FERMA ANIMALELOR (2)

GEORGE ORWELL


Capitolul II
Trei nopţi mai tîrziu, bătrînul Senior muri liniştit în somn. Trupul lui fu înmormîntat la poarta livezii.

Aceste lucruri se întîmplau la începutul lui mar­tie. De-a lungul următoarelor trei luni se desfăşură o intensă activitate secretă. Discursul Seniorului dăduse animalelor mai inteligente de la fermă o viziune com­plet nouă asupra vieţii. Nu ştiau cînd avea să se pe­treacă Revoluţia prezisă de Senior, nu aveau nici un motiv să creadă că avea să fie în timpul vieţilor lor, dar vedeau limpede că era de datoria lor să o pregă­tească. Munca de a-i educa şi organiza pe ceilalţi căzu, fireşte, în seama porcilor, recunoscuţi în gene­ral ca fiind cele mai inteligente animale. Printre porci se distingeau doi masculi tineri, care se numeau Snowball şi Napoleon şi pe care domnul Jones îi în­grăşa pentru a-i vinde. Napoleon era un mascul din rasa Berkshire, mare şi cu un aspect destul de feroce, singurul Berkshire de la fermă, nu foarte vorbăreţ, dar avînd reputaţia de a şti să-şi impună voinţa. Snowball era un porc mai sprinten decît Napoleon, mai iute la vorbă şi mai inventiv, dar nu era conside­rat a avea aceeaşi profunzime de caracter. Toţi cei­lalţi porci masculi de la fermă erau crescuţi pentru tăiere. Cel mai cunoscut printre aceştia era un porc mic şi gras, care se numea Squealer [Guiţătorul], cu fălci foarte rotunde, ochi scăpărători, mişcări iuţi şi o voce foarte ascuţită. Era un vorbitor strălucit şi, cînd discuta în contradictoriu vreo problemă, avea un fel de a sări dintr-o parte într-alta şi de a-şi scutura coada, care era, nu se ştie de ce, foarte convingător. Ceilalţi spuneau despre Squealer că poate face din negru alb.

Aceştia trei elaboraseră, pornind de la învăţătu­rile bătrînului Senior, un întreg sistem de gîndire pe care îl numiseră Animalism. Mai multe nopţi pe săp­tămînă, după ce domnul Jones se culca, cei trei orga­nizau întruniri secrete în hambar şi le expuneau ce­lorlalte animale principiile Animalismului. La înce­put, se loviră de o teribilă prostie şi apatie. Unele animale vorbeau despre datoria de a fi loiale domnu­lui Jones, pe care-l numeau "Stăpînul", sau făceau remarci elementare:
― Domnul Jones ne hrăneşte. Dacă dispare el, noi o să murim de foame.
Altele puneau întrebări de genul:
― De ce să ne pese nouă ce-o să se întîmple după ce murim?
sau:
― Dacă Revoluţia asta o să aibă loc oricum, ce contează dacă noi o pregătim sau nu?
Aşa încît, porcii aveau mari greutăţi în a le face să înţeleagă că toate acestea erau contrare spiritului Animalismului. Cele mai idioate întrebări le punea Mollie, iapa cea albă. Prima întrebare pe care i-o pu­sese lui Snowball fusese:
― O să mai existe zahăr după Revoluţie?
― Nu, îi răspunsese Snowball ferm. Nu avem la această fermă posibilitatea de a face zahăr. Dar, de fapt, nici n-o să ai nevoie de zahăr. O să ai ovăz şi fîn cît o să vrei.
― Şi o să mi se mai dea voie să port panglici în coamă? întrebase Mollie.
― Tovarăşă, îi spusese Snowball, aceste panglici de care te simţi atît de legată sînt însemnele sclaviei. Nu poţi înţelege că libertatea valorează mai mult de­cît nişte panglici?

Mollie se arătase de acord, dar nu păruse prea convinsă.

Porcii aveau, însă, şi mai multe greutăţi în lupta de a contracara minciunile răspîndite de Moise, cor­bul domesticit. Moise, care era mai mult decît alţii favoritul domnului Jones, era şi spion şi informator, dar şi un orator inteligent. El susţinea că ştia de exis­tenţa unei ţări misterioase, numită Muntele de Zahăr Candel, unde mergeau toate animalele după moarte. Era aşezată undeva sus, în ceruri, imediat în spatele norilor, spunea Moise. Pe Muntele de Zahăr Candel era duminică şapte zile pe săptămînă, trifoiul înflorea tot anul, iar zahărul cubic şi turta din sămînţă de in creşteau în tufişuri. Animalele îl duşmăneau pe Moise pentru că era informator şi nu muncea, dar unele credeau în Muntele de Zahăr Candel, iar porcii trebuiau să argumenteze din greu pentru a le con­vinge că nu exista un asemenea loc.

