Lupta care se dadea intre Alger Hiss si Whittaker Chambers a fascinat America, a dat nastere uneia dintre acele cauze celebre ce nu contenesc sa bantuie memoria colectiva.
23 Jan 1950, Westminster, Maryland, USA — Whittaker Chambers, citește titlul unui ziar care spune că Hiss a fost acuzat de sperjur. Chamber era la ferma lui din Wesminster cînd știrea a venit de la New York. Nu a dat nici un semn de bucuria, a arătat doar că e meritul procurorului Murphy și al FBI. — Image by © Bettmann/CORBIS
Cum scria filosoful Sidney Hook in indispensabila sa carte de memorii: „Nu se poate scrie in chip adecvat o istorie intelectuala si politica a Statelor Unite in al treilea sfert al secolului douazeci fara o referinta detaliata la cazul lui Whittaker Chambers. Marturia sa a distrus cariera publica a lui Alger Hiss si a creat rupturi in miscarile liberale si radicale americane care inca nu s-au vindecat. … Comportamentul lui Chambers a fost cel al unui idealist romantic care si-a transferat devotamentul pentru o schema seculara de totala izbavire sociala catre o forma mai traditional religioasa de salvare personala.” (v. Sidney Hook, Out of Step: An Unquiet Life in the 20th Century (New York: Harper&Row, 1987), p. 275).
Probele materiale ale tradarii lui Hiss vor decide condamnarea acestuia la cinci ani de inchisoare pentru sperjur, dar nu-i vor convinge pe partizanii sai asupra culpabilitatii sale reale. Asemeni cazului Rosenberg, procesul lui Alger Hiss va fi utilizat propagandistic de catre neobositii experti ai stalinismului dintotdeauna. Ei vor incerca sa acrediteze ideea unei inscenari impotriva „inocentului” Hiss si nu vor sovai sa recurga la cele mai sordide calomnii impotriva lui Chambers. Acesta din urma, resemnat cu soarta sa, se va consacra scrisului, oferind ca rezultat unul dintre documentele capitale ale literaturii antitotalitare a secolului al XX-lea, lucrarea autobiografica intitulata Witness (Martor) (v. Whittaker Chambers, Witness, Washington, DC: Regnery Gateway, 1980; editia originala a aparut in 1952 la celebra editura Random House). Este vorba de o rascolitoare confesiune, de o chemare disperata catre cei rataciti, de o noua spovedanie a unui invins, spre a face apel la titlul faimoasei opere a lui Panait Istrati. Pentru Whittaker Chambers chestiunea vitala consta in depasirea viziunii nihiliste a comunismului, in intelegerea substratului distructiv al acestei conceptii care, prin al sau hubris ateist, suprima distinctiile esentiale dintre Bine si Rau.
Comunismul inseamna moarte spirituala pentru mintea si sufletul omului, spunea Whittaker Chambers. Ceea ce urmarea el era vindecarea lui Alger Hiss si a semenilor acestuia, readucerea lor in lumea celor cu adevarat vii, destramarea imperiului minciunii. Lupta lui Chambers nu a fost nici o clipa inspirata de considerente de meschina revansa, nu a avut nimic inchizitorial, a evitat orice procedee injositoare. Whittaker Chambers a fost un personaj de o atitudine etica impresionanta, o fiinta care a trait necontenit sub semnul celui mai autentic tragic; citindu-i tulburatoarea confesiune, André Malraux exclama: Tu nu te-ai intors din infern cu mainile goale. Sint putine texte in literatura secolului XX comparabile ca vibratie morala si forta explicativa cu acea Letter to My Children publicata ca prefata a volumului Witness. Citindu-l pe Chambers intelegem atit forta de seductie a religiei degradate care a fost (este?) comunismul, cit si sansele individului de a se sustrage acestui miraj mortificant prin regasirea transcendentei. Witness este povestea unei caderi si a unei renasteri, a pierderii si regasirii sinelui:
In 1937, am inceput, asemenea lui Lazar, imposibila intoarcere. Am inceput sa ma desprind de comunism si sa urc din subteranele lui, unde am fost ingropat timp de 6 ani, inapoi in lumea celor liberi. “Cind mortii se trezesc…” Obisnuiam sa ii spun in acele zile sotiei mele, care, desi nu a fost niciodata o comunista, mi-a impartasit sperantele revolutionare iar acum urma sa imi impartaseasca chinurile: “Cind mortii se trezesc…” Pentru ca titlul unei piese de Ibsen pe care nu o citisem mi-a surprins si rezumat sentimentele pe care nu le-as fi putut exprima prin alte cuvinte – temeri, incertitudini, indoieli, lasitati, sovaieli – firesti oricarui om care isi inverseaza la mijlocul drumului cursul vietii.. In acelasi timp, am simtit o eliberare si un sentiment de libertate, ca un om care izbucneste cu ultima rasuflare din marea in care se ineaca.”
Aparitia memoriilor lui Chambers in 1952 a bulversat America. A fost nu doar un formidabil best-seller, dar si ceea ce se cheama un eye-opener, acea sursa de iluminare de care era o vitala nevoie. Gratie lui Chambers, aprehensiunile conservatorilor traditionali in raport cu mistica revolutionara a comunismul se dovedeau cit se poate de legitime. Chambers a scris sub semnul urgentei morale, cu un simtamint aproape apocaliptic ca inclestarea globala a acelor ani putea duce la disparitia civilizatiei democratice. A identificat inamicul in bolsevismul totalitar, inarmat, in traditia lui Neceaiev, Bakunin si Lenin, dar si a lui Marx, cu o ideologie ateista militanta, exclusivista si negativ-mesianica. Pentru Chambers, comunismul era contra-religia absoluta. Putem spune ca in viziunea sa deliberat accentuata, Chambers a fost printre cei dintii care au intuit natura salvationist-profetica a religiei seculare comuniste. Tocmai de aceea l-a admirat William F. Buckley, cel care a avertizat mereu in legatura cu capcanele ideologiilor fals-redemptive, ale acelor radicalisme care urmaresc „sa imanentizeze eshatonul”. Pentru Buckley, ca si pentru Chambers, fatada pozitivist-scientista a comunismului ascundea un univers emotional imbibat de uri, fobii, resentimente si pasiuni vindicative.
Marturiile apostatilor au jucat un rol central in cosntructia unei reactii anticomuniste credibile si robuste. Stim din memoriile Monicai Lovinescu cit de mult a pretuit Mircea Eliade amintirile fostei comuniste americane Elizabeth Lipper despre lagarele sovietice in care a fost inchisa. Tot astfel, Margarete Buber Neumann, a carei sora, Babette, fusese sotia super-propagandistului comunist Willy Münzenberg (probabil ucis de NKVD in 1940, dupa ruptura cu Cominternul), a fost printre primele voci care au rostit adevarul despre Gulag, inainte ca acest acronim sa devina universal cunoscut gratie lui Soljenitin. Chambers a oferit anticomunismului democratic acel substrat metafizic fara de care exista riscul cantonarii in pura facticitate. Nu ca nu l-ar fi interesat anecdoticul, dar a stiut sa-l filtreze si sa-l prezinte intr-un cadru moral menit sa dainuiasca. Merita astfel citate cuvintele filosofului Sidney Hook, unul dintre cei mai activi combatanti in transeele anticomunismului de orientare social-democrata, din recenzia cartii Witness aparuta pe prima pagina a atit de influentei publicatii The New York Times Book Review: „Nu face parte dintre cele o suta de carti mari. Dar arunca mai multa lumina asupra caracerului conspirativ si religios al comunismului modern, asupra incilcitului complex de motivatii care fac ca barbati si femei de buna credinta sa se autoimoleze intr-o necesitate istorica fantasmata, decit toate cele o suta de carti mari ale trecutului puse laolalta”.
Chambers a trait in solitudine, tinta a sagetilor stangii, pana in 1961. Cu exceptia lui William F. Buckley si a lui Ralph de Toledano (el insusi un fost om de stinga care rupsese cu comunismul in urma Pactului Molotov-Ribbentrop), putini au fost cei care au avut acces la drama subiectiva a ultimilor sai ani de viata. A nutrit o mare admiratie pentru Koestler, Malraux si Camus. In 1959, cu doi ani inaintea mortii, a calatorit in Europa unde, la indemnul lui Koestler, s-a intilnit cu Manès Sperber (romancier, psihanalist si eseist, fost asistent al lui Alfred Adler, el insusi apostat si autor al unei trilogii conscrate marii deziluzii, numita uneori „trilogia Cominternului”) care, la rindul sau, l-a prezentat lui Margarete Buber Neumann, cindva nora lui Martin Buber, fosta detinuta din Gulag si prietena Milenei Jesenska, prietena lui Kafka, alaturi de care a impartit infernul de la Ravensbrück. Intr-o scrisoare adresata lui Buckley, Chambers nota: „Am stat acolo si am vorbit. Apoi am realizat ca din specia noastra, a vechilor activisti, sintem aproape unicii supravietuitori.” (Sidney Hook citat de Sam Tannenhaus, Whittaker Chambers: A Biography, New York: Random House,1997, p. 464). Spirit sceptic si puternic influentat de pragmatismul liberal al lui John Dewey, exponent al unei stingi deopotriva anifascista si anticomunista, Hook a privit cu mari retineri cosmologia religios-etica propusa de Chambers ca antidot la himera comunista. In egala masura, el a impartasit opinia distinsului critic literar Lionel Trilling despre Chambers ca “a man of honor”. Intr-un timp al mizeriei si infamiei, a fost, intr-adevar, un om onorabil.
Whittaker Chambers a facut parte din cercul lui Buckley la National Review, insa a facut-o cu melancolica disperare. Sceptic si indurerat, Chambers privea la spectacolul credulitatii triumfatoare, fiind convins ca fortele pe care le denuntase erau mai puternice decat valorile democratiei occidentale. I se parea ca semnalul sau de alarma fusese ignorat. El nu avea cum sa stie, victima a conspiratiei malefice a stangii, ca un nou val antitotalitar incepe sa se coaguleze. Nu putea sti, in voluntara-i recluziune, ca opera sa, marturia sa, stigmatizarea si crucificarea sa, contribuisera decisiv la optiunea politica a celui care avea sa devina in 1980, presedintele Statelor Unite. revolutia conservatoare asociata cu numele lui Ronald Reagan si-a aflat une din sursele etico-teoretice in opera lui Chambers. Witness, o carte care ar trebui urgent tradusa in romaneste, nu este doar o coplesitoare lucrare memorialistica ci, asa cum scrie Sam Tannehaus, biograful lui Chambers si actualul editor al lui “New York Times Book Review”, este si „un manifest spiritual, o chemare la arme morale”. (v. Sam Tannenhaus, “The End of the Journey: From Whittaker Chambers to George W. Bush,” The New Republic, July 2, 2007, p. 46). In marturia sa vom afla argumente inepuizabile pentru dreptul omului la fericire si demnitate, pentru lupta impotriva fortelor malefice ce ne interzic salvarea si cauta se ne ingenunchieze.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu