Ficţiuni. Prima zi în câmpul muncii

Cristian Vasile

Vă mai amintiţi cum a arătat prima voastră zi ca angajaţi cu acte în regulă? Mă număr printre acei tineri care, studenţi fiind în anii 1990, au luat decizia de a se consacra integral facultăţii. Învăţării. Uneori (de multe ori): tocelii. Aveam colegi care, pentru a se întreţine sau pentru a-şi pregăti un drum mai lin în carieră (post-absolvire), lucrau deja la ziare, în publicitate, în imobiliare etc. Eram atât de naiv, încât mi se părea dramatic să îţi schimbi specializarea. Pentru mine, era o risipire fără sens.

Nici nu simţeam nevoia unei noi surse de venit. Aveam o bursă – nici mare, dar nici mică (pentru că aveam şi susţinerea materială a părinţilor; pentru că nu plăteam chirie sau întreţinere). Puteam deci să îmi cumpăr destule cărţi, dicţionare, cursuri etc., în răspăr poate cu mulţi dintre colegii mei din provincie (siliţi să consume bani pe cazare, masă, transport şi altele). De aceea, din categoria lor s-au şi recrutat mulţi salariaţi timpurii. Nu ştiu dacă cu forme legale, la gri sau la negru. Cert e că pentru ei – absolvirea (iunie 1998) – nu a mai reprezentat un şoc.

Eu – între iunie şi septembrie 1998 – am rătăcit ca în neant. Bâjbâiam. Redactam CV-uri neglijente; nici nu prea aveam ce să trec în ele, în afara studiilor, terminate printre primii, dar asta nu îmi folosea la nimic. De fapt, puteam invoca faptul că am carnet de şofer, categoria B (terminasem şcoala de şoferi în 1995, în vacanţa de vară; dar eu voiam să mă îndrept spre o ”muncă intelectuală” şi permisul nu mă ajuta prea mult). Facultatea era „închisă“; deja recrutase mulţi preparatori şi asistenţi dintre studenţii absolvenţi în cei nouă ani postcomunişti.

Ah, uitasem! În iulie am dat concursul de titularizare în învăţământ. Fără tragere de inimă, pentru că nu doream să ajung cadru didactic în preuniversitar. Multe dintre discuţiile noastre din facultate erau despre cum să evităm calitatea de profesori în generală şi liceu. Slujbe prost plătite, lipsite de motivaţie, din cauza mediului nefericit, a ierarhiilor etc. Am câştigat un post de profesor titular; am putut să aleg o şcoală, dar toată vara nu am făcut decât să caut altceva. Nu am găsit, aşa că la 1 septembrie m-am prezentat la post.

A fost complet straniu. Nu îmi găseam locul meu nici în cancelarie, nici în secretariat. Instinctiv, simţeam nevoia să mă amestec printre elevi. Eram şi cel mai tânăr dintre profesori. Ca înecatul, încă speram să ies la liman. Aşteptam un răspuns de la un posibil angajator. Nu a mai venit. M-am procopsit imediat şi dirigente de clasă a V-a. Eram legat de glie. Prin noiembrie căpătam şi carnetul de muncă.



Cristian Vasile
Cercetator stiintific la Institutul de Istorie N. Iorga. Doctor in istorie. Ultima carte publicata - Politicile culturale comuniste in timpul regimului Gheorghiu-Dej (Humanitas, 2011). Alte lucrari: Între Vatican şi Kremlin. Biserica Greco-Catolică în timpul regimului comunist, (Curtea Veche, 2003), Biserica Ortodoxă Română în primul deceniu comunist, (Curtea Veche, 2005), Perfectul acrobat. Leonte Răutu, măştile răului (coautor : Vladimir Tismăneanu), Humanitas, 2008, Literatura şi artele în România comunistă, 1948–1953, (Humanitas, 2010).