Cristian Ghinea
Guvernul a discutat în ședința de săptămâna trecută un pachet de măsuri de combatere a sărăciei. Anunțul public făcut de premierul Cioloș și publicarea câtorva elemente din prezentarea pe care am susținut-o în fața executivului au stârnit reacții.
Ceea ce e foarte bine
Sunt cinci moduri de a defini sărăcia, dar, la fiecare dintre ele, România este pe ultimul loc din UE, la bătaie cu Bulgaria, pe alocuri. În mod particular, situația este dramatică când vine vorba despre sărăcia în rândul copiilor și sărăcia în mediul rural. Deci, a pune tema pe agenda publică, așa cum a făcut Guvernul, e un pas înainte.
Contextul în care a apărut acest program este simplu: noua organizare a ședințelor de guvern include o secțiune de dezbateri de politici, după părțile decizionale. Am asistat la aceste ședințe și pot să vă spun că au adus alt suflu și spirit: dincolo de recitat articole de HG și OUG, Guvernul este un organism care produce politici. A dezbate la nivel de principii ce obiective vrem să atingem, pe ce resurse contăm și cum vrem să ajungem la obiectiv ar fi trebuit să fie o obișnuință. Dar nu era.
Demnitarii români obișnuiesc să se autoîngroape în hârtii și pigulesc texte deja livrate de departamentele juridice. Introducerea acestei secțiuni de discuții de politici – secțiunea C – a ședințelor de guvern de către Dacian Cioloș și cancelarul Dragoș Tudorache este în sine o minirevoluție în modul de lucru al Guvernului. Mi-a revenit, deci, sarcina de a prezenta miniștrilor un pachet de politici.
Colegii de la presă au fost încântați de prezentare și au decis că merită publicate câteva dintre slide-uri pe site. Văzând reacțiile publice, mă bucur că au făcut-o. Cei care nu le-ați văzut, sunt aici: http://gov.ro/ro/stiri/pachetul-national-anti-saracie
Ceea ce nu înseamnă că cele câteva slide-uri publicate sunt tot programul anti-sărăcie, cum s-au grăbit unii comentatori să spună.
De fapt, cele 47 de măsuri prezentate sintetic în schema numită ”Plasa de siguranță” au fiecare în spate câte o fișă care explică:
a) obiectivul de politici pe care ni-l propunem (ex. ”niciun copil fără identitate”);
b) de unde vom lua banii (mai ales din fonduri europene, vedeți mai jos);
c) instituțiile responsabile și instrumentele ce vor fi folosite;
d) țintele pe care le propunem a fi atinse pe durata de viață a acestui guvern, adică până la toamnă;
e) ce trebuie să schimbăm la nivel legislativ / instituțional pentru ca obiectivul să fie atins (ex: de schimbat legea care împiedică alocarea de CNP nou născuților ai căror părinți nu au domiciliu, pentru a rămâne în exemplul de mai sus).
Aceste fișe au presupus muncă multă din partea echipelor de la cabinetul meu și al colegului Valeriu Nicolae, plus a oamenilor din ministere care ne-au ajutat. Au presupus seri târzii și weekend-uri petrecute la Guvern și cel puțin o companie de livrat pizza care a trebuit să primească explicații detaliate cum că realmente există adresa ”Piața Victoriei numărul 1” și se referă la palatul acela mare de pe dreapta când vii dinspre Romană.
Aceste 47 de fișe detaliate au fost în mapa miniștrilor la ședința de Guvern și vor fi prezentate în această săptămână la evenimentul anunțat de premier, unde le discutăm cu sociologi specializați, cu reprezentanți ai autorităților locale și ai rețelelor de ONG-uri care fac muncă socială.
Aceste fișe nu sunt definitive, sunt documente de lucru – au fost documente de lucru când le-am prezentat în Guvern, vor fi documente de lucru și când le vom prezenta public. Pentru că vrem să știm opiniile acestor oameni înainte de definitiva totul. După asta vom trece la elaborarea actelor normative necesare: hotărâri de guvern, ghiduri de finanțare, memorandumuri etc.
Acesta ar trebui să fie un proces obișnuit de gândire, consultare și adoptare de politici publice. Probabil că ne-am obișnuit atât de mult cu guverne care vin cu sute de pagini de articole de legi deja scrise și spun că vor să ne consulte (pentru că există obligație legală privind consultarea) încât am uitat cum ar trebui să dezbatem de fapt.
S-au acumulat în spațiul public câteva întrebări pentru care vrea să ofer informație de context.
1. Care e legătura dintre acest pachet și ”Strategia națională privind incluziunea socială și reducerea sărăciei 2015-2020”?
Oameni atașați de această Strategie sau care erau în Guvern când a fost adoptată s-au arătat îngrijorați că nu am pune-o în aplicare. De remarcat că, de când a fost adoptată, nu s-a întâmplat aproape nimic cu respectivul document, deși din numele ei se presupune că ar fi început să fie aplicată în 2015. Guvernul care a adoptat-o a făcut un grup de lucru interministerial. Și cam atât. Banca Mondială a pregătit nouă planuri de acțiuni pentru implementare, care au fost bine primite și plasate într-un sertar.
Pe de altă parte, Strategia anti-sărăcie nu este singurul document care își propune să amelioreze problema. Este doar unul dintre documentele produse de consultanți la comanda unui minister – mai avem câteva strategii cu impact pe câte un sub-domeniu. Avem strategie privind protecția copiilor (de fapt, mai multe cu copii), avem strategie privind îmbătrânirea activă (de fapt, mai multe cu persoane în vârstă). Avem strategie privind reducerea părăsirii timpurii a școlii, pentru sănătate, pentru învățământul terțiar etc. Și aceste ”etc” nu sunt o metaforă: avem vreo 75 de strategii elaborate de diverse ministere, fiecare cu planuri proprii de acțiuni. Dacă nu ați auzit despre ele este pentru că niciun guvern nu le-a luat în serios, nu le-a pus cap la cap și nu a decis ce vrea realmente să facă, în ce ordine și cum anume.
Acest guvern nu a vrut să scrie încă o Strategie și nici nu a vrut să le ignore pe cele existente. De fapt, le-am luat la mână, am scos din ele măsurile care pot fi operaționalizate, finanțate, demarate și urmărite pe perioada de viață a acestui guvern. Cei care spun că nu gândim strategic confundă gândirea strategică cu vorbăria strategică. Gândirea strategică înseamnă să aduci strategiile în realitate.
Firul roșu este dat însă de Țintele 2020 pe care România le-a asumat față de Uniunea Europeană: reducerea numărul de oameni supuși riscului de excluziune cu 580.000, reducerea abandonului școlar la 11,3% (era 18% în 2014), creșterea ratei de angajare. Până acum nu a fost clar cum facem aceste lucruri, guvernele nu prea băgau în seamă strategiile. Nu suntem pe traiectoria de atingere a țintelor 2020 și încercăm să revenim. Pachetul integrat de combatere a sărăciei face exact asta: culege idei din strategiile sectoriale care țintesc 2020 plus dintre proiectele cu impact dezvoltate de ONG-uri, le aduce pe masa guvernului, însărcinează clar ministerele plus Cancelaria și identifică resursele. Acesta e motivul pentru care se numește ”integrat”.
2. Îi ajutăm realmente pe cei mai săraci
Conceptul cheie al acestui pachet este organizarea măsurilor pe cicluri de viață, ceea ce am numit ”Plasa de siguranță”. Ideea de bază este că statul își propune să ajute oamenii să treacă peste anumite praguri pe care în viața reală cei mai săraci dintre noi le ratează. Un copil care nu are identitate pentru că părinții nu pot face dovada domiciliului va dispărea de pe radarul sistemului de educație și de asistență socială. Oricum ai ajusta apoi ajutoarele sociale, e irelevant în cazul său.
Un copil care nu e corect diagnosticat la naștere, pierde șansa de a primi tratament. În zonele sărace, o mamă care nu dispune de creșă trebuie să stea acasă cu copilul, deci nu mai caută job, deci intră în spirala sărăciei. Un copil care nu ajunge la grădiniță pierde startul în dezvoltarea cognitivă. Am trecut rapid prin măsurile privind copilăria. La vârsta școlară, pachetul se concentrează pe reducerea abandonului sau întoarcerea la școală a celor care au abandonat-o (propunem, de pildă, extinderea pe bani europeni a programul de succes ”A doua Șansă”). Aceasta este logica pachetului de măsuri organizate pe vârste: când ești aproape să te împiedici, statul îți întinde o mână și te repune pe traiectorie. Nu intru aici în detalii, sper să vă convingeți singuri.
Am țintit toate măsurile propuse spre cei mai săraci dintre români, spre cei care riscă să scape cu totul sistemului social. Și aici încercăm să remediem o nedreptate de fond: sistemul de asistență socială din România este printre cele mai ineficiente din UE pentru că pe de o parte nu îi ajută pe cei mai săraci (prea multe hârtii de completat, prea multe acte, prea inflexibil) și pe de altă parte redistribuie social la prea mulți (fiecare ajutor social are propria metodologie și sunt unele care ajung la jumătate din populație). Ministerul Muncii are planuri de remediere a acestor probleme, cel mai notabil este legea Venitului Minim de Incluziune, care unifică cele trei plăți sociale principale și creează stimulente pentru incluziune pe piața muncii. Pachetul despre care vorbim vine peste aceste eforturi, cu măsuri orientate spre cei mai săraci.
Este o critică adusă de ani de zile României în rapoartele de țară făcute de diverse instituții: procentual din PIB plătim puțin pentru cheltuieli sociale, dar și ce dăm e prost orientat sau administrat. Poate că a fost nevoie de un guvern de independenți să încerce o focusare spre cei mai săraci dintre noi. De ce se întâmplă asta? Am o teorie, dar o păstrez pentru când ies din demnitatea publică pe care o dețin momentan.
3. O viziune pentru fondurile europene?
Acest pachet vine să concretizeze o nouă viziune despre fondurile europene, despre care premierul Dacian Cioloș și ministrul pentru fonduri europene, Aura Răducu, au tot amintit. Fondurile europene au suferit de un fel de ezoterism ciudat: par un domeniu cu reguli, logică și viață proprii, proceduri ferme de neînțeles pentru profani, multă hârțogărie și enorm de mult bla-bla.
Și se întâmplă asta pentru că politicienii au scăpat lucruri din mână sau au fost interesați doar dacă le pică ceva rente. Au lăsat funcționarilor domeniul, funcționari care sunt bine pregătiți, dar nu pot stabili ei obiective de politici. Acest lucru trebuie să se schimbe. Nu lansăm apeluri și ghiduri doar ca să absorbim bani, nu gândim programe doar pentru ca să justificăm echipe de proiect și sporuri ”de fonduri” pentru birocrație. Plecăm de la ce vrem să atingem ca obiective pentru societate.
În ceea ce privește domeniul social, acest Guvern va canaliza clar fondurile europene spre a oferi o plasă de siguranță celor mai săraci dintre români și spre atingerea obiectivelor 2020. Nu înseamnă că e singurul obiectiv. Alți colegi din Cancelarie și ministere lucrează la pachete similare pentru competitivitate economică sau pentru reforma administrației.
E nevoie de coordonare la nivel de principii și obiective. Premierul Cioloș a cerut Autorităților de Management să gândească proiecte comune. Să nu mai fie fiecare Program un trib în sine. Dacă un primar vrea să construiască o creșă socială, atunci trebuie să depună un singur proiect, chiar dacă banii vin de la două entități diferite. Clădirea este eligibilă dintr-un program operațional, cel care se referă la infrastructură, salariile oamenilor sunt eligibile din alt program, cel privitor la capital uman. Nu mai vrem clădiri goale pentru că un AM nu a aprobat la timp banii pentru salarii, în timp ce alt AM a aprobat clădirea.
Știm că oamenii din sistem s-au învățat cu guvernanți care nu pricep nimic din povestea asta cu fondurile și se lasă îngropați în teancuri de hârtii de semnat. Noi însă știm povestea cu fondurile. Procedurile nu trebuie să țină de ezoterism: trebuie să avem proceduri unice și simple, pași unitari indiferent de ce AM este vorba, totul în sistem electronic unic, fără hârtii și fără redundanțe. Mai mulți bani la beneficiari și mai puțin pentru salarii la echipele de proiect din administrație; control pe teren, nu la numărat chitanțe.
E nevoie apoi de o regândire a rolului statului în zona fondurilor europene. Statul român s-a automutilat externalizând în trecut servicii care ar trebui să fie permanente și în același timp s-a îngrășat făcând micromanagement. ”Industria POSDRU” a fost un fenomen creat de acest stil de lucru: avem niște obiective de politici (să zicem să angajăm tinerii), lansăm niște call-uri și vedem dacă vom avea noroc să vină unii care să pregătească bine tinerii. Cum impactul real e undeva jos pe scala priorităților, vin unii care produc hârtii. Ce face statul în schimb? Verifică foarte atent hârtiile respective. Foarte, foarte atent. ONG-urile cu programe sociale de succes căutau bani privați (bravo lor) în timp ce fondurile europene care ar fi trebuit să aibă impact social erau urmărite după procesul de hârtii.
Ce ar trebui să facă statul? Să își dezvolte capacitatea pe zona de servicii permanente. ONG-urile sau partenerii sociali ar trebui să completeze acolo unde statul nu o poate face. Pentru a evita micromanagementul din partea statului ar trebui să folosim instrumentul numit global grant – statul externalizează managementul de proiect unor organizații care intermediază granturi. Global grantul este un instrument folosit frecvent în UE, dar în România am preferat să creștem birocrația permanentă de verificat hârtii. Sperăm să găsim soluții rapide pentru a folosi acest sistem și în România.
Care e legătura cu pachetul anti-sărăcie? Aceasta este rezolvarea misterului din întrebarea ”de unde are bani de anti-sărăcie guvernul Cioloș care deja e cu un buget la limită?”. E simplu: nu avem bani în plus, îi folosim mai bine pe cei europeni deja antamați. Toate obiectivele de politici din cele 47 de fișe sunt eligibile din fonduri europene. Ce am făcut de fapt a fost să luăm strategiile existente + modele de bune practici din societate (de gen ”Teach for Romania”) și să căutăm bani pentru ele în fondurile europene, care au obiective larg și vag definite în acest moment. Vom îngusta aceste obiective prin ghidurile care urmează a fi scrise.
4. Care sunt pașii următori?
Deocamdată am elaborat niște idei de politici, am indicat sursele de finanțare și lucrăm la dezvoltarea instrumentelor de implementare. Pe acestea le vom discuta cu oamenii din domeniu. Apoi urmează alocările și condiții concrete. Este o idee bună să facem creșe sociale în zonele sărace din orașe pentru ca oamenii să poată merge la job? Ok, în ce axe din cele două Programe structurale încadrăm acest obiectiv și cât punem din anvelopa financiară totală? Aceste decizii vor fi luate la nivel de miniștri, pe baza dialogului cu societatea.
5. În fine, care e faza cu desenul?
Am pus pe primul slide al prezentării un desen care între timp a devenit foarte cunoscut. Există un om care a fost adus de OvidiuRo când lucram normele de implementare pentru Legea ”Fiecare Copil în Grădiniță”. El se ocupă de desene care ilustrează un proces de gândire / muncă. I-a plăcut la guvern și a zis că vrea să mai voluntarizeze. A venit într-o zi și l-am întrebat: cum ai putea tu să pui toate astea într-un desen? Pentru noi, echipa care am lucrat la pachet, e totul clar acolo, în câteva linii și cuvinte. Faptul că mă sună oameni să lucreze voluntar pentru Guvern e genul acela de fapt mărunt care te face să continui. Îi mulțumesc lui Adrian Popa pentru acest desen care a pus o față umană unui pachet de politici altfel sec. A ajutat ca mesajul să ajungă la mai multă lume. Pentru că, vorba lui Dan Suciu: e mult mai bine ca lumea să te critice pentru ceea ce faci decât pentru bazaconii fără legătură cu activitatea ta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu