vineri, 19 februarie 2016

SFATURI...... PARALELE (DICTATORII GÎNDESC LA FEL)

Traian D. LAZÃR



Încã din antichitate istoricii au observat cã examinarea în paralel (comparativã) a situatiilor, faptelor si personalitãtilor istorice permite o mai bunã evidentiere a esentialului dar si a nuantelor, atît în privinta deosebirilor (contrastelor) cît si a similitudinilor (asemãnãrilor). A excelat în folosirea acestei metode în cercetarea si scrierea istoriei scriitorul, istoricul si filosoful grec Plutarh. Rezultatul investigatiilor sale ni s-a pãstrat în lucrarea, sugestiv intitulatã, "Vieti paralele", o prezentare comparativã a biografiilor a 46 oameni de stat greci si romani.


Evident, paralele istorice putem realiza un numai în istoria anticã, ci si în alte epoci, mai apropiate de noi. Iatã o privire comparativã din istoria contemporanã, în care au fost implicati doi oameni politici care au dominat Europa la mijlocul secolului XX, Hitler si Stalin; si douã perechi de competitori întru exercitarea puterii politice în România: I. Antonescu – H. Sima; Gh. Gheorghiu-Dej – Ana Pauker.


În septembrie 1940, dupã abdicarea fortatã a regelui Carol al II-lea, în România s-a instaurat regimul legionaro-antonescian. La putin timp dupã aceea, între douã personalitãti de vîrf ale regimului, Ion Antonescu si Horia Sima, s-a declansat lupta pentru detinerea în exclusivitate a puterii. Solutia disputei nu depindea, în primul rînd, de competitori si sustinãtorii acestora, ci de „arbitrul situatiei”, Adolf Hitler, care îi ajutase sã ajungã la putere si exercita dominatia politicã, militarã si economicã în aceastã parte a Europei. Angajat în rãzboiul mondial, Hitler dorea liniste în România. Pentru aceasta, cei doi protagonisti au fost invitati în Germania (12 ian 1941). Horia Sima nu a onorat invitatia Führerului, motivînd cã, fiind sef al partidului de guvernãmînt, însã doar vicepresedinte al guvernului, nu voia sã fie pus în inferioritate în fata lui Hitler, prezentîndu-se odatã cu Antonescu, Conducãtorul Statului. În realitate, Sima voia sã foloseascã absenta din tarã a generalului Antonescu pentru a pregãti debarcarea acestuia de la putere.


În cadrul întîlnirii de la Obersalzburg cu Hitler (14 ian 1941), Antonescu a arãtat cã miscarea legionarã a fost infiltratã de comunisti, iar încercarea acesteia de a-si realiza toate idealurile revolutionare dintr-o datã a creat confuzie si a provocat pierderea sprijinului popular. Antonescu sustinea cã a încercat sã-i aducã pe legionari pe calea cea bunã, cã are sprijinul majoritãtii poporului român, care i-a cerut sã organizeze un regim nou. Solutia unui regim militar nu i se pare potrivitã. El doreste mentinerea regimului actual, cu conditia reorganizãrii miscãrii legionare sub conducerea sa. El îsi va îndeplini în orice caz sarcina de a-si salva tara. Astfel si-a pledat generalul cauza. (Vezi Antonescu – Hitler, Corespondentã si întîlniri inedite, 1940-1944, Editie V. Arimia s.a., vol I, editura Cozia, Bucuresti, 1991, p. 67-68).


Killinger, ministrul Germaniei la Bucuresti, prezent la convorbire (întîlnire) a sintetizat astfel spusele lui Antonescu: „Preiau întreaga rãspundere, sînt gata sã guvernez cu Horia Sima si cu Legiunea, cu Legiunea fãrã Horia Sima, asa cum sînt gata sã guvernez fãrã Horia Sima si fãrã Legiune” (J.C. Drãgan, Antonescu, vol. I, Fundatia Europeanã Dragan, 1991, p. 247).


