Cine a fost maresalul URSS Lavrenti Pavlovici Beria? Gangster, sociopat, reformator

Vladimir Tismaneanu

Acum 60 de ani era judecat la Moscova ca spion si dusman al poporului fostul lider al comunistilor din Georgia, urmasul lui Nikolai Ejov in fruntea NKVD, temutul comisar al poporului pentru afacerile interne, seful progamului nuclear al URSS, über-tortionarul si primul reformator de dupa moartea lui Stalin, Lavrenti Pavlovici Beria (1899-1953). A fost condamnat la moarte si impuscat in decembrie acelasi an. A fost prototipul personajului principal din capodopera lui Tenghiz Abuladze, “Cainta”, filmul care a marcat unul din momentele culminante ale destalinizarii gorbacioviste.

A intrat in partidul bolsevic dupa revolutia din octombrie, a facut cariera in Georgia sovietizata, sub patronajul unui Nestor Lakoba si al lui Besso Lominadeze (ambii lichidati ulterior). S-a facut util lui Stalin, organiza vizitele acestuia pe meleagurile natale. Il informa despre conversatiile adeseori ironice, deci seditioase din perspectiva lui Koba, ale vechilor bolsevici. Se inchipuia discipolul fidel al lui Djugasvili si chiar era.

Ca si Genrikh Iagoda, seful NKVD inaintea lui Ejov, executat in urma procesului Buharin din martie 1938, studiase cu atentie biografia lui Joseph Fouché (1759-1820), scrisa de Stefan Zweig. Visul sau era sa combine in actiunile sale credinta fanatica a lui Felix Dzerjinski cu viclenia proverbiala a lui Fouché. A stiut sa-l distruga, cu o formidabila perfideie, pe piticul sangeros Ejov. Ejovscina (epoca lui Ejov) a fost urmata de beriovscina (epoca lui Beria). Devenise el insusi simbolul politiei secrete nepieriotoare.

A fost direct implicat in executiile de dupa 1939, deci in cazuri celebre precum Vsevolod Meyerhold, Isak Babel, Mihail Koltsov, dar si in masacrul de la Katyn (initiat de fapt de el). La fel, a fost responsabil pentru crimele in masa din tarile baltice, din Basarabia si Bucovina de Nord, din Ucraina si Belorusia de Vest. Asemeni unor Nikita Hrusciov, Lev Mehlis si Andrei Jdanov, a indeplinit cu entuziasm programul numit de istoricul Jan T. Gross “revolutia din exterior”. S-a scaldat in sange, a fost un campion absolut al sociocidului. In planul vietii personale, era cunoscut pentru abuzuri abjecte si promiscuitate. Era ceea ce cheama un violator serial, un serial rapist. Stalin era, fireste , la curent cu aceste abominatiuni, dar le pastra confidential, in scopuri de santaj. In memoriile ei, fiica lui Stalin, Svetlana Allilueva, l-a descris drept geniul rau al tatalui ei. Fiul lui Beria, Sergo, a publicat o carte de memorii in care incearca (in zadar, ma grabesc sa adaug) sa ofere imaginea unui personaj rational si onest. Din punctul de vedere al “parintelui popoarelor”, principala calitate a lui Beria era eficienta. In 1939, la receptia de dupa semnarea infamului Pact, l-a prezentat lui Joachim von Ribbentropp, ministrul de externe nazist, drept “moi Ghimler” (Himmler-ul meu).

Ca in familie: Stalin, veteranul bolsevic Nestor Lakoba, fiica lui Stalin, Svetlana, tovarisci Beria

Beria era un monstru amoral si un lacheu cinic, il servea pe Stalin cu un zel maniacal. Era un birocrat al omorului in masa, nu un posedat ideologic. Era constient de paranoia autocratului, o si incuraja (ca, de pilda, in cazurile de dupa razboi, intre care afacerea Leningrad si campaniile anti-”cosmopolite”). Reprezenta gradul maxim de depravare al mafiei staliniste. A fost relativ marginalizat in ultimii ani de viata ai lui Stalin. Se strangeau probe contra lui. Noii tortionari, parvenutii ajunsi la varf, gratie capriciilor senile ale lui Stalin, il urau de moarte, ca si pe omul sau, Viktor Abakumov. Acesta avea sa fie executat ulterior, asemeni unor Vladimir Dekanozov, Sergo Goglidze, Vsevolod Merkulov etc Oamenii lui Hrusciov, Semion Ignatiev si Ivan Serov, au intreprins acea epurare a echipei lui Beria (supranumita “mafia georgiana”), blamata pentru toate crimele epocii anterioare. Piereau in epurare si inamici ai lui Beria, intre care monstrul Mihail Riumin, regizorul inscenarii “halatelor albe”, executat in 1954. Intre subordonatii sai s-a aflat generalul Pavel Sudoplatov, organizatorul asasinarii lui Lev Troțki in Mexic, in august 1940. Beria a patronat numeroase “actiuni speciale” de acest gen.

A incercat, imediat dupa decesul dictatorului sociopat, primul dezghet. Numit in martie 1953 ministru de interne, membru al Prezidiului si vice-presedinte al Consiliului de Ministri, Beria a decis deschiderea portilor lagarelor, eliberarea a sute de miii de detinuti din Gulag. Tot Beria a oprit ancheta dementa impotriva medicilor de la Kremlin, asa-numitul proces al halatelor albe. A initiat o deschidere pe tema Germaniei (in consens cu premierul Gheorghi Malenkov, care avea sa se abjure apoi cu lasitate). Supremul tortionar se transfigurase in primul reformator post-stalinist. Paradox, ironie a istorie, aberatie psihologica, ii putem spune, oricum, faptul ramane.

A fost extrem de dur cu Matyas Rakosi in timpul vizitei acestuia la Kremlin in mai 1953. Beria l-a sustinut pe Imre Nagy sa devina premier in Ungaria si a incurajat “Noul Curs”. L-a admonestat sever pe Walter Ulbricht pentru rigiditate sectara. Stia situatia exploziva din “democratiile populare” si tocmai de aceea incerca sa-i convinga pe micii Stalini locali sa renunte la gigantomanie si teroare universalizata. Evident, nu voia sa abandoneze imperiul extern, dar intelesese ca vechile metode de exploatare a satelitilor nu puteau fi mentinute fara a genera revolte sociale.

La plenara CC al PMR din noiembrie-decembrie 1961, Gheorghiu-Dej se facea ecoul rechizitoriului lui Nikita Hrusciov la adresa lui Beria ca principal instrument al lui Stalin. Satrapul ideologic Iosif Chisinevschi era stigmatizat ca omul lui Beria din conducerea PMR. La fel, Ana Pauker era denuntata drept “omul lui Molotov” (ceea ce, probabil, fusese). Doar el, Dej, nu fusese omul nimanui, exponentul fara prihana al directiei patriotice din acea formatiune stalinista. Mai tarziu, Nicolae Ceausescu va perpetua legenda comunismului antisovietic (nu insa si anti-stalinist) in favoarea sa.

Lavrenti Beria a murit ucis de camarazii sai, acoperit un etern oprobriu, acuzat de toate ororile comise de sistemul pe care il slujisera impreuna. Abonatii “Marii Enciclopedii Sovietice” au fost rugati sa inlocuiasca paginile despre ex-maresalul Uniunii Sovietice L. P. Beria, demascat ca tradator, cu pagini alternative, continand pretinse noi informatii, rapid compuse, despre Marea Behring. Toate bibliotecile din “lagarul socialist” s-au conformat fara murmur.

Exista diverse versiuni despre finalul lui Beria. Unele sustin ca a fost lichidat in iunie 1953 de catre echipa MGB (Ministerul Securitatii Statului) trimisa sa-l aresteze. Alta este ca ar fi fost ucis chiar in sedinta Prezidiului CC al PCUS tinuta la Kremlin, probabil de maresalul URSS Kirill Moskalenko. In fine, cea mai raspandita si acceptata de istorici respectati, ofera aceasta succesiune: arestat in sedinta Prezidiului, detinut la Lubianka de unde trimite scrisori catre Malenkov in care il implora sa-l salveze (texte publicate in anii din urma), judecat in septembrie si executat in decembrie 1953.