miercuri, 17 februarie 2016

Enigmă pictată

Elena Serban









La margini de stele, în umbre deşarte,
Se leagănă gânduri uitate-n amurg
Şi cupe de muguri, cu sâmburi departe,
Pe râuri de ambră, din rugă, ne curg.



E viscol în atrii! O şoaptă nebună
Îmi şuieră-ntr-una că sunt la sfârşit.
Erai o enigmă pictată-n furtună,
În inima cărei ninsori te-ai oprit?



Căderea de timp se pierde în mare
Şi plec în amurg fără niciun răspuns.
Eram o venire, fără chemare,
În sânul pustiu, la mal, am ajuns.



Din câte apusuri compunem un soare,
Din câte furtuni – vremelnice ploi?
De ce în deşertu-mi o roză răsare

Şi-n margini de stele ne-ascundem de noi?























Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu