Orizonturi Rosii (2)

I. Mihai Pacepa


Amintirile unui general de securitate

Guita cavat lapidem, non vi sed saepe cadendo
[ Picatura gaureste piatra nu prin forja, ci cazind des. ]

Convorbirile din aceasta carte au fost scrise din memorie de general-locotenent Ion Mihai Pacepa. Ele sint tot atit de exacte pe cit pot fi orice convorbiri neinregistrate, reamintite.


CAPITOLUL II 

— Amindoi vrem sa influentam America in favoarea noastra. Cu toate acestea, metodele noastre sint diferite. Tu, Frate Arafat, folosesti armele. Eu folosesc cuvintele.
— Lupta, frate Ceausescu! Lupta inarmata si teroarea sint singurele lucruri pe care le respecta America.
— Tu, frate Yasser, ai fost aici in 1972 si esti aici si acum. Vezi cu ochiul liber ca nimic nu s-a schimbat in Romania intre timp. Sintem tot aceeasi tara comunista, unde proprietatea privata nu numai ca e interzisa - e o rusine. Dar Occidentul ma iubeste acum. Doi presedinti americani au venit in Romania de cind am inceput operatiunea „Orizont", nici unul inainte. Acum, numai in ultimii sase ani, am primit douasprezece miliarde de S in credite occidentale - doua miliarde pe an. Cu zece ani in urma, cea mai importanta operatiune de spionaj tehnologic a Romaniei a fost scoaterea ilegala din America a porumbului hibrid. Acum Bucurestiul ocupa un loc de frunte in cadrul Tratatului de la Varsovia in privinta achizitionarii de inalta tehnologie prin spionaj din America.
— Chiar asa e ?
— Nu e numai ce cred eu, e si ce mi-a spus de curind Brejnev.
— Uimitor.
— inainte de a-mi incepe operatiunea „Orizont", nu puteam exporta nimic in America. Tot ce faceam era sa import tehnica lor avansata. Acum exporturile mele aproape imi egaleaza importurile si peste zece ani balanta va fi de zece la unu in favoarea mea. Cu cinci ani in urma, abia aveam o duzina de agenti secreti in America. Acum am de cinci ori pe atit, incluzindu-l pe ambasador, iar peste doi ani voi avea de zece ori pe atit. Si ce-a obtinut America din toate astea ? Rahat, nimic altceva decit rahat.
Folosindu-si amindoua miinile, Ceauscscu a inceput sa infulece felii de rosii, ceapa si brinza, meniul sau preferat. Cind se afla cu prieteni apropiati, prefera intotdeauna sa-si foloseasca degetele in locul unei furculite. Asa facu si Arafat, care a profitat de pauza ca sa inghita o baclava din care se scurgea sosul dupa ce o inmuiase intr-un borcan cu miere. Mincatul mierii direct din borcan este una din placerile sale de capetenie.

FRATELE CEAUSESCU, FRATELE ARAFAT
Yasser Arafat, insotit de Hani Hassan, sosise la Bucuresti cu o ora mai devreme, cu avionul prezidential al lui Ceausescu. La masa lunga de 24 de persoane din sala mare de sedinte stateau doar cinci oameni imbracati usor. De o parte erau Arafat si Hassan, iar intre ei Gheorghe Serbanescu, interpretul D1E. Singura limba straina vorbita de Ceausescu este rusa, pe care Arafat n-o vorbeste. Ceauscscu sedea in partea cealalta a mesei, iar eu eram asezat linga el, parlicipind in dubla mea calitate de consilier per - sonal si de sef in functie al Serviciului roman de spionaj extern.

Asemanarea dintre Ceausescu si Arafat era extrem de izbitoare. Nu numai din motive politice sau ca un corolar natural fata de antisemitismul sau avea Ceausescu incredere in Arafat. Fara barba lui Arafat si pielea sa putin mai inchisa la culoare, ar fi greu sa-i deosebesti. Au aceeasi forma a fetei, aceeasi expresie in jurul gurii, acelasi zimbet, aceiasi ochi care te strapungeau. Amindoi gindesc si actioneaza la fel. Sint la fel de vorbareti, irascibili, impulsivi, violenti si isterici. Aceasta asemanare puternica i-a izbit din prima zi in care s-au cunoscut si a jucat un rol semnificativ in prietenia lor continua.

Ceausescu infulecase tot din farfurie, iar acum o stergea cu o bucata de piine.
— Peste doua saptamini voi fi din nou la Washington si pot sa-ti jur ca si Carter va aprecia Romania ca pe o tara mare, iar pe mine ma va numi „un distins conducator international".
— Asta datorita „Orizontului", nu-i asa ? a vorbit Hassan pentru prima data in seara aceea.
— Te poti gindi la altceva mai bun ? a intrebat Ceausescu, privindu-l cu afectiune. Ceausescu il considera pe Arafat cel mai bun prieten al sau si ii spune „vulpea mea desteapta", dar in mod vizibil il admira pe Hassan pentru perfidia sa si singele sau rece.
Ceausescu a luat o rosie intreaga si a muscat din ca ca dintr-un mar, improscind suc si seminte. Apoi si-a indesat in gura ceapa si brinza, stergindu-si degetele pe fata de masa de damasc alb, in tot acest timp studiindu-l pe Arafat cu ochii sai vioi, de viezure.
— Cum stai cu operatiunile de spionaj ? a spus, schimbind subiectul.
— Consilierii pe care i-a primit Hassan de la fratele Pacepa sint adevarati artisti.
Ceausescu a preluat ideea.
— Spionajul este, intr-adevar, o arta, o meserie practica.
— Chiar in acest moment avem ceva in curs de desfasurare la Viena, a intervenit Hassan, iar rezultatele ar putea fi un premiu pentru pace de la Kreisky. (Bruno Kreisky era cancelarul Austriei la vremea aceea.)
Arafat a izbucnit intr-un hohot de ris:
— Un cadou de la un evreu pentru OEP. Nu-i asa ca ar fi minunat ?
— Mai avem o alta operatiune, in care il folosim pe Abu Nidal, a adaugat Hassan.
— Cine ar banui vreodata ca Nidal, dusmanul meu cel mai de temut, chiar individul care-mi omoara oam'enii, ar putea de fapt sa-mi faca si servicii ? a izbucnit Arafat.
— Felicitari, a spus Ceausescu. Dar ce-ai zice sa pretinzi ca ai rupt-o cu terorismul ? Occidentului i-ar placea asta.
— Numai sa pretindem, ca si cu independenta voastra ?
— Exact. Dar sa pretindeti fara incetare. Influenta politica, asemenea materialis - mului dialectic, e construita pe acelasi principiu de baza: acumularea cantitativa genereaza transformarea calitativa.
— Nu sint expert in marxism ca tine, frate Ccausescu.
— Materialismul dialectic actioneaza ca si cocaina, sa zicem. Daca o inhalezi o data sau de doua ori, e posibil sa nu-ti schimbe viata. Dar daca o folosesti zi de zi, te va transforma intr-un om vicios, diferit. Asta-i transformarea calitativa.
— Sforaitul unui Arafat pasnic, zi de zi... ?
— Exact, frate Yasser. Occidentul se va consacra poate tie si OEP-ului tau.
Discutia prieteneasca a continuat in acelasi fel timp de cel putin inca o ora. În timpul ultimelor citeva luni, Ceausescu si Arafat fusesera extrem de preocupati de recunoas- terea OEP-ului in Europa occidentala prin crearea unei imagini moderate pentru Arafal.

Ceausescu a fost acela care a atins primul miezul problemei:
— Voi fi la Washington peste mai putin de doua saptamini. De-aia v-am invitat aici.
— Pune cartile pe masa, frate Ceausescu.
— Nu cu mult timp in urma ti-am povestit despre planul meu de a-i aduce pe Sadat si pe Begin la aceeasi masa a tratativelor, aici, in Romania. Sinaia e locul pe care l-am ales si le-am tinut o predica asupra faptului ca nimic in lume nu putea fi mai insufletitor si sigur decit acest oras montan izolat si pitoresc. E locul unde fostul rege isi avea palatul de vara.
— Stiu. Mi-ai spus.
— Cu citeva zile in urma l-am trimis pe Pacepa la Cairo sa discute detaliile cu Sadat si, cind s-a intors, nu-mi puteam crede urechilor. Sadat schimbase totul! Spunea ca intrase in joc Carter si oferise nu numai Camp David, ca loc de intilnire, si influenta sa personala asupra lui Begin, dar si sprijinul CIA.
— Sadat n-a suflat o vorba despre asta.
— I-a spus lui Pacepa ca nimic nu e mai secret decit chestia asta.
— Interesant. Degetele lui Arafat se miscau nervos incoace si incolo.
— L-am informat imediat pe Brejnev. Stii, nu-mi place de el ca om, dar cauza noastra comuna a prevalat intotdeauna.
Fiind amindoi teribil de razbunatori din fire, Leonid Brejnev si Nicolae Ceausescu incepusera sa se urasca reciproc cu mult timp in urma. În 1953, Brejnev a devenit general cu doua stele si adjunctul sefului de la Departamentul Politic al Armatei Rosii. Cu un an inainte fusese prim-secrctar al Comitetului Central al Partidului Comunist din Moldova - odinioara o regiune romaneasca, pe care sovieticii o ocupa - sera la sfirsitul celui dc-al doilea razboi mondial. De aceea era considerat expert in problemele romanesti si i s-a dat sarcina de a supraveghea indoctrinarea politica a armatei Romaniei. Criticile aspre ale lui Brejnev referitoare la armata romana l-au ranit adinc pe Ceausescu, care era si el, la vremea aceea, general cu doua stele si responsabil cu departamentele politice ale fortelor militare si de securitate ale Romaniei. Ceausescu nu-l putea ierta pentru aceasta. Cind Ceausescu a venit la putere ,,a dat ordin ca DIE sa faca un studiu detaliat cu privire la activitatea lui Brejnev in calitate de conducator al Moldovei. Un an mai tirziu, in mai 1966, cind Brejnev a vizitat Bucurestiul, Ceausescu i-a prezentat acestuia documente demonstrind ca in perioada de rusificare a Moldovei dintre anii 1950-l952, Brejnev deportase in Siberia mai mult de un milion de romani, inlocuindu-i cu rusi si ucranieni. Discutia a fost foarte dura si a cauzat o ruptura in relatia lor personala. Aceasta s-a intimplat cu zece ani inainte de revenirea lui Brejnev in Romania.
— Ce a spus Brejnev ? a intrebat Arafat, cu ochii sai de viezure miscindu-se rapid de la Ceausescu la mine si inapoi.
— in mai putin de 24 de ore, Drozdenko era in biroul meu cu mesajul Kremlinului, imi cercau sa fac tot ce e posibil pentru diminua rolul lui Carter si sa ajut la transferul intregului proces de pace din Orientul Mijlociu la Conferinta de la Geneva.
— Asta nu numai ca ar pune automat Moscova in mijlocul scenei, dar si intreaga poveste ar iesi la suprafata pentru totdeauna. Geneva e renumita pentru chestii d-astea. (Uniunea Sovietica si Statele Unite detin copresedintia Conferintei de la Geneva.)
— Acum Carter trebuie sa intre in joc, a spus Ceausescu nerabdator.
— N-are nici o influenta asupra mea, iar fara Arafat nu va fi pace deloc.
— Asta vreau de la tine, frate Yasser. Ajuta-ma sa demonstrez ca sint singurul care are o oarecare influenta asupra la.
— E si-n interesul meu ca tu sa primesti Premiul Nobel, frate Ceausescu.
— Cind voi ajunge la Washington, vreau sa-i pun pe tapet lui Carter ca eu, si numai eu, pot schimba OEP-ul si ca sint dornic sa fac asta, daca va fi de acord sa transfere negocierile de la Camp David la Geneva.
— Ce sa schimbi ? l-a intrerupt Arafat cu suspiciune.
— Nimic serios, doar citeva schimbari cosmetice. Cum ar fi transformarea OEP-uIui intr-un guvern palestinian in exil. Asta n-ar insemna nimic pentru tine, dar ar putea eradica dintr-o lovitura toate pretextele americanilor de a te izola si ti-ar deschide usa Genevei, frate.
Arafat s-a oprit cu mina in aer, neobservind ca mierea incepea sa-i picure din lingura pe costum. Ceausescu a continuat:
— Ar fi mult mai usor sa convingem Occidentul sa negocieze cu un guvern in exil, decit cu o organizatie terorista.
Arafat m-a privit scurt, apoi a inceput sa-l sfredeleasca pe Ceausescu, cu ochii sai nelinistiti si incruntati, in timp ce lingea mecanic lingura goala.
— Nu vorbesti serios, nu-i asa ?
— Crezi ca-i usor pentru mine sa ma strecor pe ascuns la • Moscova, unde obisnuiam sa fiu primit in sunet de fanfara si cu defilarea garzii ?
— Nu ma supar ca vin aici in secret, frate Ceausescu. E pentru cauza noastra. Dar noi sintem o revolutie, nu un guvern. Ne-am nascut ca revolutie si ar trebui sa raminem o revolutie neincatusata.
— Si veti ramine o revolutie. Singurul lucru pe care vreau sa-l schimb e placuta cu numele de pe usa voastra.
Dupa o scurta pauza, Arafat s-a lansat intr-o lunga peroratie. Spunea ca palestinienilor le lipsesc traditia, unitatea si disciplina de a deveni un stat oficial. Ca un stat pales - tinian ar fi un esec chiar din prima zi. Ca toate acestea puteau fi ceva numai pentru generatia urmatoare. Ca toate guvernele, chiar si cele comuniste, erau limitate de Icej si acorduri internationale.
— Nu-i nici o indoiala in mintea mea, a spus Ceausescu din simpatie, ca un razboi al leroarei este singura voastra arma reala. La umbra guvernului vostru in exil poti pastra cite grupari operationale vrei, atita timp cit nu sunt legate public de numele tau. Ele ar putea organiza operatiuni la nesfirsit pretutindeni in lume, in timp ce numele tau si al guvernului tau ar ramine sfinte si nepatate, pregatite pentru negocieri si recunoasterea ulterioara.
— Ce capital politic as cistiga din chestia asta ? l-a intrerupt nervos Arafat, rupind in fisii o foaie alba de hirtie din carnetelul sau.
— Ai putea beneficia de acelasi credit ca si mine, a replicat Ceausescu, pocnind din degete sa mai fie adusa o sticla cu vin pentru el si un borcan cu miere pentru Arafat.
Sub presiunea lui Ceausescu, Arafat a cazut de acord in cele din urma sa parcurga aceste propuneri impreuna cu colaboratorii sai cei mai apropiati si sa trimita un raspuns prin Constantin Olcescu, insarcinatul roman cu afaceri externe din Beirut, care era si seful statiei DIE.
— Cu cit primesc mai repede raspunsul tau, cu atit mai mari sint sansele de a fi aparatorul tau la Washington, a staruit Ceausescu.
— E putin 24 de ore, a raspuns agitatul* Arafat.
— Daca nu in 24, atunci in 48. Te poti gindi si la citeva sugestii conciliante pentru Occident referitoare la 242 si 338. (Acestea erau cele doua rezolutii ale ONU pe care OEP refuza sa le accepte).
— Asa o sa fac, a spus Arafat, clipind din ochi la Ceausescu, inainte de a schimba subiectul. Am nevoie de mai multe pasapoarte in alb de la tine, frate Ceausescu. De o suta. Israeliene, iordanicne, vest-europene. Si de citeva americane, daca poti.
— Ce-i al meu e si al tau, a spus Ceausescu, indreptindu-se , spre Arafat si sarutindu-l afectuos pe amindoi obrajii.
Pe cind plecau brat la brat, singurul sunet ce se auzea era cadenta rapida facuta de tocurile inalte ale lui Arafat si a pantofilor cu talpa groasa de piele ai lui Ceausescu mergind cu pasi marunti in lungul podelei de marmura.

Ceausescu are doar aproximativ 1,60 m inaltime, iar Arafat este cu foarte putin mai inalt. Dupa ce usa automata glisanta se inchisese in urma lor: Hassan a venit la mine:
— Cihd putem sta de vorba ? a spus in germana.
În anii '60, Hassan a studiat ingineria in Germania de Vest si a devenit presedinte al Uniunii Studentilor Palestinieni din Europa si al citorva sindicate muncitoresti afiliate. Numai in Germania de Vest erau peste 3.000 de studenti si 65.000 de muncitori palestinieni. Vasta retea clandestina de spionaj pe care a format-o in Europa occidentala era de nepretuit in lupta lui Arafat de a-si consolida pozitia de conducator ai OEP-ului. Era de asemenea un pas decisiv spre o relatie foarte apropiata intre ei doi si mina cu desavirsire libera pe care Hassan a primit-o de la Arafat.
— Olcescu va veni sa te ia de indata ce vor putea pleca sefii nostri, am propus, in regula, „Annette" ?
Hassan a avut o tresarire aproape imperceptibila cind i-am mentionat numele codificat.
Odata ajunsi afara, i-am vazut pe cei doi conducatori plimbindu'-se prin gradina, semanind din spate exact cu Twe-cdledum si Tweedledce.
Purtau aceleasi pulovere si aceiasi pantaloni kaki, imbracaminte facuta in Romania pentru OEP. Felul in care mergeau era identic, leganindu-si bratele in acelasi mod.

Îmbracati in stil militar, pareau nelalocul lor printre statuile de marmura, fântinile arteziene si plantatiile de arbusti exotici, toate acestea iluminate blind, ca in tara basmelor. Gradina apartinea unui palat aflat pe malul lacului, cladire construita cu 15 ani in urma ca resedinta personala pentru fostul conducator roman Gheorghe G. Dej. Enorma resedinta prezidentiala si birourile particulare erau inconjurate de numeroase alte locuri de delectare cum ar fi: un cinematograf, o sera, o sala de gimnastica, piscine imprejmuite, un debarcader mare pentru vaporase si apartamente luxoase pentru amanta de multi ani a lui Dej si pentru fiecare , dintre cele doua fete ale lui si familiile lor.

Dupa moartea lui Dej, in 1965, Ceausescu l-a atacat pentru excesele sale personale, i-a calificat resedinta ca fiind „neproletara" si a transformat-o intr-o casa de oaspeti a sa pentru vizitatorii de la cei mai inalt nivel.

Noua resedinta pe care Ceausescu insusi a construit-o pentru sine, cu zece ani mai tirziu, avea sa fie si mai luxoasa, Hassan si cu mine i-am urmat la o oarecare distanta pe Ceausescu si pe Arafat. Dupa citeva minute, cei doi conducatori si-au strins miinile, s-au sarutat cu efuziune, s-au batut reciproc pe spate, s-au sarutat iar si si-au strins miinile inca o data.

PRELUAREA LUI „IUNIE NEGRU" DE LA ABU NIDAL
Am plecat cu Ceausescu pe jos, resedinta sa fiind doar la citeva minute de mers. Stefan Andrei astepta la poarta.
— Nici o intilnire oficiala cu Arafat, nici un comunicat de presa. Pleaca in zori ca sa fie la biroul sau de dimineata. Tot atit de secret cum a venit asta-seara, a spus Ceausescu en pas-sant\ fara sa raspunda la salutul lui Andrei „Traiasca presedintele Ceausescu", cea mai obisnuita formula de salut adresata lui si folosita numai de subordonatii sai cei mai apropiati.
— Te poti intoarce, Pacepa, mi-a spus Ceausescu. Vorbeste cu Hassan. Si nu uita, ii place „Chivas Regal."

Andrei astepta inca la poarta. Pentru aceasta seara aranjase o cina elaborata pentru a-si sarbatori numirea in functia de ministru al afacerilor externe si voia sa merg cu el. I-am explicat ca Ceausescu imi mai daduse un ordin de indeplinit, dar l-am asigurat ca voi fi acolo mai tirziu.

Trecuse o jumatate de ora cind am plecat de la resedinta lui Ceausescu. „La Roma", i-am spus soferului meu. „Roma" era porecla neoficiala a unei case sigure, vechi si elegante apartinind DIE, pe care o rezervam pentru cazuri speciale. Era numita astfel pentru ca se afla pe strada Roma.

Cind am ajuns acolo, Hassan, Munteanu si Olcescu se instalasera deja confortabil in niste fotolii drapate in catifea albastra. Pe masa neagra pentru cocteiluri, din mijlocul incaperii elegante, se inaltau doua pahare de whisky cu gheata si o ceasca de „ceai". Conspiratia era asa de adinc inradacinata in singele lui Hassan incit chiar si aia whisky-ul sau marca Chivas KC) uobub sa fie deghizat.
— iti amintesti de planul „Shuqairy", Abu Munteanu 7 a incepui Hassan.
— Cum sa nu !
intorcindu-se spre mine, Munteanu a explicat:
— E vorba despre o operatiune de spionaj pe care am inceput-o impreuna, generale. E numele codificat al lui Ahmad Shuqairy, primul presedinte al OEP-ului, care a elaborat planul Conventiei Nationale si Constitutia si care, in timpul razboiului de sase zile, a scapat din Ierusalim travestit in femeie.
— Operatiunea „Shuqairy" este preferata presedintelui, a continuat Hassan. E desemnata cu scopul de a-l face sa para un moderat. El insusi l-a recrutat pe primul agent secret, „Solomon". iti amintesti de el, nu-i asa, Abu Munteanu ?
— Doctorul care a organizat atacul asupra autobuzului El Al la aeroportul din Munchen in 1970 ? Cel care a fost instruit in secret de catre presedinte sa pretinda reconcilierea si sa-i abordeze pe israelieni - dar a fost apoi denuntat pubiic de catre el?
— Da. iti amintesti si de „Helmuth" ?
— Agentul ala austriac de-al vostru ?
— Ei bine, atunci am noutati pentru voi toti. Presedintele l-a „despachetat" pe „Solomon" la Viena, unde, cu ajutorul lui „Helmuth", a contactat niste politicieni de stinga israelieni si a inceput sa le fluture pe sub nas „planul de reconciliere". Privin-du-ma a explicat: Cel pe care l-am „lucrat" impreuna cu Abu Munteanu. Apoi „Helmuth" a inceput sa raspindeasca povestea in jur. Iar acum, vestea cea mare: „Solomon" si partenerii sai israelieni vor primi Premiul Kreisky, acordat pentru pace si drepturile omului, sau cam asa,ceva. Nu-i asa ca e interesant?
— Care e cistigul vostru politic? a intrebat Olcescu, cu o unda de suspiciune in glas.
— I-am instruit pe oamenii nostri de forta din OEP sa ceara insistent ca „Solomon" sa fie dojenit si sa i se spuna sa renunte Ia premiu, sau, in caz contrar, sa-si dea demisia din Congresul National Palestinian. Apoi, fratele Kaddoumi si presedintele il vor apara public si-l vor aprecia pe Kreisky, chiar daca e evreu.
Asta s-ar cuveni sa clarifice in Austria ca presedintele e un moderat, dornic sa negocieze.
— Elevul e pe cale sa-si intreaca profesorul, a spus Munteanu, privindu-l pe Hassan cu mindrie profesionala.
— Operatiunea „Shuqairy" e cea mentionata de presedintele Arafat mai adineauri in seara asta, mi-a explicat Hassan.
— Care-i urmatorul pas ?
— Urmatorul pas e misiunea ta. Agentii tai secreti din guvernul austriac ar trebui sa sopteasca la urechea lui Kreisky in fiecare zi ca el e primul conducator occidental care face un pas inainte pentru reconcilierea dintre" palestinieni si Israel si ca ar trebui de asemenea sa fie primul care sa recunoasca OEP in mod oficial. Ca un asemenea gest l-ar face pe Arafat si mai moderat. Si ca numai cineva care intretine relatii oficiale bune cu ambele parti ar putea media acest conflict, a spus Hassan dezvaluindu-si planurile.
— Tovarasului ii va placea, a replicat Munteanu. E exact stilul sau.
— Mai lucrez si la o alta operatiune, Abu Munteanu, a continuat Hassan. Are bataie lunga, dar pare foarte promitatoare, iti amintesti de Sabry al-Bana ?
— «Tipul care avea intotdeauna probleme cu inima ? „Tatal bataliei" ?
— Da. Are ca nume de acela de Abu Nidal. E cel care a vrut mereu sa bombardam Israelul sapte zile pe saptamina din sapte. Nu exista nici o posibilitate sa facem asa ceva, deci in 1974 s-a hotarit s-o faca singur. A fost o data la Bucuresti cu presedintele.
— il cunosc bine, a spus Olcescu.
— Dupa ce a plecat de la noi, Abu Nidal a contactat Bagdadul. A obtinut peste zece milioane de dolari de la irakieni si i-a folosit pentru crearea Comitetului Revolutionar Fatah, pe care citeva cercuri din Bagdad au inceput imediat sa-l numeasca „adevaratul Fatah". Cu citeva luni in urma, Abu Nidal si-a format propria sa grupare terorista, pe care o numeste „Iunie Negru", datorita intrarii trupelor siriene in Libia, in iunie 1976. În ianuarie trecut l-ar omori! pe reprezentantul nostru la biroul sau din Green Street de la Londra si au anuntat ca sunt pregatiti sa asasineze si pe alti reprezentanti ai OEP-ului.
— Era un prieten de-al meu, a spus Olcescu.
— Aia n-a fost operatiunea lui Nidal. A fost a noastra.
— L-ati omorit pe propriul vostru reprezentant de la Londra ? a intrebat Olcescu.
— intr-o revolutie unii oameni mor si-asa, a spus Hassan, cu o licarire vicleana in ochi. insusi Nidal isi petrece acum mai mult timp in spitalele din Germania de Est si Irak', decit stind pe propriile-i picioare. Dar noi am preluat controlul asupra organizatiei sale „Iunie Negru" prin agentii pe care eu i-am avut acolo. Toate misiunile importante ale lui Nidal sint facute de oamenii mei. Noi sintem cei care conducem de fapt „Iunie Negru" acum, nu Nidal. Noi, nu Nidal, avem acum ultimul cuvint in planificarea operatiunilor sale teroriste.
— Noi, nu Nidal, furnizam sprijinul pentru actiunile de spionaj si pasapoartele necesare pentru operatiile sale, a adaugat Munteanu.
— Noi, nu Nidal, hotarim unde sa omorim, unde sa actionam, a continuat Hassan, si, mai presus de toate, Irak si Libia vor plati nota, cum zice presedintele. Ei finanteaza „Iunie Negru" al lui Nidal. Presedintele mi-a dat numele citorva dintre oamenii nostri din strainatate fara de care am putea trai si i-am pasat oamenilor mei din „Iunie Negru".
— De ce va omoriti proprii vostri oameni ? a insistat cu incapatinare Olcescu.
— Vrem sa organizam citeva operatiuni spectaculoase impotriva OEP-ului, facindu-le sa para ca si cum ar fi fost organizate de grupurile extremiste palestiniene, care il acuza pe presedinte ca devine prea conciliant si moderat.
— Nu-i un procedeu clasic ? l-a intrerupt Munteanu.
— Presedintele a cerut Consiliului Executiv al OEP-ului sa-l condamne la moarte pe Nidal ca tradator.
— inteleg, a remarcat Olcescu.
— Am nevoie de ajutorul vostru, fratilor. Am nevoie de citeva pasapoarte pentru „Iunie Negru". De-aia presedintele i-a cerut fratelui Ceausescu pasapoarte in alb.
— „Ce-i al meu e si al tau", asa a spus Tovarasul, am subliniat.
— Va multumesc anticipat, fratilor. Presedintele e acum intradevar prins cu problemele de spionaj. Nu va mai trece mult timp pina voi fi capabil sa-i creez o imagine pozitiva in Occident.

In cursul anului 1985, numele lui Abu Nidal aparea in presa occidentala legat de un nou val de teroare palestiniana, dupa deturnarea, in noiembrie 1985, a avionului Boeing 737, apartinind liniilor aeriene egiptene cu destinatia Malta, soldat cu moartea a saizeci de oameni. La inceputul lui decembrie, mijloacele de informare in masa americane au relatat de asemenea ca OEP declansase o actiune publica impotriva lui Abu Nidal: „La inceputul acestei luni, comandantul adjunct al lui Arafat, Khalil Wazir, a adoptat... linia ca Abu Nidal e o unealta in miinile serviciilor de spionaj arabe... S-a aflat cindva in miinile irakienilor, iar acum e in miinile sirienilor si libienilor".

Dupa numai citeva zile de la aceasta declaratie publica a OEP-ului impotriva lui Abu Nidal, pe 27 decembrie 1985, au avut loc doua atacuri simultane impotriva pasage - rilor din Roma si Viena care urmau sa zboare cu avioane ale companiei aeriene israe- liene El Al, soldate cu 18 morti si 121 raniti.

Descriind aceste operatiuni teroriste, revista Time mentiona :„Vinerea trecuta, in doar zece minute pline de teroare, lumii civilizate i s-a reamintit astfel inca o data despre vulnerabilitatea sa in miinile teroristilor sinucigasi, despre instabilitatea periculoasa care emana din Orientul Mijlociu si, in final, despre fragilitatea terifianta a vietii. Responsabilitatea pentru aceste atacuri a fost asumata de o grupare disidenta des - prinsa din Organizatia pentru Eliberarea Palestinei... Dupa citeva ore de la asalturi, un barbat vorbind intr-o spaniola cu accent arab a chemat o statie de radio din Malaga, Spania si a pretins ca ambele atacuri fusesera infaptuite de organizatia „Abu Nidal",.. Abu Nidal e numele codificat folosit de Sabry Khalil Bana, in virsta de 45 de ani, care a parasit Organizatia pentru Eliberarea Palestinei a lui Arafat in 1973, sustinind ca Arafat isi imblinzise opozitia fata de Israel. Abu Nidal, la rindul sau, a fost con - damnat la moarte de OEP. Intervievat de catre reporteri arabi recent in Libia, unde dupa spusele unora a stabilit sediul Consiliului Revolutionar Fatah, cu citeva luni in urma, Abu Nidal vizitase frecvent Irak! si Siria."

Dupa numai trei zile de la aceste operatiuni singeroase, presa occidentala scria ca ministrul de externe austriac, Karl Blecha, a spus ca el „scoate din cauza" orice amestec al gruparii Al Fatah, o ramura apartinind Organizatiei pentru Eliberarea Palestinei a lui Yasser Arafat, in atacul terorist de pe aeroportul vienez, din 27 decembrie 1985.

Discutia cu Hassan a continuat inca o ora. Cind intrunirea s-a terminat, Olcescu a scos la iveala o sticla plina de Chivas Regal.
— Ceva nou despre prietena mea „Monique" ? a intrebat Hassan.
— S-a intors la lucru, criticindu-l violent pe Tovarasul, ca de obicei. Sint sigur ca in curind iti va cere „sa ai grija de ea" din nou, a raspuns Olcescu, care raspundea de acest caz.
„Monique" era o referire la Monica Lovinescu, o intelectuala respectata care locuieste la Paris si care lucra ca angajata a guvernului Statelor Unite pentru postul de radio Europa Libera. Luase atitudine in mod public si cu forta impotriva cultului personali- tatii fara precedent al lui Ceausescu si impotriva eforturilor sale de a-si construi propria dinastie.

Într-o zi racoroasa de octombrie, in 1977, Ceausescu a chemat simultan pe ministrul de interne, pe seful DIE si pe mine la o plimbare prin gradina sa cu trandafiri.
— Monica Lovinescu trebuie redusa la tacere, a inceput. Nu omorita. N-am nevoie de investigatii neplacute din partea francezilor si americanilor...Vreau sa devina un cadavru viu. Folositi mina de lucru straina, astfel incit sa nu existe dovezi ca ar fi vorba de vreun amestec romanesc.

Ceausescu a fost acela care a hotarit sa fie folosit „Annette" pentru a duce la capat aceasta operatiune. Hassan a incredintat misiunea la trei agenti OEP, unul dintre ei, deghizat in postas francez, urmind sa-i „inmineze o telegrama" Monicai. Într-o zi rece de noiembrie, Bucurestiul a primit un mesaj codificat, prin cablu, de la Beirut, avind urmatorul continut: „Telegrama a fost inminata". in conformitate cu un raport trimis mai tirziu de „Annette", „Monique" fusese batuta in mod salbatic, dar nu indeajuns de rau ca sa devina un cadavru viu. Oamenii sai trbuisera s-o stearga in cea mai mare graba cind au sosit la fata locului cuiva vecini.

Pe cind parasea casa conspirativa, Hassan mi-a pus mina pe umar si, vorbind nemteste, si-a exprimat reala placere de a ma reintilni, dupa atitia ani. Apoi a intrebat incet:
— Am inteles' ca fratele Doicaru nu mai lucreaza la DIE. Asta ar putea'fi un pericol pentru mine ? (Nicolac Doicaru, care facuse contactul oficial intre Hassan si DIE linga de la acea prima intilnire in biroul lui Ceausescu, din octombrie 1972, fusese inlocuit recent din functia sa de sef al DIE.)
Am replicat:
— Stii cit de mult te respecta fratele Ceausescu. Esti pe miini bune.
— Cite miini ? Sint si altii care stiu despre mine ?
— Sigur ca nu ! am mintit, intelegind reprosul indirect pentru intilnirca neobisnuita de astazi cu trei agenti secreti romani de fata.
De fapt, mica mea minciuna nu era prea departe de adevar, fiindca numai alti patru romani cunosteau adevarata identitate a lui „Annetle".
Cind m-am intors de la usa, dupa ce i-am condus pe Hassan si Olcescu, Munteanu vorbea la telefon. Cind a pus receptorul in furca, chipul sau exprima dezgust.
— Tocmai am telefonat la centrul de supraveghere cu micro¬foane ca sa intreb de „Fedayce" ! a spus. (Acela fusese numele codificat al lui Arafat timp de multi ani.) Dupa ce s-a intilnit cu Tovarasul, s-a dus direct la casa de oaspeti si a servit cina. Chiar in acest moment, „Fedayee" e in dormitorul sau si face dragoste cu paznicul sau personal. Cel despre care stiam ca e amantul sau cel mai recent. Se joaca din nou de-a tigrul. Agentul care supravegheaza microfoanele mi-a facut legatura pe viu cu dormitorul, iar strigatele stridente aproape ca mi-au spart timpanul. Arafat ragea ca un tigru, iar amantul sau latra ca o hiena. (Folosindu-se de servetelul sau, Munteanu si-a sters miinile, apoi urechea dreapta.) N-am vazul nicicind atila istetime, singe si murdarie intr-un om, toale laolalta.

Aceasta devenise definitia-standard a lui Munteanu despre Arafat. Cu citiva ani in urma, Munteanu petrecuse un an de zile pentru a stringe la un loc toate informatiile pe care D IE le acumulase despre acesta. Adunase nu numai rapoartele servicii lor secrete romane si inregistrarile microfoanelor ascunse cu scopul de a-l urmari pe Arafat in timpul vizitelor sale la Bucuresti, dar si rapoartele secrete despre el furnizate de catre serviciile de spionaj egiptene, iordaniene si siriene. „Obisnuiam sa cred ca stiu aproape tot ce e de stiut despre Rahmam al-Qudwa, numele adevarat al lui Arafat, despre inginerul constructor care a facut avere in Kuweit, despre colectionarul pasionat de masini de curse, despre Abu Amman, (iom de guerre al lui Arafat"), si despre prietenul meu Yasser, cu toate istericalele sale. Dar trebuie sa admit ca de fapt n-am stiut nimic despre el", a spus Munteanu, cind mi-a adus studiul pe care-l incheiase despre Arafat. Raportul era intr-adevar o dezvaluire incredibila de fanatism, de devotament pentru cauza sa, de manevre intortocheate ale politicii sale orientale, de minciuni, de delapidare a fondurilor OEP-ului depozitate in bancile elvetiene si de relatii homosexuale, incepind cu profesorul sau cind era adolescent, si terminind cu actualii sai paznici personali. Dupa citirea acelui raport, am simtit obli-, gatia de a face dus ori de cite ori eram sarutat de Arafat sau chiar cind dadeam mina cu el.

STRIDIILE LUI NICU
Cind am parasit casa de oaspeti, eram obosit ca un ciine si nu prea mai aveam chef de cina lui Andrei. Aceste orgii bahice nu durau niciodata mai putin de cinci-sase ore, timpul de care avea nevoie Andrei sa-si transforme infatisarea sa atletica obisnuita intr-o alta impleticita, sovaielnica, de avorton, in calitate de secretar cu relatiile internationale al Comitetului Central, din 1972, Andrei avea principalul cuvint de spus, dupa Ceausescu si Elena, in crearea si reinnoirea de posturi oficiale in strainatate si nu-si precupetea nici un efort de a face cunoscut acest lucru pe la ambasadele Romaniei.

Biroul lui Andrei a devenit o Mecca pentru membrii serviciului din strainatate. Toti incearca cu disperare sa fie numiti intr-un post peste hotare si sa stea acolo cit mai multe mandate cu putinta, in orice loc fiind mai bine decit in Romania, iar Andrei incepea sa solicite favoruri in schimbul ajutorului sau. Mai intii cravate, apoi stilouri, ceasuri si costume. Toata aceasta prada statea strinsa talmes-balmes in spatele biroului sau. Se imbraca intr-un costum nou-nout sau macar isi punea o cravata noua in fiecare zi si nu purta acelasi ceas mai mult de o saptamina, cu exceptia celor din aur. Ambasadorii si alti diplomati ii trimiteau de asemenea delicatese in valize diplomatice, cutii de gheata pline cu homari, stridii si alte produse alimentare marine, precum si lazi cu vin. S-a ajuns pina intr-acolo incit primea anumite delicatese in fiecare zi de la cutare sau cutare ambasada. Si astfel a inceput Andrei sa ofere dineuri exotice pentru citiva prieteni, cam din doua in doua seri, intr-una din casele de oaspeti oficiale.

În aceasta seara cina era diferita, deoarece Andrei sarbatorea indeplinirea celui mai drag vis al sau, acela de a deveni ministru de externe, ii invitase pe fiul lui Ceausescu, Nicu, pe cel mai vechi prieten al sau, Cornel Burtica, acesta devenise ministrul comertului exterior in aceeasi zi in care el a fost promovat la externe, pe Dumitru Popescu, secretar cu propaganda la Comitetul Central, si pe cel mai apropiat prieten al sau, Cornel Pacoste, adjunctul ministrului de externe.

Petrecerea se tinea la casa de oaspeti a partidului pentru partidele comuniste din strainatate, o cladire enorma din caramida in mijlocul unui parc foarte bine intretinut pe soseaua Kiseleff. Am ajuns acolo la putin timp dupa miezul noptii. Cind a venit sa ma imbratiseze, Andrei era cam instabil pe picioare, semn bun ca petrecerea nu va mai dura prea mult. Instinctul de autoconservare il face intotdeauna sa plece de la dineurile sale pe propriile-i picioare. Nicu incerca sa toarne whisky dintr-o sticla intr-una din urechile lui Pacoste. Cind este beat, Nicu este intotdeauna fie extravagant, fie agresiv.

— Un spion printre noi! a strigat Nicu atunci cind m-a vazut. A luat citeva inghitituri in timp ce incerca sa-si faca loc spre mine.
— Ia sa-l pup pe spionul nostru sef. Aide, generale.
Nicu s-a napustit spre mine, incercind fara succes sa-l impinga pe Andrei la perete. Desi sint de aceeasi inaltime, Andrei e mult mai bine cladit.
Popescu mi-a facut semn. Neobisnuit de inteligent, era considerat de catre Ceausescu geniul propagandei. De la descoperirea sa, in 1968, Popescu scrisese majoritatea cuvantarilor lui Ceausescu, si de aceea fusese pastrat in functie inca de atunci. Semet si arogant, era renumit prin modul de a fi dispretuitor si dur cu subordonatii sai. „Nu intreba de ce", obisnuia sa spuna cind dadea un ordin. „Fa doar ce-ti spun. Eu sint dumnezeul tau". De aceea, in rindul activistilor de partid, numele sau a devenit Popescu-Dumnezeu, iar el era foarte mindru de aceasta. Prima data cind l-a invitat Andrei la unul dintre dineurile sale. Popescu a acceptat „numai daca ai Maieus rose". Andrei a facut rost de vin, iar de atunci au devenit apropiati.
— Discutam cu Burtica despre vizita Tovarasului la Washington. Vrem sfatul tau, mi-a spus Popescu.
— Sint terminat, Dumnezeu. Mi-e foame.
— Stridii pentru general, a tipat Nicu, spargind zgomotos o farfurie de marginea mesei ca sa atraga atentia chelnerului. Patru duzine pe gheata. Unde esti, lepadatura ? s-a adresat chelnerului, aruncind cu un pahar care abia l-a ocolit, facindu-se cioburi de perete.
Alt chelner a intrat aducindu-mi ceva de baut.
— Vreau sa beau in onoarea noului ministru de externe, am spus, incercind sa captez atentia lui Andrei.
— Uraaa ! Uraaa! Pentru cel mai bun ministru de externe al nostru. Si cel mai bun prieten al meu, a strigat Nicu, ridicindu-se acum in picioare si clatinindu-se nesigur. S-a dus in spatele scaunului pe care statea Andrei si a inceput sa cinte: „Multi ani traiasca ! Multi ani traiasca ! La multi ani!", in timp ce turna cu generozitate whisky in capuj lui Andrei.
— Cind babacu' o sa dea coltul, iar babaca o sa crape si ea, te voi face prim-ministru, iar pe tine Pacepa, ministru de externe. Sinteti cu totii prietenii mei.
Sprijinindu-se cu o mina de masa, iar cu cealalta stergindu-si whisky-ul de pe fata, Andrei s-a ridicat in picioare.
— in primul rind, vreau sa-i multumesc tovarasului Ceausescu pentru increderea ce mi-a acordat-o si sa-l asigur, prin intermediul fiului sau si al vostru, tovarasi, ca nu-i voi insela increderea, in ai doilea rind, vreau sa multumesc Partidului nostru Comunist pentru ajutorul pe care mi l-a dat ca sa ajung pe aceasta culme.
Buhait de alcool, cu whisky-ul picurindu-i din par si pe fata, Andrei arata jalnic - total diferit de persoana care este la biroul sau.
Un chelner a venit cu o tava de argint plina cu stridii.
— Pune-o aici, in mijloc, a ordonat Nicu, aratind spre masa. Sint ceva condimente pe ele ?
— Sint doar proaspete si crude, tovarase Nicu, a replicat chelnerul.
— Au nevoie de condimente, ba, idiotule. Asta nu-i casa de pisici, e un club VIP*.
Apoi s-a catarat cu greu pe masa si a inceput sa urineze pe ele, atent sa „condimenteze" fiecare stridie.
— Haideti, tovarasi. Sa servim cite o stridie, i-a indemnat pe musafiri, in timp ce incerca fara succes sa ia o stridie pentru el.
Le-a trebuit ceva timp lui Andrei si lui Pacoste ca sa-l aseze pe Nicu inapoi pe scaun.
— Nimeni nu maninca ? Cui nu-i place condimentarea mea ? Nimanui ? Atunci le voi spala.
Si Nicu a inceput sa stropeasca cu un sifon peste stridii si peste noi, cei asezati in jurul mesei. Andrei si Pacoste, pe jumatate beti, se amuzau copios. Burtica si Dumnezeu, pe jumatate treji, incercau sa se apere pe cit posibil.
Pe la ora trei, petrecerea s-a spart in cele din urma. Doi chelneri si trei soferi se luptau din greu sa-i ajute pe Andrei si pe Pacoste sa intre in masinile lor. Am plecat cu Burtica si cu Dumnezeu care, desi cintau amindoi, mai puteau inca sa mearga.
L-am lasat pe Nicu impingind o chelnerita spre marginea mesei in timp ce ii sfisia bluza.
— Vreau sa te regulez aici. Chiar aici pe masa asta, fa, curvo.

VIP (Very Important Person) - persoana foarte importanta
Era ora 8.30 dimineata cind am intrat in biroul lui Ceausescu sa-l iau pentru a vizita IPRS/II, versiunea romaneasca a „orasului microelectronicii" sovietic. Chiar inainte de a-mi putea deschide gura, usa dubla grea s-a deschis cu zgomot, pe neasteptate, iar Elena s-a napustit inauntru ca un uragan, tinind in mina un dosar subtire.
— Am aceasta scrisoare, a inceput pe un ton agresiv. Tocmai a sosit.
— Ce scrisoare ?
— O femeie oarecare din Germania mi-a scris spunind ca as putea intelege mai bine decit tine. Ca el e spion si ea intentio¬neaza sa' mearga la politie si lui or sa-i putrezeasca oasele in puscarie, daca nu fac ceva sa-i dea drumul din gheare curva aia.
— Calmeaza-te, Elena, calmeaza-te. Cine e spionul ?
— Sotul ei. Cine altul ?
— Si cine e curva ?
— Nu ma intreba pe mine. intreaba-l pe Pacepa. Tu si cu el trageti sforile, in spatele usilor voastre inchise.
— Da-mi scrisoarea, Elena, vrei ?
Ceausescu a citit scrisoarea, apoi mi-a dat-o mie.
— Nu-i vorba despre „Savantul" ? a intrebat.
— Sigur ca da, am raspuns, dupa ce am aruncat o privire asupra scrisorii.
„Savantul" era porecla data de Ceausescu unui agent DIE, un vest-german al carui nume codificat era „Malek". Scrisoarea era de la sotia sa vest-germana si de la fiica sa, de profesie avocat, si era adresata personal Elenei. Era scrisa intr-un mod ingrijit dar ferm si afirma ca „Malck" fusese prins in capcana unei legaturi amoroase in Romania si era folosit de catre serviciul de spionaj roman. Scrisoarea sublinia ca ambele semnatare aveau dovezi clare despre activitatea Iui de spionaj pentru Romania, dar ca nu vor informa serviciul de securitate vest-german, Bun-desamt fur Verfassungsschittz , daca doamna Ceausescu va ordona serviciului de spionaj roman sa rupa orice legatura cu „Malek" si sa-i retraga viza de intrare permanenta in Romania.
— Astea-s vesti proaste. L-ai intilnit vreodata personal ?
— Nu, tovarase Ceausescu.
— Studiaza bine problema si aranjeaza o intilnire cu „Savantul".
Ceausescu mi-a ordonat sa-i arat scrisoarea „Savantului" si să-l intreb care ar fi cea mai buna solutie dupa el.
— S-ar cuveni sa aiba un fler mai bun decit noi in privinta asta. Trebuie sa-l salvam e prea important pentru noi.
— Da, tovarase.

(va urma)