Zăpezile din noi

Petre Violetta

Ne umblă paşii prin zăpezi imaginare

Bezmetici, rătăcind printre dorinţi,

Ne plânge lacrima într-un tablou cu sfinţi

Şi rugă mai culegem din izvoare ...

Şi glasul ni-l sugrumă, neputinţa

Atunci când,fruntea ne rămâne aplecată.

Mai, adu-mi, Doamne, ruga înc-o dată

Şi-mbogăţeşte-mi cu zăpezi, fiinţa!

Să pot privi prin cerul tău de ploi

Şi cum mă ning poveştile din nou

În iernile ce mai colindă un ecou

Al amintirilor şi paşilor în doi ...

Ne umblă paşii obosiţi de aşteptare

Într-o poveste-acoperită de zăpezi,

În albul lor, eu ştiu că nu mai crezi

Şi necredinţa ta în alb mă doare ...