Scrisoare nouă

Geo Dumitrescu


Câteva versuri am să mai scriu, despre tine, draga mea,
înainte de-a ajunge om mare şi bogat -
ţi-am promis, cu ocazia ultimului sărut, că
am să cumpăr
o maşină americană aerodinamică de treierat.

Ţi-aduci aminte de visul ăsta pe care-l
creşteam împreună?
Eu îl ştiu, de câte ori te văd sălbatică şi mare,
cu picioarele groase, cu ceva din ridicolul
oamenilor blonzi,
plină întotdeauna de impertinenţă tăcută şi de mirare.

Într-o zi când vei pleca din humă, ca nu ştiu
care plantă sinucigaşă,
când vei ieşi din pământul proprietar care urcă
în tine victorios şi umil,
prin vinele tale, în plămânii tăi, în sărutul şi ochii tăi,
atunci vei fi probabil nevasta mea şi te vei plimba,
în sfârşit, în automobil.

Atunci vom ara în devălmăşie hectarele tale de certitudini
- pământ gras, negru, pământ limpede şi gustos -
voi lăsa fleacurile astea rimate, ca să-ţi fac plăcere,
şi voi încăleca tractorul cu sete şi cu mai mult folos.

Voi opri poate la nămiaz lângă vreo văgăună răcoroasă
şi în timp ce bestia de fier fumegând îşi va sorbi
benzina din bidoane,
mi-oi odihni elanul în poala ta,
m-oi adăpa din pasiunea ta de 1000 de pogoane.

Am să zvârl apoi în strofele negre din urma plugului,
am să zvârl cu merticul sămânţa cărţilor pe care
nu le voi scrie niciodată,
aşteptând să plouă peste ele Dumnezeu-Latifundiarul
urina lui gratuită şi binecuvântată.

Seara, în vatra caldă, cu buzele pline de mămăligă,
năduşiţi, vom face copii,
ca să se împlinească Scriptura,
vom face copii mari, proşti şi frumoşi
ca să ne anime şi să ne păzească bătătura.

Când l-oi dovedi pe Mărin Mierlanu cu vacile
în cositură
tu sari de mi-l scapă din mâini, ca să nu intru
în puşcărie,
tot aşa când l-oi prinde pe boier că se uită
prea lung la tine
sau că îţi dă târcoale prin vie.

Până atunci am să mai scriu, despre tine,
câteva versuri,
până ce-oi cumpăra maşina de treierat scumpă şi ciudată...
Mă gândesc însă că, oricât ar fi de nefiresc
şi de ruşinos - blestem de oraş - ,
eu, draga mea, n-am să te pot bate niciodată.