Intâmplari din garnizoana
Ajunul Anului Nou l-am petrecut la Amalienhof, o casa închiriata de noi în Vestul Berlinului, nu departe de Spandau. Aici locuia Papanace,împreuna cu un grup de legionari. Aici ne întruneam ori de câte ori tineam sedinte cu întreg grupul sau praznuiam vreun eveniment deosebit. In seara Anului Nou 1940, ne-am adunat la Amalienhof mai toti legionarii din Berlin. Lipseau "razletii", cei ce se rupsera de viata comunitara a grupului. Venise si Doamna Codreanu, cu nepotica ei Catalina.
A fost multa admiratie în noaptea Anului Nou. Am stat pâna spre ziua. Legionarii veniti din tara se bucurau ca, dupa atâtea încercari, le este dat sa pe - treaca câteva clipe de liniste si voiosie, în mijlocul camarazilor din Berlin, iar acestia din urma se bucurau ca un fragment de Legiunea izbutit sa scape din mâinile calailor lui Carol. Pentru întâia oara ne întâlneam cu totii si fiecare pu - tea sa-si manifeste în libertate tot ce-i statea pe suflet.
Atmosfera calda si camaradereasca a fost tulburata de aparitia lui Ciorogaru. Nu-l invitase nimeni si nici nu banuiam ca ar putea sa calce pragul casei de la Amalienhof. De multa vreme traia în afara de grup si despartit de actiunea si politica grupului. Prin simpla lui prezenta ne tulbura.
Conflictul dintre noi si el avea la baza niste pretentii absurde. El cerea ca sa-l recunoastem ca unicul nostru reprezentant în relatiile cu Nemtii, adica ni - meni altul sa nu fie autorizat sa vorbeasca în numele miscarii la Berlin. Nimeni nu-o contesta dreptul de a reprezenta interesele miscarii pe lânga autoritatile germane, dar nu în forma în care pretindea el, adica o exclusivitate a acestor le - gaturi si mai ales o vadita dorinta de a nu da socoteala nimanui de ele.
Ciorogaru desfasurase o activitate frumoasa pâna la venirea noastra la Berlin si ne-a ajutat pe noi, fugarii, sa le legitimam la autoritati, sa ni se recunoasca cali tatea de "refugiati politici" si sa obtinem "Fremdenpassurile". Ne gasise locuinte si ne ajutase în alte multe chestiuni marunte, dar extraordinar de importante pentru niste oameni popositi pentru întâia oara într-o tara straina. Ii purtam o adânca recunostinta, pentru ca ne-a calauzit primii pasi în Capitala Reichului, unde o politie extrem de vigilenta urmarea pe fiecare strain. Ma împrietenisem cu el si am regretat mult comportamentul sau de mai târziu, care l-a înstrainat de imensa majoritate a grupului. El pretindea ca la Berlin trebuie sa-i acordam înâietate nu dupa trecutul lui legionar, destul de recent, si nici dupa gradul ce-l detine, era numai instructor legionar, ci în virtutea functiunii ce-o îndeplineste, care e asemanatoare cu aceea a unui sef de tabara. Un sef de tabara, indiferent de pozitia ierarhica a celorlalti legionari aflatori în tabara, comanda tuturor. Comparatia era deplasata.
Cei ce scapasera la Berlin, avusesem functiuni de raspundere în tara si aceste raspunderi ne obligau sa continuam lupta. Nu ne puteam dezinteresa de aspec- tul extern al acestei lupte, de proiectia ei europeana si mai ales de relatiile Berli- nului cu politica Regelui Carol, în timp ce Ciorogaru voia sa confiste pentru sine politica externa a miscarii, iar pe noi sa ne tina în ignoranta.
Dupa ce s-au stins luminile si cu lacrimile în ochi am pasit pe poarta Anului Nou, gândindu-ne la cei disparuti, se ridica Ciorogaru de la locul sau si începe sa vorbeasca. nu era cel mai indicat sa evoce jertfele miscarii în pragul Anului Nou, dar l-am suportat din buna cuviinta fata de Doamna Codreanu si pentru a nu strica atmosfera de camaraderie ce abia se înfiripase. S-ar fi trecut peste iesirea lui daca, în cuvântarea lui, nu s-ar fi referit la bunul simt al Capitanului, la marele simt al Capitanului, "la Dumnezeiescul bun simt al Capitanului", vorbind cu o alura ca si cum el ar fi fost cel mai credincios interpret al Capitanului si, prin glasul lui, Capitanul ne-ar fi adresat, noua, celor din sala, o mustrare pentru ca am uitat regula bunului simt. Petrascu nu s-a mai putut retine si i-a dat replica cuvenita. A urmat un moment de tacere glaciala. Ne uitam cu totii când la Petrascu, când la Ciorogaru , care facea figura de corp strain în mijlocul nostru, când la Doamna Codreanu. Din aceasta atmosfera grea ne-a scos tot Doamna Codreanu, care n-a dat incidentului nici o importanta, trecând la alt subiect. S-a reluat animatia si Ciorogaru a fost uitat între pahare.
Un alt eveniment care ne-a strâns iarasi laolalta al Amalienhof, a fost 13 Ianuarie. Mi-aduc aminte ca Octavian Rosu a fost trimis de noi la Preotul Borsa ca sa-l roage insistent sa participe la solemnitate, pentru ca cel putin în jurul marii jertfe sa refacem unitatea legionara, el fiind ultimul supravietuitor al echipei din Spania. Pledoaria vibranta a lui Rosu n-a avut nici un efect. Parintele Dumitrescu a refuzat categoric sa revina în mijlocul grupului si în fruntea lui, acolo unde îi era locul.
Un fapt important pentru consolidarea grupului a fost treptata revenire a lui Silaghi în mijlocul nostru. Incepea din nou sa se intereseze de viata grupului, de problemele care ne framântau. Silaghi apartinea celei mai vechi serii de legio - nari, dupa Comandatii Bunei Vestiri, si cuvântul lui avea greutate în orice dez - batere asupra orientarii miscarii.
Gheorghe Dragomir-Jilava, desi nu apartinea grupului de actiune, era foarte apropiat de noi. Lucra si el "Veritas Gummi-Werke" din Liechterfelde-Ost si locuia în apropiere de fabrica. Casa lui era deschisa tuturor camarazilor.
Mergeam adeseori pe la el. Punea pe masa tot ce avea si apoi începeam sa ne depanam amintirile. Credea cu tarie în biruinta Legiunii, chiar când perspecti - vele erau sumbre, încât orice întâlnire cu el era reconfortanta tocmai prin opti - mismul sau robust. Ne dadea în cafea si ne talmacea visele. Mi-aduc aminte ca, înainte de plecare, am avut un vis ciudat si i l-am povestit lui "Nenea Ghita". Se facea ca sunt într-o poiana frumoasa, cu o iarba verde si înalta, care se legana în adierea vântului ca o holda de grâu. De jur împrejur, la o oarecare departare, se vedeau copaci frumosi, care înconjurau poiana din toate partile. Sedeam în mijlocul poienii si ma bucuram, uitându-ma la cer, când la padure, nici un bat, nici o piatra, caci nu se gasea nimic prin apropiere. Eram pierdut. Câinele înainta furios spre mine în salturi. Mi-a înghetat inima. Dar când se apropie de mine, furios sa ma sfâsie, vad ca are botul mâncat ca o boala si nici dinti nu mai avea. A latrat la mine, m-a înconjurat, dar n-a cutezat sa se apropie.
– Nene, îmi talmaceste Ghita Dragomir visul, poiana frumoasa e tara. Câinele rau care voia sa te sfâsie e Regele. Dar e stirb, nu mai are putere, nu mai poate sa faca nimic rau Legiunii. Visul e bun. Biruinta se apropie.
Dupa ce am trecut prin toate câte am trecut si Regele a fost alungat de pe tron, m-am întrebat adeseori daca acest vis nu a fost o premonitie de tot ce mi s-a întâmplat. In orice caz, Ghita Dragomir s-a dovedit a fi un perfect talmacitor de vise.
Dragomir-Jilava avea mania de a descoperi tradatori în mijlocul nostru. Dr. Biris era tradator, Trifa era tradator. Nu mai vorbesc de Parintele Borsa, Vojen, Constant si Ciorogaru. Contra lui Biris nu a încetat campania decât când a aflat ca fratele lui a fost ucis la Miercurea Ciuc. Este adevarat ca în cazul Vârfureanu el a dat permanent alarma. Dragomir-Jilava crea discordii prin pornirea lui, ru - perea de miscare sau cautarea unor formule de salvare proprie, si tradarea pro - priu-zisa, tradarea camarazilor, a secretelor miscarii, convertirea unui legionar în agent al politiei, cum era cazul lui Vârfureanu.
(va urma)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu