Motto:
“Este, daca vreti, un prototip: licheaua politica cu morga, caricatura cu blazon, avida dupa sinecura si putere, cam lacoma si fara prea multe scrupule in viata.” – Dan Tapalaga
Am scris acum cateva zile ca demiterea caloriferologului este iminenta. Nu era o profetie, ci o judecata de bun simt. Iata ca, in fine, se mai petrec si lucruri normale intr-o Romanie ce parea, in vara anului trecut, ca aluneca ireversibil pe panta neo-autoritarismului. Nu stim exact ce l-a facut pe Victor Ponta sa actioneze transant. Poate ca s-a saturat si el de gafele monumentale ale lui Marga. Poate ca a auzit, prin ministrul de externe, de jocurile suspecte facute de Marga in Germania (infiintarea unui ICR la Nurnberg si riscul unui posibil scandal de coruptie). Un lucru este cert: nu s-a pomenit in istoria post-decembrista a Romaniei un caz mai flagrant de incompetenta paroxistica. Este ceea ce-am numit sindromul prematurei senilitati maligne (PSM). Una din caracteristicile acestui sindrom este pompierismul patriotard.
Andrei Marga s-a dovedit nu doar incapabil sa conduca ICR. El s-a identificat, de o maniera ce frizeaza iresponsabilitatea, cu tot ce este mai reactionar si mai obscurantist in spatiul cultural romanesc. Fost (sic) informator el insusi, a promovat personaje dubioase, inclusiv fosti ofiteri ai Securitatii. Au roit in jurul sau diletantii cu tupeu, jurnalistii de gang si afaceristii fara scrupule.
S-a crezut infailibil. S-a inselat. Declaratiile vindicative ale lui Marga si ale camarilei sale impotriva conducerii anterioare a ICR, calomniile debitate in serie, au infestat spatiul public de o maniera scandaloasa. Echipa protocronistului putinofil Andrei Marga, sustinuta de Crin Antonescu, s-a crezut deasupra legii. Era din plin timpul sa plateasca pentru aceasta aroganta fara margini. Un tupeu care explodeaza in aceste cuvinte din textul auto-glorificator produs de Marga la capatul rusinoasei sale experiente intru distrugerea ICR:
“Nu am raspuns decat sporadic denigrarilor, nici chiar atunci cand acestea semanau cu ceea ce un filosof spunea: “eu le vorbeam de infinit, iar ei aminteau de lungimea pantalonilor”. Argumentum ad hominem sau straw man fallacy sunt sofismele pe care s-au bazat detractorii. A trebuit sa le arat unor insi cu pretentii culturale ca nu au proprietatea cuvintelor. De asemenea, cateva lucruri ce tin de cultura au putut fi observate in legatura cu ICR-ul pe format vechi: cum s-a fraudat, cat de multe au fost ‘pilele’ in reprezentarea externa, cum s-a incercat monopolizarea culturii, cum s-au etalat unii mituind in exterior, cat de profunda este degradarea unor pretinsi directori de constiinta. Asemenea situatii nu se pot generaliza, oamenii fiind diferiti, dar nu vor putea fi ocolite cand se va discuta lucid si serios realitatea anilor recenti.”
Intr-adevar, inrobit de un hybris nepereche, Andrei Marga este epitomul perfect, simbolul nepieritor a ceea ce el insusi numeste “degradarea unor pretinsi directori de constiinta”. Nu trebuie insa sa uitam ca Marga a desfigurat si a adus pe pragul nimicirii o institutie. Problema este cum sa fie refacuta. Este o nevoie urgenta de a regandi legea de functionare a ICR si trebuie depolitizat modul de numire a presedintelui si a vicepresedintilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu