Orizonturi Rosii (6)

Mihai Pacepa

Amintirile unui general de securitate

Guita cavat lapidem, non vi sed saepe cadendo
[ Picatura gaureste piatra nu prin forja, ci cazind des. ]

Convorbirile din aceasta carte au fost scrise din memorie de general-locotenent Ion Mihai Pacepa. Ele sint tot atit de exacte pe cit pot fi orice convorbiri neinregistrate, reamintite.


CAPITOLUL VI

— Va vorbeste capitanul dumneavoastra, a spus generalul Calomfirescu, folosind megafoanele avionului. La stinga noastra se vede Canalul Suez. Peste citeva minute vom ajunge in Delta Nilului si in orasul Alexandria.
Desi nu era inca ora opt dimineata, serveam micul dejun, inainte de a pleca din Beirut, Calomfirescu promisese sa zboare jos, de-a lungul coastei, pentru a-mi face o privire de ansamblu asupra Egiptului si a Libiei de asemenea, care nu faceau parte din calatoriile mele obisnuite.

CURTINDU-L PE GADHAFI
• Ceausescu a fost fascinat de Gadhafi inca de cind acesta a luat puterea in Libia, in 1969, la virsla de 27 de ani. Interesul lui Ceausescu provenea in parte din faptul ca el insusi fusese considerat tinar cind a ajuns la putere in 1965, la virsla de 47 de ani - o virsta de-a dreptul frageda in comparatie cu a conducatorilor de la Kremlin. Mai mult decit atât, si el isi incepuse cariera politica in armata, avind aceeasi fire nestatornica asemenea lui Gadhafi. Totusi, cea mai importanta asemanare dintre ei consta in visurile lor. Gadhafi are planuri gigantice de a face din Libia o putere internationala, iar din el, conducatorul necontestat al lumii Islamului. Ceausescu vrea sa-si plaseze tara in centrul politicii mondiale, sa devina el insusi o personalitate internationala si sa ajunga conducatorul lumii a treia. Rezervele vaste de bani ale Libiei, proveniti din petrol, au reprezentat de asemenea unul dintre punctele forte ale calitatilor admirabile avute de Gadhafi in ochii lui Ceausescu. La inceputul anilor saptezeci, Ceausescu s-a hotarit in cele din urma sa-l intilneasca pe Gadhafi in persoana, dar cu mult timp inainte de prima sa vizita la Tripoli a trebuit sa triplez numarul agentilor DIE de acolo, pentru a-i furniza rapoartele saptaminale asupra lui Gadhafi pe care mi le cerea.

Pe Ceausescu l-a preocupat intotdeauna studiul caracterului conducatorilor straini. L-a studiat indelung si cu atentie pe Richard Nixon inainte de a se hotari sa-l primeasca in Romania cu surle si trimbite in 1967, dupa prima retragere din politica a lui Nixon, cind nu era altceva decit un simplu cetatean. Pe cind era doar un procuror obisnuit in New York, Nixon fusese umilit cu prilejul unei vizite la Moscova, nefiind primit la nivel oficial, in august 1969, la numai citeva luni de la instalarea sa in functia de presedinte, Richard Nixon l-a onorat pe Ceausescu, fiind primul presedinte al Statelor Unite care a vizitat Romania. Vizita a fost un prilej de mare mindrie pentru Bucuresti.
In memoriile sale, Henry Kissinger, consilierul lui Nixon in probleme de securitate nationala, spune ca „Presedintele isi amintea cu mare placere de intilnirile sale cu conducatorii romani, care i-au facut o primire calduroasa, desi era simplu cetatean... Nixon n-a uitat nicicând amabilitatile de acest fel." in conformitate cu cele spuse de Kissinger, in 1969 Nixon insusi „a sugerat ca Romania sa fie inclusa in turneul sau de vizite... Pentru prima oara un presedinte american vizita o tara comunista din Europa rasariteana."

Vizita lui Nixon in Romania a fost urmata de o avalansa de vizite ale lui Ceausescu la Washington - in 1970, 1973, 1975 si 1978 - si de vizita presedintelui Gerald Ford la Bucuresti, la numai trei saptamini dupa ce il primise pe Ceausescu la Casa Alba.
Într-un mod similar, Ceausescu ceruse ca DIE sa-l studieze cu minutiozitate pe presedintele francez Charles de Gaulle inainte de a-l invita la Bucuresti. La sosire, de Gaulle a gasit aceeasi limuzina neagra marca Citroen cu care era obisnuit in Franta, un pat identic cu cel facut pe comanda, de la Palatul Elyse'e din Paris, si aceleasi mincaruri pe care le servea de la micul dejun dimineata devreme pina la cina seara tirziu. De Gaulle a fost foarte impresionat. Pina la sfirsitul vizitei sale, cazuse cu discretie de acord ca industria occidentala a microelectronicii si a computerelor sa patrunda si in Romania. Cu alta ocazie, o disecare psihologica amanuntita a presedintelui pakistanez Zulficar Ali Bhutto l-a ajutat pe Ceausescu sa obtina acordul confidential al lui Bhutto cu privire la colaborarea secreta dintre serviciile de spionaj extern ale celor doua tari pentru a obtine din Occident informatii referitoare la armele nucleare.

Când Ceausescu a ajuns in cele din urma la concluzia ca are o imagine clara asupra lui Gadhafi, i-a dat ordin ministrului afacerilor externe sa-i aranjeze o vizita in Libia. Prima discutie oficiala cu Gadhafi urma sa aiba loc imediat dupa sosirea lui Ceausescu la Tripoli, dar colonelul Gadhafi disparuse pur si simplu, fiind de negasit. Cind s-a intors in cele din urma, aflindu-se in sala de conferinte, neprietenosul si suspiciosul Gadhafi s-a ridicat brusc si, fara sa spuna vreun cuvint, s-a indreptat spre celalat capat al marii sali, unde a cazut in genunchi si a inceput sa se roage. Ministrilor romani si ambasadorului nostru le-a inghetat singele in vine, asteptindu-se la o reactie violenta din partea lui Ceausescu. Totusi, el a zimbit larg si a spus cu seninatate că va astepta cât va fi nevoie.
Cind Gadhafi s-a intors in cele din urma la masa tratativelor, Ceausescu a spus:
— Am o mare admiratie pentru credinciosi. Dumneavoastra credeti in Coran, eu cred in marxism. Amindoi credem in independenta propriilor noastre tari. Dumneavoastra v-ati lepadat de influenta americana, eu de cea sovietica. Dumneavoastra construiti o tara musulmana independenta, eu una marxista independenta. Ar trebui sa ne ajutam reciproc.
Gadhafi l-a privit in ochi pe Ceausescu minute bune. Dupa aceea, restul intilnirii a continuat fara incidente, Gadhafi petrecindu-si toata ziua cu oaspetele sau roman. Spre deosebire de alte dati, Ceausescu n-a vorbit deloc tot restul zilei. Doar il asculta cu atentie si cu admiratie pe Gadhafi. Dupa terminarea inlilnirii, Ceausescu l-a informat pe Gadhafi ca aghiotantul sau a trebuit sa zboare cu avionul prezidential inapoi in Romania si se va iatoarce in timpul noptii ca sa-i aduca un document important.
În dimineata urmatoare, Gadhafi a sosit cu punctualitate, fapt neobisnuit pe atunci. Cind cei doi conducatori au aparut impreuna, Ceausescu avea in mina o cutie de argint mare, antica, frumos ornamentata. Deschizind-o, a scos la iveala o carte foarte veche, scrisa de mina.
— Acesta este manuscrisul original al primei traduceri in limba romana a Coranului, facuta in urma cu sute de ani. Avem numai un singur exemplar, dar si eu am un singur frate adevarat. Pastreaza-l, frate.
Colonelul Gadhafi a rasfoit cu nesat vechea si frumoasa carte. Vizibil emotionat, nu mai era in stare sa vorbeasca. Pina la urma, a reusit sa ingaime:
— Fratele meu ! Esti fratele meu pentru tot restul vietii mele.
— in acelasi timp, l-a imbratisat cu putere pe Ceausescu.
Manuscrisul Coranului era cadoul pe care Ceausescu il planuise de multa vreme pentru Gadhafi.
— Cunoscindu-l bine pe Gadhafi, nimic nu l-ar putea atrage mai mult decit manuscrisul nostru antic al Coranului, a explicat el lui Nicolae Doicaru si mie (Doicaru era seful DIE pe atunci si se ocupa personal de aceasta operatiune). Si nimic, a continuat Ceausescu, nu-l va impresiona mai mult decit daca i-l voi inmina eu personal, spontan, ca o reactie la forta personalitatii lui.
Scenariul transportarii Coranului la Tripoli in timpul noptii fusese pus la cale cu mult timp inainte de plecarea lui Ceausescu din Romania.
Dupa acea zi, Ceausescu n-a precupetit nici un efort pentru a-l coplesi pe Gadhafi. A deschis larg portile Romaniei pentru ca libienii sa frecventeze cursurile universitatilor romane si a trimis mii de profesori in Libia pentru a-l ajuta pe Gadhafi sa-si realizeze ambitia de a eradica analfabetismul si de a crea o noua intelectualitate devotata lui. Un spital mare si modern a fost construit, echipat si dotat cu personal medical roman. Maxima lui Ceausescu - „Banii cheltuiti cu Gadhafi vor plati curind dividende grase" - s-a dovedit a fi corecta. Gadhafi a devenit unul dintre cei mai apropiati prieteni si aliati ai lui Ceausescu. Dupa aceea, l-a rugat pe Ceausescu sa i se alature in „Revolutia Verde", ce avea ca scop transformarea deserturilor libiene in terenuri agricole, asa cum fusese pe vremea vechii Cartagine, cind Libia era un important grinar pentru Imperiul Roman. Revolutia Verde a avut in vedere nu doar o campanie nationala de a fertiliza pamintul dar si transformarea beduinilor nomazi in fermieri. Cu dolarii Iui Gadhafi, Romania a construit ferme pe tot cuprinsul Libiei si a facut o avere.

PASAPOARTE AMERICANE PENTRU LIBIA
Anul 1974 a marcat inceputul colaborarii intense dintre cele doua forte de securitate, iar schimbul de pasapoarte straine a devenit aspectul sau cel mai important. Pentru punerea in scena in strainatate a unor acte teroriste fara implicarea Libiei, fortele de securitate libiene strinsesera o vasta colectie de pasapoarte care fusesera confiscate sau furate de la strainii ce lucrau sau calatoreau in Libia, precum si altele luate de la muncitori arabi indigeni care murisera in Libia. DIE a primit multe asemenea pasapoarte, care au fost folosite in operatiuni teroriste conduse de OEP sau chiar de DIE. În schimb, DIE a oferit Libiei pasapoarte americane si occidentale, contrafacute de DIE.

Pina in ziua de astazi libienii organizeaza misiuni teroriste cu ajutorul acestei colectii de pasapoarte. Teroristii care au atacat avionul El Al pe aeroportul din Viena, in ziua de 27 decembrie 1985, calatoreau cu pasapoarte tunisiene furate. Conform celor afirmate in presa, „ministrul de interne tunisian a spus la Tunis ca doua dintre pasapoartele folosite de teroristi pentru a intra in Austria au fost confiscate vara trecuta de autoritatile libiene de la muncitori tunisieni din Libia care au fost expulzati. Cel de-al treilea pasaport a fost dat disparut de catre un muncitor tunisian din Libia, in 1977. Ministrul a mai spus ca, recent, citeva sute de pasapoarte tunisiene au fost confiscate de libieni de la muncitori tunusieni trimisi acasa."

Va vorbeste capitanul dumneavoastra, s-a auzit din nou la difuzor vocea lui Calomfirescu. La stinga dumneavoastra vedeti Golful Sidra si portul Bengazi. Am informat turnul de control cu privire la ora exacta a sosirii noastre la Tripoli si le-am cerut sa fie transmisa ambasadei noastre.

Cind am sosit, un individ scund, gras si mustacios, „Riyad" - acesta era numele codificat pentru DIE al ministrului adjunct de interne libian - se afla in incinta aeroportului ca sa ma intimpine ca de obicei. Linga el statea ambasadorul roman Nicolae Veres, seful de sectie DIE Anton Anton si „Jarnea", translatorul de araba al ambasadei. Ambasadorul nu stia ca „Jarnea" este agent secret al DIE, cu gradul de locotenent-colonel. Împreuna cu ei era generalul Romeo Popescu, un vechi lucrator al DIE, care fusese seful sectiei din Belgia, iar apoi directorul Brigazii Ilegale de la sediu. Era inca agent DIE, functionind acum ca director general pentru vize si pasapoarte al Ministerului de Interne roman. Popescu sosise la Tripoli cu o ora inaintea mea, intr-o vizita de rutina cu scopul de a-i ajuta pe libieni sa falsifice pasapoarte pentru operatiunile lor teroriste din Occident si ca sa obtina noi mostre de pasapoarte pentru ei. „Riyad" ne-a dus cu masina pe mine si pe Popescu pina la biroul sau.

Ca intotdeauna, biroul lui „Riyad" era acoperit cu dosare si hirtii imprastiate.
— Cred ca trebuie sa va tulbur ordinea, a inceput Popescu, facindu-i cu ochiul lui „Riyad", in timp ce cauta un locsor sa-si deschida valiza enorma, tip acordeon. Asta e pentru dumneavoastra, a spus, golind un plic mare plin cu pasapoarte occidentale in alb fabricate de catre DIE si selectate pentru libieni ca raspuns la cererile lor.
Fata lui „Riyad" s-a luminat brusc:
— Asta il va face pe Colonel mai mult decit fericit. Stiti, un pasaport in alb este ca un cec in alb - valoarea sa nu are limita.
— Mai aveti aici niste cadouri. Ceva asemenea cecurilor in alb, a continuat Popescu, expunind cu pedanterie un set intreg de stampile de cauciuc pe biroul lui „Riyad". Nu puteti folosi un cec in alb daca nu-l completati, iar aici aveti uneltele de scris pentru pasapoartele dumneavoastra, mon cher ministre.
Erau stampile mari pentru vize de intrare turistice sau diplomatice pentru diferite tari ale lumii, precum si altele mai mici folosite la punctele de frontiera pentru a marca data intrarii sau iesirii.
— in aceasta cutie aveti citeva zeci de feluri de cerneala folosita de toate tarile pentru orice fel de stampila si semnatura, iar in acest plic sint instructiunile de folosire. Unele tari folosesc cerneala rosie lunea, altele poate ca folosesc alta albastra fluorescenta vinerea, a adaugat el, cu o unda de superioritate in glas, inainte de a incheia cu emfaza: agentii secreti ai Colonelului nu vor mai trebui sa viziteze Statele Unite sau Europa Occidentala ca libieni.

SOCIETATILE MIXTE ALE LUI GADHAFI IMPOTRIVA „IMPERIALISMULUI AMERICAN"
În timpul mesei de prinz, lui „Riyad" i s-a transmis ca Gadhafi doreste sa-si vada „oaspetele" la ora trei. Dupa ce ne-am terminat in graba masa, un elicopter ne-a dus pe mine si pe „Jarnea" la eliportul unei unitati militare, undeva linga Tripoli. Acolo ne astepta un Mercedes negru escortat de mai multe masini ale lui „Riyad". Dupa un drum scurt, am incetinit si am intrat intr-o zona militara. Am fost imediat luati in primire de doua jeep-uri, care ne insoteau printr-o unitate militara aflata in stare de alerta. Toti purtau casti si erau dotati cu arme Kalasnikov, drumul era pazit de jeep-uri cu mitraliere, iar tancuri camuflate erau pregatite sa intre in functiune la cel mai mic semn. Dupa aceea am fost opriti la o poarta de fier inalta si verde, singura intrare intr-un perete de beton intarit cu saci de nisip fara numar. Numai Mercedesul negru a avut voie sa treaca prin poarta verde, fiind escortat acum de citiva soldati infanteristi inarmati cu pistoale automate. Am ajuns intr-o curte mare, inconjurata cu ziduri, in mijlocul careia, departe, am zarit o cladire patrata inconjurata de corturi militare. Drumul pina acolo era blocat din loc in loc de tancuri cu motoarele in mers. Tancurile stateau in expectativa de-a curmezisul drumului cam la 500 de metri unele de altele.
Masina noastra era oprita in fata fiecarui tanc si verificata de un ofiter, pina cind am ajuns la usa cladirii.
Înauntru, totul era verde, chiar si imbracamintea majoritatii oamenilor. „Simbolizeaza Revolutia Verde a lui Gadhafi", m-a lamurit Jarnea, cind am fost invitati in cele din urma intr-o sala de asteptare verde, decorata numai cu un portret color al lui Gadhafi imbracat intr-o uniforma militara verde. Am asteptat mai putin de o ora pâna cind un barbat in uniforma verde a intrat si ne-a escortat la Colonel, care era singur intr-o camera imensa. Statea in picioare si privea pe fereastra, pozind cu ostentatie si scotindu-si in relief profilul. Am auzit usa inchizindu-se in'spatele nostru, dar n-am detectat nici un semn ca Gadhafi sa fie constient de prezenta noastra. Asemenea corturilor sale, peretii camerei erau acoperiti cu bucati cusute de piele colorata care formau un invelis pestrit, in camera mai erau canapele de un verde stralucitor si fotolii. Am asteptat mult timp inainte de a ma hotari sa incerc a-l avertiza cu o tuse. Ca si cum ar fi fost luat prin surprindere, Gadhafi si-a intors capul incet spre noi, parind ca ne studiaza citva timp, iar apoi a inceput sa vorbeasca in araba.
— Sint intotdeauna insetat de intelepciunea excelentei sale, fratele meu. Ce mai face?
„Jarnea" imi soptea traducerea la ureche. Gadhafi purta o uniforma verde extravaganta, facuta pe comanda, cu multe galoane aurii pe piept, precum si pantofi cu tocuri inalte. Ochelarii lui de soare fumurii, partial acoperiti de borurile largi pline de „oua jumari" ale unei sepci militare in stil italian, nu-i ascundeau ci mai degraba ii scoteau in evidenta fata asemanatoare cu o clatita.
Dupa formulele de salut obisnuite, am incercat sa-i dau mesajul scris din partea lui Ceausescu, dar am fost oprit de un gest ferm pe care Gadhafi l-a facut cu miinile, etalind inele de aur cu smaralde mari, pe majoritatea degetelor.
— Spune-mi ce scrie, a ordonat pe un ton Autoritar. Ca si lui Ceausescu, nu-i place sa citeasca singur.
— Presedintele Ceausescu mi-a lasat onoarea de a va raporta, Excelenta, acceptarea sa deplina a uneia din propunerile dumneavoastra mai vechi, am inceput eu incercând sa ma apropii de tonul sau formal.
Gadhafi mi-a aruncat o privire intrebatoare. I-am reamintii politicos ca, in urma cu citeva saptamini, ii oferise lui Ceausescu 400 de milioane de dolari pentru importul unei rafinarii moderne care va fi amplasata la Marea Neagra.
— Sigur ca stiu, a intrerupt Gadhafi, cu ochii scinteind triumfator. M-am oferit sa platesc o rafinarie moderna importata din Occident pentru prelucrarea petrolului brut libian - produsele urmind a fi exportate ca si cum ar fi romanesti - ca supapa de siguranta pentru mine, in cazul ca Occidentul ar boicota petrolul libian. I-am mai. spus fratelui Ceausescu ca doresc sa finantez imediat o a doua si apoi o treia rafinarie.
Am dat din cap si am continuat cu mesajul lui Ceausescu.
— Exprimind solidaritatea sa deplina cu revolutia si cauza Libiei, presedintele roman nu numai ca este de acord cu propunerea Colonelului Gadhafi, dar a gasit de asemenea un mod de a reduce substantial timpul necesar construirii acesteia. Presedintele Ceausescu este pregatit sa puna imediat la dispozitia Libiei o rafinarie deja existenta, care a fost importata recent din Occident, daca Colonelul Gadhafi poate livra prompt cei 400 de milioane de dolari.
— E adevarat ? a intrebat Gadhafi. Sigur ca o voi plati, daca oamenii mei vor considera ca rafinaria este multumitoare. Stii ca am bani, nu-i asa ?
Ignorind intreruperea sa, am continuat cu mesajul lui Ceausescu explicindu-i ca el i-a cerut de asemenea lui Gadhafi sa trimita neaparat Romaniei necesarul de petrol brut pentru ca rafinaria sa functioneze la capacitatea maxima, in acelasi timp, Ceausescu l-a informat pe fratele sau ca profiturile in valuta forte ale rafinariei trebuie sa fie impartite, pentru a plati forta de munca romana.
— Nu se pune problema sa nu fiu de acord cu tot ce-mi cere fratele Ceausescu, a spus Gadhafi, devenind pe neasteptate mai putin suspicios aflind ca va trebui sa plateasca in valuta forte in schimbul protectiei lui Ceausescu. Evident incintat de vesti si aducindu-si brusc aminte ca sta tot in picioare, Gadhafi si-a tras un fotoliu si a facut semn spre „Jarnea" si spre mine sa facem la fel.
Un soldat in uniforma verde a intrat aducindu-ne băuturi reci.
— Ce mai contine mesajul fratelui meu? a intrebat Gadhafi,
Am raportat ca Ceausescu dorea de asemenea sa stie daca Gadhafi fusese in stare sa ia o hotarire cu privire la propunerea lui Ceausescu ca acesta sa finanteze o industrie de tancuri in Romania.
— E vorba de cel german, nu-i asa ? a intrebat el. Cel despre care fratele meu mi-a spus ca aveti destule retele de spionaj centru a-l copia si a-l produce in Romania. Care-i diferenta intre el si noul tanc sovietic ?
— Presedintele Ceausescu considera ca tancul vest-german Leopard II e mai bun decit cele sovietice - mai puternic, mai usor, mai rapid si substantial mai sigur la trecerea printr-o apa. Dar motivul sau adevarat ca noi sa construim un tanc al nostru e ca ar putea fi exportat fara nici o restrictie.
— Are dreptate in privinta asta. Am platit bani buni pentru tancurile mele sovietice, dar Kremlinul incearca mereu sa ma opreasca sa fac ceea ce vreau cu ele. Care era propunerea fratelui meu ?
— O societate mixta pentru a produce tancuri Leopard II. Romania va colabora cu toate retelele de spionaj pe care le are precum si cu asistenta confidentiala vest-germana oferita pentru a sprijini politica externa independenta a Bucurestiului. Romania va dota de asemenea societatea mixta romano-libiana cu toate constructiile, cu forta de munca si toate celelalte mijloace logistice. Presedintele Ceausescu va cere, Excelenta, sa finantati importul din Occident al echipamentului si al tuturor uneltelor necesare pentru noua fabrica precum si costul licentei, al otelului special si al celorlalte materiale importate.
— Care licenta ? Am inteles ca tancul este proprietatea NATO si nu trebuie cumparata nici o licenta. Gresesc ?
— Nu, Excelenta, aveti dreptate. Timp de multi ani Presedintele Ceausescu a avut o operatiune de spionaj prioritara cu scopul de a reproduce tancul Leopard II, deoarece nu putea fi "importat. În timpul acelor ani, el a acumulat tone de schite si tehnice. Tehnicienii romani au acum aproape tot ce au avut colegii lor vest-germani cind au inceput sa construiasca tancul Leopard II, si altele pe deasupra. Chiar si un model original.
— Atunci de ce aveti nevoie de licenta ?
— Problema-cheie pentru tancul Leopard II este motorul sau, Excelenta. Recent am obtinut prin contrabanda o mostra de motor suplimentara, pe care am desfacut-o in bucati si am studiat-o. Concluzia a fost ca motorul din aluminiu usor, compact, era un instrument de o asemenea precizie incit era mult prea complicat pentru nivelul tehnologic obisnuit al Romaniei. De aceea Presedintele Ceausescu a hotarit sa gaseasca o modalitate de colaborare cu fabricantul vest-german.
— Si aprobarea NATO ?
— Presedintele a gasit o modalitate de a se lipsi de asa ceva. Mi-a dat un mesaj personal pentru fabricant, o prestigioasa firma vest-germana, cerind in termeni ambigui ajutor in sprijinul independentei Romaniei si promitind, in schimb, mai multe afaceri impreuna in viitor. Cu acest mesaj in mina l-am contactat pe unul dintre sefii firmei, directorul fabricii de motoare. Acest barbat, caruia i s-a dat numele codificat „Leopold" fusese evaluat in rapoartele noastre informative ca fiind un adept al politicii externe a Romaniei.
— „Leopold" de la „Leopard" ?
— Da, Excelenta. „Leopold", dupa ce l-am pus la curent in cele mai mici detalii in aceasta privinta, a fost de acord sa colaboreze la rezolvarea a ceea ce el a numit „aceasta chestiune delicata". Dupa citeva zile - adica in ianuarie trecut, pe la inceputul lunii - am plecat impreuna cu avionul companiei sale la Bucuresti, unde urma sa se alature cancelarului Schmidt, ca membru al delegatiei sale oficiale. Presedintele Ceausescu v-a trimis un mesaj personal referitor la discutiile pe care le-a avut atunci cu Schmidt.
— Acum o luna, sau cam asa ceva.
— Da, Excelenta, in timpul zborului spre Bucuresti, am fost numai noi in avion, iar „Leopold" mi-a explicat ca Leopard II fusese produs pentru NATO cu fondurile federale germane, si ca de aceea nu era posibil sa fie obiectul direct al unei tranzactii comerciale fara aprobarea guvernului federal, care nu va fi data
nicicând unei tari comuniste. Recent, totusi, firma lui a proiectat nou motor Diesel bazat in totalitate pe motorul Leopard II. Singura diferenta fundamentala o constituia sistemul de ungere, deoarece era proiectat sa fie folosit numai in pozitie orizontala, mai ales in cadrul unitatilor de armata mobile. Dar noul motor nu mai apartine guvernului vest-german. „Leopold" ar putea sa-i vinda licenta si o linie de productie Romaniei.
— Daca motorul e bun pentru unitatile de armata mobile, il pot folosi pentru intregul arsenal de care dispun.
— Sigur. Totusi, asta ar trebui sa fie un aranjament separat.
— Dar as vrea sa te intreb: Cum ar putea fi folosit un asemenea motor la un tanc care urca pe o suprafata inclinata intr-un unghi de 25° sau mai mult ?
— Pe linga contractul oficial, „Leopold" va semna un acord confidential, care stipuleaza ca o firma elvetiana, construita de el special pentru acest contract unic, va proiecta si va furniza sistemul special de ungere, necesar sa transforme acest motor intr-unul de tanc. Va fi in secret o sectie a firmei sale. Toti angajatii acestei sectii vor fi pensionarii lui, cu experienta calificata in privinta motorului Leopard II si a sistemului sau de ungere, selectionati pe sprinceana de el insusi. Ei vor primi toata documentatia tehnica originala de la el. Dupa cum spune „Leopold" singurul lucru diferit va fi macheta proiectului.
— Exista garantii pentru realizarea acestui acord secret ?
— Acum zece zile am fost in Germania Occidentala ca sa incheiem contractul secret. „Leopold" m-a dus cu masina pina la Ambasada Romana din Koln, iar cind am ajuns acolo m-a rugat sa-l ajut la descarcarea bagajelor. Erau multe cutii grele, pe care le-a deschis in incinta ambasadei. Contineau sistemul original de ungere al motorului Leopard II si un prototip al unui sistem similar de ungere pentru noul motor.
— A reusit!
— Da, Excelenta. Dupa cele afirmate de „Leopold", asa numita versiune civila a motorului Leopard II a fost conceputa inca din start nu doar pentru unitatile de armata mobile dar si pentru vehiculele blindate, inca n-are dreptul sa-l vinda pe fata in scop militar, deci firma elvetiana nu va fi altceva decit un paravan pentru autoritatile NATO.
— Ajung 300 de milioane de dolari, generale ?
— De fapt, Presedintele Ceausescu are nevoie de 350 de milioane de dolari pentru a incepe operatiunea. Bani gheata.
— in regula. Vreau, totusi, sa impartim productia pe jumatate chiar din prima zi.
— Voi raporta cu exactitate acest lucru, Excelenta.
— Era vorba si de o societate mixta pentru industria aeronautica militara intr-unul din primele mesaje ale fratelui meu. Ce fel de avioane ?
— Sint doua. Primul este un avion comercial Folkker, FK-614, proiectat pentru distanta medie, capabil sa aterizeze oriunde, chiar si pe nisip. Sint mai multe versiuni militare Folkker in stadiu de proiect: de recunoastere, de bombardament si de lansat parasute.
— imi suna cit se poate de bine. Si al doilea ?
— Folkker-ul a perfectionat decolarea si aterizarea verticala. Presedintele Ceausescu crede ca o societate mixta cu Folkker pentru a produce avionul comercial 614 ar deschide Romaniei portile pentru a fura proiectele referitoare la decolarea si aterizarea verticala.
— Ajung inca 350 de milioane de dolari ?
— Presedintele Ceausescu n-a facut o estimare precisa. Dar pot raporta ca Excelenta voastra doreste sa finanteze proiectul cu cel putin 350 de milioane de dolari?
— Da. Ministrul meu al apararii ar putea discuta aceasta chestiune cu ocazia urmatoarei sale vizite la Bucuresti.
— Nu cred ca Presedintele Ceausescu va fi pregatit pentru asta decit dupa vizita sa in Statele Unite, de la mijlocul lui aprilie. Am un mesaj de la el in legatura cu aceasta vizita.
— Ascult.

„NU VREAU PACE IN ORIENTUL MIJLOCIU"
— Vizita presedintelui Ceausescu in S.U.A. are trei obiective majore. Primul este sa consolideze clauza natiunii celei mai favorizate, pe care Romania tocmai a primit-o. Al doilea are scopul sa deschida noi usi spre tehnologia americana, interzisa tarilor comuniste si dumneavoastra, Excelenta.
— in regula. Care este prioritatea lui acolo ?
— Microelectronica si computerele.
— Sint satul pina peste cap, dar asta e doar furia mea de acum.
— Presedintele vă va povesti totul pe scurt, dupa vizita, ca de obicei. Al treilea, si cel mai important obiectiv al sau, este pacea in Orientul Mijlociu.
— De ce pacea ? Nu va fi niciodata pace, atita timp cit Israelul continua sa existe, iar eu mai sint in viata.
— Presedintele Ceausescu considera ca pacea este mai la moda decit razboiul si vrea sa fie mediatorul ei. El ii va propune presedintelui Carter un plan amanuntit. Mai intâi, retragerea Israeluhii din teritoriile ocupate dupa razboiul din 1967 si, de asemenea, din teritoriile Libanului de Sud, in al doilea rind, dreptul poporului palestinian la autodeterminare, precum si dreptul de a avea un stat independent propriu. Presedintele Ceausescu va insista la Casa Alba ca, fara o solutie de lunga durata in aceasta problema, nu va putea exista nici o intelegere de pace in Orientul Mijlociu si nici o garantie pentru independenta si securitatea vreunui stat din regiune, inclusiv Israelul, am continuat cu emfaza.
— Nu va exista niciodata independenta teritoriala si securitate pentru Israel. Asta trebuie sa-i fie clar fratelui meu Ceausescu.
— in ultimul rind, presedintele Ceausescu vrea sa-l foloseasca pe Carter pentru a convinge guvernul israelian sa arate mai multa receptivitate fata de initiativa presedintelui Sadat.
— Sadat e nebun. Ar trebui sa renunte sau sa fie inlaturat.
— De asemenea, problema ar trebui pusa la conferinta de pace de la Geneva, unde sovieticii detin functia permanenta de codirector. El va insista ca aceasta conferinta sa includa Siria, Libia si OEP-ul ca reprezentanti autentici ai palestinienilor. Trebuie sa va mai informez ca presedintele Ceausescu mai doreste sa distruga manevrele lui Carter de a fi mediator intre Begin si Sadat.
— Begin ar trebui sa fie asasinat. Iar nebunul acela de Sadat va trebui sau sa renunte, sau sa fie inlaturat.
— Fratele Ceausescu vrea sa ramina mediatorul lor, am continuat, ignorind intreruperea lui Gadhafi. Atuul sau, dupa cum stiti, e ca el este singurul conducator al lumii care are relatii diplomatice si personale atit cu Israelul, cit si cu Egiptul, fiind si prieten personal cu presedintele Arafat.
— Arafat e un nebun stupid.
— Fratele Ceausescu vrea sa-l convinga pe presedintele Arafat sa fie conciliant fata de rezolutiile 242 si 338; sa schimbe placuta de pe usa cu numele OEP-ului cu alta, purtând numele de guvern in exil, dar intimpina dificultati. L-ati putea ajuta, Excelenta?
— Eu nu sprijin pacea in Orientul Mijlociu. Si nu-l sprijin nici pe Arafat. E un nebun stupid si incompetent.
— L-ati sprijinit cindva, nu-i asa, Excelenta ?
— Nebunul acesta stupid este fanatic, un razboinic, dar unul destept, insa nu duce nimic la bun sfirsit.
— Ce sa-i raportez presedintelui meu?
— Spune-i fratelui Ceausescu ca parerile noastre referitoare la Orientul Mijlociu si Arafat sint diferite. Si ca vreau sa-mi dea un pasaport sud-american, perfect curat. Va trebui sa fie atit de curat, incit insusi fratele meu sa aiba incredere sa-l foloseasca. Stii pentru cine am nevoie, pentru „Carlos". Si vreau ca fratele meu sa-mi indice un aeroport occidental pe care „Carlos" sa-l poata folosi in siguranta, ca sa ajunga in Occident.
— Ce altceva trebuie sa-i mai spun presedintelui Ceausescu ?
— Spune-i ca, in ciuda cailor noastre total diferite de lupta impotriva imperialismului american, are tot sprijinul meu. Atita timp cit „Orizontul" sau stupid functioneaza, va avea banii mei a-l finanta, in ziua in care n-o sa mai mearga smecheria, poate conta pe armele mele.
Gadhafi s-a ridicat brusc de pe scaun si a scos din buzunar o batista, cu care si-a sters fruntea si ceafa.
— Care-i statutul lui „Bratus" al nostru, generale ? a intrebat Colonelul citeva minute mai tirziu.
,Brutus" este numele codificat pentru armele bacteriologice. La o zi dupa lansarea unui apel international pentru interzicerea tuturor armelor chimice, Ceausescu l-a chemat la el pe generalul Mihai Chitac, comandantul trupelor chimice, si pe mine si ne-a ordonat ca o componenta ultrasecreta pentru arme bacteriologice sa fie creata imediat in cadrul trupelor chimice, si dezvoltata cu ajutorul DIE. Mai tirziu acestei componente i s-a dat numele codificat de „Brutus" de la bucellosis, prima arma bacteriologica pe care aceasta a produs-o si care a devenit favorita lui Ceausescu. Promitind sa imparta produsul cu Libia, el l-a convins pe Gadhafi sa investeasca sume mari de bani ca sa dezvolte operatiunea „Brutus", desi, in realitate, n-a fost necesara valuta forte in acest proiect.
— Nu exista nici un cuvint despre „Brutus" in mesajul presedintelui Ceausescu, m-am aventurat sa raspund.
— Gadhafi s-a intors spre mine fulgerindu-ma din priviri. Fata sa transfigurata s-a facut tare ca granitul, iar ochii lui imi aruncau priviri taioase.
— Nu le juca cu mine, generale, sint bani libieni in chestia asta si... vreau sa stiu ce se intimpla.
În timp ce „Jarnea" imi traducea la ureche, mi-a soptit ca vocea lui Gadhafi trada un tremur nervos. Desi Gadhafi vorbea in araba, mi-am dat seama cu usurinta ce rabufnea din el.
— Sa-i spui asta fratelui Ceausescu, a zis Gadhafi cu aceeasi voce.
Apoi s-a indreptat spre fereastra si, intorcindu-se spre noi cu profilul, a ramas acolo fara sa mai zica nimic, privind doar afara in noapte. Am inteles ca intrevederea luase sfirsit.
De la biroul lui Gadhafi am plecat la ambasada, unde seful statiei, Anton Anton, ma astepta in salonul principal.
— Bucurestiul intreaba mereu daca te-ai intors, a spus. Tovarasul asteapta raportul tau.
La citeva minute dupa ce am scris-o telegrama spunind doar atit „BEDUIN BINE DISPUS", Anton a raportat ca „Riyad" era jos, asteplind sa ma duca la un dineu oficial dat in onoarea mea si a generalului Popescu.

AJUTINDU-L PE „CARLOS"
Dineul lui „Riyad" a avut loc in clubul Ministerului de Interne, care este rece ca o cazemata. Au participat adjunctii lui si citiva ofiteri de rang inalt. Pe masa lunga de lemn erau patru miei fripti, inconjurati de castroane de argint pline cu pilaf de orez verde, si numeroase sticle cu limonada verde. Dineul a inceput intr-o atmosfera tacuta, posomorita. Cele citeva glume pe care a incercat sa le spuna Popescu au fost urmate numai de propriul sau râs. Dupa doua ore, buna dispozitie si-a facut simtita prezenta, dar atunci „Riyad" m-a condus la masina.
— Sa-i lasam sa se simta bine ei intre ei, fara sefi, mi-a spus. Masina s-a oprit in fata unui hotel luxos, unde portarul in uniforma care a venit sa ne deschida usa a ramas ca lovit de trasnet cind l-a zarit pe „Riyad".
— Asta e un alt rezultat al legaturii noastre, mi-a spus „Riyad". Ministerul nostru a preluat acest hotel si altele, care sint folosite de strainii cu rang. Fiecare telefon este urmarit, am pus microfoane in fiecare camera si la aproape toate mesele din restaurant, iar personalul este format din agenti secreti. Este exact ceea ce am vazul la voi, la hotelurile Athenhe Palace si la Intercontinental.

Am petrecut restul serii discutind la o masa retrasa si indepartata, unde, fara sa i se spuna, chelnerul ne-a umplut cestile de ceai cu whisky, servit dintr-un ceainic de arama. In proportie cu numarul de cesti baute, adevaratul „Riyad" a inceput sa iasa din carapacea sa de taciturn monosilabic, care vorbea rar si niciodata nu spunea ce gindea. Fanaticul antisemit si delirantul antiamerican pe care l-am intilnit numai o singura data inainte, intr-un club de noapte din Bucuresti, in vara anului 1977, a inceput iar sa revina la viata.

Secretul care guverneaza orice serviciu de spionaj, fie in lumea libera, fie intr-o tara totalitara, interzice ca agentii sa discute despre munca lor cu un neprofesionist. Dar exista si o lege nescrisa : cind agentii secreti se intilnesc, singurul lucru pe care il pot discuta sunt afacerile lor clandestine. Terorismul a fost principala preocupare a lui „Riyad" in ultimii cinci ani. Acesta este subiectul despre care a vorbit la Bucuresti cu citeva luni in urma, iar operatiunile teroriste erau tema despre care el a inceput acum sa-si depene amintirile. Astazi a vorbit despre acel terorist dezgustator, „Carlos", care este cunoscut si sub numele de „Sacalul". Pe numele sau adevarat Ilici Ramirez Sanchez, el era fiul unui venezuelean bogat. A devenit revolutionar, iar apoi un activ sustinator al Frontului Popular pentru Eliberarea Palestinei, o grupare terorista si marxista, iar in final prieten intim cu Gadhafi.
— Atita vreme cit „Carlos" continua sa traiasca aici, a spus „Riyad", dispun de fonduri nelimitate ca sa-i acopar toate cheltuielile pentru tot restul vietii.
Abia dupa ce a baut tot din ceasca a continuat:
— Carlos e nervos, fara astimpar, nu poate sta linistit. Acum vrea sa organizeze o noua operatiune in Occident. Ti-a cerut Colonelul un pasaport ?
— Da.
— Am cerut de la prietenii nostri bulgari un pasaport sud-american pentru „Carlos", dar Colonelul vrea si ajutor romanesc. Stii ca noi avem relatii excelente cu Sofia, dar Ceausescu este fratele Colonelului.
Trecuse de miezul noptii cind am plecat la aeroport. De indata ce avionul a atins-altitudinea de zbor, Calomfirescu a revenit in salon.
— Încearca sa dormi citeva ore, generale. Patul prezidential te asteapta, mi-a recomandat, dupa ce am terminat cina intima pregatita de el.
Ca intotdeauna, de indata ce m-am bagat in pat, mi-am spus rugaciunea. Am fost un crestin devotat toata viata si niciodata n-am adormit inainte de a ma ruga lui Dumnezeu. De cind religia a fost interzisa, imi spuneam rugaciunile numai in gind. În decursul anilor am invatat sa ma concentrez pina ce vedeam clar imaginea lui Hristos rastignit pe cruce. Aceea a fost biserica mea, altarul meu, icoana mea, timp de aproape 30 de ani. Acestui Hristos, pe care-L vedeam atit de clar cu ochii mintii mele, pina la ultimul detaliu al fetei Sale si corpului Sau, ma rugam.

Era aproape ora sase dimineata cind am ajuns la Bucuresti, intorcindu-ma din calatoriile mele efectuate in Occident, Aeroportul International Bucuresti-Otopeni ma frapa mereu ca un loc straniu si amenintator, apartinind unei lumi primitive, diferite. De sus se vedeau artileria antiaeriana si mitralierele de calibru mare instalate de Ceausescu ca sa impiedice ca avioanele deturnate sa paraseasca tara. Cladirea aeroportului, cufundata in bezna pentru a se economisi curentul electric, este mereu plina de ofiteri de securitate si militieni inarmati cu automate. Oficialii, de la graniceri si vamesi pina la portari, sint la fel de neprietenosi si suspiciosi. Pasagerii timizi si speriati incearca sa astepte sau sa se plimbe fara sa le dea atentie, in aceasta zi rece si ploioasa, aeroportul mi s-a parut totusi ospitalier, in comparatie cu lumea de unde abia plecasem.

Pop, adjunctul meu, era acolo ca sa-mi prezinte un scurt raport asupra celor intimplate in timpul absentei mele. Dupa terminarea raportului, mi-a spus ca „Profesorul" mi-a telefonat de citeva ori cu o zi in urma - Ceausescu voia vesti de la mine. Îmi lasase vorba sa fiu in biroul sau „la prima ora in dimineata aceea". Aceasta insemna ora 8,30, atunci cind Ceausescu sosea acolo cu punctualitatea unui ceas elvetian. I-am dat servieta lui Pop si am plecat acasa. Pe drum, soferul meu, Paraschiv, mi-a vorbit in special despre Dana si despre Radu, logodnicul ei. Ieri avusese loc vernisajul expozitiei ei la Bucuresti. Multa lume venise acolo. Ea era atit de emotionata... Dupa-amiaza, Paraschiv a dus-o la expozitia de sculptura a lui Radu. Si acolo erau multi vizitatori... Erau atit de draguti impreuna.