Cei mai credincioşi discipoli ai porcilor erau cei doi cai de tracţiune, Boxer şi Clover. Şi unul şi celă­lalt aveau mari dificultăţi în a gîndi singuri, dar, o dată ce îi acceptaseră pe porci drept învăţători, îm­brăţişară tot ce li se spunea, răspîndind învăţătura către celelalte animale prin argumente simple. Nicio­dată nu absentau de la întrunirile secrete din hambar şi tot ei conduceau corul cînd se cînta Animale din Anglia, la sfîrşitul fiecărei întruniri.

Însă, după cum se dovedi, Revoluţia fu înfăptuită mult mai devreme şi mult mai simplu decît se aştep­tase oricine, în anii anteriori, domnul Jones, deşi un stăpîn sever, fusese un fermier priceput; cu trecerea vremii, intrase, însă, într-o perioadă proastă. Deve­nise foarte deprimat după ce pierduse bani într-o ac­ţiune judiciară şi se apucase de băut mai mult decît era sănătos pentru el. Uneori, zile întregi la rînd stă­tea tolănit în fotoliul său Windsor din bucătărie şi ci­tea ziarele, bea, iar din cînd în cînd îl hrănea pe Moise cu coji de pîine muiate în bere. Oamenii lui erau leneşi şi necinstiţi, cîmpurile erau pline de buru­ieni, clădirile aveau nevoie de reparaţii la acoperişuri, gardurile vii erau neîngrijite, iar animalele prost hră­nite.

Sosi şi luna iunie şi finul era aproape gata de co­sit, în ajunul Sfîntului Ioan, care era într-o sîmbătă, domnul Jones se duse la Willingdon şi se îmbătă la "Leul Roşu" atît de tare, încît nu se întoarse decît du­minică la prînz. Oamenii mulseseră vacile dis-de-di­mineaţă şi apoi plecaseră să vîneze iepuri de cîmp, fără să se mai ostenească să le dea animalelor de mîncare. Cînd ajunsese. Înapoi acasă, domnul Jones se dusese să se culce pe canapeaua din salon, cu zia­rul "News of the World" pe faţă, aşa încît, la căderea serii, animalele tot nemîncate erau. Pînă la urmă, nu mai putură suporta. Una dintre vaci sparse uşa de la magazia cu provizii, împingînd-o cu coarnele, şi toate animalele începură să se servească singure din re­zerve. Tocmai atunci se trezi şi domnul Jones. În clipa următoare, el şi oamenii lui erau în magazie, cu biciuri în mîini, şfichiuind în dreapta şi în stînga. Acest lucru animalele înfometate îl găsiră de nesu­portat. Toate într-o înţelegere, deşi nimic de acest fel nu fusese plănuit dinainte, se aruncară asupra celor ce le chinuiau. Jones şi oamenii lui se treziră, deo­dată, împunşi cu coarnele şi loviţi cu copitele din toate părţile. Situaţia, nu mai era deloc sub controlul lor. Nu văzuseră niciodată vreun animal să se poarte astfel şi o asemenea răzvrătire a unor fiinţe pe care aveau obiceiul să le bată şi să le maltrateze după che­ful lor îi înspăimîntă atît de mult, încît aproape că-şi ieşiră din minţi. După o clipă sau două numai, ei renunţară să mai încerce vreo apărare şi o luară la fugă. După un minut, toţi cinci fugeau de mîncau pă­mîntul pe drumul de căruţe care ducea la drumul principal, cu animalele urmărindu-i triumfătoare.

Doamna Jones, privind afară pe fereastra dormi­torului, văzu ce se întîmpla, îşi aruncă în grabă cîteva lucruri într-un sac de voiaj şi părăsi ferma pe un alt drum. Moise, corbul, sări de pe prăjina lui şi fîlfîi din aripi în urma ei, cîrîind în gura mare. Între timp, ani­malele îi fugăriseră pe Jones şi pe oamenii lui de-a lungul drumului şi trîntiseră poarta cu cinci drugi în urma lor. Şi astfel, aproape înainte de a-şi da seama ce se petrecea, Revoluţia fusese înfăptuită cu succes: Jones era alungat, iar Ferma "Conacul" le aparţinea.

În primele cîteva minute, animalelor nu le veni să creadă în norocul lor. Prima lor reacţie fu aceea de a galopa in corpore de jur împrejurul fermei, ca şi cum ar fi vrut să se asigure că nici o fiinţa omenească nu se ascundea pe nicăieri înăuntru; apoi alergară către clădirile fermei pentru a şterge definitiv şi ultimele urme ale domniei detestate a lui Jones. Încăperea cu hamuri de la capătul grajdurilor fu deschisă cu forţa; zăbalele, belciugele de pus în nas, lanţurile pentru cîini, cuţitele nemiloase cu care domnul Jones avu­sese obiceiul să castreze porcii şi mieii, toate fură aruncate în puţ. Hăţurile, căpestrele, ochelarii pentru cai, sacii umilitori de pus sub bot le aruncară în fo­cul pentru gunoaie care ardea în curte. La fel şi bi­ciurile. Toate animalele începură să exulte de bucurie văzînd biciurile cum se calcinau în flăcări. Snowball azvîrli în flăcări şi panglicile cu care erau împodobite de obicei coamele şi cozile cailor în zilele de tîrg.
― Panglicile, zise el, trebuie considerate ca fiind haine, care sînt marca oamenilor. Toate animalele trebuie să umble goale.
Cînd auzi asta, Boxer îşi luă pălărioara de pai pe care o purta vara ca să nu-i intre muştele în urechi şi o azvîrli pe foc alături de celelalte obiecte.

Într-un timp foarte scurt, animalele reuşiră să dis­trugă tot ce le mai amintea de domnul Jones. După aceea, Napoleon le conduse înapoi la magazie şi dă­rui, de acolo, cîte o raţie dublă de porumb la toată lumea, plus doi biscuiţi pentru fiecare cîine. Apoi cîntară Animale din Anglia, de la un capăt la altul, de şapte ori, alergînd, iar, în cele din urmă, se întinseră pentru noapte şi dormiră cum nu mai dormiseră ni­ciodată pînă atunci.

Deşteptîndu-se în zori, ca de obicei, îşi amintiră deodată fapta plină de glorie care avusese loc şi se năpustiră toate afară pe păşune. În mijlocul păşunii era o movilă care oferea o perspectivă largă asupra unei mari părţi a fermei. Animalele se îngrămădiră spre vîrf şi priviră cu atenţie în jurul lor, în lumina limpede a dimineţii. Da, era a lor ― tot ceea ce ve­deau era al lor! In extazul acestui gînd, începură să ţopăie de colo-colo şi în cercuri, să sară în sus, pline, de excitare. Se rostogoliră în rouă, înfulecară guri în­tregi din iarba dulce de vară, aruncară în sus cu pi­cioarele bucăţi de pămînt negru, mirosindu-i parfu­mul bogat. Apoi făcură o inspecţie a întregii ferme, privind cu admiraţie mută pămîntul arabil, cîmpul cu fîn, livada, iazul, crîngul. Era ca şi cum n-ar fi văzut aceste locuri niciodată şi, chiar şi acum, cu greu le venea să creadă că erau numai ale lor. După aceea se întoarseră către clădirile fermei şi se opriră în tăcere în faţa uşii casei. Şi aceea era a lor, dar se temeau să intre. După o clipă, totuşi, Snowball şi Napoleon îm­pinseră uşa cu umerii şi animalele intrară în şir in­dian, umblînd cu extrem de multă grijă, ca nu cumva să deranjeze ceva. Trecură pe vîrfuri dintr-o cameră într-alta, temîndu-se să vorbească mai tare decît în şoaptă şi holbîndu-se cu un fel de sfială la luxul de necrezut, la paturile cu saltele din pene, la oglinzi, la canapeaua din păr de cal, la covorul de Bruxelles, la litografia reginei Victoria deasupra căminului din sa­lon. Tocmai se întorceau, coborînd scările, cînd se descoperi că Mollie lipsea. Merseră înapoi şi o găsiră în cel mai bun dormitor: luase o bucată de panglică albastră din toaleta doamnei Jones, o ţinea la umăr şi se admira prosteşte în oglindă. Celelalte îi repro­şară fapta cu asprime şi-apoi ieşiră. Cîteva'şunci care atîrnau în bucătărie fură scoase afară pentru a fi în­mormîntate, iar butoiul cu bere din cămară fu spart, cu o lovitură de copită, de către Boxer; nimic altceva din casă nu se mişcă din loc. O rezoluţie unanimă fu imediat votată, şi anume de a păstra casa ca muzeu.

Toţi şi toate fură de acord că nici un, animal nu tre­buia să locuiască vreodată aeoîo.

După ce mîncară de dimineaţă, Snowball şi Na­poleon le convocată din nou.
― Tovarăşi, zise Snowball, ceasul este şase şi ju­mătate şi avem în faţa noastră o zi lungă. Azi înce­pem recoltarea finului. Dar există o altă problemă care trebuie avută în vedere mai întîi.

Porcii dezvăluiră astfel faptul că, în timpul ulti­melor trei luni, învăţaseră să citească şi să scrie, dintr-o carte veche de citire care aparţinuse copiilor, domnului Jones şi care fusese aruncată pe grămada de gunoi. Napoleon trimise după borcane de vopsea neagră şi albă şi porni, în fruntea tuturor animalelor, către poarta cu cinci drugi care dădea în drumul principal. Aici, Snowball ― pentru că Snowball era mai bun la scris ― luă o bidinea între cele două un­ghii ale copitei, şterse Ferma "Conacul" de pe drugul de sus cu vopsea neagră şi, în locul ei, scrise Ferma Animalelor. Acesta urma să fie numele fermei de atunci înainte. După aceea, se duseră înapoi la clădirile fermei, unde Snowball şi Napoleon trimiseră după o scară pe care o rezemară de peretele din fund al hambarului cel mare, explicînd că, în cadrul studi­ilor lor din ultimele trei luni, porcii reuşiseră să re­ducă principiile Animalismului la Şapte Precepte. Aceste Şapte Precepte aveau să fie acum înscrise pe perete; ele trebuiau să constituie o lege inalterabilă, după care urmau să trăiască toate animalele de la Ferma Animalelor, pentru totdeauna. Cu oarecari di­ficultăţi ― pentru că nu-i este uşor unui porc să-şi ţină echilibrul pe o scară ― Snowball se sui şi se puse pe lucru, în timp ce Squealer stătea cîteva trepte mai jos, cu borcanul de vopsea. Preceptele fură scrise pe peretele gudronat, cu litere mari, albe, care puteau fi citite şi de la treizeci de metri. Ele sunau astfel:
CELE ŞAPTE PRECEPTE
I ORICE MERGE PE DOUA PICIOARE E DUŞMAN
II ORICE MERGE PE PATRU PICIOARE SAU ARE ARIPI E PRIETEN
III NICI UN ANIMAL NU VA PURTA HAINE
IV NICI UN ANIMAL NU VA DORMI ÎNTR-UN PAT
V NICI UN ANIMAL NU VA BEA ALCOOL
VI NICI UN ANIMAL NU VA UCIDE UN ALT ANIMAL
VII TOATE ANIMALELE SÎNT EGALE

Totul era, foarte îngrijit scris şi, în afara faptului că "prieten" fusese scris "preiten" şi că unul dintre s-uri fusese desenat invers, ortografia era corectă de la un cap la altul. Snowball citi cu voce tare pentru celelalte animale. Toate aprobară din cap, într-un consens exemplar, iar acelea mai inteligente începură pe loc să memoreze Preceptele.
― Şi acum, tovarăşi, zise Snowball, aruncînd pe jos bidineaua ― la cîmpul cu fîn! Să facem o pro­blemă de onoare din a strînge recolta mai repede de­cît Jones şi oamenii lui.

Dar, în acel moment, cele trei vaci, care nu păru­seră în apele lor de cîtva timp, scoaseră un muget pu­ternic. Nu fuseseră mulse de douăzeci şi patru de bre şi ugerele lor stăteau să plesnească. După un moment de gîndire, porcii trimiseră după găleţi şi mulseră va­cile cu destulă îndemînare, copitele lor fiind bine adaptate pentru această operaţie. Nu după mult timp apărură cinci găleţi de lapte smîntînos cu spumă, la care multe dintre animale se uitau cu un interes con­siderabil.
― Ce-o să se întîmple cu tot laptele ăsta? întrebă cineva.
― Jones punea uneori din el în terciul nostru, zise una dintre găini.
― Lăsaţi laptele, tovarăşi! strigă Napoleon, aşe­zîndu-se în faţa găleţilor. Se va avea în vedere acest lucru. Recolta este mai importantă. Tovarăşul Snowball vă va conduce acolo. Eu o să vă urmez în cîteva minute. Înainte, tovarăşi! Fînul aşteaptă!

Şi astfel, animalele porniră în grup către cîmpul cu fîn ca să înceapă recoltarea, iar seara, la întoar­cere, observară că laptele dispăruse.

(va urma)