logica aparenta. Ele erau cele mai secrete canale de comunicare cu ambasadele romane si alte reprezentante oficiale de peste hotare, cu statiile DIE din toata lumea si cu centrele de contactare a ofiterilor ilegali DIE din Occident. Reprezentau de asemenea diferite operatiuni secrete individuale, cum ar fi supravegherea electronica a celei de-a Sasea Flote a Statelor Unite din Mediterana.

Sapte telefoane erau amplasate pe o masa aflata la dreapta biroului meu, deasupra altor cinci sisteme cifrate radio-telefonice, ascunse pe doua rafturi dedesubt. Doua dintre acestea erau linii de c,oa mai mare importanta, conectate direct la cabinetul presedintelui Nicolae Ceausescu. Proiectat si instalat de KGB-ul sovietic drept un canal de comunicare extrem de sigur, telefonul cu doua linii era parte dintr-un sistem integrat stabilind legatura reciproca dintre guvernele Tratatului de la Varsovia. O linie, numita S de la scurt pentru ca avea doar trei cifre, era numai pentru Bucuresti.
Era instalata in birourile si resedintele lui Ceausescu, ale primului-ministru, ale celorlalti membri ai Comitetului Politic Executiv care locuiau in Bucuresti, la membii guvernului, la seful si reprezentantul DIE, la comandamentul general de la cadre si la ambasadorul sovietic din Romania. Cealalta linie, denumita TO, deoarece functiona printr-un operator telefonic, era pentru distante lungi. Facea legatura intre aceleasi persoane din Bucuresti si resedintele de primavara, vara, toamna si iarna ale lui Ceausescu, precum si cu membrii Comitetului Politic Executiv din cele 39 de judete romanesti, cu primii-secre-tari ai comitetelor judetene de partid si cu sefii inspectoratelor locale ale serviciului intern de Securitate. Sistemul telefonic romanesc TO era conectat - via Moscova - la celelalte tari membre ale Tratatului de la Varsovia.
Era putin dupa ora cinci dupa-amiaza cind a sunat telefonul. Am recunoscut sunetul liniei S, conectata la biroul lui Ceausescu.
— General Pacepa la telefon, am raspuns.
— Aici servitorul dumitale, sefule. Constantin Manea. Tovarasul te cheama la el imediat, imi pare rau ca am dat de dumneata. Vremea e groaznica aici. Voi spune o rugaciune pentru dumneata.
— in regula, profesore.
Obisnuiam sa-i spun lui Constantin Manea „profesorul", deoarece era doctor in istorie, in cei aproape 15 ani cit fusese seful cancelariei lui Ceausescu, Manea nu-i spusese practic niciodata pe nume, intotdeauna cind se referea la el ii spunea „Tovarasul". M-am imprietenit cu Manea in timpul zilelor framintate de la inceputul anilor '70, cind am inceput sa organizez vizitele lui Ceausescu peste hotare. Bun cunoscator al psihologiei umane, Manea era probabil singura persoana capabila intr-adevar sa descifreze natura labila a lui Ceausescu si reactiile sale imprevizibile, „in public, Tovarasul este amabil, zimbitor, chiar cald si afectuos", obisnuia sa spuna Manea despre personalitatea de tip Je-kyll si Hyde a lui Ceausescu. „Desi cel de care trebuie sa ma ocup in fiecare zi, cind nu e furios la culme, e in cea mai mare masura nervos, intunecat, nelinistit si nepasator fata de altii".

În timpul ultimilor sase ani, cind eram chemat la el de Ceausescu aproape zilnic, nu numai in legatura cu probleme de spionaj sau in calitate de consilier prezidential, dar si pentru cele mai neasteptate probleme de familie, cum ar fi cadouri pentru sotia sa, ori momente dificile in viata particulara a copiilor sai. Manea m-a ferit de nenumarate dureri de cap. Sfaturile sale referitoare la momentul oportun incercarii de a rezolva o problema pentru Ceausescu sau cind nu trebuia, cind sa fiu indraznet si cind sa-mi tin gura, au fost de nepretuit, imi telefona deseori numai ca sa zica : „Vremea e teribila aici. Cum e acolo ?" Voia sa spuna ca Ceausescu este extrem de furios si ca ar fi mai intelept din partea mea sa plec din Bucuresti tot restul zilei. Sau obisnuia sa zica: „De ce nu-ti umpli servieta cu citeva dosare si apoi sa vii aici ?", ceea ce insemna ca Ceausescu e foarte bine dispus si ca el, Manea, imi rezerva un moment liber in program pentru a ma strecura inauntru.

Deschizindu-mi in graba seiful si scotind carnetelul pe care il foloseam la intilnirile cu Ceausescu, am plecat spre biroul său de la Comitetul Central al Partidului Comunist Roman, unde ocupa toata partea centrala a etajului doi. Cum am intrat, l-am vazut pe Manea in capul scarilor.

„ROMERO" TREBUIE RECRUTAT
— Tovarasul e cu ministrul de interne si cu Plesita, a spus. Ministrul de interne era Teodor Coman. Generalul Nicolae Plesita fusese multi ani seful serviciului de paza a lui Ceausescu si fusese promovat recent in functia de adjunct al ministrului de interne.
— Chiar daca peretii sint grosi de un lat de palma, l-am auzit pe Tovarasul strigind la ei, a adaugat Manea.
Cind am deschis usa, Ceausescu era la biroul sau, iar Coman si Plesita stateau atenti in picioare in mijlocul camerei.
— Intra. Astia nu-si mai amintesc nimic. Cine era diplomatul ala occidental care a fost prins de „sot" in apartamentul „amantei" sale din Bucuresti, atunci ?
Ceausescu insusi are o memorie de elefant, dar in ultimii zece ani capatase de asemenea incredere in memoria mea neobisnuit de buna. Cind am inceput scoala elementara, tata ma obliga sa memorez o pagina intreaga din cartea tde telefon in fiecare zi. „Nimic nu-ti va folosi mai mult in viitor decit o memorie excelenta", obisnuia sa spuna, ori de cite ori incercam sa protestez. Singura modalitate gasita de mine pentru a face fata pretentiilor sale era sa memorez fiecare pagina ca pe o fotografie si curind am fost in stare sa-mi amintesc paginile ori de cite ori era nevoie. De exemplu, puteam de obicei preciza ca un anume numar de telefon se afla in partea stinga a paginii 183. Aceasta capacitate mi-a fost extrem de folositoare mai tirziu, cind am inceput sa studiez ingineria chimica si trebuia sa memorez mii de formule chimice, sau cind am devenit efectiv conducator al DIE si trebuia sa memorez dosare intregi. Ceausescu invatase de-acum ca, pentru a-mi stimula memoria, trebuia sa-mi descrie o scena.
— Aminteste-ti, m-a imboldit Ceausescu, cum „sotul" l-a apucat pe individ de boase si l-a aruncat in plina strada, unde se desfasura o mare petrecere cu o multime de betivani care aproape ca l-au omorit. Stii, diplomatul ala din Occident care vorbea romaneste si ne dadea atitea dureri de cap ?
— Consilierul grec, tovarase, am raspuns imediat.
— Asa e. Si „sotul" care l-a prins ?
— Colonelul Marinescu, directorul adjunct al Directiei de Contrainformatii militare a Securitatii, am replicat.
— Asa e. Consilierul grec. Asa e. Ceausescu s-a ridicat de la birou si a inceput sa se plimbe prin camera. „Romero" trebuie recrutat. Sint sigur ca va ceda. La urma urmelor, el e cel care a facut primul pas. Dar daca da cumva inapoi, atunci va trebui sa te ocupi de el asa cum ai facut-o cu consilierul grec. Instruieste-o pe amanta sa romanca sa-l invite din nou la ea acasa. Cind vor fi chiar in toiul regulatului, „sotul" furios va navali peste ei. Marinescu ar trebui sa-l prinda in pielea goala in patul ei, sa-l apuce de fudulii si sa-l arunce in strada, strigind in gura mare ca i-a violat sotia. Ofiteri deghizati in civil vor astepta afara si-l vor pedepsi pe individ. Tu, Plesita, te vei ocupa de asta, asa cum ai procedat cu Goma. Cind te-ai ocupat-de Goma ai folosit un tip care era boxer la Dinamo**. N-a fost asa, Plesita ?

* (in editia engleza se mai mentioneaza : „Paul Goma este un disident roman care a evocat frecvent minia lui Ceausescu".
Idem : „Dinamo era clubul sportiv al Ministerului de Interne").

— Capitanul Horst Stumpf. Acum a fost numit militian in Bucuresti.
— Foarte bine ! imbraca-l in chip de maturator de strada sau altceva, sa stea pe acolo la lucru in seara respectiva si sa-i arda o bataie zdravana lui „Romero", sa-i toarne niste coniac pe git si sa-l lase acolo pe strada in zori, a spus Ceausescu, examinindu-ne fetele in parte sa vada daca am inteles. Privindu-ma in ochi a continuat:
— Serviciul tau de dezinformare, Pacepa, ar trebui atunci sa imprastie zvonul ca „Romero" nu e nimic altceva decit un betivan ordinar, un afemeiat si asa mai departe. Ei stiu sa-si faca meseria. Ai inteles ?
— Da, tovarase presedinte.
— Si tu, Coman ?
— Da, tovarase Ceausescu.
— Asta-i tot, a spus, ridicindu-si bratele ca semn inconfun-dabil ca intilnirea s-a terminat.
— La birou, i-am ordonat soferului citeva minute mai tirziu. „Romero" al lui Ceausescu era un agent secret functionind ca atasat militar la Ambasada Italiei din Bucuresti. Recent se indragostise pina peste cap de o romanca, o femeie de moravuri usoare, care era agenta a Securitatii. Cu doua luni in urma, sotia lui „Romero" a trebuit sa se intoarca la Roma din motive familiale, iar el a inceput sa-si petreaca aproape toate noptile in apartamentul amantei sale, in timpul ultimelor saptamini ea devenise tot mai insistenta, amenintind ca va scrie ambasadorului italian despre legatura lor, daca „Romero" nu va fi de acord sa stea mai mult timp cu ea si sa-i impartaseasca mai multe secrete. Dupa o miscare neasteptata, cu o saptamina in urma, .Romero" a cerut o intrevedere urgenta cu ministrul roman de interne pentru a discuta „o problema secreta, extrem de delicata".

„Romero" a povestit o intimplare lunga si obositoare despre un agent secret occidental, functionind ca diplomat la Bucuresti, care intretinea o relatie amoroasa cu o romanca. Ea a inceput sa-l santajeze, amenintind ca il va informa pe ambasadorul lui, daca nu-i va cumpara un apartament cu valuta forte. Apelul lui confuz a fost ca ministrul de interne sa se ocupe personal de acest caz si s-o opreasca pe fata. „Un agent secret occidental necompromis ar putea fi mult mai folositor Romaniei decât unui. compromis", a sugerat „Romero" cu siretenie. Totusi, dupa numai patru ore a izbucnit in lacrimi, marturisind ca el este subiectul cazului de fata, dar accentuind ca, daca ambasadorul sau ar fi informat de aceasta relatie amoroasa, si-ar pierde atit postul din Romania, cit si cariera in cadrul serviciului de spionaj militar italian.
Aflind despre rezultatul intilnirii cu „Romero", Ceausescu a dat ordin sa fie recrutat. Rabufnirea de furie a lui Ceausescu de astazi se datora faptului ca „Romero" se razgindise, hotarind ca nu vrea sa fie agent.

OPERATIUNEA „ORIZONT"
Recrutarea de agenti pentru tarile NATO este una dintre cele mai mari prioritati ale lui Ceausescu, nu numai pentru a-si onora obligatiile fata de Tratatul de la Varsovia, dar mai ales pentru a-si proteja cea mai secreta operatiune a sa, denumita codificat „Orizont". Aceasta era o vasta operatiune de spionaj condusa de el in persoana, pentru a obtine sprijin politic, bani si tehnologii din Occident.

Totul a inceput in seara zilei de 22 februarie 1972, cind Ceausescu personal a preluat conducerea DIE. „Experienta noastra demonstreaza ca astazi Occidentul este deosebit de dornic sa incurajeze cel mai mic semn de independenta in cadrul blocului sovietic. — Sa profitam de dorinta lui", a spus Ceausescu cinic in memorabila-i cuvintare tinuta in seara aceea in biroul sau in fata comisiei de directori ai DIE. „Trebuie sa facem din inteligenta trasatura noastra nationala... incetati sa mai aratati Occidentului o fata posaca, incruntata si pumnii inclestati, incepeti sa-l faceti sa simta compasiune pentru noi si veti vedea cit de repede se vor transforma in marinimie boicoturile din Occident. Sa prezentam Romania ca pe o insula latina in marea slava... Traditiile noastre milenare de independenta sint astazi impotriva politicii de centralizare a Moscovei... Un pion intre doua superputeri..."

Dupa cum ii sta in obicei, Ceausescu si-a continuat lectia de filosofic cu ordine pentru a o pune in aplicare: DIE trebuie sa inceapa o actiune ofensiva organizata impotriva Occidentului. Trebuie sa implanteze cu grija citeva aluzii la independenta - fara sa afecteze bazele comunismului - si apoi sa actioneze pe mai departe, cu scopul de a trezi simpatia Occidentului pentru Romania si de a cistiga ajutorul sau politic si economic. Agentii secreti ai DIE trebuie sa ajute Romania sa obtina avantaje politice si economice din Occident, sa transforme guvernele tarilor din lumea a treia in aliati politici, iar pe emigrantii ostili in sustinatori, sa manipuleze mass-media internationala. Acesti agenti trebuie de asemenea sa faca uz de noul prestigiu al Romaniei pentru a deschide usile spre tehnologiile strict secrete interzise tarilor comuniste. Romania trebuie sa-si mareasca substantial contributia nu numai pentru apararea Tratatului de la Varsovia, dar si pentru sustinerea Beijingului si a intregii lumi comuniste.

A doua zi dupa aceasta cuvintare istorica, Ceausescu a largit schema de organizare de la aproximativ 700 la peste 2800 de agenti secreti, sporindu-i de asemenea bugetul, platit in valuta forte, de peste opt ori. Apoi a pus pe planul doi activitatile secrete pentru strainatate, stabilind operatiunile de spionaj ca principala sarcina a DIE.

„Orizont" era numele codificat pe care Ceausescu insusi l-a dat acestei actiuni, una dintre numeroasele operatiuni de spionaj cauzind mari deceptii tot de el construita, caramida cu caramida, incepind din 1972. Scopul sau era sa dea Occidentului iluzia ca Romania ceausista este un nou tip de tara comunista, independenta fata de toata lumea, inclusiv fata de Moscova, si care merita sa fie sprijinita de Occident, cu scopul de a face brese in zidurile ce inconjoara blocul sovietic. „Orizontul" lui Ceausescu avea totul: propaganda fatisa si deschisa in Occident, microfoane ascunse, descoperite in ambasadele romane din Occident si tinute pe loc, pentru a transmite anumite mesaje cu piste false; documente „semnate" de conducatori de guvern straini, contrafacute la Bucuresti si pierdute intimplator in hoteluri de lux sau strecurate in Occident pe alte cai; agenti secreti operind deghizati in ambasadori sau arhiepiscopi, conturi in banci elvetiene rasplatindu-i pe occidentalii corupti, cu functii inalte, care acceptau sa prezinte Romania in chip de tara libera si independenta; agenti secreti deghizati in amanti, recrutind personalitati occidentale ca agenti de influenta.

„Orizont", cuprins in citeva dosare voluminoase aranjate pe zone geografice, era singurul loc unde puteai afla in rezumat scopurile generale ale lui Ceausescu si obiectivele concrete pentru fiecare tara ne-comunista de interes, incepind cu Statele Unite si terminind cu Republica Centrafricana, precum si date referitoare la cei mai importanti agenti secreti creati de D1E in decursul anilor.

COMPROMITEREA SOTIEI AMBASADORULUI
— 62, prezinta-te la 01. Repet: 62, prezinta-te imediat la 01, s-a auzit deodata la radio-telefonul din masina mea. (62 era codul meu, iar 01 codul lui Ceausescu).
Fara nici o vorba, soferul a facut o intoarcere brusca, in timp ce cauciucurile scrisneau deoarece apasase pe accelerator la maximum.
— 62 este in drum spre 01, a raspuns atunci soferul la aparat.
Manea ma astepta in capul scarilor.
— Veste buna, sefule : furtuna a trecut, iar Tovarasul se uita impreuna cu Andrei la unul din filmele pornografice ale lui Moga.
Gcneralul-locotenent Gheorghe Moga era seful Directiei de Contraspionaj a Securitatii, iar Stefan Andrei fusese numit recent ministru al afacerilor externe.
— Vestea rea este ca tovarasa Elena este cu ei.
În biroul lui Ceausescu draperiile grele de catifea fusesera trase. Asezat la masa de conferinte intre sotia sa si Andrei, Ceausescu se uita la un film in culori pe care Moga il proiecta pe un ecran portabil, imi era extrem de cunoscut acest soi de filme compromitatoare-facute de Directia de Contraspionaj cu ajutorul unor aparate de filmat si microfoane ascunse.

Vazindu-ma ca intru, Ceausescu s-a ridicat brusc si a pornit spre usa. Fiind inca in felul sau un taran retinut, Ceausescu detesta perversiunile sexuale. „Sa mergem", a soptit, luindu-mi-o inainte. L-am urmat. A parasit cabinetul de lucru, fara sa-si puna in ordine hirtiile aflate vraiste pe birou. Asta era sarcina lui Manea. Ceilalti au ramas la locurile lor sa vada spectacolul pina la capat. Mercedesul 600 prezidential, care, impreuna cu intreaga escorta de masini si motociclete ale Securitatii, astepta intotdeauna afara, a pornit in viteza vreo 15-20 de metri de la locul de parcare pina la usa. „Vino cu mine acasa".

Soferul, un colonel de securitate care lucra pentru el de peste zece ani, nu trebuia sa mai intrebe unde mergem. A luat-o brusc din loc cu viteza mare pe strazile pustii, circulatia fiind intotdeauna oprita complet ori de cite ori Ceausescu isi parasea resedinta sau biroul. Citeva sute de ofiteri de securitate in civil deghizati in pietoni obisnuiti, care patrulau cu regularitate pe ruta dintre biroul si resedinta lui Ceausescu, se aratau discret de-a lungul drumului, unul cite unul, semnalizind ca totul este sub control.

Asezat pe locul din fata, Ceausescu era, ca de obicei, incruntat si taciturn, absorbit de propriile sale ginduri. in mod normal el nu privea afara prin geamul masinii, deoarece oamenii de pe strada nu-l interesau citusi de putin. Dupa zece minute de goana pe strazile necirculate, masina lui Ceausescu a ajuns la destinatie. Resedinta prezidentiala, situata pe Bulevardul Primaverii, este in totalitate inconjurata de un gard inalt din caramida si beton. Usa din otel masiv s-a deschis automat, iar masina a intrat fara sa reduca viteza.
— Sa mergem pe jos, a spus Ceausescu.
Aceasta insemna intotdeauna ca avea de discutat cu mine o problema delicata. El prefera sa discute chestiuni foarte deosebite in aer liber, nu la birou sau acasa. Fiind unul care a dispus instalarea microfoanelor in multe case si birouri, este foarte constient de capacitatea acestora de a patrunde chiar si in cele mai intime ginduri ale oamenilor. Gradina sa de trandafiri este locul unde se iau cele mai confidentiale decizii cu privire la spionajul romanesc si politica externa.

Imediat a luat-o din loc, atit cit ii permiteau picioarele sale scurte, prin gradina imensa, intinsa pe o suprafata de citiva acri si plina cu tufe de trandafiri si fintini arteziene, totul iluminat a giomo. „Stinge toate luminile. Lasa-mi aprinsi doar piticii", i-a ordonat unuia dintre paznicii sai, care misunau pretutindeni.
Cind discuta secrete in gradina, este intotdeauna iritat de luminile indiscrete ale neonului raspindind o stralucire alba, cadaverica, peste tot. Deodata sute de felinare ascunse printre tufisuri au inceput sa licareasca usor luminind cararea.
— Ce e' nou ? a intrebat Ceausescu.
Întotdeauna isi incepea astfel discutiile cu mine, chiar daca ma vedea de zece ori pe zi. Deseori spunea ca serviciul sau de spionaj extern trebuie sa aiba mereu ceva nou de raportat.
— Tocmai am primit un mesaj de la Washington, am raspuns. Statia a obtinut o copie a unei telegrame abia sosita de la ambasadorul american din Bucuresti pentru Departamentul de Stat.
— De la „W-l2" ?
Acesta era numele codificat al unui agent din Departamentul de Stat.
— Da, tovarase. El ne-a dat o telegrama decodificata care tocmai sosise de la ambasadorul lor din Bucuresti.
— Ce spune idiotul ?
Ceausescu il ura pe Rudolph Aggrey, crezind ca Departamentul de Stat il umilise trimitindu-i un negru in calitate de ambasador la Bucuresti.
— Face propuneri referitoare la vizita dumneavoastra la Wa¬shington.
— Sint semne ca suspecteaza „Orizontul" ?
— Nici un indiciu.
— Trimite-mi-o miine. Ce mai e nou ?
— Washingtonul raporteaza de asemenea ca „Richard" a furnizat la CIA un raport despre Romania.
„Richard" era o persoana oficiala de rang inalt in Departamentul Agriculturii al Statelor Unite, care fusese de asemenea recrutat de DIE ca agent.
— Nimic despre „Orizont" in raport ?
— Nimic.
— in alta ordine de idei, Nicolae a inceput deja sa recruteze agenti secreti ?
— Are doua cazuri la Departamentul de Stat, am raspuns. Nicolae M. Nicolae era un inginer stralucit, care-si petrecuse mult timp din viata in Ministerul Comertului Exterior, in 1972 Ceausescu i-a dat in secret gradul de colonel in serviciul de spionaj, iar in mai 1976 l-a trimis in Statele Unite ca ambasador.
— Tine-i picioarele pe foc. Ai recunoscut pe cineva din filmul lui Moga ?
— Nu cred, Tovarase Ceausescu.
— Sotia ambasadorului american.
— Cei actual ?
— Predecesorul lui. Ala de care imi placea. Moga a reusit sa-i bage sub fusta pe unul dintre agentii sai, care este sofer la ambasada lor. Acum vrea sa-l trimita pe sofer in America, mai intii in vizita, apoi definitiv. Ia legatura cu Moga, Poate intr-o zi va trebui s-o manevrezi cu ajutorul DIE.
— Noi n-am actionat niciodata pina acum impotriva unui ambasador american, tovarase Ceausescu. Si cred ca nimeni altcineva n-a mai facut asa ceva.
— Noi n-am avut niciodata pina acum vreun ambasador cu sotie curvistina. Ce slujba are el acum ?
— Sef de personal la Foggy Bottom.
— Nici ca se putea mai bine.

MEDIATOR IN ORIENTUL MIJLOCIU ?
— Povesleste-mi din nou ce a spus Sadat.
Cu doua zile in urma, ma intorsesem dintr-o scurta calatorie la Cairo, unde Ceausescu ma trimisese in calitate de mesager al sau personal la presedintele Egiptului, Anwar Sadat.
— A spus ca s-a hotarit sa-l accepte pe Carter ca mediator intre Egipt si Israel, am raspuns.
Presedintele Jimmy Carter se inghesuia sa obtina acest rol.
— Doar cu citeva saptamini in urma Sadat a fost de acord sa se intilneasca cu Begin aici, in Romania.
Ceausescu facuse eforturi mari sa medieze intre Sadat si pri-mul-ministru israelian, Menahcm Begin.
— Acum, dupa parerea lui Sadat, Carter poate exercita o influenta personala mai mare asupra lui Begin, am spus. El spera de asemenea ca presedintele Carter %;a antrena CIA in acest joc.
- Totusi nu-mi vine sa cred. Si nici Brejnev. Ieri i-am trimis raportul tau, iar astazi Drozdenko a si sosit aici cu un mesaj personal de la Brejnev cerindu-mi sa dejoc planul lui Carter. (Ambasadorul la Bucuresti al secretarului general Lconid Brejnev era V.L Drozdenko.) Daca nu vom putea mentine Romania ca loc de intilnire, vrea sa transfere procesul de pace din Orientul Mijlociu la Conferinta de la Geneva si sa-l convinga pe Carter sa recunoasca OEP sau macar sa accepte discutii cu aceasta organizatie.
Stiam ca nu va fi usor ca Yasser Arafat si Organizatia sa pentru Eliberarea Palestinei sa fie antrenati in "vreun proces de pace.
— Arafat nu e destul de flexibil ca sa trateze cu Carter.
— O sa-l fac eu sa fie! Tot ce ai de facut e sa-l aduci aici cit poti de repede.
Ceausescu s-a cufundat din nou in tacere.
În timp ce treceam prin fata resedintei sale, auzeam muzica rock zgomotoasa, pusa la maximum, intrerupta de explozii mici, repetate. Pe cind treceam pe linga usa glisanta deschisa, l-am zarit pentru o clipa pe Nicu, fiul lui Ceausescu, aruncind in perete cu sticle de whisky nedesfacute. Cind se spargeau, alcoolul se imprastia peste tot pe mobila, iar risetele lui Nicu rasunau in toata camera. Nicu era bautor zdravan inca din adolescenta, cind obisnuia sa dispara deseori de acasa, fiind gasit peste citeva zile, beat pulbere, in casa vreunui prieten sau in vreun restaurant prapadit. Pe vremea aceea el obisnuia sa bea orice, de la tuica, un coniac tare din prune asemanator slibovitei (bautura nationala romaneasca), la vodca, Cointreau sau sampanie. Acum avea 27 de ani si bea numai whisky Johnny Walker, Black Labei.
Departe, in spatele nostru, am vazut-o pe Elena, la usa din fata. Zarindu-si sotul, a trimis un paznic din garda personala sa-l cheme la cina. Înainte de a pleca, Ceausescu mi-a spus sa vedem un film Kojak dupa aceea. „Voi fi in sala de proiectie la ora zece", i-am auzit vocea propagindu-se prin intuneric.

Cu toate ca Ceausescu n-a fost niciodata la un cinematograf public, este un amator fanatic de filme. Fiecare resedinta a sa are o camera de proiectie echipata cu tot ce este necesar. Filmele sale preferate sint cele despre Napoleon, care este modelul sau
si filmele politiste americane. „Ei intii trag, si dupa aceea pun intrebari", obisnuia sa spuna despre politistii americani. Obtinerea acestor filme din strainatate pentru el facea parte din sarcinile mele de serviciu. Ca toate celelalte de la resedinta sa, nici cinematograful nu este mic. Totul este tapetat cu catifea de culoare gri deschis. Pe rindul din fata se afla doar doua scaune mari, de fapt niste fotolii adinci, care te inghit cind te asezi in ele, avind cite o masuta joasa in fata.

La ora zece fix Ceausescu a intrat in cinematograf imbracat cu un pulover alb pe git, urmat peste zece minute de Elena, ce purta un halat de casa lung, din catifea gri, descheiat pe jumatate. Ceausescu era intotdeauna punctual; Elena niciodata. Un chelner l-a servit pe Ceausescu cu vinul sau galben preferat din Moldova, facut numai pentru el, si a deschis o sticla de sampanie Cordon Rouge, de la gheata, bautura preferata a Elenei.

În timpul vizionarii unui film la resedinta sa particulara, Ceausescu este relaxat si total diferit de imaginea sa publica. Adora sa vizioneze filmele Kojak, nu numai pentru ca au o actiune trepidanta, dar mai ales pentru ca, datorita mintii sale agere, nu are probleme cu anticiparea deznodamintului.

La sfirsitul acestui episod luminile au aratat-o pe Elena dormind bustean, cu gura si halatul cascate indecent. Elena nu a fost niciodata capabila sa stea treaza pina la sfirsitul vreunui film. Pe de alta parte, imi amintesc ca numai o singura data a adormit Ceausescu in timpul unui spectacol. Era la un spectacol de gala dat in onoarea sa de presedintele costarican Jose Figueres, in 1973, iar Ceausescu a adormit nu numai datorita intirzierii avionului sau, dar si din pricina baletului. Kojak era pe gustul sau, nicidecum baletul.

Dupa ce a golit inca un pahar cu vin, Ceausescu a plecat cu pasul sau vioi obisnuit, facindu-mi semn sa-l urmez. Biroul sau particular este incarcat cu mobila de mahon incrustat cu fildes. Pe rafturile bibliotecii se afla operele complete ale lui Marx si Lenin, legate in piele albastra, precum si operele lui Ceausescu, legate in piele rosie.
— Arafat detine cheia acum! a inceput ci. Daca vof fi in stare sa le spun lui Carter, Sadat si Begin ca pot transforma OEP-ul intr-un guvern de exil si sa-l conving sa accepte cumva rezolutiile 242 si 338, as putea fi eu mediatorul.
Rezolutiile 242 si 338 ale ONU, despre care era vorba, confirmau existenta statului Israel.
— il vreau pe Arafal aici, a continuat. Trimite-mi avionul la Beirut si insarcineaza-l pe Olcescu sa vina cu el.
Colonelul Constantin Olcescu era insarcinat cu afaceri externe romane si seful statiei DIE din Liban.
— il vreau si pe „Annette" aici, a adaugat Ceausescu. El are mai multa influenta decit oricare altul asupra lui Arafat.
„Annctte" era numele codificat de DIE pentru un om foarte apropiat de Arafat. Cind se adincea in ginduri, Ceausescu uita deseori ca trebuia sa spuna ca cind vorbea despre „Annette", chiar daca era agentul sau preferat din OEP.
Pe cind Ceausescu vorbea, usa grea de la birou s-a deschis cu o izbitura brusca, in pragul usii a aparut Elena, avind halatul complet descheiat, parul in dezordine, iar ochii rosii si umflati.
— Te-am cautat peste tot, Nicule. Unde ai fost ?
— Discut cu Pacepa. Vreau sa-l aduca pe Arafat aici. Elena s-a intors spre mine.
— Ar f i mai bine daca l-ai convinge sa faca ceea ce vrem noi. Trebuie sa facem in asa fel incit Tovarasul sa primeasca Premiul Nobel pentru Pace. Ca ala dat idiotului de von Kissinger. Ai inteles ?
Titlul onorific „von", pe care Elena il dadea fostului consilier american al securitatii nationale, Henry Kissinger, nu se dorea a fi un compliment. Ea il urăste pe Kissinger inca din prima clipa cind a auzit ca acesta luase Premiul Nobel pentru Pace.
Întorcindu-se pentru a se adresa sotului sau a spus:
— Vreau ca ambasadoarea sa sa fie agentul meu personal acolo, in America, iar cu o sa trag sforile de-aici.
— Putoarea ?
— Cateaua. I-ai spus lui Pacepa sa ia legatura cu Moga ?
— ihi.'
— D-aia te iubesc eu asa de mult.
Strecurindu-si mina pe sub puloverul lui Ceausescu, a gingurit:
— Am nevoie de tine, Nicule. Hai sa mergem la culcare.
— Fii atent la ceea ce ti-am spus, Facepa, a spus C'eausescu peste umar, in timp ce era tras de catre Elena.
Era dupa miezul noptii cind am parasit resedinta lui Ceausescu plecind spre casa. Drumul scurt spre casa mea trecea pe sub teii care tocmai incepusera sa infloreasca. Mireasma lor imi amintea intotdeauna de copilarie si de teiul urias din fata casei parintesti.

„ANNETTE" : LEGATURA CU OEP
„Annette" era de fapt Hani Hassan, cel mai bun prieten al lui Arafat. Facusem cunostinta cu Hassan in octombrie 1972, cind a venit pentru prima oara in Romania, insotindu-l pe Arafat. Ma aflam in biroul lui Ceausescu impreuna cu Nicolae Doi-caru, pe atunci seful DIE, si cu un interpret al DIE.
— Acesta este fratele meu Hani el-Hassan, a deschis discutia Arafat, punindu-si pistolul pe masa si aratind spre un barbat bine facut, de virsta mijlocie, cu parul negru si mustata de aceeasi culoare, care era imbracat in haine europene elegante, avind o infatisare ce inspira tot atâta calm cit si frica.
Avea figura distinsa a unui doctor sau avocat, dar ochii sai sticlosi, miinile sale grosolane si gesturile ma faceau cumva sa ma gindesc la un macelar.
— El-Hassan este prietenul meu personal cel mai devotat si colaboratorul meu cel mai apropiat, desi este cunoscut numai ca unul din consilierii mei, a spus Arafat. Totusi, putini oameni stiu ca el conduce o intreaga retea de spionaj international. Dar si mai putini inca stiu despre rolul sau extrem de secret in revolutia palestiniana. Mai putini oameni decit degetele de la mina asta, a accentuat Arafat, ridicindu-si mina dreapta cu degetele rasfirate la maximum. El-Hassan joaca unul dintre cele mai importante roluri in lupta noastra. Mai important decit tine, sau decit tine, a continuat aratind spre Doicaru si spre mine, deoarece noi ne aflam intr-o permanenta stare de razboi. El e acela care, doar cu citeva luni in urma, a pregatit raspunsul nostru la decizia Comitetului Olimpic de a nu permite unei echipe de atleti palestiniem sa participe la olimpiada de la Miinchen. El e creierul care a pus numele organizatiei noastre pe prima pagina a ziarelor, de pretutindeni.

Arafat se referea la masacrarea a 11 atleti israelieni in ziua de 5 septembrie 1972 de catre o echipa de teroristi ai OEP la Jocuule Olimpice de la Muhchen.
Arafat a detectat o unda de scepticism in rindurile asistentei sale.
— Nu va lasati indusi in eroare de aparenta sa eleganta, a strigat. Fratele el-Hassan nu e tragator cu arma. El e o minte. E un creier. E creierul nostru, a incheiat Arafat cu emfaza.
L-am privit pe Hassan si n-am mai vazut in el pe distinsul doctor sau avocat. Fata ii era neclintita ca stinca. Cind i-am intilnit ochii, erau rai, patrunzatori.
Dupa acea intilnire din octombrie 1972, o legatura intensa de schimb s-a stabilit intre OEP si DIE. Hassan trimitea rapoartele secrete ale DIE despre Israel si Iordania, care erau de departe cele mai bune informatii pe care blocul sovietic le-a obtinut din acele zone. Ceausescu a aprobat - cu generozitate excesiva - toate cererile facute de Hassan. Curind DIE a inceput sa-i furnizeze cantitati enorme de echipament tehnic de spionaj, de la aparatura electronica de ascultare la reteaua de supraveghere secreta a institutiilor guvernamentale din Israel, Iordania si alte tari, de aruncare in aer a emitatoarelor, de materiale scrise secrete si alte instrumente de spionaj.
— Moscova ajuta OEP-ul sa faca muschi. Eu ii hranesc creierul, spunea Ceausescu.
În ianuarie 1975, Arafat si Hassan au venit la Bucuresti cu scopul de a-l convinge pe Ceausescu sa le dea sprijinul sau personal pentru o operatiune de spionaj extrem de importanta a OEP-ului, avind menirea de a-l rasturna si asasina pe regele Hussein al Iordaniei, facind astfel din Iordania casa viitoarei natiuni palestiniene condusa de OEP. Cel mai inversunat impotriva lui Hussein era Hassan. „Mai mult de jumatate din populatia Iordaniei este palestiniana", spunea el, iar in conformitate cu statutul Conferintei Nationale Palestiniene, OEP poarta raspunderea pentru ea. Palestina a devenit Iordania, totusi, iar regele ii inghite pe palestinieni. Concluzia lui Hassan era: „Hussein trebuie sa moara. Nu e mai putin periculos decit Israelul pentru cauza palestiniana."
La care Ceausescu a replicat filosofic:
— Monarhiile si dinastiile sint potrivnice revolutiilor.

COMPLOT IMPOTRIVA REGELUI HUSSEIN
Dupa acea intilnire, Ceausescu mi-a ordonat sa-i pregatesc o scurta vizita in Iordania, iar in aprilie 1975 i-am insotit pe el si pe Elena in vizita lor oficiala de la Amman. Mergind de la aeroport la Palatul Regal, am fost inconjurati de cea mai formidabila escorta pe care o vazusem vreodata. Aruncatoare mobile de rachete in fata masinii prezidentiale, tancuri in jurul acesteia si artilerie antiaeriana in spate erau numai o parte din paza de care am beneficiat.
— A primit Majestatea Voastra informatii referitoare la vizita mea ? a intrebat Ceausescu.
Prima sa grija era intotdeauna pentru propria-i piele.
— O, nu, domnule presedinte. Acesta-i obiceiul nostru. E mai bine sa fii in siguranta drcit sa-ti para rau.
A doua zi dupa sosirea noastra la Amman, Hussein insusi a pilotat unul dintre avioanele sale care ne-a dus in Golful Aqaba. Era sfirsit de saptamina si regele voia nu numai sa le ofere Ceausestilor doua zile de relaxare, dar sa le si arate partea antica a Iordaniei pe care el in persoana incerca s-o modernizeze. Pasagerii sai pentru acest zbor erau: Alya, sotia sa de atunci, Ceausescu si sotia, Gheorghe Serbanescu, un agent DIE, fost coleg de facultate cu Hussein, acum interpretul lui Ceausescu, si eu. Ziua senina si frumoasa ne-a oferit o incredibila panorama asupra acestei parti a lordanfei. Regina ne-a fost ghid, descriindu-ne semnele de hotar ale tinutului Aqaba si festivalul sportiv international ce se tinea acolo anual la mijlocul lui noiembrie, pentru a coincide cu ziua de nastere a regelui.

La vila lor retrasa din Aqaba, de unde puteai privi aproape tot drumul ce marginea Marea Rosie, totul era foarte firesc, fara protocol. Hussein si Alya i-au invitat pe Ceausesti sa faca o plimbare pe mare cu un vapor, avirsd fundul de sticla, ca sa vad? una din cele mai frumoase recife de corali din lume, iar in cele din urrna i-a invitat pe Ceausesti pe unul dintre iahturile lor cu motor. Dupa cina care a avut loc devreme, comandata individual si mincata separat - „imi plac cirnatii, laco si coca-cola. Dumneavoastra puteti "Servi orice doriti" - regele a propus vizionarea unui film, distractia sa de seara favorita.

Totusi, Ceausescu avea alte idei pentru a-si petrece restul zilei. Cind s-a reintilnit cu Hussein dupa cina, Ceausescu a inceput sa puna in actiune planul lui Arafat. S-a exprimat violent impotriva terorismului international practicat de OEP, condamnind cu fermitate recentele atacuri ale OEP-ului impotriva independentei Iordaniei si a vietii lui Hussein. Dupa o discutie care a durat mai putin de doua orc, Ceausescu a pus pe masa un dosar continind date biografice ale teroristilor OEP-ului, precum si fotografiile acestora. Inutil de precizat ca nu mentionase provenienta dosarului, Hani Hassan, si nici ca fusese special intocmit pentru Hussein. Apoi, Ceausescu a propus o legatura „extrem de confidentiala" intre serviciile de spionaj din Romania si Iordania, cu scopul de a le apara propriile vieti, precum si independenta celor doua tari. Cind Ceausescu si-a terminat de spus pledoaria, sincera dupa toate aparentele, regele a tacut citeva minute. Lungul istoric al problemelor sale cu OEP facuse din aceastca o chestiune de viata si de moarte pentru el. De aceea, Hussein i-a strins mina lui Ceausescu, cu forta unui expert in karate, si l-a imbratisat, tot fara sa spuna un cuvint.
În ziua urmatoare, Hussein l-a informat pe Ceausescu despre acordul sau cu privire la o „legatura frateasca intre cele doua servicii de spionaj ale noastre." Citeva ore mai tirziu am avut prima intrevedere cu seful serviciului de spionaj extern iordanian si cu subalternii sai cei mai apropiati. A devenit evident imediat pentru mine faptul ca OEP-ul era o tinta aproape tot atit de importanta pentru ei ca si Israelul, si ca posedau de-asemenea surse valoroase la niveluri variate si in diferite fractiuni ale OEP-ului.
Pina in clipa cind Ceausescu a plecat din Iordania, strinsesem citeva dosare despre OEP, intocmite in graba de serviciul de spionaj extern iordanian, fara ca acesta sa-si in ragazul necesar protejarii adecvate a surselor sale. in sinceritatea sa, Hussein a ordonat ca un dosar special, detaliind masurile instituite de fortele militare si de securitate iordaniene pentru a-i proteja viata de terorismul international, sa-i fie de asemenea dat lui Ceausescu, ca ajutor fratesc pentru fortele de securitate romanesti, cu scopul de a proteja viata presedintelui lor. La comanda personala a lui Hussein, un sistem confidential de relatii a fost stabilit intre cele doua servicii de spionaj, incluzind o legatura speciala, bilaterala, de comunicare radio codificata. Citeva zile mai tirziu, Hani Hassan primea chiar din miinile lui Ceausescu o copie a fiecarui document obtinut de la regele iordanian si de la serviciul sau de spionaj. Dupa aceea, Hassan furniza periodic informatii care trebuiau oferite serviciului iordanian ca rapoarte romanesti in aparenta, continuind sa primeasca toate informatiile furnizate in secret de serviciul de spionaj al lui Hussein, transmise in timpul urmatoarelor intilniri personale de la Amman si Bucuresti, precum si prin sistemul codificat de comunicare radio.

În 1976, Ceausescu i-a propus lui Arafat sa faca schimb de consilieri in probleme de spionaj. Primirea citorva agenti OEP a adus o crestere dramatica a componentei teroriste din cadrul DIE, numita „Planul Z", Z fiind ultima litera din alfabet, reprezentind „solutia finala."

Pentru acest plan, Arafat si Hassan au desemnat doua echipe de teroristi profesionisti ai OEP-ului, care fusesera special antrenati pentru operatiuni pe teritoriul Romaniei si care au fost folositi mai tirziu in actiuni de rapiri si asasinate, in Occident, din ordinul lui Ceausescu. Un general DIE, Constantin Munteanu, a fost transferat la Beirut ca sef al unui grup de consilieri care urmau sa invete OEP-ul cum sa desfasoare operatiuni de spionaj si dezinformare, pentru a le asigura o acoperire perfecta in Occident.

„ANNETTE" ESTE RECRUTAT
Pina la sfirsitul anului 1976, Hani Hassan a fost recrutat format ca agent roman, pe baza rapoartelor consilierilor revclindu-i-se slabiciunea pentru banii occidentali. La indicatia personala a lui Ceausescu, a primit un nume codificat feminin, „Annette".

Dosarul sau de la DIE arata ca a incasat periodic sume mari de bani, intre 2.500 si 10.000 S bani gheata, si ca informatiile sale au fost deosebit de interesante. Analistii de la DIE, de exemplu, au gasit o bogatie de date in cantitatile imense de benzi inregistrate, rezultind din continua interceptare de catre OEP a liniilor telefonice care strabateau estul Beirutului. Dupa spusele lui „Annelte", centrul de supraveghere al OEP- ului - construit pentru ei de KGB-ul sovietic - a fost montat in secret si in inte- riorul ambasadei sovietice, oferind OEP-ului o dubla operatie de spionaj. „Annette" a furnizat de asemenea informatii semnificative despre bazele si taberele secrete de antrenament organizate pentru teroristii OEP-ului din Bulgaria. Rapoartele sale despre centrele de antrenament OEP din muntii Iugoslaviei erau savurate in cel mai inalt grad de Ceausescu si pastrate ca dovada a duplicitatii lui Tito. Cu toate acestea, cea mai importanta contributie a lui „Annette" a fost enorma cantitate de arme occi - dentale furnizate DIE, mergind de la pusti automate pina la tancuri. Majoritatea aces- tora au fost capturate in Liban, dar unele au fost obtinute prin valorificarea colabora - rii dintre OEP si Armata Rosie Japoneza, Brigazile Rosii Italiene, organizatia vest-germana Baader-Meinhof si alte grupari similare.

Din spate abia imi ajungea la urechi zgomotul slab al masinii mele. Ori de cite ori mergeam pe jos spre casa noaptea, soferul obisnuia sa ma urmeze discret pina cind ma vedea inauntru. Locuinta mea era intr-o cladire compusa din doua apartamente, construita cu putin timp inaintea celui de-al doilea razboi mondial de catre faimosul arhitect de atunci, lulius Prager, pentru cele doua surori ale sale. Ceausescu a dat dispozitie sa ma mul acolo, pe Bulevardul Zoia nr. 28, astfel incit sa fiu aproape de resedinta sa. Stateam la parter, intr-un apartament luxos si dispuneam de o gradina mare cu piscina. Etajul, cu o gradina pe terasa, era locuit de fiul cel mai virstnic al defunctului dr. Petru Groza, care, in martie 1945, devenise cel dintii prim-ministru pro-comunist si mai tirziu presedinte al Marii Adunari Nationale.

Cum am ajuns acasa in scara aceea, militianul ce pazea Ambasada Poloniei, de peste drum, a iesit din ghereta si m-a salutat ceremonios.

Cind am descuiat poarta grea de metal, am vazut o perdea miscindu-se usor la etajul intii al casei mele. Era sotia lui Groza. Statea intotdeauna sa ma urmareasca, oricit de tirziu ar fi fost. Sotul ei devenise alcoolic, iar eu devenisem singura ci distractie. Cu câteva luni mai devreme imi marturisise, precipitindu-se necontrolat, ca ii placea .de mine si ca era fascinata de tot ce reprezenta persoana mea : calatoriile mele in strainatate, aparitiile mele la televizor impreuna cu Ceausescu, coloana limuzinelor negre ce soseau acasa la mine.

Apartamentul meu era cufundat in bezna. Din hol am trecut direct in birou, unde veioza lumina blind cei doi pereti mari acoperiti in intregime cu fotografii color ma - rite si inramate. Ma aratau plimbindu-ma cu Charles de Gaulle la Paris, servind cina cu Willy Brandt la Bonn, pescuind in Caraibe cu Raul Castro, insotindu-i pe Richard Nixon si Henry Kissinger la plecarea de la Ambasada Romaniei din Washington, discutind cu Gerald Ford, dind mina cu Hirohito, dezbatind tot felul de probleme cu Ferdinand Marcos si dansind cu sotia sa, Imelda, pe iahtul lor, ascultindu-l pe Moammar el Gadhafi in cortul sau pestrit, intilnindu-ma cu Yasser Arafat in cartierul sau general din Liban, discutind cu Anwar Sadat in gradina palatului sau, vizitindu-l pe Hafez Assad la resedinta sa de vara, si insotindu-l pe Ceausescu in peste 30 de vizite in America de Nord si de Sud, Europa occidentala, Asia si Africa. La stinga, pe peretele mare, iluminat discret, se infatisau ostentativ privirii cele 39 de medalii romanesti si straine pe care le-am primit in decursul anilor. Medaliile din America Latina erau cele mai mari si cele mai spectaculoase, cu fetele emailate, stralucitoare si lanturi masive. Medaliile din aur masiv incrustate cu diamante mari de la sahul Iranului si din Republica Centrafricana, de la Jean bedel Bokassa, erau cele mai valo- roase, Alaturi de medalii slatcv vioara Stcincr, pe care o primisem cadou in copilarie, Ia ziua mea de nastere, de la nasul meu, istoricul Nicolae lorga, putin timp inainte- de a fi asasinat de catre organizatia fascista Garda de Fier, in 1940.

Am ciugulit putin din mincarea rece de pe masa din sufragerie, pregatita pentru mine de fiica mea, Dana. Dormitorul avea jaluzelele grele, trase ermetic pe afara, nelasind deloc lumina sa intre. Dormind cam patru-cinci ore pe noapte de aproape 30 de ani, invatasem sa atipesc in mai putin de un minut, dar numai daca in camera era un intuneric sa-l lai cu cutitul.

va urma