Migrația adevărului

Traian Ungureanu

Migrația care a năpădit Nordul Europei e plină de lecții la dispoziție. Deocamdată, blindajul legendar rezistă. Lucrăm cu impresii și idei absorbite din mass-media, după ce au fost prelucrate spre deplina conformare la ideologia oficială a elitelor progresiste. Operațiunea nu va dura mult. Curând, ea va fi întreruptă și eliminată de realitate. Migrația adevărului spre legendă va înceta. Cu un preț nebănuit de mare.



Ca de obicei, marile evenimente istorice trec în legendă și, astfel, simplificate, pun la lucru societățile, sistemele politice și culturile. Valul uman care a pătruns în Europa prin Sud, țintind Nordul, confirmă spectaculos regula. Mai toată lumea e sigură că se află în fața unei mulțimi gonite peste Mediterana de războiul din Siria. Așa spune adevărul acceptat și propagat public.



Datele reale ale marii migrații sunt mult mai complicate și, în orice caz, complet diferite. Mai întâi, pentru că măsurătorile sunt parțiale. Nimeni nu știe câți migranți au intrat cu adevărat în Europa. Autoritățile italiene și grecești au reușit să se întoarcă expert cu spatele sau să le ceară celor debarcați pe țărm să grăbească pasul pe direcția Nord. Tot ce cunoaștem cu adevărat e numărul intrărilor legale, înregistrate la diverse puncte de frontieră. Ceea ce înseamnă că nu știm nimic despre intrările ilegale sau necontabilizate. Numărul oficial e 886.662 în anul pe care îl încheiem. De aici mai departe, curg date care contrazic legenda eroico-romantică a izgonirii din Siria.



Cea mai mare parte a milionului de migranți a sosit, în­tr-adevăr, prin Turcia. Însă - surpriză! - doar un pic peste jumătate din milionul exportat de Turcia e com­pus din sirieni. Restul vin din Africa de Est și de Vest, Maghreb, Irak, Iran, Pakistan și alte zone care pot fi mai greu confundate cu Siria. Mai departe, aproape toți sirienii sosiți pe Mediterana au plecat la drum după ce s-au adăpostit vreme de patru ani în Turcia. Aflăm, așadar, că migranții nu sunt decât pe jumătate sirieni și, mai apoi, că sirienii nu au sosit în Europa fugăriți de Statul Islamic sau de armata lui Assad, ci după o pauză de patru ani în Turcia. De unde se înțelege, mai departe, că Turcia s-a priceput vreme de patru ani să țină robinetul bine închis. În mod evident, după patru ani, Turcia lui Erdoğan nu se mai pricepe la așa ceva. Migranții curg, fără opreliște. O economie subterană uriașă a trecut în regim de lucru 24 din 24 și 7 din 7. Cererea aproape nelimitată a trimis, brusc, taxa de trecere a mării, de la 10.000-12.000, la 1.200-1.500 euro. Furnizorii de bărci, veste și telefonie mobilă au făcut averi pe care le revarsă sub ochii poliției la restaurante și cafenele care slujesc de cartier general și sală de audiență în plin Istanbul.

 Confruntări între migranţi şi forţele de ordine la graniţa dintre Serbia şi Ungaria

Ce anume a slăbit mâna Turciei pe robinetul cu refugiați? Minaret într-un picior, ghici bani gârlă ce-i! Uniunea Europeană a înțeles mesajul și a promis Turciei „primele“ 3 miliarde de euro, în schimbul revenirii la formula „robinet închis“. Mai mult, în calitatea lui de Napoleon otoman, Recep Erdoğan a calculat că valul de migranți poate lucra în campania electorală. După alegerile ratate în 2015, în care partidul lui Erdoğan și-a pierdut majoritatea, marele strateg turc a decis că poate organiza cu succes un nou rând de alegeri pentru corectarea situației și recâștigarea majorității. Erdoğan a pariat, corect, că floarea Uniunii Europene se va prezenta fără întârziere la Istanbul, unde va presta servicii de imagine. Cancelarul german Merkel a răspuns la stimul și, ignorând uzanțele diplomatice, a aterizat în plină campanie electorală, lăsându-se îndelung fotografiată lângă tronul lui Erdoğan, cu doar două săptămâni înainte de alegeri. La fel de serviabilă, Comisia Europeană a amânat, până după alegeri, publicarea unui Raport care critică situația drepturilor omului în Turcia. În plus, Erdoğan a cerut și a obținut revitalizarea eternului proces de evaluare a Turciei în perspectiva admiterii în UE. Ni­meni nu crede în șansele acestui proces lansat acum aproape 40 de ani, dar Erdoğan urmărește, pur și simplu, să împrăștie în societate imaginea unei Turcii Super Turbo care face să se învârtă, simultan, NATO și UE.



Așadar, profilul legendar cu care lucrează mediile de informare și opinia publică e, în mare parte, înșelător. Masa de migranți care a sosit în Germania și Scandinavia nu s-ar fi pus în mișcare fără dezintegrarea Orientului Mijlociu, dar direcția și momentul de penetrare sunt rezultatul direct al jocului politic.



Cealaltă componentă mitologică a rețetei cu care lucrează mediile de informare e portretul refugiatului universal. Asta înseamnă că, mai întâi, toți migranții au fost plasați sub eticheta protectoare a statutului de refugiat și, mai departe, că valuri trecute de refugiați au fost cooptate pentru a argumenta sau impune simpatia față de migranții din Orientul Mijlociu. Așa a apărut foarte des folosita comparație între refugiații evrei care încercau cu disperare să iasă din Germania nazistă, refugiații plecați din Est la sfârșitul războiului, fugarii estici trecuți dincolo de Cortina de Fier și valul de migranți plecați, după toa­te presupunerile, din Siria. Comparația a făcut școală, deși e repetentă la bun-simț. Trecem peste diferența între nazism, comunism și dictaturile din Orientul Mijlociu, deși ar fi de notat, în treacăt, că niciun român, bulgar sau est-german nu ar fi îndrăznit să spere că poate ieși din țară când și cum își dorește. Sirienii și ceilalți migranți ai valului plecat spre Europa au suferit sau nu, își riscă viețile sau nu, dar, în mod sigur, au ieșit din propriile țări fără probleme.



Marea diferență și marea nedreptate față de refugiații trecutului convocați acum pentru a spori simpatia pentru sirieni e altundeva. În bagaj. Nu în valize, ci în valorile, normele și ideile pe care acești oameni le aduc cu ei voluntar sau involuntar. Refugiații epocilor trecute erau, în definitiv, refugiați interni, locuitori ai aceleiași culturi, mutați în limitele aceleiași culturi. Noii refugiați aduc norme și valori diferite de standardele și tradițiile țărilor gazdă. Nu e deloc nevoie ca migranții să pună mâna pe arme sau să plaseze bombe pentru a crea un conflict în țările de destinație. E suficient ca masa acestor oameni să se mențină la normele de acasă și să refuze normele noii lor case. Riscul apariției unor aglomerări care se sustrag programatic regimului în care trăiesc cetățenii țării gazdă e real și verificat. E exact ce s-a întâmplat și se întâmplă în marile ghettouri islamice din marile orașe ale Europei de Vest. După mai bine de 40 de ani de la sosirea primei generații, legislația mariajului, poziția legală a femeii, tratamentul copiilor, tolerarea moravurilor se sustrag normelor europene și se mențin la limita sau dincolo de limita barbariei. Dimpotrivă, refugiații evrei și est-europenii care au fugit de nazism și comunism n-au încercat nicio clipă să propage nazismul sau comunismul în țările care i-au primit și nici n-au pus gând rău regimului legal, moravurilor sau guvernelor din statele gazdă. E o diferență, nu? Tăvălugul ipocrit al stângii politice și mediatice se face că nu observă denivelările și pune la un loc toată lumea și toată istoria, fără să respecte suferințele trecutului.



Deplasarea de populații la care asistăm a mai lăsat în urmă o lecție, în caz că vrem să înțelegem cum lucrează lumea reală și cum ar trebui să reacționăm la mișcările ei. Majoritatea celor plecați de pe linia care leagă Africa de Orientul Mijlociu și de Orientul Îndepărtat au plătit bani buni traficanților care le-au promis o călătorie spre lumea bună. Cei mai mulți dintre migranții sosiți din Orientul Mijlociu sunt îmbrăcați și sunt dotați mult mai bine decât ar fi de presupus pentru un dezmoștenit al soartei. Nu e un reproș și nici o acuzație. E o observație care spune că masele puse în mișcare nu trăiesc în mizerie absolută. După 50 de ani de asistență, investiții și petrol plus gaze, Africa și mai ales Orientul au urcat în statisticile economice. Oamenii trăiesc mai bine. Nu îndeajuns de bine, dar nici în mizerie. Asta înseamnă că oa­menii pot plăti să plece și asta spune, mai departe, că migrația nu apare din mizerie, ci în momentul în care o populație a făcut primele progrese materiale. Avem în față o lecție socio-economică importantă, care scoate din cursă filozofia prevalentă a asistenței. Mai precis, ideea fixă și dragă agențiilor umanitare militante care susțin că ajutorul financiar va fixa populațiile Africii și Asiei la ele acasă.



În cele din urmă, migrația care a năpădit Nordul Europei e plină de lecții la dispoziție. Deocamdată, blindajul legendar rezistă. Lucrăm cu impresii și idei absorbite din mass-media, după ce au fost prelucrate spre deplina conformare la ideologia oficială a elitelor progresiste. Operațiunea nu va dura mult. Curând, ea va fi întreruptă și eliminată de realitate. Migrația adevărului spre legendă va înceta. Cu un preț nebănuit de mare.