Hitler i-a rãspuns lui Antonescu cã, sub aspect istoric general, acolo unde regimul se sprijinã numai pe fortã, el nu supravietuieste personalitãtii exceptionale de care a fost stabilit. Ideea expusã de Hitler a fost redatã de Killinger în urmãtorii termeni: „Statul este monopolul mitralierei. […] Cel ce posedã monopolul masinilor de rãzboi moderne, posedã puterea absolutã. Omul care lasã sã i se ia postul de comandã – si privirea sa fixa cu insistentã pe General – probeazã cã nu a stiut sã foloseascã mitraliera. Un dictator al secolului XX un poate fi înlãturat. Dacã se prãbuseste, înseamnã cã s-a sinucis” (Idem).



antonescu - hitler


Din punctul de vedere al situartiei concrete a momentului, Hitler aprecia cã „organizatiile specifice avînd o bazã ideologicã proprie nu sînt niciodatã la fel de potrivite pentru toate tãrile si popoarele. Prin urmare colaborarea româno-germanã nu depinde de existenta unei organizatii române identice sau adaptate dupã Partidul national socialist”. În consecintã, Germania poate întrerupe relatiile dintre Partidul national socialist si miscarea legionarã. „Germania acordã importantã relatiilor oficiale cu generalul Antonescu. Relatiile cu partidul sînt pentru Germania mai putin importante”. Iar spre finalul discutiilor, atunci cînd Antonescu a revenit asupra relatiilor sale cu Legiunea, Hitler a fost de pãrere cã nu este posibilã guvernarea României împotriva Gãrzii de Fier, cã ar fi bine ca Antonescu sã devinã si seful Gãrzii de Fier, iar propunerea sã vinã chiar din partea Gãrzii de Fier. „Dar orice s-ar întîmpla, el (Führerul) este convins cã Antonescu este singurul om capabil de a cãlãuzi destinele României” (Antonescu – Hitler, p.68, 69, 74).


Minuta dictatã de Antonescu pe marginea întrevederii sale cu Hitler (14 ian. 1941) consemneazã declaratia Führerului, din care reiese faptul cã acesta întelege pe deplin preocupãrile generalului legate de raporturile sale tensionate cu Legiunea. „Domnia sa (Führerul, n.n.) îsi reaminteste în termeni vii cã a avut de luptat cu dificultãti interne si mai mari, desi venise la putere sprijinindu-se pe un partid disciplinat. Greutatea de cãpetenie provine din faptul cã se gãsesc întotdeauna elemente care nu-si dau seama cã revolutia nu este o stare ce trebuie permanentizatã, ci cã trebuie urmatã cît mai neîntîrziat de o activitate constructivã…. Cancelarul (Hitler, n.n.) îsi reaminteste cu oarecare vivacitate în glas, cum a fost silit acum 6-7 ani sã înlãture elementele care nu întelegeau acest lucru. Domnia sa adaugã cã nu este exclus ca generalul Antonescu sã se vadã obligat a face o operatiune asemãnãtoare” si este convins cã „generalul Antonescu este singurul om în mãsurã sã o facã” (Gheorghe Buzatu, Maresalul Antonescu în fata istoriei, vol. I, Iasi, 1990, p.178-179).


Remarcãm, din interventia Führerului, douã aspecte. El îsi fundamenteazã sfatul dat lui Antonescu pentru solutionarea tensiunilor cu Legiunea nu doar pe consideratii teoretice generale ci, în primul rînd, pe experienta proprie, dobînditã în lupta politicã. Hitler evoca „cu vivacitate” evenimentele din 1934, cînd îl lichidase pe Ernst Röhm, conducãtorul batalioanelor de asalt (SA) ale partidului nazist si pe colaboratorii acestuia, consolidîndu-si pozitia de unic detinãtor al puterii în partid si în stat. Ne frapeazã faptul cã „fanaticul doctrinar” Hitler se manifestã ca un politician realist, punînd pe primul plan al raporturilor româno-germane interesele de stat si nu cele ideologice, de partid, arãtîndu-se gata sã sacrifice Legiunea, „partidul frate” al NSDAP, în favoarea lui Antonescu. Motivul? Antonescu era principalul factor de influentã asupra armatei române, de care Hitler avea nevoie pentru rãzboiul pregãtit împotriva URSS.


În martie 1945, în conditiile prezentei Armatei Rosii pe teritoriul României si ale întelegerii secrete Churchill–Stalin privind împãrtirea zonelor de influentã în sud-estul Europei, în România a fost adus la conducere guvernul Groza. Adevãratul detinãtor al puterii era PCR, iar în cadrul acestuia, pe primul plan se aflau Ana Pauker si Gheorghiu- Dej. Lupta pentru întîietate, desfãsuratã pînã atunci între cei doi în partid, avea ca mizã acum si puterea în stat. Fiecare si-a cãutat si a gãsit sustinãtori nu numai în partid, unde se constituiserã deja cele douã grupãri, „moscovitã” (internationalistã) si „nationalã”, ci si în institutiile statului, precum si în anturajul lui Stalin, prin bunãvointa si cu sprijinul cãruia ajunseserã la putere.




















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu