De mi-ai cere vreodată

Luiza-Adriana Grama

De mi-ai cere vreodată

să te descriu, iubite,

N-aș ști faptura-ți blândă

s-o pun între cuvinte,

N-aș ști ce verb te-ncepe

și nici ce atribut

Dă foc privirii tale

când vreau să te sărut.

N-aș ști să-ți caut vină

că ești înalt sau scund

Îmi ești doar pe măsură

la piept când te ascund.

Și să îți spun...ți-s ochii

de un căprui alene,

Ce toamna-i rupt din ceruri

și-ai pus-o între gene?

De mi-ai cere vreodată

să te descriu, haină,

Ți-aș spune: Poezia

nu are nicio vină!

Și nu există rimă

să te cuprindă-ntreg.

Să te descriu se poate,

dar vreau să te-nțeleg.

Cum să descriu iubirea

ce-ți izvorăște-n palme

Și inima ce-ți bate

în ritmuri dulci și calme?

Ce formă poartă glasul

ce-ți tremură un pic?

Să pot descrie toate

m-aș vinde pe nimic.

N-aș mai avea nici rimă,

nici muză n-aș avea,

Și toată poezia

pe-un rând ar încăpea,

Așa că fii cuminte,

nu te mai încrunta,

Dormi somnul fără zbucium

aici pe perna mea.