Spargatorul de gheata (5)

Victor Suvorov

DE CE A ÎMPĂRŢIT STALIN  POLONIA

Noi lucrăm asupra unei cauze, care, în caz de succes, va crea o cotitură în întreaga lume şi va elibera întreaga clasă muncitoare.
I.V. Stalin


La 22 junie 1941, Germania a atacat prin surprindere şi în chip perfid Uniunea Sovietică. E un fapt istoric. Totuşi e un fapt bizar, înainte de al doilea război mondial, Germania nu avea graniţe comune cu Uniunea Sovietică şi, în consecinţă, n-o putea ataca, cu atît mai mult „prin surprindere". Germania şi Uniunea Sovietică erau separate de bariera compactă a unor state neutre. Pentru ca războ­iul sovieto-german să poată avea loc, era necesar să fie create condiţiile corespunzătoare: să se distrugă bariera statelor neutre şi să se stabilească graniţe comune sovieto--germane.


Oricine este interesat de data de 22 iunie 1941 - înainte de a-l blestema pe Hitler şi a-l învinui de perfidie, este obligat barem lui însuşi să-şi răspundă cinstit la două întrebări:
- cine a distrus bariera despărţitoare a statelor neutre dintre Germania şi Uniunea Sovietică?
- de ce?


Bariera dintre Germania şi URSS era dublă şi doar într-un singur loc era simplă. Polonia era singura ţară, care avea graniţe şi cu Uniunea Sovietică şi cu Germania. Polonia era calea cea mai dreaptă, cea mai scurtă, cea mai comodă între URSS şi Germania. Polonia era partea cea mai subţire a zidului despărţitor. Se înţelege că potenţialul agresor, care dorea ca războiul sovieto-german să aibă loc, trebuia să încerce să perforeze un coridor chiar pe aici.


Dimpotrivă, acea ţară care nu dorea un război so­vieto-german, trebuia, cu toată puterea forţelor armate, cu toată diplomaţia sa, cu toată puterea autorităţii inter­naţionale, să nu admită inamicul pe teritoriul polonez, în caz extrem să înceapă războiul împotriva sa încă din Polonia, neadmiţînd apropierea de graniţele ei.


Închipuiţi-vă că, aflat dincolo de un perete, un cani­bal anunţă cu glas de tunet intenţia lui de a vă crîmpoţi bucată cu bucată.


După ce v-a convins de intenţiile lui canibalice, începe să dărîme peretele despărţitor. Care va fi reacţia dumnea­voastră? Imaginaţi-vă că acest canibal întîmpină oarecare greutăţi în dărîmarea peretelui şi vă cere ajutor în între­prinderea sa. Fără ajutorul dumneavoastră nu poate face o gaură în perete, prin urmare nu va putea să vă frigă la foc scăzut. Cum veţi reacţiona la o asemenea propunere?


Hitler şi-a exprimat intenţiile absolut deschis. Stalin l-a numit în mod public canibal, însă Hitler nu putea să-l atace pe Stalin, n-avea graniţe comune. Hitler s-a adresat lui Stalin cu propunerea de a depune eforturi comune în vederea realizării unei spărturi în zidul despărţitor. Stalin a primit cu bucurie propunerea şi a dărîmat cu nespus entuziasm zidul polonez, perforînd un coridor în întîmpinarea lui Hitler. Motivele lui Hitler sunt explicabile. Dar cum să explici acţiunile lui Stalin?


Istoricii comunişti au născocit tot felul de explicaţii ale acţiunilor Uniunii Sovietice.
Prima explicaţie: sfîşiind şi înecînd în sînge Polonia, am deplasat graniţele noastre spre apus, adică ne-am consolidat securitatea. Ciudată explicaţie. Graniţele sovie­tice au fost într-adevăr deplasate cu 200-300 de kilometri, dar prin aceasta Germania şi le-a deplasat pe ale ei cu 300-400 de kilometri spre răsărit, în acest fel securitatea Uniunii Sovietice n-a crescut, dimpotrivă, a scăzut. Însă în afară de aceasta, a apărut un factor cu totul nou, o graniţă comună sovieto-germană şi, ca urmare, posibili­tatea unui război.


A doua explicaţie: lovind cu toporul în spatele Polo­niei în momentul luptei ei disperate împotriva fasciştilor, noi am încercat să amînăm începerea războiului sovieto-german... Această explicaţie face parte din ciclul lui Gîgă: dăm foc casei vecinului, în acest caz focul va ajunge la casa noastră mai tîrziu decît la alţii.
A treia explicaţie: Franţa şi Marea Britanic n-au vrut să încheie un acord cu noi, de aceea... Ce gogoaşă! De ce Franţa şi Marea Britanic trebuiau să apere Uniunea Sovietică, de vreme ce Uniunea Sovietică îşi propunea drept scop răsturnarea democraţiilor peste tot în lume, deci şi în Franţa, şi în Marea Britanic? în definitiv, Occidentului nici nu-i păsa dacă Hitler va ataca Răsăritul sau nu. Însă ţărilor Europei răsăritene le păsa. 


Dacă Hitler se va întoarce asupra Răsăritului, ele vor fi cele dintîi victime. De aceea, ţările Europei răsăritene ar fi urmat să fie aliaţii fireşti ai URSS. Cu ele trebuia să se încheie o alianţă împotriva lui Hitler. Însă Stalin n-a căutat o asemenea alianţă, iar în cazurile în care au existat acorduri, Uniunea Sovietică nu şi-a îndeplinit obligaţiile de aliat. Stalin ar fi putut să rămînă neutru, însă în loc de aceasta el a lovit cu toporul în spatele acelora care luptau împo­triva fascismului.


Istoricii comunişti au născocit şi alte explicaţii asemă­nătoare. Fiecare dintre ele are însă cel puţin două cusu­ruri:
- este inventată la o dată ulterioară;
- ignoră în totalitate poziţia conducătorilor sovietici, deşi această poziţie a fost enunţată mult mai limpede şi mai pe înţeles decît poziţia lui Hitler din scrierile şi cuvîntările sale.

Spărgînd un coridor în zidul despărţitor, Hitler a consi­derat acest lucru suficient şi s-a ocupat de problemele sale occidentale, africane, mediteraneene sau atlantice.


Ce trebuia să facă Stalin, avînd în faţa lui o spărtură cu lăţimea de 570 km şi o oarecare perioadă de timp la dispoziţie? Corect! Trebuia să-şi întărească apărarea în această porţiune. De-a lungul vechilor graniţe exista o linie puternică de raioane întărite. Aceasta trebuia imediat consolidată şi definitivată, iar în spatele ei trebuia creată o a doua linie de apărare, a treia... a cincea. Trebuiau minate imediat şoselele, podurile, cîmpiile, trebuiau săpa­te şanţuri antitanc, trebuia o acoperire cu artilerie antitanc... Mai tîrziu, în 1943, la Kursk, Armata Roşie s-a pregătit pentru respingerea atacului inamicului, într-un termen scurt şi pe un front uriaş, armatele sovietice au construit şase fîşii de apărare neîntrerupte, cu o lungime de sute de kilometri fiecare şi cu o adîncime de 250-300 kilometri. Fiecare kilometru era înţesat de tranşee, de şanţuri de comunicaţie, de adăposturi, de cuiburi de foc. Densitatea medie de minare a ajuns la 7000 de mine antitanc şi antiinfanterie pe kilometru de front defensiv, iar densitatea de artilerie antitanc a ajuns pînă la un nivel impresionant: 41 guri de foc pe fiecare kilometru, fără să luăm în considerare artileria de cîmp şi antiaeriană, precum şi tancurile îngropate în pămînt. Astfel, în cîmp deschis, a fost creată în scurt timp o apărare inexpugna­bilă.


În 1939, condiţiile de apărare erau cu mult mai bune: păduri, rîuri, mlaştini, şosele. Armatele sovietice puteau construi o linie puternică la noua graniţă sovieto-germană, căci spărtura nu era prea întinsă.


Însă în acest moment Uniunea Sovietică a încetat producţia de tunuri antitanc şi antiaeriene. În loc să facă acest spaţiu de netrecut, l-au făcut imediat uşor penetrabil. S‑au construit şosele şi poduri, s-a dezvoltat reţeaua de căi ferate. Obstacolele antitanc existente au fost distruse sau acoperite cu pămînt.


Unul din participanţii la acele evenimente, colonelul GRU I.G. Starinov, descrie suficient de sincer aceste lucruri, în felul următor: „S-a creat o situaţie stupidă. Cînd eram în contact cu armatele slab echipate ale unor mici state, graniţele noastre erau într-adevăr închise cu lacătul. Iar cînd Germania fascistă ne-a devenit vecin complexele defensive construite mai înainte de-a lungul graniţei au fost părăsite şi chiar parţial demontate" (Minele îşi aşteaptă ora lor, pag. 176). „Direcţia tehnică a Armatei Roşii a făcut o cerere pentru 120.000 de mine de cale ferată cu acţiune întîrziată. Această cantitate ar fi ajuns pe deplin pentru ca, în cazul invaziei armatei germane, să fie paralizate toate transporturile pe calea ferată în spatele inamicului, faţă de care el depindea întru totul, însă în locul cantităţii comandate s-au primit... 120 de mine" (idem, pag. 186). Iar mina este arma cea mai simplă, cea mai ieftină şi foarte eficace.


Producţia de mine în Uniunea Sovietică era uriaşă; după ce s-a făcut acea trecere prin zid, producţia lor a fost însă redusă.


Cu ce se ocupa Stalin în afară de distrugerea propriei sale apărări? Se ocupa cu distrugerea barierei statelor neutre. Lui Hitler i-a ajuns o singură spărtură în zid. Lui Stalin nu. Hitler (cu ajutorul lui Stalin) a nimicit puterea statală numai într-unul din statele barierei despărţitoare. Stalin (fără ajutor din altă parte) a făcut acest lucru în trei state (Estonia, Lituania, Letonia), a încercat s-o facă şi în a patra ţară (Finlanda) şi s-a pregătit intens să facă acest lucru în cea de-a cincea (România), rupînd în prealabil din ea o mare bucată din teritoriu. Hitler a voit să facă doar o spărtură în zid, Stalin a voit să dărîme întreg zidul.


Şi Stalin şi-a atins scopul. La doar zece luni de la semnarea pactului „de neagresiune", prin sforţările lui Stalin, bariera despărţitoare a fost distrusă în totalitate, de la Oceanul îngheţat şi pînă la Marea Neagră. N-au mai rămas state neutre între Stalin şi Hitler şi astfel s-au creat condiţii pentru agresiune.

În acest scurt interval de timp toţi vecinii dinspre vest ai lui Stalin i-au devenit victime, în afară de ţările care aveau graniţă cu Uniunea Sovietică, a căzut în robie şi Lituania, care n-avusese mai înainte graniţă comună cu Uniunea Sovietică. Apariţia armatelor sovietice în Litua­nia a însemnat că ele au ajuns acum la adevărata graniţă cu Germania. Mai înainte, graniţa ruso-germană trecea pe teritoriul polonez subjugat. Acum, armatele sovietice au ieşit la graniţa Prusiei Răsăritene. Aici nu se mai poate spune nicidecum că Hitler-canibalul a străpuns un coridor spre Răsărit, iar prostul de Stalin l-a ajutat. Nu, însuşi Stalin a sfredelit un coridor spre Apus, fără ajutorul nimănui.


La întrebarea: „De ce a fost de acord Stalin să-l ajute lui Hitler să străpungă un coridor relativ îngust prin Polonia?", istoricii comunişti au încercat să născocească răspunsuri, dar fără succes. Iar problema „de ce a distrus Stalin toată bariera" preferă să n-o ridice. Dar să nu ne mai frămîntăm creierii. 


Are cuvîntul Stalin. 
El singur răs­punde clar şi precis la această întrebare: „Istoria spune că atunci cînd un stat vrea să se lupte cu un alt stat, statul respectiv începe să caute graniţe prin intermediul cărora poate să ajungă la graniţele statului pe care vrea să-l atace" (Pravda, 5 martie, 1936).

Întrebare: 
„Intenţiona oare Armata Roşie să se opreas­că la limitele atinse?"

Răspunsul Mareşalului Uniunii Sovietice S.K. Timoşenko: 
„În Lituania, Letonia şi Estonia a fost nimicită puterea moşierilor şi a capitaliştilor, putere urîtă de cei ce muncesc. Uniunea Sovietică a sporit impresionant şi şi-a deplasat graniţele spre Apus. Lumea capitalistă a fost nevoită să se restrîngă un pic şi să cedeze. Insă nu ne stă în caracter nouă, luptătorilor Armatei Roşii, să ne înfumu-răm şi să ne găsim pacea numai cu cele atinse!" 
(Ordinul Comisarului poporului pentru apărare, Nr. 400, 7 nov. 1940).


Aceasta nu este o cuvîntare şi nici un comunicat TASS. Este un ordin al Armatei Roşii... Dar mai la vest de graniţa sovietică se află doar Germania sau ţările aliate cu ea. Să se deplaseze mai departe graniţele spre Apus? In dauna Germaniei? Dar cu Germania tocmai fusese semnat un pact...


va urma