J e r t f a

Constantin Anton

Încrezătoare e orișice speranță;

Sufletul în adevăr e tot mai orbit;

Mă joc cu propria mea Viață

Și cred o, Doamne, că prea eu Te-am iubit!

Nimic din mine nu te mai poate trăda;

Adânc ceresc curge încă din lacrima mea…

Țipă ochiul de-atâta întuneric lăuntric

Că inima se sufocă așteptând un alt nimic!

Încrezătoare e orișice speranță;

Cuvintele au cătușe; tăcerea e trufașă;

Genunchii mei se roagă sub alți genunchi când

Eu Te cred o, Doamne …Te-aud în mine plângând!

Nimic din gânduri nu te mai poate trăda;

Fâșii de singurătate ard greu peste șoapte…

Lumina e suspendată în substanța sa spirituală:

Privirea e dăruire, inima încă Iubirii se roagă!