Mica zeiță (7)

Ian McDonald

Chiar și atunci fusesem divizată. Spaimă și șoc. Râsete si zâmbet. 
Cum altfel al fi putut cineva să supraviețuiască statutului de zeiță?

Zeiță. Zeița mea.

Ashok nu putea să înțeleagă.

– Ai vindeca un cântăreț de talentul lui? Nu vorbim despre nebunie, ci doar
despre căi de adaptare. Inteligența e evoluție. Unii ar putea susține, cu argumente,
că eu afișez simptomele unei forme ușoare a sindromului Asperger (38).

– Nu știu ce înseamnă asta.

– El a răsucit trandafirul cu atâta putere încât tulpina a pocnit.

– Te-ai gândit ce-o să faci de acum înainte? Mă gândisem mai ales la asta.
Familia Narayan n-ar fi renunțat cu ușurință la dotă. Mamaji m-ar fi izgonit de la
ușa ei. Satul meu îmi era închis.

– Poate, pentru o vreme, dacă ai putea...

– Nu e un moment potrivit... Cine o să joace rolul urechii pentru Lok
Sabha (39)? O familie care a construit un baraj ce o să-i asigure necesarul de apă
pentru următorii cincizeci de ani, sau un antreprenor de softuri cu o echipă de
aeai-uri de Nivel 2,75, despre care guvernul Statelor Unite crede că provin din
sperma lui Sheitan? Valorile de familie mai sunt încă luate în considerare în
Awadh. Tu ar trebui s-o știi.

Mi-am auzit vocea, m-am auzit întrebând, ca o fetiță foarte mică:

– Unde aș putea să mă duc?

Îmi treceau prin minte poveștile cumpărătorului de mirese despre fostele
Kumari cu care nu se însura nimeni, care nu se puteau întoarce acasă și care
sfârșeau în închisorile pentru femei din Varanasi și Kolkata. Chinezii plăteau un
teanc de rupii pentru o fostă zeiță.

Ashok și-a umezit buzele cu limba.

– Am pe cineva în Bharat, în Varanasi. Awadh și Bharat sunt rareori în
relații bune.

– Oh, mulțumesc, mulțumesc...

Am căzut în genunchi în fața lui Ashok, i-am strâns mâinile între palmele
mele. El și-a ferit privirea. În ciuda răcorii artificiale din charbach, transpira din
belșug.

– Nu e un dar. E... o angajare. O slujbă.

– O slujbă, asta e bine, pot să fac asta; sunt o muncitoare conștiincioasă, o
să muncesc din greu la orice; despre ce e vorba? Nu contează, pot s-o fac...

– Există niște mărfuri care trebuie transportate.

– Ce fel de mărfuri? Oh, nu contează, pot să car orice.

– Aeai-uri. A rulat un paan de pe platoul de argint. N-am de gând să aștept
cu brațele încrucișate ca polițaii Krishna ai lui Shrivastava să aterizeze în grădina
mea cu înștiințarea de excomunicare.

– Legile lui Hamilton, am îndrăznit să presupun, cu toate că nu știam nici în
ce constau, nici ce semnificație aveau cele mai multe dintre mormăielile și
vorbele bombastice ale lui Ashok.

– Tot ce e peste nivelul 2,5, așa spune legea. Și-a molfăit buza de sus. Ochii
i se măreau în timp cepaan-ul i se învârtejea în cap.

– Bineînțeles că o să fac tot ce pot ca să fiu de ajutor.

– Nu ți-am spus cum trebuie să le transporți. În condiții de siguranță
maximă, acolo unde nici un polițai Krishna n-o să le găsească vreodată. Și-a atins
cel de-Al Treilea ochi cu arătătorul drept. Tu însăți – și cealaltă.


Am mers în Kerala, unde mi s-au montat procesoare în cap. Au făcut-o doi
bărbați, pe un tanc pentru transportul maritim al gazelor lichefiate, acum
modificat, ancorat în afara apelor teritoriale. Au ras Inimosul meu păr lung și
negru, mi-au desprins calota craniană și mi-au trimis în creier niște roboți mai
mici decât cele mai infime computere-păianjen. Poziția lor, aflată în afara
traseelor de patrulare ale șalupelor rapide din Kerala, le permitea să dețină la bord
o mare varietate de aparatură chirurgicală secretă, provenind, în marea ei majoritate,
din dotarea armatelor vestice. Mi-au dat un bungalow și o fată din
Australia care să-mi poarte de grijă până când mi se absorbeau suturile și infuziile
de hormoni îmi accelerau creșterea părului.

Cipuri pe bază de proteine; pot fi observate numai la scanările cu cea mai
înaltă rezoluție, dar nimeni n-o să te controleze de două ori; nimeni n-o să
controleze de două ori o fată shaadi care vânează un bărbat.

Așa că, vreme de șase săptămâni, am stat și am privit lung marea,
întrebându-mă cum ar fi fost să te scufunzi în mijlocul ei, singură și rătăcită, la o
mie de kilometri distanță de cea mai apropiată mână care ar fi putut să o prindă pe
a ta. În nord, în Delhi, la o mie de kilometri distanță, un bărbat în costum indian
strângea mâna unui bărbat îmbrăcat americănește și proclama Legea Relațiilor
Excepționale, care avea să-l transforme pe Ashok într-un proscris.

Știi ce sunt polițaii Krishna? Vânează aeai-uri. Vânează oamenii care le
dețin și pe oamenii care le transportă. Ei nu-și fac probleme. Nu sunt năzuroși.
Dar pe tine n-or să te prindă. N-or să te prindă niciodată.

I-am ascultat pe demonii care pleoscăie și care vin pe țărm, ieșind din
marea cea mare. Demonii despre care știam că sunt fațetele celeilalte eu. Dar nu
m-am temut de ei. În hinduism, demonii sunt, pur și simplu, imaginile în oglindă
ale zeilor. Precum în lumea oamenilor, așa și în lumea zeilor: învingătorii sunt cei
care scriu istoria.

Universul ar fi arătat cu totul altfel dacă Ravana (40) și Rakshasa, demonii lui,
ar fi câștigat războiul.

Nimeni nu-i poate transporta, în afară de tine. Numai tu ai structura
neurologică necesară. Nimeni, în afară de tine, nu poate suporta o altă minte în
mintea lui.

Australiana lăsa, în fața ușii mele, daruri mărunte: brățări de plastic, pantofi
de cauciuc, inele și agrafe de păr. Le fura de la magazinele din oraș. Cred că
reprezentau modul ei de a-mi spune că voia să se apropie de mine, dar se temea de
ceea ce fusesem sau de ceea ce aveam să devin din pricina lucrurilor din capul
meu. Ultimul obiect pe care l-a furat a fost o dupatta superbă, din mătase naturală,
cu care mi-am acoperit părul ciuntit când m-a dus la aeroport. De sub ea le-am
privit pe fetele în sari-uri de lucru care discutau prin semne în barul de la ieșire și
am ascultat-o pe femeia pilot anunțând cum era vremea în Awadh. Pe urmă, în
phatphat, m-am uitat afară, la fetele pe scutere, care se avântau cu încredere prin
trafic, și m-am întrebat de ce viața mea nu putea fi ca a lor.

– Părul ți-a crescut frumos, din nou.

Ashok a îngenuncheat înaintea mea, pe pernele pe care stăteam în chhatri.
Acela era locul lui sacru, templul lui. Și-a ridicat mâna înmănușată în palmar și
arătătorul lui a atins tilak-ul de deasupra celui de-al treilea ochi al meu. I-am
simțit mirosul răsuflării. Ceapă, usturoi, ghee rânced.

– S-ar putea să fii puțin cam dezorientată... Am icnit. Simțurile cețoase,
amestecate, topite. Vedeam-auzeam-miroseam-gustam totul, având o singură
senzație nediferențiată, ca simțirile zeilor și ale pruncilor, deplină și pură.
Sunetele erau colorate, lumina avea substanță, mirosurile vorbeau și scoteau
clinchete de clopoței. Apoi m-am zărit pe mine însămi săltându-mă ca un talaz de
pe perne și prăvălindu-mă pe marmura albă și dură. M-am auzit țipând. Ashok s-a
întins către mine. Doi Ashoki s-au întins către mine. Dar el nu era nici unul dintre
ei. Am văzut un singur Ashok, în două viziuni, în mintea mea. Nu reușeam să le
dau formă și sens celor două apariții ale mele și n-aș fi putut spune care era reală,
care era a mea, care eram eu. De undeva, de dincolo de mai multe universuri, se
auzea o voce care spunea ajută-mă. I-am văzut pe servitorii lui Ashok ridicândumă
și ducându-mă în pat. Tavanul pictat, cu modelele sale cu vițe, muguri și flori,
s-a agitat deasupra mea aidoma norilor de furtună purtați de musoni, apoi a
înflorit în întuneric.

M-am trezit, în căldura nopții, țeapănă, cu ochii larg deschiși, cu toate
simțurile dogorind. Știam care erau poziția și viteza fiecărei insecte din camera
mea bine aerisită, care mirosea a biodiesel, a praf și paciuli. Nu eram singură. Sub
calota capului meu mai era și altcineva. Nu avea știre de existența sa, nu era o
conștiință; era un fel de diferență, o manifestare a sinelui. Un avatar. Un demon.

– Cine ești? am șoptit.

Vocea mi-a a răsunat cu putere, plină de dangăt de clopote, ca piața Durbar.
Celălalt nu mi-a răspuns – nu putea răspunde, nu era o conștiință – dar m-a scos
afară, în grădina cu plante acvatice. Stelele mânjite de poluare se bolteau deasupra
mea ca un dom. Luna în creștere zăcea pe spate. Mi-am ridicat ochii și am căzut
pe ea. Chandra (41). Mangal (42). Budh (43). Guru (44). Shukra (45). Shani(46). Rahu (47). Ketu (48). 
Planetele nu erau puncte de lumină, globuri de piatră și de gaz; aveau nume, personalitate,
iubiri și dușmănii. Cele douăzeci și șapte de Nakshatar (49) se roteau în jurul capului
meu. Le-am văzut formele și natura, tiparele conexiunilor care unesc stelele prin
relații, prin legende și prin drame la fel de umane și de complexe ca Orașul și
Țara. Am văzut roata rashi (50), Marile Case, ca un arc de-a curmezișul cerului, și
întreaga mișcare de revoluție, mecanisme în interiorul altor mecanisme,
angrenajele nesfârșite ale influenței și ale comunicării subtile, pornind de la
marginile universului către centrul globului pământesc pe care mă aflam. Planete,
stele, constelații; povestea fiecărei existențe umane derulându-se deasupra mea –
și eu le puteam citi pe toate. Fiecare cuvânt. M-am jucat toată noaptea printre
stele.

– Ce e asta? l-am întrebat pe Ashok dimineața, când îmi beam ceaiul în pat.

– O inteligență rudimentară, de Nivel 2,6. Ojanampatri (51) aeai, știe
astrologie, face permutările. Crede că trăiește acolo, printre stele, ca un soi de
maimuță spațială. De fapt, nu e foarte deșteaptă. Acum dă-o deoparte și adună-ți
lucrurile. Trebuie să prinzi trenul.

Aveam un loc în vagonul pentru femei al expresului de mare viteză
shatabdi. Bărbații rezervau locuri pentru soțiile lor ca să le ferească de atenția
acelor pasageri de sex opus care își închipuiau că toate femeile sunt singure și
disponibile. Cele câteva femei de afaceri îl alegeau din același motiv. Vecina mea
din partea opusă a mesei era o musulmană în ținută protocolară, cu șalvari. Mă
privea cu dispreț în vreme ce goneam prin lunca Gangelui cu trei sute cincizeci de
kilometri la oră. O soțioara fandosită

Nu te-ai mai grăbi să ne judeci dacă ai ști ce suntem de fapt, m-am gândit.
Putem arunca o privire în viața ta și îți putem spune tot ce ți s-a întâmplat și tot
ce-o să ți se-ntâmple vreodată, așa cum stă scris în chakrele stelelor. În noaptea
aceea, printre constelații, eu și demonul meu ne revărsaserăm unul în celălalt,
până când nu mai rămăsese nici un loc despre care să putem spune că era hotarul
dintre mine și aeai.

Crezusem că, în timp ce străbăteam străzile într-un phatphat, întregul
Varanasi avea să cânte pentru mine precum Kathmandu, precum un cămin
spiritual, un oraș al celor nouă milioane de zei și al unei singure zeițe. Ceea ce
vedeam era o altă capitală indiană a unui alt stat indian; turnuri de sticlă, domuri
rombice și parcuri industriale care să sară în ochii lumii întregi, cu străzi murdare
și bastis la picioarele lor, ca niște porci printre deșeuri. Străzile începeau în
mileniul nostru și se terminau în altul, aflat cu trei în urma lui. Trafic, aglomerație
și oameni, oameni, oameni, dar gazele de eșapament ale motoarelor diesel care
pătrundeau pe sub marginile măștii mele de smog aduceau un miros vag de
tămâie.

M-am întâlnit cu agenta lui Ashok din Varnasi în Jantal Mantar, marele
observator solar din Jai Singh; cadrane solare, sfere înstelate și discuri umbrite, ca
niște sculpturi moderne. Era cu puțin mai vârstnică decât mine; purta un corset de
mătase și niște blugi care îi stăteau atât de jos pe șolduri încât i se vedea
adâncitura dintre fese. Mi-a displăcut de la bun început, dar, în umbrele din jurul
instrumentelor astrologice din Jai Singh, ea mi-a atins fruntea cu mânușa palmar
și am simțit stelele ieșind din mine. Cerul a murit. Fusesem din nou sacră și acum
nu mai eram decât carne. Fetișcana lui Ashok mi-a îndesat în mână un sul de
rupii. Abia dacă l-am privit. Abia dacă am auzit când m-a sfătuit să mă duc să
mănânc, să-mi iau o kafi, să-mi cumpăr niște haine decente. Pierdusem ceva. Mam
pomenit târșindu-mi picioarele în susul treptelor abrupte ale marelui Samrat,
fără să știu unde eram, cine eram, ce eram, ce căutam pe jumătate cocoțată pe un
masiv cadran solar. Jumătate din mine. Pe urmă al treilea ochi mi s-a deschis și
am văzut fluviul lat și albastru din fața mea. Am văzut nisipurile albe de pe malul
dinspre răsărit, precum și adăposturile și focurile de baligă ale sadbu. Am văzut
ghat-ele, treptele largi de piatră de pe malurile apei, curbându-se de o parte și de
alta și ieșind din raza mea vizuală. Am văzut oameni. Oameni spălându-se și
rugându-se, purificându-și hainele și oferind puja, cumpărând și vânzând, și
trăind, și murind. Oameni în bărci și oameni îngenunchind, oameni cufundați în
fluviu până la talie, oameni umplându-și căușul palmelor cu apă și turnându-și-o
în creștetul capului. Oameni aruncând pumni întregi de gălbenele în unde, oameni
aprinzând mici lămpi diya (52) din frunze de mango și punându-le să plutească,
oameni aducându-și morții ca să-i scufunde în apa sacră. Am văzut rugurile
funerare de pe ghat, am simțit mirosul de santal și de carne arsă, am auzit țestele
care plesneau, eliberând sufletul. Mai auzisem sunetul și înainte, venind de pe
rugul regal din Pashupatinath, când murise mama Regelui. Un trosnet ușor, apoi
libertatea. Era un sunet reconfortant, Îmi aducea aminte de casă.


Note:

(38) O așa numită „tulburare de dezvoltare"; persoanele afectate au dificultăți în ceea ce
privește înțelegerea modalităților de interacțiune socială (n. tr.).

(39) Camera inferioară a Parlamentului Indiei (n. tr.).

(40) Regele demonilor Rakshasa din mitologia indiană; faptul că a răpit-o și a încercat s-o
seducă pe Sita, soția eroului mitic Rama, a dus la declanșarea unui război cosmic (n. tr.).

(41) Luna (n. tr.).

(42) Marte (n. tr.).

(43) Mercur (n. tr.).

(44) Jupiter (n. tr.).

(45) Venus (n. tr.).

(46) Saturn (n. tr.).

(47) Capul Dragonului, entitate similară unei planete (n. tr.).

(48 Coada Dragonului, entitate similară unei planete (n. tr.).

(49) Constelații (n. tr.).

(50) Cercul zodiacului (n. tr.).

(51) Horoscop (n. tr.).

(52) Vase mici pline cu ghee în care se află un fitil de bumbac (n. tr.).


va urma