miercuri, 12 februarie 2014

Foametea din Basarabia


A șaptea dimensiune




Colonel sovietic:
Să curgă sânge la Prut!

Unul dintre instrumentele de teroare folosite de regimul sovietic în Basarabia după cel de-al Doilea Război Mondial a fost înfometarea în masă a populaţiei. Deşi cunoaştem multe despre foametea din RSSM din anii 1946-1947, documentele de arhivă descoperite recent aruncă o nouă lumină asupra fenomenului şi vin să completeze tabloul sinistru al acelor vremuri. Astfel, devine din ce în ce mai clar că Moscova ştia foarte bine ce se întâmpla în republică, cunoştea amploarea foametei încă din primăvara-vara anului 1946. Mai mult, după cum vom vedea din materialul care urmează, poliţia politică sovietică avea mandat să asasineze pe loc orice persoană care încerca să se salveze de foamete prin trecerea hotarului în România.

În 1946-1947 a fost secetă în RSSM, dar responsabilitatea mortalităţii ridicate în rândurile populaţiei a fost rezultatul factorului politic. Unii oamenii au încercau să scape de foamete prin plecarea din sat la oraş, dar şi acolo situaţia nu era mai bună, întrucât pâinea era repartizată prin sistemul de cartele. O parte au plecat în Ucraina de Vest (spuneau că merg în Polonia – „la Pol’şa“, dat fiind faptul că în interbelic regiunea făcuse parte din statul polonez). Începând cu decembrie 1946-ianuarie 1947, s-au înregistrat circa 5.000-6.000 de persoane care au încercat să treacă în Ucraina pentru a găsi o bucată de pâine şi a-şi salva familia de moarte. Mulţi au fost întorşi din drum de către patrulele miliţiei, iar alţii au murit înainte de a ajunge la destinaţie (a se vedea mărturiile publicate de Larisa Turea şi Alexei Vakulovski).


PLECAREA, SINGURA ŞANSĂ DE SUPRAVIEŢUIRE


Judeţul Cahul a fost unul dintre cele mai afectate de foamete. Unii basarabeni încercau să plece în România pentru a supravieţui. Dar numai cei mai norocoşi au reuşit. Una din explicaţii este că anumiţi comandanţi ai pichetelor de grăniceri foloseau toate mijloacele posibile pentru a descuraja locuitorii satelor de pe Prut să plece în România. Acţiunea era considerată o „trădare de patrie“ şi cei care încercau să treacă Prutul erau pedepsiţi aspru, de cele mai multe ori, cu executarea imediată. Pe lângă aceasta, autorităţile sovietice nu doreau ca fenomenul foametei în masă, ce a cuprins RSSM (şi URSS), să fie cunoscut întrucât acest lucru ar fi compromis imaginea ţării în străinătate.


INSTRUCŢIUNILE LUI AŞAHMANOV


Trupele de grăniceri erau supuse poliţiei politice sovietice. Acestea deţineau o reţea importantă de agenţi în teritoriile de frontieră. În contextul în care foametea se accentua, la sfârşitul anului 1946 – începutul lui 1947, s-au înmulţit şi numărul celor care decid să treacă Prutul. Ei ştiau, din experienţa lor din perioada interbelică şi din timpul războiului, că acolo nu a fost niciodată foamete şi vor putea supravieţui fără îndoială. Drept urmare a acestui fenomen, şeful Detaşamentului 22 de grăniceri, colonelul Vladimir Pavlovici Aşahmanov, dă ordin subalternilor săi, la telefon şi la adunări, să fie necruţători faţă de cei care vor încerca să treacă frontiera. În privinţa celor care vor fi prinşi, ordonă ca aceştia să fie executaţi pe loc, iar faţă de cei care reuşesc totuşi să treacă Prutul – să fie urmăriţi pe teritoriul României şi, în caz că nu vor putea pune mâna pe ei vii, să fie împuşcaţi, astfel încât nimeni să nu rămână nepedepsit.

Subalternii care nu se supuneau ordinului lui Aşahmanov erau sancţionaţi imediat, aşa cum a fost cazul locotenentului Konovalov, care nu a acceptat să vâneze contravenienţii pe teritoriul României, fapt pentru care a fost destituit din funcţie şi transferat în altă unitate. Astfel, a fost dat un semnal ferm pentru şefii de pichete că cei nu se vor supune ordinelor lui Aşahmanov vor fi penalizaţi, iar cei care le vor îndeplini întocmai vor primi menţiuni. Drept urmare, mulţi subalterni au decis să nu se pună în poară cu şeful. Pe 19 ianuarie 1947, locotenentul Voronin, şeful pichetului numărul 27, a organizat urmărirea a doi refugiaţi basarabeni pe teritoriul din dreapta Prutului, pe unul dintre care l-au împuşcat, iar pe al doilea l-au readus pe teritoriul sovietic. Când i-a comunicat despre „isprava“ sa lui Aşahmanov, acesta a spus: „Aţi procedat corect, ei trebuie speriaţi cu sânge“


AGENŢI TRIMIŞI ÎN SATE


Aşahmanov a organizat şi provocări. Pentru a crea teroare în rândul populaţiei, Aşahmanov a decis să trimită agenţi speciali în localităţile de frontieră, care să îndemne cetăţenii să plece în România, întrucât numai aşa vor putea să scape de foamete. Astfel, în ziua de 20 ianuarie 1947, în urma unei înscenări de acest fel, la instigaţia unui agent pe nume de cod „Svoi“ (rus. – al nostru), au fost omorâte două persoane din Vulcăneşti, Onufrie şi Tucan. În ziua următoare, pe 21 ianuarie 1947, grănicerii de la pichetul numărul 26 al Detaşamentului de grăniceri 22 au semnalat trecerea hotarului de către doi necunoscuţi. Drept urmare, locotenentul Plotnikov şi caporalul Kataev au trecut frontiera în România pe urmele acestora. Au confiscat un cal de la o gospodărie din dreapta Prutului şi au reuşit să-i prindă pe fugari la o distanţă de 5 kilometri de hotar. Aceştia s-au dovedit a fi locuitori ai satului Brânza, raionul Vulcăneşti, judeţul Cahul, Ion Vulpe, anul naşterii 1934, şi Vasile Vulpe, anul naşterii 1931. Cei doi reţinuţi au fost aduşi în stânga Prutului, pe teritoriu sovietic, după care Plotnikov i-a forţat, sub ameninţarea cu arma, să se întoarcă cu faţa spre România şi să coboare de pe mal, pe gheaţă. A urmat ordinul ca cei doi fraţi Vulpe, unul de 16 şi altul de 13 ani, să fie împuşcaţi, acţiune dusă la îndeplinire de către sergentul Nujnîh. Ca să se asigure, Plotnikov i-a dat ordin unui alt subaltern, caporalului Kataev să se apropia de cei doi pentru a le aplica „pentru siguranţă“ câte un glonte în cap.


ANCHETA TRIBUNALULUI MILITAR


Nu a fost singurul caz de trimitere a agenţilor-provocatori pe segmentul hotarului de sud al RSSM. O anchetă deschisă de Tribunalul Militar al Ministerului de Interne de la Chişinău a stabilit că un incident asemănător, fără însă a avea consecinţe letale, a avut loc în satul Gura-Larga, tot din judeţul Cahul. De data aceasta, agentul „Mamont“ a reuşit să convingă două familii, Costeleanu şi Dondâş, să fugă în România. În momentul când se pregăteau să treacă Prutul, au fost prinşi de grăniceri, care îi aşteptau din timp la locul indicat de către „Mamont“. Fiind anchetaţi ulterior, cei cu pricina au mărturisit că nu aveau de gând să treacă hotarul, dar „Mamont“ i-a convins că numai astfel copiii lor vor putea supravieţui foametei.


EXCLUS DIN PARTID ŞI DESTITUIT DIN FUNCŢIE


Tribunalul Militar al trupelor de interne din RSSM alcătuieşte un raport detaliat despre cele întâmplate abia la 18 iunie 1947. Acesta este trimis lui Simion Afteniuk, secretar al CC al PCM. Din raport reiese clar că au existat mai multe cazuri decât cele invocate. Astfel, au fost omorâţi un număr neidentificat de persoane, unii dintre care nici nu doreau să plece neapărat în România, dar diferiţi agenţi-provocatori îi convingeau şi apoi îi omorau în plin „delict“. În urma anchetei deschise de Tribunalul Militar, colonelul Aşahmanov a fost exclus din partid şi destituit din funcţie, nu şi judecat. Numai cei care au fost implicaţi nemijlocit în asasinate, la ordinul expres al lui Aşahmanov, precum locotenentul Plotnikov, sergentul Nujnâh şi caporalul Kataev, au fost arestaţi şi condamnaţi de Tribunalul Militar al MAI al RSS Moldoveneşti. Nu ştim însă care a fost pedeapsă aplicată şi dacă se referea la o sentinţă cu executare sau cu suspendare.


PESTE DOUĂ DECENII A DEVENIT „EROU“


Deşi colonelul Aşahmanov a fost expulzat din partid şi din funcţie, el va fi reîncadrat în scurt timp în sistem, fiind transferat în regiunea Hmelniţki din Ucraina. În 1969, conducerea RSSM – CC al PCM (Ivan Ivanovici Bodiul), Consiliul de Miniştri (Alexandru Diordiţa) şi Prezidiul Sovietului Suprem (Chiril Iliaşcenco) i-a trimis o scrisoare de mulţumire. Prilejul era legat de împlinirea a 25 de ani de la „eliberarea Moldovei sovietice“ ca urmare a operaţiunii Iaşi-Chişinău, dar este greu de crezut că Bodiul nu ştia despre „isprava“ lui din 1947.
Aproape zece ani la târziu, la 31 ianuarie 1977, şi KGB-ul de la Moscova îl decorează Vladimir Pavlovici Aşahmanov cu medalia „Veteran al trupelor armate ale Uniunii Sovietice“. Astfel, unui călău i s-a recunoscut „meritele“ din RSS Moldovenească, unde a ordonat, împuşcarea din iniţiativă proprie, a unui număr neidentificat de persoane care au încercat să-şi salveze viaţa prin trecerea Prutului, în România, în anii de foamete 1946-1947. Printre aceştia fiind şi adolescenţi, precum fraţii Ion şi Vasile Vulpe din satul Brânza, raionul Vulcăneşti.




video










Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu