Abis (10)

Colin Forbes

NOTA AUTORULUI
Toate personajele înfăţişate sunt creaţii ale imaginaţiei autorului şi nu au nici o legătură cu vreo persoană în viaţă. De asemenea, mi-am luat libertatea de a face modificări în geografia regiunii Dorset, creând un vârf care nu există, Lyman's Tout. La fel am procedat şi în Elveţia şi am inventat un munte, Kellerhorn, şi alte două zone - Col du Lemac şi Col de Roc.

Toporul cel mare descrise un nou arc de cerc, coborî cu viteză mareşi trecu chiar prin mijlocul unui buştean imens. „Interesant", gândi Newman. Kent lăsă toporul jos şi se întoarse să-şi salute oaspeţii, cu un zâmbet larg. Era un bărbat zvelt, de înălţime medie, care se apropia de patruzeci de ani. Proaspăt ras, avea părul des şi negru, aranjat cu grijă, şi ochi şireţi şi cenuşii. Dădu mâna cu toată lumea, după ce şi le ştersese pe amândouă pe pantaloni, în timp ce Tweed făcea prezentările. Brusc, îşi dădu seama că cineva stătea chiar în spatele lui; se întoarse şi dădu peste Eve care aştepta cu o privire mohorâtă.
- A, aceasta este Eve Warner, o prietenă de-a lui Philip. Keith Kent. Eve îi dădu mâna după ce Kent o întinse pe a lui, scuzându-se.
- Sper că nu-s lipicios pe labe. Bine aţi venit la Bradfields. Scuze pentru ţoale. P'aici nu ne dă mâna să ne punem boarfe extra, explică Kent zâmbind şi imitând un cockney. Toată lumea cafea? Eu aş putea să beau un litru. Haideţi înăuntru...
Casa veche era construită din cărămidă, dată cu var şi avea un acoperiş de paie deasupra primului etaj. Înăuntru, Kent îi băgă direct într-o cameră de zi spaţioasă, presărată cu fotolii vechi de piele, şi-i invită să se aşeze.
- Eu o să fac cafeaua. Cum vă place?
- Eu o vreau neagră, interveni repede Eve. Fără zahăr.
- Să te-ajut, spuse Paula şi se duse după Kent.
Observase că Eve se aşezase pe un scaun, picior peste picior, şi, evident, n-avea nici cea mai mică intenţie să-şi ajute gazda. Îl auzi pe Tweed spunând ceva care i se păru cu atât mai ciudat, cu cât il văzuse făcând operaţiunea.
- Cred că n-am încuiat maşina. Mă întorc imediat.
Convingându-se că toţi ceilalţi erau înăuntru, coborî în grabă poteca şi ieşi în şosea. Butler stătea călare pe motocicletă într-un loc de unde nu putea fi văzut de pe domeniul lui Kent. Tweed se duse la el în pas vioi.
- Speram să ieşi. Mi-am lăsat maşina ascunsă undeva, pe un drum, lângă Studland. Aş vrea să mă duc s-o recuperez.
- Aşa să faci. După care te întorci la Ursul Negru, şi-o să păstrăm legătura. De unde ai luat motocicleta?
Butler îi explică pe scurt ce se întâmplase când văzuse limuzina escortată, cu geamuri fumurii, trecând pe lângă el şi venind pe drumul de la debarcader.
- Ai procedat bine. Foarte bine. Ai grijă de tine...
Se întoarse în casă şi se duse la bucătărie. Îl şocase faptul că nu era nici un indicator cu numele de Bradfields. Paula turna cafea dintr-un ibric mare în ceştile de pe o tavă.
- Ia uite, zise ea. Wedgwood. Keith are porţelanuri foarte drăguţe.
- Keith se răsfaţă atunci când nu-i dă mâna s-o facă, zise Kent, zâmbind. Dacă poţi să-mi găseşti ceva de lucru în domeniul meu, ar fi bine venit.
- Află de unde-i vin banii lui Leopold Brazii, îi şopti Tweed. E urgent.
Se duseră în camera de zi, Keith insistând să care el tava cea grea. Paula servi cafeaua, fără să se uite la Eve în timp ce-i umplea ceaşca. Nu că Eve ar fi fost atentă: era prea ocupată să facă conversaţie cu Bill Franklin. Philip nu părea prea fericit de entuziasmul ei.
Tweed se aşeză într-un fotoliu, sorbi din cafea şi-i lăsă pe ceilalţi să vorbească. Observă iritarea lui Philip, dar şi faptul că acesta scana încăperea, căutând indicii ale personalităţii şi intereselor lui Kent. Îşi făcea meseria.
Newman apăru relaxat, uitându-se mai întâi la gazda lui, apoi la Franklin, păstrând o tăcere neobişnuită. Pe unul din pereţi, de la podea şi până în tavan, erau rafturi tixite cu cărţi. Tocmai observase o colecţie despre vechile bănci englezeşti, când casa se zgudui. Bum! Bum! Bum...! De şase ori.
- Ce naiba e asta? strigă Eve. Parcă a tunat, şi totuşi n-a tunat.
- Nu vă îngrijoraţi, o linişti gazda. E poligonul pentru tancuri, alaturi. Trageri cu tunul. Ca să fiu mai precis, la Bovington Camp.
- Nu mi-ar plăcea să locuiesc aici, zise ea lipsită de tact.
- A, vă obişnuiţi. E ca şi cum ai locui lângă o cale ferată.
Tweed se înclină într-o parte şi-i atinse braţul lui Kent cu un deget, pentru a-i atrage atenţia. Vorbi pe o voce joasă, în timp ce ceilalţi continuau să sporovăiască.
- Keith, putem să mergem să ne plimbăm puţin? Aş vrea să-mi dezmorţesc picioarele şi să-ţi cer părerea într-o chestiune de asigurare.
Aluzia la asigurare era pentru Eve. Tweed o suspecta deja de a avea darul să asculte o conversaţie şi să tragă cu urechea la o alta. Kent o întrebă, când se ridică în picioare, dacă are o slujbă la Londra.
- O slujbă foarte bună. Îi luciră ochii. În probleme de securitate, nu pot să vă dau mai multe detalii. Am fost obligată să semnez o bucată de hârtie.
„Legea păstrării secretului de stat?" se întrebă Tweed. Se ridică şi el, în timp ce Kent se pregătea să plece, deschizând un dulap şi scoţând o jachetă scumpă de velur ce părea să nu fi fost niciodată purtată. Şi-o aruncă pe umeri, scuzându-se:
- Sper că nu vă supăraţi dacă vă părăsesc pentru câteva minute. Eu sunt gazda, ştiu... - Am eu grijă de toată lumea, spuse Paula repede.
- În cazul ăsta, eu aş mai vrea nişte cafea, zise Eve, pe un ton degajat.
Plimbându-se pe poteca ce cobora de la casă, Keith gesticula spre pământul care o încadra de o parte şi de alta, acoperit cu iarbă murdară şi mustind de apă.
- Ieşi de pe poteca asta şi te trezeşti în mocirlă. Aud că plouă întruna de vreo săptămână. Dorset-ul e sub apă.
Am noroc că am curtea de piatră lângă casă, altfel n-aş tăia lemne. Ia zi, despre ce vrei, de fapt, să vorbeşti cu mine?
- Ai auzit că Sterndale Manor a ars? întrebă Tweed.
- Nu, eu de-abia am ajuns aici de la Heathrow, puţin după ce s-a crăpat de ziuă. Ai avut noroc că m-ai prins.
- Heathrow? Iar te-ai apucat de călătorii, Keith?
- Doar într-o scurtă excursie până la Paris. O pierdere de vreme. Potenţialul meu client nu mi-a dat suficiente date ca să merg mai departe. Am insistat să-mi plătească cheltuielile. Mi-am bătut capul de pomană. M-am întors cu primul avion şi-am alergat aici ca să scap de toate, dar pe tine te preocupă ceva. Are vreo legătură cu verificările pe care trebuie să i le fac lui Leopold Brazii?
- Da. Bănuiesc că ştii de obligaţiuni, nu? se interesă Tweed.
- De obicei, sunt emise de marile companii internaţionale petroliere, şi de alte conglomerate de mari dimensiuni. Sunt o modalitate de a mişca - sau de a depozita - sume foarte mari de bani. Necazul e că trebuie să le păzeşti ca pe aur... nu au nimic pe ele ca să le indice proprietarul. Aşa că sunt complet negociabile peste tot în lume. O singură obligaţiune poate să valoreze sume cu şase cifre în lire sterline. Ştii şi tu asta. De ce sunt aşa de importante?
- Pentru că generalul Sterndale, care a murit în infernul acela împreună cu fiul lui, Richard, păstra grosul capitalului băncii sale într-un seif vechi din casă.
- Dumnezeule! Asta înseamnă că Banca Sterndale dă faliment dacă cecurile au ajuns cenuşă?
- Nu. Se pare că şi-a mai păstrat suficiente fonduri prin diferite sucursale, ca să menţină banca solvabilă.
- De unde ştii?
- Mi-a spus cineva care i-a fost aproape şi în care am încredere, dar mă întreb dacă cecurile mai erau în seiful acela. Unui număr de bănci particulare din Europa li s-au furat cecuri la purtător, în special din Franţa şi din Elveţia...
- Asta aşa e.
- Verifică sub ce formă îşi aveau capitalul.
- Asta are vreo legătură cu verificarea lui Leopold Brazii?
- Da. Marea întrebare e de unde are atâţia bani. Şi păzeşte-ţi spatele.
- Bine-nţeles. Mai bine te avertizez că o să te coste.
- Să-mi faci o notă de plată.
- Când pleci, ar trebui s-o iei spre Kimmeridge. Într-o căsuţă de acolo, care se cheamă Cuibul Păsării, trăieşte un tip interesant. O să-ţi fie de ajutor. Eu am dat de el la Paris. Îl cheamă Archie...

Întorcându-se la Bradfields, Tweed hotărî că o vizită la Archie, informatorul pe care-l întâlnise şi Marler în timpul călătoriei sale la Paris, va trebui să aştepte.

Marler rămăsese pe bancheta din spate a maşinii lui Newman, cât ceilalţi fuseseră oaspeţii lui Kent. Tweed nu-l invitase şi pe el, ceea ce era suficient ca să se înţeleagă: „Stai sub acoperire..."
Mercedes-ul era parcat la câţiva metri în spatele maşinii lui Tweed, iar Marler rămăsese ghemuit în colţul lui. Acum se ascunsese în spatele unor ochelari negri şi sub o pălărie de pâslă, făcându-l imposibil de recunoscut de către cineva care nu-l mai văzuse înainte.
Intrând în casă, Tweed fu uimit s-o găsească pe Eve în bucătărie cu Paula, ajutând-o să spele vase. Oare Paula o forţase ca să-i dea o mână de ajutor? Cele două femei păreau să aibă o conversaţie amabilă. Când Tweed intră, Eve tocmai punea o cârpă de vase la uscat, pe o sârmă deasupra unei sobe demodate.
- Gata treaba, zise ea bine dispusă. Ce mai urmează?
- Ne întoarcem la Priory pentru masa de prânz, asta dacă n-am întârziat prea mult. Ceea ce sper că nu e cazul... În timp ce Kent îi însoţea în grădina din faţa casei, Newman merse pe o potecă pavată care ducea în curtea interioară, unde Kent tăia lemne. Ridică toporul, Îl învârti în aer şi-l izbi într-un buştean foarte mare, despicându-l în două bucăţi mai mici.
- încă unul pentru foc, îi zise lui Kent.
Îi mulţumiră pentru ospitalitate şi se duseră la maşini. Newman mergea lângă Tweed, cu câţiva paşi înaintea celorlalţi.
- E un topor foarte greu, comentă el când ieşiră în şosea.
- Cine e tipul căruia îi place să rămână secret? ciripi Eve. Bărbatul din spatele maşinii lui Bob.
- Un prieten care a venit cu noi ca să se plimbe, răspunse Tweed repede.
- Dacă nu aveţi nimic împotrivă, eu cred c-am să merg cu Eve, în Porsche, sugeră Philip.
- De ce nu? zise Tweed agreabil.
Paula il însoţi în maşină, Tweed făcu o întoarcere din trei mişcări şi o luă înapoi spre Corfe şi Wareham, lăsându-i pe ceilalţi să se ţină după el.
- A trebuit s-o târăşti de păr pe Eve în bucătărie? întrebă Tweed.
- Ba deloc. S-a oferit să ajute, mai ales în prezenţa atâtor bărbaţi, cel puţin aşa cred eu. Am observat că Newman a fost foarte tăcut cât am stat în casă.
- Asta am observat şi eu. Îl studia pe Franklin şi pe gazda noastră.
- Deci, care din ei l-a intrigat... şi de ce? Franklin sau Kent?
Işi parcară maşinile în Quay, mica piaţă de pe malul râului Frome. Băgară bani în aparatele de marcat şi merseră puţin pe jos, cât le mai rămăsese până la Priory. Dădură de necaz de îndată ce intrară în hotel, în persoana inspectorului-şef Buchanan.
- Tweed, Newman, vreau să vorbesc cu amândoi. Doar cu voi. Acum. Holul e gol. Urmaţi-mă...
- Nu mai spune! explodă Tweed. N-am luat masa de prânz şi dacă nu o luăm acum, o să ni se facă foame.
- Asta e problema voastră.
Buchanan era un bărbat înalt şi subţire, de vreo patruzeci de ani, zvelt şi, în mod normal, cu o mină indiferentă. Ochii lui gri il fixau pe Tweed. În spatele lui se afla ajutorul lui, sergentul Warden, un bărbat înalt, bine ras, care întotdeauna îi amintea lui Tweed de un indian de lemn. De data aceasta, Warden prinse viaţă.
- E important ca domnul inspector-şef să vă interogheze acum.
- Pe tine te-a întrebat cineva ceva? il repezi Tweed cu una din rarele izbucniri de aparentă agresiune.
- În hol, spuse Buchanan ferm, trecându-şi degetele peste mustaţa-i ingrijită şi castanie.
- Ai un mandat de arestare pe numele nostru? întrebă Tweed.
- Nu, bine-nţeles că nu...
- Atunci, noi o să luăm prânzul mai întâi. Tweed aruncă o privire în sala de mese, unde o ospătăriţă rămăsese nehotărâtă, cu ochii holbaţi. Vă rog, putem lua masa de prânz? îmi cer scuze pentru întârziere.
- Nu e nici o problemă, domnule, răspunse femeia. Bucătarul-şef e gata de îndată ce sunteţi şi dumneavoastră.
- Am spus în hol, repetă Buchanan, scrâşnind din dinţi. Am o zi foarte încărcată.
- Atunci ai două opţiuni, îi spuse Tweed. Dacă mai ai treburi şi prin alte părţi, te sfătuiesc să te duci să ţi le rezolvi. Dacă nu, aşteaptă în hol şi venim şi noi după ce vom fi terminat un prânz liniştit.
- Parcă trebuia să colaboraţi cu poliţia, il repezi Buchanan.
- Nu aşa, cât ai bate din palme... şi nu când ne e foame. Şi nu mai vreau să mă mai cert pe subiectul ăsta nici un minut în plus.
- S-au comis trei crime, pe care eu le investighez, îi spuse Buchanan după ce se apropie de Tweed.
- Şi atunci, la ce te mai învârţi pe-aici?
- Vă aştept în hol după ce vă terminaţi prânzul. Să nu dureze prea mult...
- O să dureze cât vrem noi. N-am chef să fac indigestie pentru nimeni. Şi apropo, puteţi lua o cafea în hol, au o cafea foarte bună aici...
Cu această ultimă remarcă, spusă pe un ton jovial, Tweed intră în sala de mese.
Tweed se ocupă de distribuţia locurilor cu multă măiestrie, astfel încât ajunse să ocupe o masă lângă peretele din fund, alături de Paula, Newman şi Philip. Pe Eve o luă de braţ şi o conduse la o altă masă mai îndepărtată, cu vedere spre grădină.
- Bill, îi spuse lui Franklin, ai vrea să ai puţină grijă de Eve?
- Va fi plăcerea mea, aprobă Franklin cu interes.
- După care, continuă Tweed în timp ce ei se aşezau, noi vom fi interogaţi de Buchanan. Nu cred că v-ar face plăcere, aşa că, Bill, de ce n-ai face o plimbare cu maşina prin zonă, împreună cu Eve? Părăsiţi sala de mese în linişte, înainte să ieşim noi.
- Şi Philip? întrebă Eve.
- În câteva minute il trimit la masa asta. Apoi poate să vină cu voi la plimbare. Să nu vă întoarceţi prea devreme...
- Ce mai pui la cale? întrebă Paula cu voce joasă după ce dădură comanda. Te-am văzut când ai mâzgălit un bileţel înainte să ieşi din maşină, când am ajuns aici. L-ai mototolit şi i l-ai aruncat lui Marler în poală când ai trecut pe lângă maşina lui Bob.
- I-am dat instrucţiuni să se ducă direct la Ursul Negru şi să stea sub acoperire împreună cu Nield - şi cu Butler, după ce se întoarce cu maşina lui. Acum, Philip, dacă te înşfacă Buchanan, eşti aici cu o prietenă, în vacanţă. Nu-i spui nimic altceva. Acum, îţi propun să te duci la Eve şi la Bill... mai târziu faceţi o plimbare prin zonă.
- Atunci, eu mă duc la masa lor.
- N-avea nevoie de prea multe încurajări, comentă Newman. Ce strategie adoptăm pentru Buchanan? Se pregăteşte de război.
- Tu şi cu mine - şi cu Paula - am venit aici pentru că ne-am gândit că Philip e singur. Tu ai insistat să venim, Paula. Am aflat că a cunoscut o fată de-abia după ce am ajuns aici. Buchanan ştie cât de afectat a fost -este - Philip de moartea soţiei sale, Jean.
- Şi în legătură cu oameni ca Marchat? întrebă Paula.
- N-am auzit de el. Aş fi surprins să aflu că Buchanan ştie de Marchat... - Partridge, il avertiză Newman.
- Ai dreptate, darBuchanan a aflat de Partridge foarte repede... a zis clar, trei crime.
- Asta e din cauza mea, explică Newman. Înainte să plec de la Devastoke împreună cu Marler, m-am strecurat în bucătărie, unde era telefonul. Am dat un anunţ anonim la poliţia din Dorchester şi am pus o batistă de mătase pe receptor, ca să-mi schimb vocea. Le-am spus, pur şi simplu, că e un cadavru acolo, că, cel puţin, aşa credeam eu, că e mort, aşa că puteau să trimită şi o ambulanţă. Nu puteam să plec aşa şi să-l las pe amărâtul ăla să putrezească cu zilele.
- Aici ai dreptate, dar de ce la Dorchester?
- Am presupus că Buchanan şi-a stabilit baza la sediul poliţiei din areham, pe West Street, la periferie. Noi aveam nevoie de timp ca s-o întindem. Dorchester-ul ar fi trebuit să telefoneze la Wareham şi mai mult ca sigur că Buchanan n-ar fi fost
acolo.
- Bine gândit. A, iată şi felul întâi. Aş mânca un cal.
- Să sperăm că n-o s-o faci, glumi Paula.
- Nu aici. Ăsta e un hotel de mâna-ntâi. Faceţi-vă plinul... avem nevoie de stomacuri pline înainte să dăm ochii cu vechiul meu prieten, Buchanan...
- Aveai dreptate, Tweed, îi întâmpină Buchanan cu un zâmbet sec. Cafeaua de aici e excelentă. Luaţi loc, vă rog, şi simţiţi-vă bine.
Tweed deveni brusc circumspect. Nu se aşteptase la o abordare atât de amabilă. Buchanan era un oponent foarte periculos, priceput în a-i lăsa pe oameni descoperiţi. Îşi aranjase locul foarte ingenios.

(va urma)