Toate personajele înfăţişate sunt creaţii ale imaginaţiei autorului şi nu au nici o legătură cu vreo persoană în viaţă. De asemenea, mi-am luat libertatea de a face modificări în geografia regiunii Dorset, creând un vârf care nu există, Lyman's Tout. La fel am procedat şi în Elveţia şi am inventat un munte, Kellerhorn, şi alte două zone - Col du Lemac şi Col de Roc.
Paula şi Tweed stăteau la o masă în marea sală de primire a hotelului Priory, aşteptându-l pe Franklin să li se alăture. Li se serviseră cafea, prăjituri şi biscuiţi pentru trei persoane. În afară de ei, nu mai era nimeni în încăperea aceea mare şi confortabilă, cu uşi de sticlă prin care puteai vedea grădina spaţioasă şi poteca spre Casa-Bărcilor.
- De fapt, vorbi Paula aproape şoptit, eu l-am văzut pe Bill Franklin în maşină, la intersecţia unde ne-a localizat şi el. Nu ţi-am spus nimic, pentru că vorbeai, îmi explicai ceva.
- Vi s-au întâlnit privirile? se interesă Tweed.
- Categoric.
- Atunci poate că e, într-adevăr, o adevărată coincidenţă. Bill ţine la tine, o tachină el. - Cam asta e tot ce se poate spune la capitolul ăsta, replică ea pe un ton tăios.
- Vreau să aflu cum îşi consumă timpul acum, de când...
Tăcu brusc când Franklin intră în încăpere. Acesta arăta foarte bine, imbrăcat în jacheta lui de safari şi în pantaloni. Zâmbi şi se aşeză pe canapea, lângă Paula care stătea în faţa lui Tweed.
- Îmi pare rău că v-am făcut să aşteptaţi. Cafeaua e tocmai ce-mi trebuia ca să-mi ud gâtlejul.
- Ce mai învârţi, Bill? Îl întrebă Tweed imediat. Eşti un fost-fost-ofiţer al Serviciului de Informaţii al Armatei?
- Stau şi mă întreb ce poate să presupună această remarcă codată?
Franklin zâmbi şi-i mulţumi Paulei care îi întinse o ceaşcă. Începu să mestece o prăjitură şi se aplecă puţin, ca să-l vadă pe Tweed care-i răspunse repede.
- Asta vrea să însemne, Bill, te-ai întors la Serviciul de Informaţii al Armatei?
- Ei, ţi-aş spune-o dacă ar fi cazul? glumi Franklin. De fapt, am decis c-ar fi timpul să fac şi eu nişte bani. Ştii doar ce extravagant sunt. A trecut deja un an de când am pus bazele unui mic lanţ de agenţii de detectivi particulari în Europa. Afacerea merge bine. Am botezat grupurile cu un nume care mi s-a părut foarte original, Lumini.
- Un nume foarte deştept, comentă Paula. Bănuiesc că semnificaţia lui ar fi faptul că tu descoperi lucruri pe care oamenii încearcă să le ascundă. Tu faci lumină într-o situaţie.
- Punct ochit, punct lovit, îi spuse Franklin. Cu legăturile pe care mi le-am făcut pe vremea când eram ofiţer în Serviciul de Informaţii al Armatei, mă descurc destul de bine. De ce nu te foloseşti de mine, uneori, Tweed?
- Pe ce eşti specializat?
- Geneva, Paris şi Roma.
- Ai un avantaj, spuse Paula printre îmbucături, ţinând cont că vorbeşti fluent franceza, germana şi italiana.
- Mă ajută. Problema a fost aceea a găsirii unor oameni buni.
- Dar Londra? întrebă Tweed.
- Am cochetat o vreme cu ideea asta, dar sunt cam multe amplasamente de genul ăsta pe-acolo. Voi chiar luaţi o pauză?
- Suntem aici ca să investigăm trei crime ciudate... dar interesul mi-a fost trezit de un lucru curios care s-a întâmplat pe continent.
- Secretos, ca de obicei. Franklin îi zâmbi Paulei. Mai degrabă scoţi apă din piatră seacă decât să-l faci pe Tweed să-ţi spună ceva.
- Îţi cam încurci metaforele, îi atrase Tweed atenţia.
La uşă îşi făcu apariţia proprietarul, şi Tweed îşi ridică privirea când acesta îi făcu semne cu mâna. Se scuză şi ieşi împreună cu el în intimitatea holului. Gazda sa avea o privire îngrijorată, ceea ce nu era un lucru obişnuit.
- Imi pare rău că v-am întrerupt conversaţia, domnule Tweed, dar a trecut pe aici un anumit inspector-şef de la Scotland Yard, Buchanan, şi m-a întrebat dacă domnul Robert Newman stă la noi. A trebuit să-i spun adevărul, şi acest Buchanan a vrut să ştie dacă e în camera lui. I-am spus că a ieşit şi că nu ştiu unde s-a dus, sau cât o să
lipsească. Proprietarul făcu o pauză, vizibil stânjenit. Tweed nu spuse nimic şi nu dădu vreun semn că ar fi auzit de Newman. Apoi, continuă proprietarul, dacă un anumit domn Tweed stă la noi. I-am spus că nu... la momentul respectiv, dumneavoastră încă nu apăruserăţi. Şi nu am găsit nici un motiv pentru care să-i spun că aţi mai stat la noi.
- Vă mulţumesc că mi-aţi spus. Noi trebuie să ieşim, avem o întâlnire urgentă. Şi nu am nici cea mai mică idee când am să mă întorc.
- îmi pare rău dacă...
- Nu e nici o problemă.
Tweed reveni în hol, cu un aer degajat. Franklin glumea cu Paula care arăta foarte relaxată.
- Mă tem că trebuie să plecăm imediat, le spuse Tweed. S-ar putea să nu ne întoarcem până la cină.
- Vă deranjează dacă vin şi eu cu voi? întrebă Franklin, dar dacă e strict secret, stau deoparte.
- Poţi să vii. Mai devreme sau mai târziu, tot o să auzi ce se întâmplă. Dar, acum chiar aş vrea să plecăm...
Traversară curtea exterioară, pavată cu piatră şi se duseră la maşini; simţiră vântul care se asprise. Franklin ajunse la Jaguar-ul lui, scoase o haină de ploaie maro şi o îmbrăcă. Haina avea revere largi şi o centură lată; Paula se gândi că arată foarte milităros. Tweed îşi puse pardesiul cel nou pe care il forţase Paula să şi-l cumpere, iar ea se simţea foarte confortabil în hanoracul ei.
- încotro? le strigă Franklin.
- tu vino după noi.
Tweed dispăru în spatele volanului maşinii sale, porni motorul şi începu să dea cu spatele în viteză. Întoarse şi porni spre mica piaţă care ducea în South Street.
- Chiar, unde mergem? întrebă Paula.
- Oriunde în afara Wareham-ului. Buchanan şi-a făcut apariţia. A întrebat de Newman şi după aceea de mine.
- De tine? Ciudat.
- Prietenul nostru, Roy Buchanan, e foarte viclean. Cred că nu are nimic concret, merge doar după miros. Fii atentă, se întoarce Bob, cu Philip după el în Porsche-ul lui Eve Warner. Uite-l şi pe Butler în spatele lor, îmbrăcat ca un gangster şi călare pe o motocicletă.
Tweed opri în piaţa în stil georgian, situată mai departe de Soutb Street. Mai erau şi alte maşini parcate acolo, dar nimeni prin preajmă. Tweed sări din maşină şi alergă spre Newman, care pusese frână.
- Să nu pui întrebări. Nu te apropia de Priory... vino după mine. În Jaguar e Bill Franklin. A apărut pe neaşteptate şi vine cu noi. Stai pu...
Alergă până la Porsche, iar Eve coborî geamul din dreptul ei. Tweed i se adresă lui Philip peste capul ei:
- Dă-te jos! Repede! Treci în maşina lui Bob. Philip coborî şi se duse la Paula, iar Tweed rămase s-o studieze pe noua prietenă a lui Philip. Ea îi susţinu privirea. Bănuiesc că sunteţi Eve Warner, începu el, dar ea il întrerupse.
- Pot să vă întreb de unde mă cunoaşteţi? De unde îmi ştiţi numele?
- Newman mi l-a spus când am vorbit cu el la telefon. Sper că nu vă supăraţi, dar noi mergem la o întâlnire.
- Cine eşti dumneata ca să mă dai la o parte? întrebă ea ţâfnoasă.
- Numele meu este Tweed, îi spuse el fără chef. Avea, oricum, să afle, întrucât stătea şi ea la Priory. Aş aprecia foarte mult dacă aţi rămâne la Priory... Philip se întoarce mai târziu.
- Nu am chef să stau singură, Îl informă ea. Şi am avut o aventură. Poate v-ar plăcea să vă povestesc ce s-a întâmplat...
- Mai târziu. Scuzaţi-mă.
Simţindu-se ca o lăcustă, Tweed fugi la Butler.
- Harry, urmează-ne.
- Am noutăţi să vă spun. Probabil că Pete Nield e încă la sensul acela giratoriu unde ne-aţi spus să-l trimitem. Sau Monica ne-a spus...
- Trebuie să plecăm de aici.
- Bine, dar Pete îşi pierde timpul acolo.
- Atunci, mergem într-acolo şi poţi să-i spui să se întoarcă, să supravegheze din nou hotelul Priory. Trebuie să afle când soseşte Buchanan.
Tweed se întoarse într-un suflet la maşina lui, sări la volan, demară, o luă la stânga pe South Street, apoi traversă podul peste Frome şi ieşi din oraş.
- Eşti în formă, remarcă Paula. Nici măcar nu gâfâiai la întoarcere.
- Probabil din cauza plimbărilor regulate între apartamentul meu din Radnor Walk şi serviciu. Nu e bine, zise el, uitându-se în oglindă.
- Ce nu e bine?
- Formăm un convoi în toată regula... mai întâi eu, apoi Bob, urmat de Franklin. Şi îţi vine să crezi? Domnişoara Warner vine după el în Porsche-ul ei afurisit. Bine că, cel puţin, Butler a rămas mai în urmă. Imaginează-ţi că ne-am întâlni cu Buchanan conducând în sens opus. Ne-ar vedea, ar întoarce unde ar putea şi ar veni după noi.
- Atunci să sperăm că n-o să-l vedem pe Buchanan, spuse Paula calmă.
- Nu fi prea dur cu Eve, spuse Philip din spate. Practic, i-a salvat viaţa lui Bob, şi, poate, şi pe a mea.
- Adevărat? Credeam că ţi-am spus să te duci în maşina lui Bob.
- Aşa e, dar am multe să-ţi spun.
- Spune-mi acum. Cât nu trage cu urechea frumoasa Eve...
Philip îi relată evenimentele concis şi începu cu drumul spre Grenville Grange şi cu ceea ce a urmat. Tweed nu-şi schimbă expresia nici când Philip ajunse la apariţia lui Leopold Brazii cu câinele lui lup, Igor.
- Deci, domnului Brazii i-ar plăcea să mă întâlnească, comentă Tweed când Philip termină să-i descrie experienţa prin care trecuseră. Ei bine, va trebui să aştepte.
- De ce? întrebă Paula.
- Pentru că am nevoie de mai multe informaţii despre ceea ce pune la cale.
Reduse viteza, conducând relaxat. Ajunse la sensul giratoriu de la sud de Stoborough Green, il localiză pe Pete Nield în Sierra lui, aparent citind un ziar. Tweed continuă să ruleze cu viteză redusă, astfel încât Butler să nu-i piardă după ce avea să-l instruiască pe Nield.
În spatele lor, Eve îşi dăduse seama că Jaguar-ul care venea în urma ei era urmărit de un motociclist. Acesta avea vizorul căştii coborât, aşa că ea nu-i vedea faţa. Nu-l văzuse nici pe Pete, fiind preocupată să se strecoare ca un şarpe în spatele maşinii lui Newman.
Când Butler îi prinse din urmă, Tweed mări viteza. Ajunse la drumul care urca spre castelul Corfe şi, înainte de intrarea în sat, coti la dreapta, pe un drum liniştit de ţară, lângă care un indicator rutier anunţa Biserica Knowle - Kimmeridge. Încetini. Ştia că de-a lungul drumului, la intervale, se găseau case ţărăneşti, iar traficul era foarte redus, unul dintre acele drumuri pe care copiii aleargă fără să se asigure.
- Acum unde mergem? întrebă Paula.
- N-ai văzut semnul? Dacă poligonul armatei e folosit pentru antrenamente de trageri, atunci o să ne înfundăm.
În general, tancuri. Kimmeridge e un loc mititel, chiar lângă mare. Cu siguranţă, Buchanan nu va folosi acest drum.
Drumul făcea curbe strânse, pe care Tweed le lua încet, apoi dădea în câmp deschis. În dreapta, era tivit de pantele abrupte, acoperite cu iarbă, ale dealurilor din Purbeck şi aducea destul de mult cu o stradă îngustă, străjuită de copaci.
Tweed trecu pe lângă o casă despărţită de drum printr-o bucată de pământ, când, deodată, semnaliză şi opri maşina.
- Ce s-a întâmplat? strigă Philip.
- Măi, să fiu al naibii, zise Tweed, care rareori înjura, chiar şi atunci cu perdea. Sunt sigur că tipul ăla, din faţa casei, e Keith Kent, omul care dă de urma banilor. Habar n-aveam că are şi el o căsuţă pe-aici. Hai să stăm puţin de vorbă cu el...
Newman opri motorul, ieşi din maşină şi rămase lângă ea, aşteptându-l pe Tweed care venea pe cărare, ca să-l întâlnească. Îl recunoscuse şi el pe Keith Kent, în ciuda faptului că înainte nu-l mai văzuse decât îmbrăcat ca un orăşean. Îl privi şi se încruntă.
Deşi era frig, Kent era îmbrăcat într-o cămaşă în carouri, cu mânecile suflecate până la coate şi într-o pereche veche de pantaloni din catifea cord. Tăia lemne, iar acum ciopârţea un trunchi de copac. Avea braţe vânjoase şi învârti un topor greu prin aer, pe deasupra capului, fără nici un efort. Izbi toporul cu putere şi despică un buştean uriaş în două. Îşi văzu vizitatorul când ridica din nou toporul.
- Salut, Tweed. Îl salută cu un accent aristocratic, dar cât se poate de sincer. Îmi pare bine că te văd. Pe moment, eu aş rămâne unde eşti tu. Aşchiile astea pot zbura în toate părţile şi nu-ţi fac nici un bine.
(va urma)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu