Abis (8)

Colin Forbes


NOTA AUTORULUI
Toate personajele înfăţişate sunt creaţii ale imaginaţiei autorului şi nu au nici o legătură cu vreo persoană în viaţă. De asemenea, mi-am luat libertatea de a face modificări în geografia regiunii Dorset, creând un vârf care nu există, Lyman's Tout. La fel am procedat şi în Elveţia şi am inventat un munte, Kellerhorn, şi alte două zone - Col du Lemac şi Col de Roc.


Cu mult după ce trecu de Kingston, Butler încetini, apoi opri motocicleta. Ceva mai în faţă, cavalcada - însoţitori şi limuzină - intra pe un drum străjuit de ziduri înalte de piatră. După ce dispăru din raza lui vizuală, îşi împinse motocicleta încet puţin mai în faţă - tocmai la timp să vadă nişte porţi uriaşe de fier închizându-se încet. Nu era nimeni să le manevreze, aşa că bănui că operaţiunea se face automat, prin telecomandă. Işi parcă motocicleta pe o bordură de iarbă, merse încet până la porţi, apoi grăbi pasul. După ce trecu de ele, văzu limuzina oprindu-se la capătul unui drum de acces în curbă, în locul unde acesta se bifurca. Se opri şi se aplecă, ca şi cum şi-ar fi aranjat încălţămintea.
Insoţitorii se strânseră în jurul limuzinei. O uşă mare, care dădea pe o terasă a casei aceleia întunecoase şi sumbre, era deschisă. Un bărbat înalt, pe care nu-l vedea foarte bine, ieşi din limuzină, urcă sprinten scările şi dispăru în casă, urmat de însoţitorii care-şi parcaseră motocicletele şi îşi scoseseră căştile. Şi le puseră sub braţ şi Îl urmară pe personajul cel înalt, ca o escortă militară. Uşa se închise. Pe fiecare din cele două porţi, acum închise, citi două cuvinte gravate cu litere de aur: Grenville Grange.
- Am avut dreptate, îşi zise. Se pare că n-au observat că le lipseşte un om. Sau poate că treaba lui e să stea de
santinelă afară. Mai stau puţin să văd dacă se mai întâmplă ceva, apoi îi dau raportul lui Newman...
Newman, îngheţat şi înţepenit de cât stătuse întins pe pământ la capătul peretelui, îşi duse din nou binoclul la ochi. În punctul unde drumul făcea curba putea să vadă drumul principal care cobora de la porţi şi de unde apăru cavalcada.
- Du-te şi spune-i lui Marler să se ascundă în spatele Mercedes-ului meu, îi zise lui Philip, care era întins lângă el. Spune-i lui Eve să treacă la volanul Porsche-ului. Avertizează-i pe amândoi că s-ar putea să trebuiască să fim gata să plecăm în pripă. Eve să vină în spatele meu. Şi ăsta e un ordin. Fără fasoane. Viaţa ne poate fi în pericol.
- Am înţeles...
Newman aşteptă câteva minute, apoi îşi ridică din nou binoclul. În spate se întindea o terasă pe întreaga lungime a casei, iar lângă un şir de trepte fusese deschisă o uşă dublă.
Apăru un bărbat înalt şi bine făcut, cu părul grizonat. Ţinea în mână lesa unui câine-lup uriaş, un exemplar cu o înfăţişare feroce care se smuci în lesă, apoi se opri şi începu să amuşineze aerul.
- La naiba, murmură Newman. Îmi bate vântul din spate şi bestia aceea periculoasă ar putea să ne simtă.
- Oribilă brută, spuse şi Philip care se întorsese şi se aruncase la pământ lângă Newman. Tipul e foarte impozant. O, Doamne, vine încoace.
Personajul cu câinele coborâse scările şi începu să coboare cu paşi mari şi energici pe drumul spre marginea falezei, pe care intrase Newman mai devreme cu maşina. Văzându-l apropiindu-se, Newman lăsă să-i scape binoclul, care i se înfăşură în jurul gâtului, şi rămase cu privirea deznădăjduită, pierdută în gol.
- Nu se poate, zise el. Putem să ne şi ridicăm. Oricum, o să ne vadă. În ciuda vântului aspru şi a temperaturii scăzute, bărbatul care venea spre ei purta un costum scump, albastru-închis, cămaşă albă şi o cravată gri-pal. Îşi ţinea capul mare, semeţ, afişând un ten arămiu, trăsături puternice, un nas roman şi, deasupra maxilarului ferm, o gură mare. Mersul îi trăda o totală siguranţă de sine şi se vedea că e un om obişnuit să comande. Era deja foarte aproape de ei, când ieşi de pe drum şi se sui pe un bolovan plat, strunindu-şi câinele care se smucea în lesă.
- La picior, Igor! ordonă bărbatul.
Câinele se aşeză imediat lângă stăpânul său, cu gura deschisă, uitându-se la Newman cu dinţii rânjiţi de parcă ar fi aşteptat masa de seară.
- Domnul Robert Newman, bănuiesc, remarcă bărbatul cel înalt. Cred că aşa i-a spus Stanley lui Livingstone, sau invers?
- Ce mai contează? replică Newman calm. Şi aveţi dreptate. Robert Newman.
- Bine ai venit la Grenville Grange. Eu sunt Leopold Brazii.
Newman Îl studie pe bărbatul cel impunător înainte să reacţioneze: părea să emane o aură de putere, aşa cum stătea în picioare în bătaia vântului, calm şi neclintit ca piatra de sub el. Avea ochi surprinzător de albaştri, şi Newman realiză că se afla în prezenţa unei personalităţi deosebit de puternice şi de neobişnuite.
- Am încercat o dată să vă iau un interviu, îi aminti Newman.
- Intr-adevăr. O umbră de zâmbet trecu pe faţa lui Brazii. Dau rar interviuri, dar acum că te-am cunoscut, aproape regret că nu ţi-am acordat acel interviu. Nu l-ai văzut cumva pe unul din favoriţii mei, un anume Carson Craig?
- Ba da. E legat în spatele zidului. A făcut o greşeală. M-a ameninţat cu un pistol.
- O, Doamne, oftă Brazii. La ora actuală e unul dintre adjuncţii mei cei mai capabili. Un administrator excelent, dar cu un temperament urât. Tot timpul îi spun că trebuie să facă ceva ca să şi-l controleze. Ar putea prietenul de lângă dumneata să fie atât de amabil să-l dezlege, iar eu o să-l trimit înapoi în casă.
- Fă-o, îi spuse Newman încet lui Philip.
- Văd, de asemenea, că ai două maşini, iar la volanul uneia e o femeie... Newman îşi dădu atunci seama de avantajul pe care Îl avea Brazii de pe piatra lui, putând să vadă vehiculele peste zid. Aruncă o privire către Porsche. Eve, aşezată la volan, îşi pusese un batic pe cap şi o pereche de ochelari fumurii. Sper că nu vă gândeaţi să vă întoarceţi pe drumul de la Lyman's Tout, continuă Brazii pe tonul său amabil. Văd că sunt îndreptate întracolo. E o rută periculoasă. Vă sfătuiesc să vă întoarceţi pe drumul pe care aţi venit - pe unde am venit şi eu. Porţile sunt închise, dar o să-i dau ordin lui Craig să le deschidă.
- Nu sunt sigur că ruta aceasta n-ar putea fi mai periculoasă, îi spuSe Newman fără ocolişuri.
- A, un om pe gustul meu. Precaut, care nu riscă decât dacă e obligat s-o facă. Brazii chicoti. Domnule Newman, am să stau lângă dumneata şi am să te însoţesc pe parcursul întregului drum. Trebuie doar să-i lăsăm lui Craig timp să ajungă la casă şi să pună în funcţiune porţile automate.
Newman fu din nou surprins în sinea lui, fără să lase să se întrevadă. Philip, căruia Marler îi dăduse cheile înainte de a se ascunde în spate în Mercedes, îi scosese lui Craig căluşul, batista de la ochi şi-i desfăcuse cătuşele.
Acesta se clătină pe picioare, clipi des, Îl văzu pe Newman şi porni, poticnindu-se, către el.
- Tu...
- Craig! Brazii părea că i se adresează unui copil. Nu face din ţânţar armăsar. Fii drăguţ şi ţine-ţi gura închisă. Du-te în casă şi deschide porţile. Domnul Newman şi tovarăşii săi pleacă. O să merg puţin cu domnul Newman, înainte de a-i ura drum bun, apoi mă întorc acasă. Mişcă-te, omule! tună el dintr-odată. Uluit, Craig se împiedică atunci când trecu pe lângă zidul de piatră şi se opri, văzându-şi arma trântită pe pământ. Am... spus... mişcă-te... Craig, ordonă Brazii pe un ton moale care păru să-i înspăimânte adjunctul. Când Craig trecu prin dreptul lui, Brazii îi dădu lesa, fără să-i spună nimic, iar acesta luă câinele în primire şi încercă să se grăbească spre casă. N-o să mai avem nevoie de asta, zise Brazii energic.
Făcu un pas mare şi coborî de pe piatră, ridică puşca de vânătoare, o verifică, o luă de pat şi-o azvârli spre mare. Arma dispăru peste marginea falezei. Newman fu impresionat de puterea fizică a lui Brazii... distanţa era mare, iar arma era grea.
- Eu merg în Porsche, sugeră Philip, spre uşurarea lui Newman. Newman observă că Philip gândea repede într-o situaţie bizară ca aceasta. Îşi dăduse seama că nu putea să meargă în spatele Mercedes-ului, cu Marler ghemuit sub pătura de călătorie.
- Merg cu tine, strigă Philip venind spre Eve. Newman merge înainte şi noi după el. Ieşim pe unde am intrat.
- Ce dracu' se întâmplă?
- Fii doar gata să întorci maşina şi să mergi după Bob.

- Faci pe şefu'.
- Numai când trebuie, i-o întoarse Philip.
Newman deschise portiera stângă şi Brazii se strecură pe locul pasagerului, punându-şi centura de siguranţă.
Râse.
- O precauţie, în caz că greşeşti drumul şi-o iei peste stâncă.
- O să încerc să evit mişcarea asta, răspunse Newman în glumă. Cum aţi ştiut că e cineva după zid - că eram eu acolo? întrebă el, dând drumul frânei de mână.
- Elementar, dragul meu Watson (1). Mie îmi place curăţenia. Când am fost ultima oară aici, am dat ordin ca drumul de prundiş pe care o să intrăm să fie netezit. Când am ieşit pe terasă, am observat urme de roţi.
O simplă deducţie. Roţile celor două maşini scrâşneau pe prundiş. Brazii îşi pocni mâinile mari, extrem de relaxat. Vezi, porţile sunt deschise, remarcă el pe când luau încet curba pe lângă colţul casei. Domnule Newman, aş putea să îţi cer o mare favoare?
- Vă rog. Depinde dacă voi putea să vă ajut.
- Sunt foarte nerăbdător să-l văd pe domnul Tweed în cursul săptămânii viitoare.
Era pentru a treia oară când Brazii il neliniştea pe Newman. Reuşi însă repede să formuleze un răspuns.
- Cred că Tweed va dori să ştie de ce vreţi să-l vedeţi.
- Normal. E un om formidabil. Mi-ar plăcea să discut cu el actualul stadiu în care se găseşte lumea. Să-i aflu părerile despre ce-ar trebui făcut pentru a corecta o situaţie haotică. Şi mă refer la nivel global, poţi să-i spui.
- Dacă e dispus, cum va lua legătura cu dumneavoastră?
- Dacă nu pare nepoliticos, eu voi lua legătura cu el. Atunci voi propune o întâlnire care să ne convină amândurora.
- Îi voi transmite negreşit mesajul dumneavoastră, cu proxima ocazie.
- Mulţumesc. Rămân recunoscător.

(1) Cuvinte pe care Sherlock Holmes, celebrul detectiv inventat de sir Arthur Conan Doyle, obişnuia să i le spună prietenului său, doctorul John Watson, la dezlegarea unei enigme, (n.tr.)

În oglinda retrovizoare, Newman verifica orice semn care ar trăda o activitate în afara casei. Nici urmă de aşa ceva. Locul părea nelocuit. După ce trecură de porţi şi simţi că cele două maşini sunt în siguranţă pe şosea, Newman trase pe dreapta. Brazii coborî, ţinu uşa deschisă şi-l privi fix pe Newman.
- Dacă încă mai vrei interviul acela, poate că într-o bună zi mă simt în stare să-l dau. Vă urez drum bun. Pot spune cu mâna pe inimă, mi-a făcut plăcere compania dumitale, chiar dacă a fost de scurtă durată,
Intinse o mână pe care Newman o luă şi-o strânse. Brazii îi zâmbi cald, şi Newman simţi pe propria piele puterea strângerii lui de mâini. Aşteptă puţin, până când Brazii porni înapoi, cu paşi mari şi viguros iar porţile se închiseră în urma lui.
Nu prea departe de fermă, pe marginea drumului spre Kingston, Butler stătea lângă motocicletă. Îşi scosese casca, pentru a fi recunoscut Newman îi făcu semn cu mâna.
Butler o luă înainte pe motocicletă, păstrând o distanţă cam de 2 kilometri de Mercedes-ul urmat de Porsche. De data aceasta, Butler avea rolul unui însoţitor, pândind orice semn al unei posibile ambuscade. Newman i-ar fi putut spune că n-o să aibă parte de nici una. După ce Mercedes-ul luă o curbă lungă, timp în care Porsche-ul ieşi puţin din raza lui vizuală, îi strigă lui Marler să se ridice şi să se aşeze într-un colţ.
- Tocmai ai făcut cunoştinţă cu Leopold Brazii, îi spuse lui Marler în timp ce acesta se aşeza confortabil într-un colţ.
- Cel puţin, i-am auzit vocea. Remarcabilă, dar nu ştia că ai pe cineva în spate.
- Sunt absolut sigur că ştia. Ar fi o mare greşeală să-l subapreciem pe Brazii, il avertiză Newman, dar nu te-a văzut, ceea ce valorează cât un as în mânecă.
- Cum Dumnezeu de ştia de Tweed?
- A, nu te-ai prins, zâmbi Newman. Sunt foarte sigur că domn Brazii ştie absolut tot ce se poate şti despre ceea ce se întâmplă.

(va urma)